Gongul din perete

Gongul din perete a desenat
Cu o limba de foc
Satanicul numar – 666.
Se trâmbiţa întoarcerea acasă,
Ţipete se auzeau din fereastră...
Fântânile s-au întors la ceasul dintâi
Şi lumina la întuneric.
Au sângerat pământurile cu apusuri de răsărit.
Morţii ne-au urat bun-venit...
Au curs lacrimi de foc,
Iar atomii trupului nostru încins
Au fuzionat cu lacrimile noastre în vis.
Calea de acces către cer devenise mister.
Noi am redevenit celulă,
Căutând prin cenuşa osemintelor
Strămoşilor noştri
Uşa dinspre apus
Prin care, precoce, ne-am strecurat
Spre plus infinit.
Un vis - timpul nu se opreşte,
Nu se-ntoarce,
Pentru el nu există minus infinit.
Şi nici pentru noi!
Doar moartea semnează
Ritualul schimbului de vieţi.
Plutire de umbre
Şi paşii înceţi,
Iertare şi sute de vieţi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un suflet mai curat

Cu sufletul purificat de lumină,
Ne punem trupul ramură
Pe altarul pe care au curs lacrimi amare...
Ne-au înmugurit pe braţe
Ramuri de salcie, pregătite să plângă
Tristeţea Mântuitorului.
Faptele noastre, ca plecăciunea mielului spre tăiere,
Au fost căutate.
Biserica ne-a căutat
Cu spaimă prin întunericul morţii -
Oi rătăcite,
În timp ce Iisus ne striga
Spre revenirea la viaţă.
Am fost ramuri frânte,
Dar faptele noastre ne-au înviat
Din al morţii păcat...
Cu Lumina vom face legământ
Şi vom izvorî râuri de flori,
Spre a-i lumina calea
Celui ce S-a jertfit pentru noi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a scris...

S-a scris în cer, cu gură de blesteme,
Să plece iar la infinit, poeţi
Şi ne-a lăsat azi, Demiurgul, semne...
Rămân, trăind prin noi, atâtea vieţii.

Nici n-a plouat. E secetă de lacrimi
Şi parcă-i pandemie peste vieţi...
De-un timp au prins poeţii noştri aripi
Şi s-au retras în infinit, asceţi.

A plâns cuvântul... Jale şi tăcere,
Căci moartea ca o boare a venit.
Poetul-nepereche, printre stele,
Ca o cometă-a vieţii a pierit.

Au curs din noi metafore şi verbe,
Am tot cinstit în scris poeţi-amnar,
Dar zborul către îngeri, vis, ni-i pierde...
Rămâd decât în mediul virtual.

Şi îngerii în Ceruri au pedeapsă -
Să-i ia cu ei pe cei de pe pământ
Când s-a sfârşit povestea lor, acasă,
Să-i poarte-n tihnă către Cerul Sfânt.

Poate că şi acolo sunt tablete,
Îngeri-poeţi şi îngeri-scriitori,
Ce spun în loc de bună dimineaţa,
Poeme de lumină şi ninsori.

Să-mparţi din Ceruri harul tău, poete!
Să ne lumine dragostea de neam,
Aici suntem doar biete amulete,
Cu gânduri prinse în al morţii ham.

Nu este timpu-a plânge de pieire,
Căci ca un vis tu vei trăi prin noi.
De azi te vom numi nemărginire
Dar vom rămâne-n suflete mai goi.

Să-mparţi din Ceruri, harul tău, în pulberi,
Peste poeţii ce-au rămas aici
Şi tolerant, dezastrele să spulberi,
Căci noi suntem prea simpli şi prea mici.

