Nicole Sere

Cârmaciul

Cârmaciul călătoriei privea lumea
dinlăuntrul insulei idealului:
păsările ivorii ce erau umbra vieții oamenilor
trandafirii-violet înflorindu-și petalele
înghimpau deschiderea trăirii
fluturele nopții săruta petalele înlăcrimate ale iubirii
după ce zburase din floare-n floare
o păpădie prin vântul risipirii poleniza lumea cu vise
o furnică trăgea după sine paiele durerii lumii
ploaia porții norilor șoptea pământului
lacrimile diluviului final
maiestos vulturul pleșuv plutea prin înaltul năzuințelor.

Apoi, a venit noaptea
cârmaciul plutea pe aleile goale ale cometei gândului
venea de la petrecerea neantului alb
jucase la ruleta gri a lumii
viitorul ivoriu al copiilor cu fire albe
pierduse
iar noaptea sfâșietoare
a iernii din noi
înghițea zorii trăirii veșniciei...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Nicole Sere

Timpul infernului din mine

Timpul meu s-a scurs într-un mic infern:

prin copacii
care plâng trăirii dezrădăcinarea pădurii visării
ramurilor, frunzelor și florilor iubirii
dar și amintirea anilor din inelele vieții.

prin oceanele nașterii din miazănoapte
ce sărută fiecare răsărit viu de vis
sorbind cu nesaț fiecare picătură de viață
din amontele râurilor nordice.

prin iarba violet a luncii durerii
aciuată pe umbra tălpilor tale
din izvorul ruinelor secate
de liniștea neagră a uitării și strigătul sângelui meu.

prin hamadele lunii
dezgolite de gravitația întrupatei iubiri
rămânându-i doar neagra seceră
într-o infernală așteptare.

atunci nu-mi păsa că timpul trecea
agale prin florile albe din infernul lui Dante
dar, probabil!
a picta adevărul timpului infernului din mine
e cu neputință....

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Umbra liniștii

Se oglindesc zorii pe lacul străveziu,
Ecourile tăcerii rătăcesc pe ape,
Stau în umbra liniștii
Și parcă aud
Petalele albe de nufăr
Cum încep a se desface.
Deschide-te, inimă,
ca o floare de nufăr
Și adună-ți frunzele
risipite prin ceață,
În zorii ce plâng
cu lacrimi de rouă.
Tu ești din nou
ca la-nceput de viață.

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Nicole Sere

Tinerețea e o stare a spiritului, bătrânețea o alta...

Copilă fiind, mă întrebam obsesiv:
de ce bunica are fire albe
și atât de multe șanțuri pe fața-i cea blajină?
mi-am făcut curaj și am întrebat-o
iar baba mi-a răspuns zâmbind:

,,—Dumnezeu a pus toată inocența lumii pe chipurile pruncilor
iar bătrânilor gârbovi toată povara lumii
fiecare fir alb crește un copac
o casă ce se ridică spre înalt
un copil ce-nvață să umble
un lan de grâu pentru pâinea de mâine.

— Draga mea, despre șanțuri e un pic mai complicat
sunt plânsul femeii, al omenirii...
fiecare șanț va purta în el urmele tectonice ale unui plâns de stea
ale unui suflet pribeag prin spațiu și timp
plânsul va aduce bătrânețea ca stare a ființei...''

Mi-am dorit să fac o vrajă de miere
pentru a nu învăța plânsul
voiam să rămân mereu copila-fluture
să dau un șut mingii numite viață
să stau întinsă pe spate în iarba violet a trăirii
să-mi închipui că pot să ascund soarele după umbra tălpilor mele albastre
n-am vrut să îmbătrânesc, zău, dar am învățat plânsul.

Mi-a fost predat în pași de vals
ai metaforei lunii pictate pe pagina sufletului
de-o stea în vara albastră a șoaptei vieții
dăruindu-mi elixirul vieții mele
trăirea, slova și credința
și-am înțeles atât de târziu că:
tinerețea e o stare a spiritului, bătrânețea o alta....

