Parcurs

ziua care începe
în dreptul paginii proaspăt tipărite
face înconjurul meu... mâna asta de culori
umplută cu fluturi hormonali speriaţi vii

ignor sentimentul flatării
acea împingere perfidă din realitate
asemenea unor mici invazii
susceptibile să vindece
păstrez emoţiile în palmă

domestic mă întreb
dacă nu am lăsat
uşa descuiată
ceva pe foc
vreo lumină stinsă

acopăr problematica feminină
cu rochie amplă-n semiobscuritate

trec pe Victoriei
depăşesc himeric drumuri cu sens unic
toate acele siluete deprimate deposedate la stop
verificându-şi prezenţa în lipsa unui impact major
dând "Again" în virtutea reflexelor condiţionate

începe o-repede-călătorie
cu străzi supraaglomerate şi hectare de iluzii
culturi de ambrozie... faună alergică nevrozată

în absenţa cuvintelor
reţin imagini
repet... repet...
cârdul imperfect de cocori... această angoasă
ca pe experienţă personală

felul în care o salcie
ratează din nou ritualul autumnal:

imortalizez irevocabila moarte

clopotele încarcă timpul cu figurine obosite de sfinţi
toată această trudă a omului de peste zi ca de peste viaţă
grămezile de cranii rânjind sardonic
la victoriile repurtate cândva de nişte străini

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În absenţa noastră

îndepărtarea se instaura
într-o complicitate stranie
traversam pe sens interzis
cu ochii închişi
nevăzându-ne moartea

nu ştiu dacă asta se numea curaj
făcea parte din codul genetic de eroi
anonimizaţi de istorie deodată scoşi de la naftalină
asemenea unor fluturi somaţi să iasă din crisalidă
de întâmplarea mult prea personală

?! era pur teribilism
o sfidare a sorţii
o punere voită cu faţa la ţintă:

trage dracului odată, trage!

era nepăsare!?

în lumea cu ochii închişi imaginam
câmpii cu zombi şi păsări intrate
în adâncul oamenilor
în zona aceea cu bulină
susceptibilă de reeditare

traversam...
în absenţa noastră
explodau obuze
se ciocneau meteoriţi
se disociau rase şi specii
în faliile desprinzându-se
de pe faţa pământului
bucăţi vii de carne
din trupurile noastre
repudiate

era curiozitate:
până unde avea să meargă impertinenţa destinului?

şi-apoi
cine ar fi băgat mâna în foc pentru noi
că nu ne vom trezi împreună
în faţa supermarketului cu de toate?!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intruziune

vocea crainicului sună familiar
aşa de domestic
într-o lume ca o curte
în care cu toţii ne cunoaştem
nesomnul – deliciul timpului regăsit!
cu certitudine mireasma sânzienelor uscate
ne va înfiora dimineaţa nările

[foarte probabil
ne-am ascuns de trecere
în această noapte
caniculară / roşie / de vară...]

minutarele dau să bată miezul întunericului alb
într-o felie de zăpadă cu pepene / într-o corolă:
regina-nopţii face înconjurul omului
nicicând sentimentul de Acasă
n-a fost mai puternic:
suntem cu toţii! / suntem împreună!!
oare, cum s-ar putea cândva
altfel să fie?!

ciutura are o parte scobită
pe acolo lasă drum liber izvoarelor
rememorăm calea către fântână
taifasul prunilor şi al corcoduşilor
dulceaţa indiscretă acostându-ne rănile

o mierlă însufleţeşte castanul
derutează poetic bezna

**
masă ovală
cu oameni
şi fluturi!

***
uriaşul acaparator de deasupra
diluează mirosul pâinii coapte pe vatră
redefineşte intimitatea / gradele de rudenie
o casă este dusă de la ea
în mijlocul cosmosului
îi spun Mamei:
ţine-mă de mână!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu orice preţ

alunecăm pe străzi
mai mult ne furişăm
o ploaie cu ace
ne face invizibili
(ne place să credem asta)
de-aceea rănile noastre dor cald
aproape poetic
ca-ntr-o anestezie
ca-ntr-un vals

nu ştie nimeni
cum de ne-am trezit împreună
fiecare... pe unde am rămas?!

câtă floare de lotus
pe unde treci laşi tu din mine
câtă lumină într-un ceas

hipnotic!
tramvaie lucioase sfidează destinul
salahori călătorii-şi fac loc
în bărci

plouă!