Tu, un Luceafăr uns cu modestie,
Ne luminează calea spre Înalt.
Prin tine să urcăm spre veşnicie,
Poeţi-opaiţ ce-n cupa vremii ard...

dedic acest poem, cu lacrimi în suflet, celui ce a fost Constantin Trita, rugând odihnă veşnică. Domnul să îl odihnească!
Vei rămâne o stea în sufletele tuturor celor ce te-au cunoscut...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

Vezi ceasornicul cum bate?! Parcă nu se mai opreşte...
Călător şi zi şi noapte, cu secunde se hrăneşte,
Şerpuieste prin clepsidră, căutându-şi matca-n care
Într-o zi să poposească, obosit de-atâta jale.

Simţi sub paşii tăi ispita străduielnică să treacă -
Un fior, mireasmă dulce, lină, curgătoare apă...
N-ai habar că timpul trece, nins la tâmple mergi spre mâine
Fulger risipit în zare, trudind doar pentru o pâine.

Sfidător ne bate ceasul către trecerea finală...
Metamorfozaţi în sine, cei din noi grăbesc să moară.
Se ascund în întuneric, în a sufletului matcă
Şi împovăraţi de jale, îşi propun de-acum să tacă.

Numai clopotul vorbeşte, numai lacrima străină
Vine să-ţi mai ude gândul strâns manunchi la rădăcină.
Doar o cruce de povară scrijelit, purta-va încă
Taina unei vieţi pierdute în prăpastia adâncă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prăbuşire

Se prăbuşesc secundele în noi
Şi timpul nu mai există.
A fost inventat doar pentru
A ne raporta la el.
Trece doar viaţa!
O simţim cum se prelinge prin noi
Ca un râu de puroi.
Dacă am exista între pământ
Şi nelimitat,
Tot la fel am trece spre infinit.
Timpul este doar unitatea de măsură
A vieţii şi-a morţii.
Reprezentat pe o axă
Este un punct mişcător,
Un ecou ce dispare-n eter,
Dar care provoacă un tsunami
Printre conglomeratele de celule
Ce compun universul...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luptă

Luptăm pentru viaţă cu viaţa
Şi lupta ne pare mai grea,
Ne-nvăluie noaptea şi ceaţa...
Suspansul ne va alunga...

În peşteri şi văi lunecoase,
Un suflet la umbră de cruci,
În patimi de faptele noastre,
Străini, pe-ale cerului lunci.

Acolo, la loc de odihnă,
Cătând deseori închinare,
Pe-altare de flori şi lumină,
Călcăm pe a tâmplei ninsoare.

Ne este un imn de iertare
Lumina din ramuri de mirt,
Căci nu vom mai ştii că se moare
Din minus spre plus infinit...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roua din ochi

Din roua ce din ochi ţi-a răsărit,
Eu am sculptat în minus infinit,
O amintire, spre a te avea,
Acelaşi vis cu plâns de catifea.
În dans de păsări mi-am pornit paşii
Spre a-mi rămâne în zborul înspre înalt.
Un bob de rouă îmi spală plus infinitul
De rana murdară a sufletului.
Sunt un vulcan ce erupe din sine
Pentru a lumina cetatea cerului
Când îngerii nu mai sunt făclii.
Silindu-mi respiraţia să te iubească
Sincer şi dezinvolt,
Mă caţăr pe umerii timpului
Să respir primăvară.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii de rouă

Cenuşa sfântă a strămoşilor
A fost spălată de roua
Din ochii românilor prigoniţi.
Schiază lacrima pe oasele gri,
Căutând eliberare, într-o rază de soare...
De aceea lumina se strigă precum un clopot...
E vuietul inimilor ce plâng!
Arat cu gândul prin cimitirul iubirii,
Cenuşa tăcerii scuturată de la tâmplele cetăţii!
Aici a rodit pomul morţii
Dat martirilor rod de lumină!
Nu-i izgoniţi din mormântul sufletului vostru,
Ignoranţi ai neamului românesc!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpezile iubirii

Zăpezile iubirii s-au topit...
Curg râuri reci spre minus infinit.
Mi-e sufletul, adesea, gând ce zboară –
Un fluture de vis, în primăvară.

