Într-o zi pe o stradă

Într-o zi pe o stradă
Am văzut o fată ce cerşea.
Era frumoasă fata ceea,
Dar ochii trişti ea avea.

Mi s-a făcut milă de acea
Biată fiinţă cu ochii de catifea.
Mulţi treceau pe lângă dânsa,
Dar puţin să uitau la ea.

M-am apropiat de dânsa
Timid cum sunt de felul meu
Şi ea mi-a cerut, încet,
Să-i dau măcar un leu.

Atunci am văzut o rază de lumină
În ochii ei miloşi şi am înţeles
Cât sunt de tandri şi frumoşi.

poezie de Vladimir Potlog (12 aprilie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a zâmbit

Mi-a zâmbit într-o zi o femeie
Când mergeam încet pe drum.
Era frumoasă ca o zee
Şi mi-a aprins în suflet un dor nebun.

Mi-a zâmbit într-o zi un bătrân
Cu ochii limpezi ca apa de izvor,
Dar avea inima tristă,
Căci sărmanul era cerşetor.

Mi-a zâmbit într-o zi un copil
Cu ochi frumoşi ca două stele.
Mi-am adus aminte de-a mea copilărie
Şi de braţele mamei mele.

Mi-a zâmbit într-o zi un pom
Care era legănat uşor de vânt.
Şi mi-a părut că zâmbeşte un om,
Pe drept cuvânt.

Mi-a zâmbit într -o noapte o stea,
Când priveam cerul plin de stele.
M-am bucurat atunci în sinea mea
Şi m-am întors la visurile mele!

poezie de Vladimir Potlog (13 octombrie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi iubito

Ochii tăi iubito sunt ca marea
Când este liniştită şi curată.
Ochii tăi iubito e ca luna când răsare,
Parcă e un chip frumos de fată.

Ochii tăi iubito sunt ca vântul
Când se plimbă liniştit printre copaci.
Ochii tăi iubito sunt ca o grădină,
În care au înflorit mii de maci.

Mi-i dor de ochii tăi iubito.
Şi dacă nu-i văd macar pe o clipă,
Sufletul Îmi plânge în mine
Şi în jurul meu totul se risipă.

poezie de Vladimir Potlog (2 aprilie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ceea ce ai văzut
amar
dureros
dificil
ceea ce ai văzut trecător
ceea ce ai văzut inutil
a fost ceea ce au văzut
ochii tăi umani
minţiţi
înşelaţi.

În clipa renunţării
extinde-ţi ochii asupra vieţii
şi ai să vezi
ceea ce vezi
dar mult mai clar.

poezie clasică de Cecilia Meireles
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa, cum se sculă zmeoaica, se duse într-un suflet la fiul său şi văzu florile veştede. După ce se sculă şi fata împăratului, merse şi la dânsa şi, văzând că şi ale ei se vestejise, tot nu crezu că este voinic. Ea zicea fiului său că nu se putea să fie bărbat, fiindcă vorba îi curgea din gură ca mierea, boiul îi era aşa de gingaş, încât îţi venea să o bei într-o bărdăcuţă de apă, perişorul supţire şi stufos îi cădea pe umeri, în unde, faţa-i are pe vino-ncoace; ochii ăia marii, frumoşi şi vioi de te bagă în boale, mănuşiţa aia micuţă şi picioruşul ca de zână, şi în sfârşit totul nu putea să fie decât de fată, măcar că se ascundea sub ţoalele cele voiniceşti. Apoi hotărâră să mai facă o încercare. După ce-şi dară bună dimineaţa, după obicei, zmeul luă pe fată şi merseră în grădină. Aci, zmeul îi arătă toate felurile de flori ce avea, şi o îmbia şi pe dânsa să le miroase. Fata împăratului îşi aduse aminte de poveţele calului şi, cunoscând viclenia, zise cam răstit că de ce l-a adus în grădină de dimineaţă ca pe o femeie să-i laude florile cu nişte vorbe seci, pe când ar fi trebuit să meargă mai întâi la grajduri să vază cum se îngrijeşte p-acolo de cai.