peste verdicte
peste galbene rochii cu franjuri
peste lumea cu păsări şi sfinţi
anxioasă şi vie
continuându-şi pânda
spre zi

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(pseudo)terapie

o vreme măcar ne vom eluda realitatea
amestecul ăsta grotesc-hilar de neînţeles
lui Dumnezeu Însuşi inaccesibil

mai cu reticenţă mai cu convingere
vom păşi din noi
constant asigurându-ne
de justa conduită

vom opta pentru subiecte generale
ieşind de sub incidenţa "personalului"
ne vor acapara
topirea gheţarilor
decimarea lotului de felide
plecarea vreunui câine-lup de acasă

vom arbora atitudine nonşalantă
nu vom verifica
excepţia de la regulă
nici o posibilă viaţă
vom deprinde a fi-ul
în virtutea reflexelor condiţionate

cu înverşunare
ne vom păstra morţi reciproc
dând autoritar câte un not responding
ne vom scuipa în sân
la minima resuscitare

într-un final
fuga ne va schimonosi

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu eşti bogat azi, nu vei fi nici peste noapte. Dacă nu eşti vedetă, nici asta nu vei fi peste noapte. Există pentru cei care nu au nimic şi nici nu ştiu de unde să înceapă, un lucru mai puternic decât orice altceva şi la care poţi începe să lucrezi chiar din această clipă. Personalitatea ta. Ea îţi va aduce toate rezultatele pe care le vrei în lumea reală, ea îţi va aduce în sfârşit confirmarea în lumea reală că, într-adevăr, tu eşti în realitate aşa cum te simţi în interior şi te va ajuta să transformi visurile în realitate."

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-o să-ţi scriu despre iubire 2

despre dialogurile închipuite
în care uitai să răspunzi
pueril concepeam replici
neverosimile în feminitatea lor

nici despre cum "era / a fost odată..."
n-o să pomenesc mai nimic
[preafrumoasa poveste dând un sens... numai al meu...]

şi am corupt timpuri / programe / verdicte...
în balansoarul în care de-una-singură m-am trezit
duminicile trudeau să mascheze vidul
lipsa mâinii amputându-şi solitudinile peste o alta

nici despre revederea târzie nimic nu vei şti
despre absenţa noastră din cuvinte
[cum "nostru" ajunge brusc cu totul altceva să însemne...]
despre poticnirea în gesturi / într-o dantelă de rochie
fără de scrupule desăvârşind bâiguielile...

vei avea dreptul la propriile percepţii
deformate de grabă sau de aglomeraţie
de zidurile acestea ample crescute vii
din suflete amorţite

îmi vei da dreptul la propriul scenariu
efectul nestăvilitei imaginaţii bovarice...
voi şti că nu pe tine te-am găsit
că... eu... nu eram eu...

se vedeau 2 străini
unii care nu împărţiseră vreodată
un Cântec

de-aceea poate se lăbărţa timpul
de-o parte şi de alta a aerului ticsit
gânduri... privirea desfiinţând cerul
penuria de sentimente a curţii

o să ating o nuanţă / poate maroul
coperţii impersonalizate
pe cel al bomboanei insipide de ciocolată
n-o să ştii că habar n-am avut să mă apăr

ai debarasat spaţiul de toată artileria
de toate detaliile...
de mine...

n-o să-ţi scriu despre...
o să te-nvăţ cum se priveşte un om
prin început purificat de decembrie
fără metafore / fără de voaluri / fără ascunzişuri
numai el însuşi / bunăoară la masa aceasta unde
ca pe ninsoare paşnică îmi aştern inima

duminica vine uşor
mult-prea-timpul nu lasă spaţii goale
nicio frică de luni:
astăzi nu doare
nici iubire
nu este.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psiho-genealogie

ziua pe care o începi
fără nicio amintire concretă
fără de cunoscuţi
doar codul genetic
frica aceasta imensă
cu străşnicie moştenită
din preistorie
când ai tăi
îşi aprindeau felinarele irisului
în jungla burduşită cu explozibil
stăteau la pândă
gesticulând
îşi suportau carnea / declanşau atacul
optima defensivă
onomatopeic chemau lucruri
sufletul din ele
confecţionau iluzii
iluzii şi poeme
adevărate religii:
în felul lor iubeau...
găseau resurse
pentru încă un mâine

peste umerii dezgoliţi s-au aşezat cicatrice
mersul unui timp dizolvat pe alocuri
continuitatea este lanţul acesta invizibil
pe care dacă îl desfăşori
te va întoarce la tine

gesticulând
te temi
încerci marea revoltă
minima dimineaţă
într-un azi
fără nicio amintire particulară
fără de nume
dai la o parte ţărână
scuturi cer
cad păsări
se înalţă oameni
te înseninezi
în felul tău iubeşti