Tăceri şi dor, un plâns prelung, hoinar,
Strângând în noapte clipele de jar,
Cu buze reci de frunze-ngălbenite.
Mă dor de-acum aducerile-aminte...

Zăpezile iubirii s-au topit,
Curg râuri reci spre minus infinit
Ce-n mine sunt uitate... sau ascunse...
Şi se aşează ca un gând, pe buze...

Sunt un vulcan uitat în adormire,
Sunt primul zâmbet cald, de fericire...
Mă-nalţ prin voi, spre-a coborî tăcut,
În mine,-n vise şi în început.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iertare

Ne iartă, Doamne Sfinte! Un suflet de păgân,
Tu-l cerţi şi-l faci cuminte şi-l slobozeşti la sân.
Te-ai frânt întru iertare, dar nu ne-am cuminţit,
Cu toate astea, Doamne, Tu veşnic ne-ai iubit.

În piept un clopot bate şi rugile vuiesc,
Aştept din înălţime, de-acum, un semn ceresc...
Căci clocotim în lacrimi. Tu unge-ne cu mir
Şi fă să înceteze durerea noastă!- Amin!

La Crucea Ta adesea ne-am aplecat în rugi...
Cu noi în noaptea asta, Tu roagă-te şi plângi!
Opreşte boala care în uşa vieţii bate,
Nu ne lăsa Iisuse pe drumul către moarte!

Ştiu că greşim adesea şi plângem totodată...
Prea Bunule Iisuse, te rog smerit, ne iartă!
Se-ade plânsul Maicii. Când Tu ai înviat,
Ai regăsit în noapte o lume de păcat.

Adu şi azi cu Tine Lumina Învierii!
Iertare şi iubire. O lacrimă de stea,
Lucească-n întuneric, căci prin a Ta iertare,
Iubitule Iisuse... şi noi vom învia.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Auschwitz

La Auschwitz e ploaie de lacrimi...
Dosarele s-au închis.
Gropile comune sunt dovada ororilor.
Camera de tortură
Are uşa deschisă.
Doar întunericul poposeşte
La fereastra spălată cu lacrimi.
Camera de gazare îşi cheamă pruncii şi mamele.
Adormiţi în osoare,
Morţii se strigă pe nume.
Îşi caută locul în lume...
Dinţii de aur şi de argint
Stau mărturie atâtor poveşti nerostite.
Prin ochelari prăfuiţi
Priveşte moartea
Spre cel mai întunecat veac.
Plete blonde se zbuciumă
În vântul tăcerii.
Se strigă la ceasu-nvierii...
Cel mai mare cimitir al Poloniei
Şi-a închis porţile,
Scriindu-şi istoria
Din urmele crucilor împodobite cu sânge,
Poposind pe carnea în care s-au sădit
Durerile sufletelor.
Morminte comune
Ascund durerea celor ce printre morţi
Şi-au aflat moartea.
Spânzurătoarea este o cumpănă
Între două ere.
Scheletele eliberate se tem de lumină,
Dar cred în ea.
O numesc libertate...
Fiţi lumina ce arde
Spre a le lumina calea!
Speranţa lor a fost mult timp un vis...
Voi sădiţi pacea, adevărul şi dreptatea
La care ei nu au avut acces!
În semn de mulţumire,
Vor fii cete de îngeri şi suflete
Ce vă vor susţine
Din univers...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schije de alb...

