Cârmaciul

Cârmaciul călătoriei privea lumea
dinlăuntrul insulei idealului:
păsările ivorii ce erau umbra vieţii oamenilor
trandafirii-violet înflorindu-şi petalele
înghimpau deschiderea trăirii
fluturele nopţii săruta petalele înlăcrimate ale iubirii
după ce zburase din floare-n floare
o păpădie prin vântul risipirii poleniza lumea cu vise
o furnică trăgea după sine paiele durerii lumii
ploaia porţii norilor şoptea pământului
lacrimile diluviului final
maiestos vulturul pleşuv plutea prin înaltul năzuinţelor.

Apoi, a venit noaptea
cârmaciul plutea pe aleile goale ale cometei gândului
venea de la petrecerea neantului alb
jucase la ruleta gri a lumii
viitorul ivoriu al copiilor cu fire albe
pierduse
iar noaptea sfâşietoare
a iernii din noi
înghiţea zorii trăirii veşniciei...

poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul infernului din mine

Timpul meu s-a scurs într-un mic infern:

prin copacii
care plâng trăirii dezrădăcinarea pădurii visării
ramurilor, frunzelor şi florilor iubirii
dar şi amintirea anilor din inelele vieţii.

prin oceanele naşterii din miazănoapte
ce sărută fiecare răsărit viu de vis
sorbind cu nesaţ fiecare picătură de viaţă
din amontele râurilor nordice.

prin iarba violet a luncii durerii
aciuată pe umbra tălpilor tale
din izvorul ruinelor secate
de liniştea neagră a uitării şi strigătul sângelui meu.

prin hamadele lunii
dezgolite de gravitaţia întrupatei iubiri
rămânându-i doar neagra seceră
într-o infernală aşteptare.

atunci nu-mi păsa că timpul trecea
agale prin florile albe din infernul lui Dante
dar, probabil!
a picta adevărul timpului infernului din mine
e cu neputinţă....

poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra liniştii

Se oglindesc zorii pe lacul străveziu,
Ecourile tăcerii rătăcesc pe ape,
Stau în umbra liniştii
Şi parcă aud
Petalele albe de nufăr
Cum încep a se desface.
Deschide-te, inimă,
ca o floare de nufăr
Şi adună-ţi frunzele
risipite prin ceaţă,
În zorii ce plâng
cu lacrimi de rouă.
Tu eşti din nou
ca la-nceput de viaţă.

poezie de Horiana Emanuela Taru
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tinereţea e o stare a spiritului, bătrâneţea o alta...

Copilă fiind, mă întrebam obsesiv:
de ce bunica are fire albe
şi atât de multe şanţuri pe faţa-i cea blajină?
mi-am făcut curaj şi am întrebat-o
iar baba mi-a răspuns zâmbind:

,,—Dumnezeu a pus toată inocenţa lumii pe chipurile pruncilor
iar bătrânilor gârbovi toată povara lumii
fiecare fir alb creşte un copac
o casă ce se ridică spre înalt
un copil ce-nvaţă să umble
un lan de grâu pentru pâinea de mâine.

— Draga mea, despre şanţuri e un pic mai complicat
sunt plânsul femeii, al omenirii...
fiecare şanţ va purta în el urmele tectonice ale unui plâns de stea
ale unui suflet pribeag prin spaţiu şi timp
plânsul va aduce bătrâneţea ca stare a fiinţei...''

Mi-am dorit să fac o vrajă de miere
pentru a nu învăţa plânsul
voiam să rămân mereu copila-fluture
să dau un şut mingii numite viaţă
să stau întinsă pe spate în iarba violet a trăirii
să-mi închipui că pot să ascund soarele după umbra tălpilor mele albastre
n-am vrut să îmbătrânesc, zău, dar am învăţat plânsul.