şi

asta

e bine.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timp util

respiraţia ta uitată
undeva pe fundul genţii mele cu de toate
şi cele 5 minute rămase

mersul meu de la un capăt la acelaşi
într-o cameră ca un peron
privirile mecanice ale falşilor călători
îmbarcându-se în imaginaţii deficitare
în fapt colţii scoşi de această singurătate

5 minute în care

îmi refac fardul
sun un prieten... poate un vecin
urmăresc hoţul de lumină personală
simt soarele înainte să se prăbuşească

nimic din toate acestea!

scap o scamă precum o iluzie cosmică
bâjbâi ca după comutator
prind rujul galben
mai să-ţi sugrum respiraţia

te simt viu

şi asta mă ţine în viaţă

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Ia loc!
Lucian: S-a întâmplat ceva, doctore?
Stela: Spune-mi tu dacă s-ar fi întâmplat sau nu ceva!
Lucian: Păi, de ce m-ai chemat totuşi aici?!
Stela: Doar pentru nişte analize, dar să vedem dacă sunt sau nu necesare... Poate scapi fără ele, dacă-mi răspunzi sincer la întrebări.
Lucian: Ah, nişte minunate analize, desigur...
Stela: Minunate?! Comandante, ce-i cu tine?
Lucian: Nimic... Ce-ar putea fi?!
Stela: Te văd prea vesel. Şi aşa ai fost pe tot parcursul şedinţei de azi. De asta te întreb.
Lucian: Ah, da... Păi, chiar sunt vesel. Încalc vreo lege?! Doar nu-i interzis.
Stela: Sigur că nu-i! Ai totuşi vreun motiv pentru veselia asta, sau vrei să facem acele minunate analize, care să ne lămurească?!
Lucian: Motiv? Sunt doar fericit, doctore...
Stela: Fericit?! I-auzi! Nu mai spune!? Cu ce ocazie?!
Lucian: Păi... Chiar vrei să ştii?
Stela: Doar dacă doreşti să-mi spui, iar astfel, dacă eşti sincer cu mine, repet, poate scapi fără minunatele analize... Pricepi?!
Lucian: Ah, nu mă deranjează deloc analizele alea de care tot aminteşti; le poţi face... Dar află că sunt îndrăgostit. Atâta tot!
Stela: Îndrăgostit?! Serios?! În cazul ăsta... Felicitări, comandante! Şi iată, aşa ai scăpat de mine! Te poţi întoarce pe puntea principală, chiar acum.
Lucian: Fără minunatele analize, cu care mă ameninţai? Nu le mai facem? Repet: Eu sunt dispus să cooperez, doctore!
Stela: Nu e cazul, frumosule! Nu există analize pentru "boala" asta, de care zici că suferi acum. Şi nici tratament. Singura recomandare pe care ţi-aş putea-o face, ar fi să-ţi petreci cât mai mult timp în compania domnişoarei care e responsabilă de această stare a ta.
Lucian: Ah, da?! Păi, ăsta-i un tratament pe care am să-l urmez cu cea mai mare plăcere...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea întâlnire

liliac de ianuarie

suntem aici
în plin necunoscut
privim la noi ca la spectacolul straniu şi timpul...
timpul pare infinit
infinite micimile noastre de oameni
pielea peste care s-au aşezat brumele
licuriciul de vineri/ ploaia mironosiţelor
un ultim început?!

mâna ta se-ntinde peste prăpăstii
fără de busole traversează
increatul meu/ scâncetul/ nevoia de mamă
mă vezi: fetiţă cu metabolism de pasăre
în rochie de pădure căutându-şi soarele
prietenul de joacă... tovarăşul de sfârşit

! n-au mai înflorit sânziene
podul casei invadat de păianjeni!

prigonită poteca îngustează o fântână
cui să ţipi: ţine-mă de inimă!?

pe uliţa cosmică
glasuri aproape-necunoscute/ câte un lătrat
strânsura zăpezilor intrate până la tine

gheaţă de stele
liliac înflorit în ianuarie
suflete intuind/ mai mult cerşind
marea întâlnire/ big-bang-ul acela
responsabil cu nefrica de moarte

nesigură de cuvinte
de toate culorile camuflând înţelesuri
doar pe sfert lăsate ochiului omului