Petre Ispirescu în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa de bine îi şedea gătită, de părea că este o zână. Sclipea diamantele de pe dânsa de luau ochii celor ce se uitau la dânsa. Fiul împăratului era mândru nevoie mare! fiindcă zâna numai cu dânsul jucă cât ţinu hora. Şi unde se rotea pe lângă dânsa şi se îngâmfa ca un curcan. Iară când fu a da înde seară, găinăreasa pieri iarăşi ca o nălucă. Când văzu fiul împăratului că zâna lipseşte, atâta îi fu. Căzu la grea boală. Pasămite prinsese lipici. Se aduseră toţi vracii, toate babele şi toţi cititorii de stele; rămaseră însă ruşinaţi, căci n-avură ce-i face. Atunci fiul împăratului spuse mă-sii că până n-or găsi pe fata la care se va potrivi inelul ce-i dete el, nu se va face bine.

Petre Ispirescu în Găinăreasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze de iubire

Ai fost tu,
Singura roză
Din grădina mea,
Care a înflorit
În toate
Primăverile.
II
Ai fost tu,
Singura frunză,
Care primăvara
Ai strălucit mai frumos
Decât celelalte
Ca să fii atât de frumoasă.
III
Eşti strălucire
Veusiană
Şi încântătoare.
Pentru că florile
Din grădina mea,
Numai ele văd
Faţa ta frumoasă.
IV
Ochii tăi frumoşi,
Şi profilul smead;
Atunci când
Te privesc
Lângă mine,
Nu-mi pot imagina
Că tu eşti visul meu.
V
Nu sunt flori
În a mea grădină,
Nu sunt garoafe
În grădina mea,
Care să întreacă
Ochii tăi frumoşi,
Privirea-ţi delicată
Şi măgulitoare,
Care-i cea mai frumosă
Şi nu mai puţin
Privirea şi zâmbetul tău.

P

poezie de Enrique Antonio Sanchez Liranzo (2015), traducere de Ioan Friciu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deschide ochii iubito

Deschide ochii iubito.
Şi uită-te în ochii mei cât sunt de trişti,
Când nu-i văd macar pe o clipă pe ai tăi!
Deschide ochii iubito
Şi priveşte părul meu,
Alb ca neaua care se aşterne pe câmpii.
Tu eşti ca soarele care răsare
În zorii dimineţii azurii.
Deschideţi sufletul iubito,
Căci sufletul meu e mereu deschis.
Dar când nu eşti lângă mine.
Nu se mai satură de plâns.
Deschide ochii iubito
Şi priveşte braţele mele puternice de bărbat,
Care vrea să-ţi cuprindă trupul,
Frumos şi ca lacrima de curat.
Deschideţi palmele iubito şi ţine inima mea,
Căci fără tine plânge în hohote şi ea.

poezie de Vladimir Potlog (29 iulie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama mea m-a făcut să fiu ceea ce sunt. Era atât de veridică, de sigură în privinţa mea, şi am simţit că există cineva pentru care trebuie să trăiesc, o fiinţă pe care să nu o dezamăgesc. Dânsa m-a înţeles şi mi-a dat posibilitatea să mă dezvolt, urmând întocmai înclinaţiile mele.

citat celebru din Thomas Edison
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine e fata care cântă la pian?

O fată cântă la pian
Un cântec de iubire
Şi ochii ei sunt plini de fericire.
Glasul e ca un murmur de izvor,
Ea cântă un cântec de amor.
Inima îi bate tot mai tare în piept
Şi ea cântă un frumos sonet.
Chipul îi radiază de bucurie
Şi vocea ei interpretează o frumoasă melodie.
Ea cântă parcă de o clipă, de o oră, de un an
Şi toţi se întreabă: Cine e fata care cântă la pian?