Mi-a fost predat în paşi de vals
ai metaforei lunii pictate pe pagina sufletului
de-o stea în vara albastră a şoaptei vieţii
dăruindu-mi elixirul vieţii mele
trăirea, slova şi credinţa
şi-am înţeles atât de târziu că:
tinereţea e o stare a spiritului, bătrâneţea o alta....

poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima mea fără tine

Vântul ca un gheţar îmi îngheaţă inima fără tine
Am oprit ceasul la miezul nopţii să te ascult
Macii se priveau în oglindă
Păşeam amândoi prin iarbă desculţi
Alt orizont se scaldă
Privirea frunzelor verzi de mesteacăn
Tu treci ca o lumină prin mine
Şi mâinile mi le aprinzi.
Vântul ca un gheţar îmi îngheaţă inima fără tine
Am oprit ceasul la miezul noptii să te ascult
Macii se priveau în oglindă
Şi dimineaţa aşează în glastra cu flori petalele albe
Răsăritul lângă apus
Mă trezesc şi noaptea se întinde ca o pătură de zăpadă
Ce dor mi-e de tine şi dimineaţa aşează
În glastra cu flori petalele albe
Răsăritul lângă apus.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâsul îngerilor minţii

Iubite! e noaptea singurătăţii sufletului de anemonă
tu eşti eroul visărilor autumnale
rătăcite în liziera pădurii de insomnii,
de dureri şi amăgiri obeze
e târziu,
iar eu veghez două suflete de copii
pierdute prin universul unui balon de heliu
ce le sufocă respiraţia dragostei.

Muzica cerului le însoţeşte paşii
pe aleile cetăţii ascunse, prin negurile oraşului roşu
ea are menirea de-a le curma tăcerea
de a spune cuvinte şoptite într-o limba uitată
a zânelor basmelor tale cu iz de lavandă şi maci
ochii le contemplă lacrimile îngheţate din deşertul alb
invocând moartea şi viaţa de dincolo
de pe malul opus al oceanului negru de fumul trăirilor

Luna se stinge prin cerurile uitate deschise
de castelanul ce-şi pierduse lujerul cheilor albastre
flacăra rugului ei funerar se înalţă până la cerul lui
râul ei e tăcut
lumina lunii dispare şi ea istovită de pe cerul vieţii
luând cu ea tainele vieţii şi ale morţii
în murmurul întunericului
din surâsul îngerilor minţii femeii-copil...

poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajung la capătul

lumii şi aerul are un gust bun
după ţigările fumate toată
noaptea
vulturii stau de veghe pe catarge
iar pescăruşii mătură încet cerul
la capătul lumii păsările
par singurele supravieţuitoare
păşesc prin dimineaţă
şi-n jurul meu apa e neagră
cu mirosul ei de alge şi de sare
damfurile ei de nămol
şi de motorină
le simt în gât şi plămâni, dense

eram la capătul lumii şi de acolo
nimeni nu se mai întorcea

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prispa dorurilor mele

Tu te-ai mutat într-o stea albastră
din sufletul gălbui al verii
stai aşezat pe prispa dorurilor mele,
îmi asculţi bătăile incerte ale inimii
dimineaţa îmi cânţi metaforele rătăcirii,
iar noaptea un vals al durerii şi nemărginirii.

Vântu-mi îmbrăţişează trupul de petale
răsăritu-mi risipeşte picurii de ceaţă din colţul ochilor
prin secundele seculare aripile mele te caută
dincolo de costelaţia iernii.

Eşti de negăsit
a rămas doar o dâră de fum prin praful de stele
a unui biet rob vrăjit de mătăsurile învechite
ale unei dansatoare inepte de fado.

Cred că am murit!
treptele norilor de vis s-au surpat
azi, o fantomă rătăceşte agale
pe potecile infernului lirei...

poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea care e descrisă prin observare este o manifestare a activităţii mentale a observatorului. Când omul descoperă că lumea lui este propria activitate mentală făcută vizibilă, că nimeni nu poate veni la el decât dacă el îl atrage şi că nu e nimic de schimbat decât pe sine, propriul său sine imaginativ, primul său impuls e să reformeze lumea după imaginea idealului său.

citat din Neville Goddard
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul nins

Focurile aprinse ardeau în jurul focului stins.
Păsările îşi măsurau aripile cu ruleta rusească.
Peşterile se lingeau cu gura ecoului prins.

Oamenii căutau să se odihnească în oameni.

Pe râu plutea o gură printre strigături.
Fugeau copacii în frunze şi apoi cădeau.
Mâinile scormoneau după alte mâini.