! păşesc

asemenea ţie
asemenea tutoror jivinelor acestea
trudind să-şi creeze habitate
intimitatea care le va permite
să existe Acasă
în mijlocul oceanului/ pe marginile lumii
oricât ar fi de triste/ oricât de împăcate

casa noastră
în pântece de abis!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incompatibilităţi

! felul meu de a fi
cu totul de neînţeles pentru tine!

roşu-cu-mov asemenea reţinerii acesteia
de a traversa noaptea prin locuri interzise
chit că între timp vor fi scoase de la promoţie
toate fructele prohibite

cosmos ieftin! univers derizoriu!
şi această economie exhibiţionistă
mercantil etalându-şi produsele în serie

şi ar mai fi...

frumuseţea mea de femeie rară
dată exteriorului după reguli proprii
care cu certitudine pe altul l-ar doborî
această vietate cu adn suspect
contravenind lotului
normelor sociale

această trecere aşa de puţin reală prin lumea
muşcătoare feroce din concretitudinea mărului
şi din pere... din dude... şi din corcoduşe... din toţi pomii existenţi încă
în stadiul de imaginaţie şi care musai trebuie să apară

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucur-obor colţ cu drogheria

frig foame ceaţă!

toată această unduire a contururilor
până la a compromite realitatea

mă descopăr din nou fetiţa
aşteptându-şi mama rătăcindu-se
într-un magazin cu necunoscuţi
şi rafturi posedate

trăiesc pentru prima oară moartea
această lume aparte în care te laşi mânat
se pare fără alternativă... de nu cumva...

repede
îmi fac semnul crucii
aşa cum în vis m-a învăţat bunica
mă joc serios în rochie cu bretele şi fluturi
ud florile de la încheietura mâinii
vorbesc vrăbiilor dintr-o carte
ca un om mare mă sustrag ascunzându-mă
în raionul cu păpuşi Ştefania şi baghete

trasez un cerc sau o planetă o inimă impermeabilă
încep un gând îl continui cu apetisant croissant cu dulceaţă

o vânzătoare îmi face semn din dreptul casei de marcaj
un glas cunoscut mă adună acum când spaima aproape trecuse
cu greu mă desprind port o vreme urmele imaginaţiei stranii

mă trezesc de tot

foame frig ceaţă... eu!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Supravieţuind

noaptea venea ca de obicei
ca o ascunzătoare... ca o cursă
intuiam mirosul de acasă aparenta linişte
acceptam... făceam cu rândul la pajiştea de zmei
unde subtil fără de ştire ne lăsaserăm sufletul

lapte era de ajuns... iarbă
.... chiar dacă uscată
cer cât să acopere
lipsa lamentabilă
din podul palmelor

rufele noastre translucide
se acomodau inimilor permeabile
greoaie trupurile produceau urme
un fel de boală ucigaşă a pământului
peste toate se aşeza ninsoarea... alte vietăţi darnice

ne măsuram timpul
în rana unei vrăbii... într-o invazie
ajunseserăm chiar să ne spunem pe numele noastre mici
tăcute frumoase adevărate

privirea continua să delimiteze orizontul
spaţiul acela fantastic în care iubirea se elibera din moarte

existam
întotdeauna făcuserăm asta!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din O Leoaică îmi traversează centrul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inamicii

calcă suveran peste sufletul lui făcut trup
furtunoasă parfumată în alai de magnolii
codobature insolente îi ţin hangul

el moare!

îi incizează centrul masculinătăţii

aruncă peste inima ei nişte chestii
declamându-şi hiperafectivitatea... neputinţa de-a continua viu

ea trânteşte geam opac în faţa verdelui de la iris

el merge orb mai multe secole:
cerşetor. interpret ambulant. vânzător de vată-pe-băţ şi iluzii cu nemiluita

intempestiv
o vede pe ea
cum pune culoare
cum Îl ajută pe Dumnezeu în ziua a 7-a

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neiubire

ziua în care ploaia nu s-a mai oprit
şi noi am continuat să ne amintim
ca şi cum alţii ar fi făcut-o
dar ce ne păsa nouă?
noi continuam! noi vroiam!

printr-un geam sentimentele se scurgeau
asemenea ţurţurilor lichefiindu-şi înţelesul
sub apăsarea indiferenţei