Se coboară din veşnicii
Îngeri, risipindu-se pe pământ.
Ori poate sunt părţi din aripile lor
Sfârtecate în drumul spre moarte.
Se-ndoliază pământul
Cu petece zdrenţuite de nori...
Tăcerea din zori,
Ne arde ca jarul din vatră...
Dureros de mizer
Noaptea-şi continuă drumul
Pe un petec de cer.
Se unesc răsărit cu apus
Alungându-se repetat... Cine-i Eminescu?" vă-ntreb,
Dar voi nu cunoaşteţi răspunsul...
El este călimara în care s-au strâns
Toate cuvintele de iubire -
Iubire de semeni, de ţară, de pace,
Iubire, în taină, de grai strămoşesc,
De ia ţesută în noaptea geroasă.
Luceafăr lucind pe un cer de cuvinte,
Te privesc, tu-mi luminezi
Cuvântul şi litera vieţii,
De-aceea mereu te cinstesc.
Tu-mi curgi în sângele prin care
Aleargă spre mâine şi
Cenuşa strămoşilor mei,
Dar şi mugurii-prunci.
Aminteş-ţi aduci
De lupta strămoşilor mei
Prin tine curgând?
La tine-ngenunchi şi mă-ntorc,
Cu lacrimi plângând.
Ninge lacrima de Eminescu
Peste mine de-acum,
Croiesc cu plugul cuvântului
Alt capăt de drum...
"Cine-i Eminescu?" vă-ntreb,
Dar răspunsul vostru-i tăcere.
Eu mă hrănesc cu el prin fiecare cuvânt
Ce il las să plutească
Pe cerul lui sfânt.
Eminescu, Eminescu... se aude clopotul
Bisericii-n vale...
Eminescu e-al nostru, române!
Tu urmează-i trezirea...
Nu lăsa nerecunoştinţa
Să-i ucidă menirea!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sensuri

umbra nu cunoaşte sensul
rotirii pământului
răsăritul devine
apus şi apusul
răsărit
echilibrul
se ţine în zbaterea clipei
dintre noi şi zi
totul este asemeni morţii
prin care ne privim
pentru a da naştere
altei vieţi

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-ţi singurătatea!

Iubeşte-ţi singurătatea!
Lumea este plină de singurătăţi,
Uneori împărţite la doi...
Mergem în ritm cu imaginea din oglindă.
Ne îmbrăţişează eteric,
Neputând fizic să ne cuprindă.
Stau braţele întinse spre plus infinit...
Din întuneric lumina a răsărit.
Trecem prin lumină întuneric şi taină.
Singuratici, apatici,
Sângerând de durere şi teamă.
Iluzii, deşertăciuni – imaginea falsă a propriei lumi.
Relative şi reci,
Alunecoase ca pavelele de gheaţă
Ale unei peşteri subterane
Sunt clipele, Doamne!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor

Mi-e dor de vară şi mi-e dor de Soare,
De plaja prinsă-n cuie de aramă,
Când tu păşeşti prin nopţile amare
Şi-mi mângâi clipa înnorată, mamă!

Mi-e dor de vară şi de nepătruns...
Mi-e dor de stele, de copilărie,
Căci ploile tăcerii m-au pătruns.
Mi-e dor să fiu un fulg de păpădie!

Mi-e dor de pace şi de infinit,
De paşii alergând prin universuri
La care să visez n-am îndrăznit...
Doar scormonesc în ele după versuri...

Mi-e dor de val, mi-e dor de albatroşi,
De răsărit şi de apus deodată...
Mi-e dor, mi-e dor de ochii tăi frumoşi,
Mi-e dor de voi, de ia înflorată.

Mi-e dor de vară, de iubiri
Şi de grădina cu trifoi,
Mi-e dor de lumea noastră toată...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Infinit...

Cristale fine de lumină
Ţi-au răsărit acum sub gene
Şi picurând culoarea pură
A inimii privită-n ele

Se-adună... sufletu-mi atinge
Şi noaptea rece mă cuprinde
Şi-aş vrea să strâng aceste lacrimi
Să plâng doar eu şi pentru tine...

Nu mai zâmbeşti, nu mai vezi luna
Prin templul tău trec clipe reci,
În irişi îţi vedeam lumina
Dar nu-i mai simt, nu mai am veşti...