Focurile stinse fumegau în jurul omului nins...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua din ochii ei, iubirea din inima lui

Într-o zi din toamna lui aurie
băiatul întâlni o femeie,
avea oglindirea stelei lui în privire
pe rochia-i albă de mătase erau înaripaţi
toţi fluturii lumii
pe umeri avea Carul mare
iar pe cap o tiară din Ursa Mare
băiatul o privea pierdut în lumea apelor ei
steaua lui visată se oglindea în ochii ei,
căprui cu iradieri de chihlimbar
pulsul inimii lui depăşi orizontul vieţii
sângele-i părăsea trupul
urmându-i fluturii de pe rochia ei
el nu mai era el
era doar jumătatea lipsă din puzzle-ul ei
steaua din ochii ei, iubirea din inima
lui...

poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea vieţii, o enclavă

Şi iar vin toamne desfrunzite
cu iz de ploi şi mucegai
cum trece noaptea un buhai
cu întunericul prin site

cu seri uimite ce se duc
la fel ca umbra după soare
spre primăvara viitoare
surprinsă de câte-un izbuc

cu mari nedumeriri la vad
în câmpia de prigorii
ce se umple de fiorii
mitului din Galaad

după amiezile precaut
mi te iar aduc în faţă
ca un eşec ce se răsfaţă
şi nu ştiu unde să te caut

că de la faptă la voroavă
neştiută pururi sapă
o fântână fără apă
noaptea vieţii o enclavă

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea tăcerii

Noaptea tăcerii albastre
nu are trup,
se topeşte prin întunericul
străpuns de stele aprinse.

Noaptea tăcerii surde
voce nu are,
se disipează în aer
lipsită de umbre.

Noaptea tăceru sublime
dezbrăcată complet,
se pierde pe sine
în braţele apelor mari.

Noaptea tăcerii mirate
nu are picioare,
dar fuge speriată
de lumina dimineţii.

Noaptea tăcerii fără iubire
e un întuneric absurd
prin care trec visele
pe malul celălalt al dragostei.

Noaptea tăcerii de foc
e un fulger prin inimă
ce-i luminează adâncul
fântânii din sufletul durerii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteaptă

noaptea s-a trezit dezbracată de întuneric
ziua a fost sărutată de razele soarelui
cu gîndurile la ferestrele minţii
privesc jocul luminii prin frunze

prin faţa casei de dincolo de stradă
se plimbă umbra norilor călători
şi ploaia nu vine

tu aşteaptă cu mîinile întinse
bucuria o să-ţi cadă în palme
şi păsările o să te cheme
în universul zilei

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo, dincolo de galaxia vieţii

Acolo, dincolo de galaxia
În care ani de-a rândul am trăit,
Vom fi un univers în noaptea de tăcere,
Particulă de vis în infinit.

Prin pulbere de artă, între spaţiul
De ani-lumină dintre două stele,
Ne vom continua viaţa şi visul
Trăirii noastre simple şi eterne.

Vom fi o dulce rază de lumină,
Mângâietoare-n suflete şi-n gând,
Acoperiţi de mantie divină,
În adâncimea nopţii luminând.

Căci lumea-ntreagă este guvernată
De-acelaşi soare şi trăind prin vers
Un ochi deschis vom fi... Azi, lumea toată
Îi dă vieţii, parcă, un alt sens...

Suntem aici doar pentru-a ne cunoaşte
Şi de-a-ndrepta greşala celor mulţi,
Însă egali vom fi în faţa morţii,
Singuri şi trişti, neîmpăcaţi, desculţi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansul din trenul vieţii

Mă prăbuşisem din nou printre oameni şi fiare,
aduceam cu mine zborul prin galaxiile uitate
trăiri, dureri, libertate,
vânturile nefirescului, faetoanele şi velele neantului.
dusesem însă peste tot cu mine
profunzimea, stălucirea şi nostalgia ochilor lui
negri cu iradieri de toamnă şi chihlimbar.

Nu puteam să înţeleg respiraţia căutării
din sufletul de rouă al frunzelor
ce îmi alintau dimineţile şi-mi adumbreau serile înnoptate în sine.
apoi, l-am găsit printr-un joc hilar al ursitoarelor
ce dansau înlănţuite în paşii sălbatici al ielelor morţii.
mă aştepta resemnat şi trist pe marginea unei stele albe
din constelaţia rodiilor.

"Te-aşteptam de-o viaţă, nălucirea mea dragă,
îmi şopti răpus de dor"
iubirea lor îi topi într-unul
pentru eternitate.
dezlănţuite, clipele nu puteau fi oprite.
regăsiseră paradisul jumătăţii din puzzle-ul lipsă.