poezie de Vladimir Potlog (1 februarie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii albaştri ai ploii

car dragostea cu sacoşa prin ploaie
mi-e dragă ploaia şi cuvintele ei sărate
într-o zi, am vrut să-i pictez ochii ei albaştrii
dar ploaia era, iubito, prea departe,
nu i-am putut vedea
ochii albaştri ai ploii
iubito, unde sunt ascunşi ochii ploii în noapte?
când îi vei ştii sufletul, îi vei picta, spuneai,
geniul s-a strecurat printre degetele-i mate
iubito, acestea sunt visele mele înaripate
le-am furat de la Dumnezeu, ţi le dau pe toate
l-am văzut dansând odată prin ploaie
ca o lumină uriaşă şi, din ceasul acela,
l-am închis definitiv în inima mea
ploua acvamarin şi eram gol ca o vitrină
era timpul să mor, iubito,
undeva, lângă mine un orb picta
ceea ce numai simţurile lui puteau să vadă
sufletul şi ochii albaştrii ai ploii
doar nebunul cufundat în veşnicia tăcerii
înnebunise de atâta iubire.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi

Cu ochii lacomi de iubire,
Privesc cum pe sub geamul meu treci,
Inima mi-e plină de fericire,
Chiar dacă paşii tăi sunt reci,

Ştiu că pe altul îl iubeşti,
Ştiu că pe altul îl săruţi,
Şi de pe alte buze
Cuvinte de dragoste vrei să asculţi.

Dar nu o să uit niciodată
Clipa în care la mine ai venit
Şi ochii tăi de înger
Cu ochii mei s-au întâlnit!

poezie de Vladimir Potlog (27 iunie 2013)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am obişnuit

M-am obişnuit să dorm cu ochii deschişi,
De spaimă să nu fiu luat prin surprindere,
Să am controlul meu asupra lumii
Până în ultimul moment.

Ca un far care nu vrea să se stingă ziua
Ţine orizontul mării mereu
În magia unei priviri disperate.

Te rog să-mi închizi uşor
Pleoapele atunci,
Ce-a fost de văzut am văzut!
Să tragi cu grijă aceste obloane fine
Peste ochii mei obosiţi.

Sper să fie cât mai târziu
Cândva, într-o noapte cu multe stele
Şi cu salcâmi înfloriţi.

poezie celebră de Marin Sorescu din Puntea (Ultimele) (1997)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi de toamnă

Într-o zi de toamnă
Te-a am văzut pe tine,
Frumoasă doamnă,
Într-o rochie albă cu dantele,
O, tu iubirea vieţii mele!

N-o să uit niciodată
Clipa aceea fermecată,
Era ca într-o poveste
Care a fost şi nu mai este.

Frunzele foşneau uşor
Sub al tău gingaş picior,
Sub al tău mers de căprioară,
Tu, nepreţuita mea comoară!

Inima de dor îmi era plină
În acea zi de toamnă
Caldă şi senină,
Îmi părea că-i primăvară,
Şi m-am îndrăgostit ca prima oară.

poezie de Vladimir Potlog (20 octombrie 2008)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată nu m-am văzut cu ochii minţii nici măcar pentru o secundă făcând ceea ce făceam.

citat din Ben E. King
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de lacrimi

Zâmbea.
Visa.
Iubea.
Credea în tot şi în nimic.
Credea în tine.
Doar atât.
Şi îi era de ajuns.
Nu-i trebuia alt vis, alt gând
Sau alţi îngeri care să-i cânte imnul iubirii.
Îl ştia de la tine
Şi întreaga ei lume
Era plină de o adâncă fericire.
Întregul ei univers avea viaţa şi culoare.
Doi ochi căprui şterseseră orice urmă a trecutului.
Erau ochii lui,
Atunci ai unui înger,
Acum ai unui demon,
Dar a unuia şi aceluiaşi vis tainic de iubire.
Era aici,
Era lângă ea.
Şi el o iubea,
Dar a plecat
Lăsând doi ochi înlăcrimaţi
Şi o lume care s-a prăbuşit peste ei.
Sunt ochii ei azi trişti şi înneguraţi,
Înecaţi în gustul amar al durerii.
Sunt ochii ei frumoşi
Cei care nu mai au lumină
Şi nu mai văd nimic.
Sunt ochii ei cei care nu-l mai văd
Şi plâng,
Iar sufletul îl strigă,
Dar în zadar.
Lumea aceea frumoasă nu mai există.
Nu a luat-o cu el
Căci ea nu a vrut să i-o dea,
Dar prin ruperea visului
S-a stins şi ea.
Un cântec de lacrimi a rămas în urma tuturor.
Doar el mai spune că a existat un înger,
Că astăzi este demon
Şi că ea plânge.
O tânără ridică ochii spre cer
Şi înalţă o rugă de iertate
Pentru ea, pentru un înger
Şi pentru un vis pierdut în zare.
Sunt ochii ei cuminţi cei care tac
Şi plâng de când el a plecat.
În lumina lacrimilor reci
Ea caută lumea pierdută,
Dar tot ce astăzi mai găseşte
Este cântecul de lacrimi
Pe care în ruga ei îl spune
De dimineaţa până seara
Şi în visul tăcut din noapte.