! pervertiţi nămeţii se insinuau sub oase

măduva noastră închipuia
câinele întunericului alimentându-şi angoasele
cu himerele din zorii fantasmagorici ai omului
căzut dintr-un sine

oameni înfăşuraţi în placente
trudeau să-şi apuce un destin
! nicio mamă să-i trezească la adevăr

ei mergeau cu feţe acoperite
asemenea nou-născuţilor
cu sensurile strangulate
în jurul identităţilor

apariţii SF
aceste răbufniri în realitate
ale unor zei de carton

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La capăt

timpul a luat sfârşit
în această aglomerare
de sensuri
fiinţa se comprimă
în van strigă la ceruri
s-o scoată din increat

nu ne amintim mai nimic
doar spaima aceasta imensă
desfiinţându-ne destinele
destinele şi chipul

omul priveşte floarea
cu ochii străinului absolut
e sigur că de acolo i se va trage
dezmembrarea cuvintelor
ireversibila moarte

se uită

după Dumnezeu

şi Dumnezeu

tace

înţelept

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Concert de pian şi orchestră pentru majori

Mireasma zorilor invadează oraşul
E timpul să învăţăm respiraţie
Inspirând din părerile generale
Despre lume, plante şi fluturi
Despre demoni care umblă stingheri prin oraş

Începe ziua întâlnirilor ciudate
Cu sentimente de mâna a doua
Cu actori de roluri secundare
Care îşi schimbă inima în fiecare zi
Uimiţi de bătăile ei

Începe omul trist din oraşul trist
Cu viata lui repetată, rotundă
Care se trezeşte la ora 8 dimineaţa
Sorbindu-şi vântul şi silabele din ceaşcă
Cu privirea lui blândă...

El nu urăşte pe nimeni, nu iubeşte pe nimeni
Este echidistant, ca o poezie neterminată
Cu puţină realitate şi multe amintiri
Ratate.

De atâta prostie se face seară
Şi începe să ne crească dinţii de lapte.

poezie de George Terziu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mes lèvres ont le goût dʼun fruit sauvage

ştiu
nu-i prea confortabil în preajma mea
habar n-am avut eu vreodată ce-i aia
femeie înduplecată
de-aici
teama lucrurilor de mine supunerea
decizia lor de a exista silenţios şi onest
până la poeticitate
şi pânzele albe încercând să conserve
statutul depărtării înalte
această mare a adâncului
în care ai fi putut să găseşti
o parte însemnată din mine

vezi tu
iubirea nu începe cu carne
n-are cum să sfârşească

această sălbăticie
adusă tocmai din prima zi
când prada s-a încredinţat vânătorului
fără să clipească

(Dumnezeu nu anticipase
cât era El de Dumnezeu
sau poate tocmai de aceea a optat
să acorde prezumţia de naivitate...)

să nu ripostezi deci
dacă mă voi sustrage domesticirii
regulilor fructului gustat cu de toate

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

H e a t

aştept să treacă vara cu rănile ei care
se usucă atât de greu

ceva ustură în aerul fierbinte

doi copii se iau de mână şi trec strada
e ceva magic în asta
cum îi înghite aburul asfaltului
şi dintr-odată dispar

corpul negru radiază în continuu căldura
e ceva ipotetic dar aşa îmi simt trupul tânjind
inima se opreşte o clipă din bătăi

cineva îmi face un semn cu mâna

//pe căldură oamenii se sinucid mai uşor//
mâna e la fel ca a mea plina de răni

blocurile se înalţă din ce în ce mai mult
ca nişte dune imense

// sunt atât de aproape de copii încât îi pot mângâia pe capetele lor mici blonde//
dar nu o fac

rămân pe strada încinsă, în mijlocul ei şi astept

// pe căldură scriu poeme cu copii morţi care au existat
cândva şi acum sunt doar nişte fantome//

fără să realizez că fantoma sunt eu.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Expansiuni

nopţile acelea nesfârşite în care oamenii uită să adoarmă
îşi lasă peticul de memorie personală în subsidiar
uită de drame / de obligaţiile strict personale
parcă nu mai contează nici măcar fericirile proprii
inima se lăţeşte / cu o lovitură de baros discret pocneşte
oasele pieptului / toate mecanismele-acestea ridicole
pentru care nicio instanţă nu mai garantează
termene de valabilitate / termene de murire
ei şi-au ţesut direct peste hematii câteva focoase
şi-au înşelat seceta cu oceanul din spatele urii
acum când orice locuinţă concretă se face nevăzută
ei mai vii / mai nefricoşi / mai adevăraţi respiră în explozii
nevinovaţi trimit cosmosului sentimentul big bang-ului

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!