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lorin Cimponeriu

Inima mea fără tine

Vântul ca un ghețar îmi îngheață inima fără tine
Am oprit ceasul la miezul nopții să te ascult
Macii se priveau în oglindă
Pășeam amândoi prin iarbă desculți
Alt orizont se scaldă
Privirea frunzelor verzi de mesteacăn
Tu treci ca o lumină prin mine
Și mâinile mi le aprinzi.
Vântul ca un ghețar îmi îngheață inima fără tine
Am oprit ceasul la miezul noptii să te ascult
Macii se priveau în oglindă
Și dimineața așează în glastra cu flori petalele albe
Răsăritul lângă apus
Mă trezesc și noaptea se întinde ca o pătură de zăpadă
Ce dor mi-e de tine și dimineața așează
În glastra cu flori petalele albe
Răsăritul lângă apus.

poezie de din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicole Sere

Surâsul îngerilor minții

Iubite! e noaptea singurătății sufletului de anemonă
tu ești eroul visărilor autumnale
rătăcite în liziera pădurii de insomnii,
de dureri și amăgiri obeze
e târziu,
iar eu veghez două suflete de copii
pierdute prin universul unui balon de heliu
ce le sufocă respirația dragostei.

Muzica cerului le însoțește pașii
pe aleile cetății ascunse, prin negurile orașului roșu
ea are menirea de-a le curma tăcerea
de a spune cuvinte șoptite într-o limba uitată
a zânelor basmelor tale cu iz de lavandă și maci
ochii le contemplă lacrimile înghețate din deșertul alb
invocând moartea și viața de dincolo
de pe malul opus al oceanului negru de fumul trăirilor

Luna se stinge prin cerurile uitate deschise
de castelanul ce-și pierduse lujerul cheilor albastre
flacăra rugului ei funerar se înalță până la cerul lui
râul ei e tăcut
lumina lunii dispare și ea istovită de pe cerul vieții
luând cu ea tainele vieții și ale morții
în murmurul întunericului
din surâsul îngerilor minții femeii-copil...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ajung la capătul

lumii și aerul are un gust bun
după țigările fumate toată
noaptea
vulturii stau de veghe pe catarge
iar pescărușii mătură încet cerul
la capătul lumii păsările
par singurele supraviețuitoare
pășesc prin dimineață
și-n jurul meu apa e neagră
cu mirosul ei de alge și de sare
damfurile ei de nămol
și de motorină
le simt în gât și plămâni, dense

eram la capătul lumii și de acolo
nimeni nu se mai întorcea

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicole Sere

Prispa dorurilor mele

Tu te-ai mutat într-o stea albastră
din sufletul gălbui al verii
stai așezat pe prispa dorurilor mele,
îmi asculți bătăile incerte ale inimii
dimineața îmi cânți metaforele rătăcirii,
iar noaptea un vals al durerii și nemărginirii.

Vântu-mi îmbrățișează trupul de petale
răsăritu-mi risipește picurii de ceață din colțul ochilor
prin secundele seculare aripile mele te caută
dincolo de costelația iernii.

Ești de negăsit
a rămas doar o dâră de fum prin praful de stele
a unui biet rob vrăjit de mătăsurile învechite
ale unei dansatoare inepte de fado.

Cred că am murit!
treptele norilor de vis s-au surpat
azi, o fantomă rătăcește agale
pe potecile infernului lirei...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lumea care e descrisă prin observare este o manifestare a activității mentale a observatorului. Când omul descoperă că lumea lui este propria activitate mentală făcută vizibilă, că nimeni nu poate veni la el decât dacă el îl atrage și că nu e nimic de schimbat decât pe sine, propriul său sine imaginativ, primul său impuls e să reformeze lumea după imaginea idealului său.

citat din
Adăugat de Adriana PleșcaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton comic

Distribuie
cumpărăturiCartea "Feeling Is the Secret Paperback" de Neville Goddard este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -20.99- 19.56 lei.
Alin Ghiorghieș

Omul nins

Focurile aprinse ardeau în jurul focului stins.
Păsările își măsurau aripile cu ruleta rusească.
Peșterile se lingeau cu gura ecoului prins.

Oamenii căutau să se odihnească în oameni.

Pe râu plutea o gură printre strigături.
Fugeau copacii în frunze și apoi cădeau.
Mâinile scormoneau după alte mâini.