Se-ascund... prin gene de-ntuneric,
Clepsidra nu îi mai atinge,
Prin fante false de lumină
Ascult un suflet ce se stinge...

Rămâi... nu trece-n altă lume
Cu inima doar jumătate,
Şi nu lăsa să-mi prindă dorul
Un infinit ce ne desparte...

Nu mai sunt om... nu mai am lacrimi,
Doar caut trist prin univers
Acea cărare, să mă poarte
În nefiinţă... unde eşti...

poezie de Daniel Leonard Moraru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem Irinei

Irina, lumea aceasta este a ta,
Cu fluturi şi flori,
Cu inimi şi zâmbete,
Cu stele desenând Carul Mare,
Cu gândurile aruncate în Carul Mic
Şi duse pe Calea Lactee,
Prin dumnezeiesc legământ.
Calea Lacte, da, lumea în care sufletul tău poposeşte
În nopţile în care te zbaţi între
Somn şi nesomn.
Alergi ca o amazoană
Printere comete, îngeri, printer quasar
În galaxiile pe care
Destinul ţi le-a desenat în color vii.
Lumina îţi aparţine şi Dumnezeu îţi este aproape,
Pentru sufletul tău bun.
Pentru tine au miros florile
Şi fluturii îşi ântind aripile
Îndepărtând de pe pleoape
Praful furtunii
Şi cenuşa vulcanilor...
Pentru tine, Irina!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apusul devenise o curgere spre cer, din cer, irepetabilă şi fermecătoare. Apusul devenise un vis, dar nu un vis simplu, ci un vis brodat cu simplitatea acestei vieţi irepetabile, dar eterne, o minune pe care numai visele o pot zugrăvi, o pictură atât de modestă, că de cele mai multe ori o confundam cu realitatea. Sau poate că... de ce nu?! Era realitatea pe care nu o putem defini.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mormântul

Mormântul nostru cel udat de lacrimile urmaşilor
Atât de multe lacrimi încât pământul nu a mai suportat,
Atât de multe ţipete, sicriul a fost zdruncinat.
Cavoul nostru de tablă, ruginit şi măcinat.

Florile drept ofrande stau înfipte în nămolul tăcerii
Ţipetele noastre din coşciugul uitării nu pot fi auzite
Plămânii noştri ne-au abandonat.

Sunetul fanfarei reverberează cu un ecou asurzitor
Lacrimile noastre de cristal au fost spulberate
Ofrandele şi-au pierdut culoarea
Odată cu sufletele noastre putrezite.

- durerea contrastantă dintre viaţa pământească
şi cea cerească.

poezie de Crina Sandu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioplire

Am cioplit cu dalta în privirea mată,
Ne-a-nţepat durerea, suflete nătâng...
Ne vorbesc străinii de artişti şi artă,
Dar artiştii noştri suferă şi plâng...

Suntem cruci străine în furtuni de versuri,
Ne pictează timpul curcubeu de vis,
A rămas o urmă sângerie-n gesturi,
Flacăra iubirii de curând s-a stins.

S-a oprit lumina la hotar de clipe,
Încrustată-n noapte, agonia cere,
Zborul spre înalturi... I s-a frânt aripa.
Nu există doctoi, n-are mângâiere.

Am uitat o umbră - cumpăna fântânii -
Aplecarea fiinţei către infinit,
Ne-aşteptăm în lacrimi, ne-aşteptăm românii,
Ce în altă ţară, străini, au fugit.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Quasarii

Înfometaţi de pământ...
Vulcani curgând dinspre plus infinit,
Unindu-se cu minus infinitul
De la picioarele lor...
Îngeri blonzi cu aripi de mătasă
Transcendent visând...
În căderi, razant cu suferinţa,
Deseori arzând...
Călători spre moarte-n veşnicie,
Implorând de dor,
Încă o călătorie-n viitor.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!