poezie de Andreea Ion (2008)
Adăugat de Andreea Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi

Ochii tăi sunt limpezi ca lacul liniştit
În zilele când vântul adie abia simţit
Şi sunt adânci ca marea acolo-n depărtări
Unde vapoare albe plutesc spre alte zări.

Ochii tăi sunt paşnici ca mielul alb şi pur
Ce paşte liniştit cu oile în jur
Şi parcă-s nestemate, atât sunt de frumoşi,
Iar râsul tău îi face zglobii şi luminoşi.

Ochii tăi sunt bruni ca ursul din Carpaţi,
Pe care-l vezi atunci când codrii îi străbaţi,
Dar sunt cu mult mai vii decât de obicei
Atunci când chipul meu se oglindeşte-n ei.

poezie de Octavian Cocoş (10 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi ochi frumoşi

Am iubit şi eu odată
Doi ochi frumoşi de fată,
Plini de taină şi mister,
Două stele sus pe cer!

Erau fermecători
Ca o grădină cu flori,
Un curcubeu în mii de culori,
Ochii cei nemuritori.

Ce bine mă simţeam
Când alături de mine îi aveam,
Cu vorbe dulci îi dezmierdam,
Ce fericiţi eram.

Dar într-o zi m-au părăsit,
S-au dus şi înapoi n-au mai venit
Şi sufletu mi-i trist şi amărât,
C-am pierdut tot ce-am iubit.

poezie de Vladimir Potlog (7 martie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde vine dragostea

Te-am întrebat, iubito,
De unde vine dragostea,
Şi tu nu mi-ai răspuns
Şi eu m-am uita în ochii tăi
Trişti şi de lacrimi uzi.
Am întrebat un bătrân cu părul cărunt
Şi el a zis că nu ştie,
Că dragostea lui a murit de mult.
Am întrebat un copil cu ochii albaştrii
Şi el spus că nu ştie,
Că este prea mic.
Atuci am întrebat cerul şi pământul,
Sufletul şi gândul.
Ei tot nu mi-au răspuns.
Şi numai mama mi-a spus
Că dragostea vine din inima ta
Şi de la Dumnezeu de sus.

poezie de Vladimir Potlog (14 februarie 2005)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au gust de tine...

Ochii mei poartă izbânda luminii
pun carmin în sângele macilor
şi râd atât de albastru
când fluturii se rotesc în simfonii,
ochii mei stau primii la pândă
să prindă galbenul ce sărută albul lunii
şi atunci ochii mei scriu poezii,
ochii mei sunt căprui şi verzi în lumină
aşa ca o dulce nehotărâre,
când vrei să pleci şi nu poţi,
sau ca atunci când stelele
nu ştiu să spună noapte bună
ochii mei poartă în sclipiri chipul tău,
aşa sunt ochii mei
scrişi să vadă cu tine....

poezie de Ioana Cîrneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

VINDECAREA ORBULUI DIN NAŞTERE

Eu frumuseţea lumii-o sorb
Din ochi, uitând că sunt un orb,
Şi-admir sculptura într-o coastă
Făcută de o mână castă,

Cum ochii mei nu au văzut
Născutu-a tot ce-a fost născut,
Ştiu doar că a născut Cuvântul
Din El şi Cerul şi Pământul

Ca mulţi sunt orb şi mult aş vrea,
Să vii Tu, Doamne,-n calea mea
Şi ochii să-mi mânjeşti cu tină,
Să văd ce taină-a fost la Cină,

Dar cum nu vii, Cuvântul Sfânt
L-aud, chemându-mă-n Cuvânt
Şi-n Biblie găsesc Lumină
Şi Te văd, Doamne,-acum din tină!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!