Focurile stinse fumegau în jurul omului nins...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicole Sere

Steaua din ochii ei, iubirea din inima lui

Într-o zi din toamna lui aurie
băiatul întâlni o femeie,
avea oglindirea stelei lui în privire
pe rochia-i albă de mătase erau înaripați
toți fluturii lumii
pe umeri avea Carul mare
iar pe cap o tiară din Ursa Mare
băiatul o privea pierdut în lumea apelor ei
steaua lui visată se oglindea în ochii ei,
căprui cu iradieri de chihlimbar
pulsul inimii lui depăși orizontul vieții
sângele-i părăsea trupul
urmându-i fluturii de pe rochia ei
el nu mai era el
era doar jumătatea lipsă din puzzle-ul ei
steaua din ochii ei, iubirea din inima
lui...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Untaru

Noaptea vieții, o enclavă

Și iar vin toamne desfrunzite
cu iz de ploi și mucegai
cum trece noaptea un buhai
cu întunericul prin site

cu seri uimite ce se duc
la fel ca umbra după soare
spre primăvara viitoare
surprinsă de câte-un izbuc

cu mari nedumeriri la vad
în câmpia de prigorii
ce se umple de fiorii
mitului din Galaad

după amiezile precaut
mi te iar aduc în față
ca un eșec ce se răsfață
și nu știu unde să te caut

că de la faptă la voroavă
neștiută pururi sapă
o fântână fără apă
noaptea vieții o enclavă

poezie de
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Noaptea tăcerii

Noaptea tăcerii albastre
nu are trup,
se topește prin întunericul
străpuns de stele aprinse.

Noaptea tăcerii surde
voce nu are,
se disipează în aer
lipsită de umbre.

Noaptea tăceru sublime
dezbrăcată complet,
se pierde pe sine
în brațele apelor mari.

Noaptea tăcerii mirate
nu are picioare,
dar fuge speriată
de lumina dimineții.

Noaptea tăcerii fără iubire
e un întuneric absurd
prin care trec visele
pe malul celălalt al dragostei.

Noaptea tăcerii de foc
e un fulger prin inimă
ce-i luminează adâncul
fântânii din sufletul durerii.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Așteaptă

noaptea s-a trezit dezbracată de întuneric
ziua a fost sărutată de razele soarelui
cu gîndurile la ferestrele minții
privesc jocul luminii prin frunze

prin fața casei de dincolo de stradă
se plimbă umbra norilor călători
și ploaia nu vine

tu așteaptă cu mîinile întinse
bucuria o să-ți cadă în palme
și păsările o să te cheme
în universul zilei

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Acolo, dincolo de galaxia vieții

Acolo, dincolo de galaxia
În care ani de-a rândul am trăit,
Vom fi un univers în noaptea de tăcere,
Particulă de vis în infinit.

Prin pulbere de artă, între spațiul
De ani-lumină dintre două stele,
Ne vom continua viața și visul
Trăirii noastre simple și eterne.

Vom fi o dulce rază de lumină,
Mângâietoare-n suflete și-n gând,
Acoperiți de mantie divină,
În adâncimea nopții luminând.

Căci lumea-ntreagă este guvernată
De-același soare și trăind prin vers
Un ochi deschis vom fi... Azi, lumea toată
Îi dă vieții, parcă, un alt sens...

Suntem aici doar pentru-a ne cunoaște
Și de-a-ndrepta greșala celor mulți,
Însă egali vom fi în fața morții,
Singuri și triști, neîmpăcați, desculți...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicole Sere

Dansul din trenul vieții

Mă prăbușisem din nou printre oameni și fiare,
aduceam cu mine zborul prin galaxiile uitate
trăiri, dureri, libertate,
vânturile nefirescului, faetoanele și velele neantului.
dusesem însă peste tot cu mine
profunzimea, stălucirea și nostalgia ochilor lui
negri cu iradieri de toamnă și chihlimbar.

Nu puteam să înțeleg respirația căutării
din sufletul de rouă al frunzelor
ce îmi alintau diminețile și-mi adumbreau serile înnoptate în sine.
apoi, l-am găsit printr-un joc hilar al ursitoarelor
ce dansau înlănțuite în pașii sălbatici al ielelor morții.
mă aștepta resemnat și trist pe marginea unei stele albe
din constelația rodiilor.

"Te-așteptam de-o viață, nălucirea mea dragă,
îmi șopti răpus de dor"
iubirea lor îi topi într-unul
pentru eternitate.
dezlănțuite, clipele nu puteau fi oprite.
regăsiseră paradisul jumătății din puzzle-ul lipsă.