Dar el, şovăitoare stea, alunecă frenetic, maiestuos de rece
prin galaxia din piatra îndoielii, viu colorată în sensurilor tăcerii,
însămânţând durere,
lacrimi de dor, albe nelinişti în raiul dintre ape,
iar ea, plăpândă floare,
un mac prin mărăcini şi pierderi
dansa suav pe aripile deziluziei eternului pierdut
din trenul vieţii...

poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cosmetizând tristeţea

am câştigat prieteni în lumea întreagă
stăm la taifas cu timpul nesfârşit
mereu îmi doresc ca toţi să înţeleagă
sufletul meu pe care l-am mărturisit.

iubesc viaţa dar respir prin poezie
minunile lumii sub cununi de raze
circulă prin suflet fluturi de frenezie
pe câmpuri senine dansează zaraze.

am strâns cu prieteni comori de topaze
pe care-am să le duc pe lumea cealaltă
sunt vise şi emoţii răspândite-n fraze
şi ziua şi noaptea inima tresaltă.

cosmetizez tristeţea se destramă emfaze
şi înalt spre soare speranţa mea înaltă.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

Noaptea tăcerii însingurate
întunericul nu-l iubea
şi mai străină decât umbra
prin lume trecea.

Noaptea iubirii vinovate
dragostea şi-o împărtăşea
şi mai visătoare decât gândul
prin teamă păşea.

Noaptea împlinirii depline
rai de bucurie năştea
şi mai răcoroasă decât o adiere
prin frunze căuta liniştea.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea aceea...

Noaptea aceea - noapte toridă de vară,
nici-o adiere, nici un zgomot afară...
Pereţii curbaţi, adunaţi în oglindă,
voiau în ghiocul lor să mă prindă,
iar umbrele nopţii, plutind prin odaie,
rupeau din oglindă bucăţi să mă taie.
Din larg auzeam o sirenă cum plânge,
iar cartea deschisă, cu buchii nătânge,
rămasă citită cândva jumătate,
ploua peste mine cu oaze turbate,
când razele lunii, prin uşa crăpată,
la margini de vis mă duceau dintr-odată.

Curgeau palmierii, cu umbrele-n apă,
prin vechi amintiri ce păreau că îmi scapă,
lăsând doar mistere jucând, nevăzute,
prin doruri ascunse sub brâu de redute,
dar tu apăreai din neant, dintr-odată,
pe-o umbră de karmă, plutind ca o pată.
Venea din văzduh o dorinţă nebună –
s-alerg după tine pe raze de lună,
dar zorii, venind prea curând la fereastră,
plecai, mai departe, cadână măiastră,
iar dorul, rămas lângă uşa crăpată,
şoptea că n-o să mai vii niciodată.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşertul din noi

Mereu am crezut că deşertul e afară
şi se plimbă tumultuos
pe aleile lumii
printre neizbânzi, răni şi războaie pierdute
într-o iarnă a sângelui absolut
ce curge prin arterele apelor tulburi ale omenirii.

Apoi, într-o zi însă am înţeles
probabil ameţită de zenitul prăbuşirii
că deşertul e-n noi, acolo-n sufletul nămiezii,
iar deşertul din noi
e pictat atât de frumos
de obsesiile, nălucirile, visele noastre
în ceasul subconştientului
din aripile plumbuite de gerul vieţii.

Ameţită de amăgitoarele erguri diafane
m-am retras mai adânc
în oaza curmalilor timpului
lipindu-mă cu spatele de zidul plângerii,
invocând soluţia defensivă:
Lacrima învinşilor,
cuceritori ai Everestului vieţii...

poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răbdarea cerului furată

La ora x de după x
Cad stelele din cer la fix,
O floare moare şi-ncă una
Când noaptea miluieşte luna.

La ora fix şi-ncă ceva
Nimic nu stă în calea mea,
Pierdut în vise şi în dor
Cu steaua ta în braţe mor.

Surâde lumea natural,
Un înger mângâie un cal
Şi trece prin inima lui
Precum în coaste vechiul cui.

Nu te-ntreba, nu mă-ntreba
O aripă de va bătea,
Voi fi supus sclav al iubirii
Sau un surâs al despărţirii?

La ora x de după x
Mor stelele din cer la fix,
A mea trecut-a mai demult
În floarea răsucită-n lut.

Ea are freamătul tăcerii,
Vârtej de fagure şi miere,
Eu am doar dăruirea toată –
Răbdarea cerului furată!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!