Dar el, șovăitoare stea, alunecă frenetic, maiestuos de rece
prin galaxia din piatra îndoielii, viu colorată în sensurilor tăcerii,
însămânțând durere,
lacrimi de dor, albe neliniști în raiul dintre ape,
iar ea, plăpândă floare,
un mac prin mărăcini și pierderi
dansa suav pe aripile deziluziei eternului pierdut
din trenul vieții...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cosmetizând tristețea

am câștigat prieteni în lumea întreagă
stăm la taifas cu timpul nesfârșit
mereu îmi doresc ca toți să înțeleagă
sufletul meu pe care l-am mărturisit.

iubesc viața dar respir prin poezie
minunile lumii sub cununi de raze
circulă prin suflet fluturi de frenezie
pe câmpuri senine dansează zaraze.

am strâns cu prieteni comori de topaze
pe care-am să le duc pe lumea cealaltă
sunt vise și emoții răspândite-n fraze
și ziua și noaptea inima tresaltă.

cosmetizez tristețea se destramă emfaze
și înalt spre soare speranța mea înaltă.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Noaptea

Noaptea tăcerii însingurate
întunericul nu-l iubea
și mai străină decât umbra
prin lume trecea.

Noaptea iubirii vinovate
dragostea și-o împărtășea
și mai visătoare decât gândul
prin teamă pășea.

Noaptea împlinirii depline
rai de bucurie năștea
și mai răcoroasă decât o adiere
prin frunze căuta liniștea.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Noaptea aceea...

Noaptea aceea - noapte toridă de vară,
nici-o adiere, nici un zgomot afară...
Pereții curbați, adunați în oglindă,
voiau în ghiocul lor să mă prindă,
iar umbrele nopții, plutind prin odaie,
rupeau din oglindă bucăți să mă taie.
Din larg auzeam o sirenă cum plânge,
iar cartea deschisă, cu buchii nătânge,
rămasă citită cândva jumătate,
ploua peste mine cu oaze turbate,
când razele lunii, prin ușa crăpată,
la margini de vis mă duceau dintr-odată.

Curgeau palmierii, cu umbrele-n apă,
prin vechi amintiri ce păreau că îmi scapă,
lăsând doar mistere jucând, nevăzute,
prin doruri ascunse sub brâu de redute,
dar tu apăreai din neant, dintr-odată,
pe-o umbră de karmă, plutind ca o pată.
Venea din văzduh o dorință nebun㠖
s-alerg după tine pe raze de lună,
dar zorii, venind prea curând la fereastră,
plecai, mai departe, cadână măiastră,
iar dorul, rămas lângă ușa crăpată,
șoptea că n-o să mai vii niciodată.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Nicole Sere

Deșertul din noi

Mereu am crezut că deșertul e afară
și se plimbă tumultuos
pe aleile lumii
printre neizbânzi, răni și războaie pierdute
într-o iarnă a sângelui absolut
ce curge prin arterele apelor tulburi ale omenirii.

Apoi, într-o zi însă am înțeles
probabil amețită de zenitul prăbușirii
că deșertul e-n noi, acolo-n sufletul nămiezii,
iar deșertul din noi
e pictat atât de frumos
de obsesiile, nălucirile, visele noastre
în ceasul subconștientului
din aripile plumbuite de gerul vieții.

Amețită de amăgitoarele erguri diafane
m-am retras mai adânc
în oaza curmalilor timpului
lipindu-mă cu spatele de zidul plângerii,
invocând soluția defensivă:
Lacrima învinșilor,
cuceritori ai Everestului vieții...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Răbdarea cerului furată

La ora x de după x
Cad stelele din cer la fix,
O floare moare și-ncă una
Când noaptea miluiește luna.

La ora fix și-ncă ceva
Nimic nu stă în calea mea,
Pierdut în vise și în dor
Cu steaua ta în brațe mor.

Surâde lumea natural,
Un înger mângâie un cal
Și trece prin inima lui
Precum în coaste vechiul cui.

Nu te-ntreba, nu mă-ntreba
O aripă de va bătea,
Voi fi supus sclav al iubirii
Sau un surâs al despărțirii?

La ora x de după x
Mor stelele din cer la fix,
A mea trecut-a mai demult
În floarea răsucită-n lut.

Ea are freamătul tăcerii,
Vârtej de fagure și miere,
Eu am doar dăruirea toat㠖
Răbdarea cerului furată!

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Clepsidra vartejului negru" de Marin Moscu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -26.97- 15.99 lei.
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook