H e a t

aştept să treacă vara cu rănile ei care
se usucă atât de greu

ceva ustură în aerul fierbinte

doi copii se iau de mână şi trec strada
e ceva magic în asta
cum îi înghite aburul asfaltului
şi dintr-odată dispar

corpul negru radiază în continuu căldura
e ceva ipotetic dar aşa îmi simt trupul tânjind
inima se opreşte o clipă din bătăi

cineva îmi face un semn cu mâna

//pe căldură oamenii se sinucid mai uşor//
mâna e la fel ca a mea plina de răni

blocurile se înalţă din ce în ce mai mult
ca nişte dune imense

// sunt atât de aproape de copii încât îi pot mângâia pe capetele lor mici blonde//
dar nu o fac

rămân pe strada încinsă, în mijlocul ei şi astept

// pe căldură scriu poeme cu copii morţi care au existat
cândva şi acum sunt doar nişte fantome//

fără să realizez că fantoma sunt eu.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ropes

&

zăpada ca o frânghie care îşi continuă
drumul până în momentul în care
întâlneşte frica noastră la fel de albă.

purtăm în noi elicoptere care survolează oraşul şi câmpurile.
desenăm copii morţi pe pereţi/ pe drumurile oraşului

ca şi cum noi am fost nişte copii morţi cândva
şi acum am înviat.
...................................................................................................
cine ne va mai mângâia,
cine ne va mai vindeca de bolile abstracte ale neştiinţei
noastre,
cine ne va mai hrăni cu lumină şi întuneric pentru perpetuarea speciei noastre.
.....................................................................................................
şi atât rămâne

imaginea noastră în zăpadă la fel ca o hologramă din jurul unei găuri negre.
suntem atât de aproape de ea încât am încremenit
dar
aşa am fost tot timpul - copii morţi - noi şi frica noastră împăturită
într-un sicriu mic, alb
care nici nu se mai observă.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul vieţii

O viaţă am agonisit
Anii tineri sau tot dus
Viaţa mult mi-a oferit
Drumul vieţi e un curs

De anii bătrîneţii mei
Eu m-am ascuns
Ştiam că ei sunt grei
Într o zi ei m-au ajuns

Chipul era îmbătrânit
L-am văzut în oglindă
Ridat obosit m-a privit
Singur eram în tindă

O haină îmbătrânită
Tânără era strălucea
O inimă acum rănită
Din oglindă mă privea

Copii sunt la casa lor
Eu să-i ajut aş vrea
Nu au tip de un muritor
Viaţa pentru ei e grea

Dor îmi este de feciori
Nu ştiu să-i găsesc
Vor veni că mă iubesc
Îi astept mereu în zori

Piciorul care alerga
Acum se miscă greu
Mâna ce te mângâia
Îmi tremură mereu

Prieten mi e toiagul
Cu el călătoresc
Lumină să trec pragul
Lumânare tot găsesc

Lumina din loc efemer
Cu stele mici lucitoare
Atât eu timpule îţi cer
Pregătit sunt de plecare

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curiozităţile oraşului

Cimitirul e pe strada Învierii.
Închisoarea, pe strada Libertăţii.
Spitalul, pe strada Sănătăţii.
Grădiniţa de copii, pe strada Guliver.
Ospiciul, pe strada Nebunului.
Muzeul Unirii, pe strada Rătăcirii.
Clădirea pompierilor, pe strada Focului.
Judecătoria, pe strada Balanţei.
Biserica, pe strada Sfânta Maria.
Poşta, pe strada Buna Vestire.
Iar şcoala Secundară, pe strada Principală.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alte zile de vară

în plină vară noaptea nu încetează să cadă

// nu, nu scriu despre moarte //

scriu despre lumina de pe străzile iaşului

care străluceşte ca un bec incandescent şi transformă culorile

/

se vede cum asfaltul s-a facut negru

sufletele copiilor roşii

inimile noastre albastre

şi roţile se învârt/ mergi în urma unei maşini ca un câine pe care stăpânii l-au abandonat

aceea e maşina în care ţi-ai uitat copilăria

dar e o dulce tristeţe/ eu şi mici umbre trecem strada

eu şi câinele meu mai aşteptăm să ne ia cineva acasă

să ne lege în lanţuri / să ne dea de mâncare şi apă

în plină vară pe străzile iaşului oamenii s-au transformat în fantome

maşinile trec prin ele

şi tot ce rămâne sunt glasurile noastre care strigă după fericire

// în copilăria noastră visele se închideau noaptea. /

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ăia care bat o femeie şi copii mici de ajung în spital sunt nişte viermi, nişte gunoaie, nişte carcase cu buletin, fără nimic pe dinăuntru sau în pantaloni.

citat din Mihaela Rădulescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

David Dobel: Cel mai mult îmi va fi dor de copii. Sunt nişte copii minunaţi, inteligenţi foc. Să-i vezi ce metode ingenioase găsesc ca să treacă armele de detectorul de metale. E grozav!

replică din filmul artistic Sfaturi în dragoste, scenariu de Woody Allen (19 septembrie 2003)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da

nişte nori mari de uraniu se întindeau
peste mişcările mele
unii şi-au deschis apogeu sau găinării
ori s-au apucat de politică
numai eu dragul meu
te-aştept îngropată într-o stare critică

aproape că te-am lăsat în casă
te-am dat şi cu var că erai
atât de obosit şi de la oboseală
atât de închis la culoare încât ochii mei
peste tine curgeau
smoală

când eu mi te doream în alb
mai mult decât alb te doream de un alb
bizar cu gust de cerneală
şi la sărut cu un pic de iuţeală
dar asta a devenit imposibil oraşul meu
dispare de pe hartă face ciroză
arde

apropiaţii mei tac în tăcerea lor sunt
o aberaţie altfel spusă
un atac la creaţie
dar mie
mie nu îmi pasă dacă tu nu vii
dacă tu nu vii mă vei vedea oricum singura
femeie în viaţă
atât de bătrână în tinereţea ei

singura care se poate-ntreba
ce oameni inumani au dat chibrituri la copii
la copii
la copii şi inima mea ar făcea
zoom şi toată fiinţa mea poetică ar ploua

în orgoliu
nu există dor
există doliu
chiar şi azi

ai tras plapuma zilei numai de partea ta

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrâni şi copii

Aceşti bătrâni, aceşti copii
Ar fi, dar parcă nu ar fi,
Sunt unii nord şi alţii sud
Şi lacrima nu şi-o aud.

Ca-ntr-un complot diavolesc,
Părinţii dintre ei lipsesc,
Îşi zic bunici, îşi zic nepoţi,
Străinătatea strigă-n toţi.

Aceşti copii, aceşti bătrâni
Sunt zilierii tristei pâini,
Fiorul dintre ei s-a dus
Şi rudele, cu ei nici nu-s.

Nişte copii în ţarc vulgar,
Nişte bătrâni în bestiar,
Furtună i-a adus aici,
Nu-şi sunt nepoţi, nu-şi sunt bunici.

Copiii n-au ce-şi aminti,
Bătrânii nu mai nasc copii,
Imaginile lor se cern
Spre paradis şi spre infern.

Şi pân' s-ajungă la sfârşit,
Au de trăit şi de murit,
Ca vietăţile-n nisip
Ei nici nu-şi seamănă la chip.

Aşa au fost, aşa rămân,
Ce e copil, ce e bătrân
Bătrânii-n iadul propriu zis,
Copiii-n veşnic paradis.

Purtându-şi umbrele în mâini,
Ce trişti copii, fără bătrâni,
Cu ochii pătimiţi de vii,
Ce trişti bătrâni fără copii.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe stradă

cade jos şi o ridică, e felie.
salam, parizer sau ce o fi.
se uită speriată, o şterge usor,
de bluza murdară, slinită,
pe stradă e greu, nu-i uşor.
suviţe rebele de păr, este albită,
slăbită, pe trotuare de mare cartier.
cândva a fost şi ea curată.
avea şi o măicuţă şi fraţi şi surori
de copii uitată, uitată de lume,
se îndoaie şi zice: pământ să mă înghită,
că sunt... sunt tare necăjită.
uitată în viaţă de timp şi de vremuri,
vor veni şi mari ierni.
Doamne, iarna fă-o primăvară,
să trec din astă lume,
din stradă şi trotuar în casă şi căldură,
să mor şi eu batrână, dar în căldură,
că tare, tare mie de greu.

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind în cer

Colind la Domnul meu, colind în cer,
Cu bunii mei plecaţi cândva, cu leru-i ler.
Şi îngeri ning, din ochii mei, de suferinţi,
Plâng pe pământ, loviţi de ger, copii cuminţi.

Vin Doamne Sfinte, sărbători, dar ce păcat,
Că pruncii noştrii, cina încă, n-au mâncat.
Produsele se tot scumpesc şi traiu-i greu,
De vremuri noi, mă îndoiesc, parcă şi eu.

Privesc biserica cu jind şi m-aş ruga,
În calea Ta să îngenunchi. Poate ceva,
Vei face Tu, din sărăcie să ne scoţi,
Că ne-au prădat şi biciuit atâţia hoţi...

Facturi prea mari ne osândesc şi e păcat,
Copii un brad împodobesc. Şi s-au culcat
Cei care focul au aprins în suflete...
Lumină nu-i în gândul lor, nici cald nu e.

Ne mor bătrâni, ne mor copii, speranţe mor,
Căci a trăi fără nimic nu e uşor.
E ură, crime sunt, dureri... Când leru-i ler
Eu n-am nimic, n-aveam nici ieri, în frigider...

Dar Doamne, dă mai bine Tu o lege sfântă,
În rănile tot mai adânci simt cum se-mplântă,
Cuţitul unei vieţi de iad. Zvâcnesc furtuni!
Mai sunt şi plâng, în lumea mea, şi oameni buni.

Covidul iar ne-a invadat. Şi în spital,
Ne mor bătrâni, ne mor copii... Ce gust amar
Simţim în noi. Cumplit destin, sfârşit de veac,
Sfârşit de lume, sau de vieţi... e tot un drac.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sâmbăta

În staţia bătrână de-autobus
Ne întâlneam.
O dată pe lună. Ştiam că e sâmbăta.
Dar într-o sâmbătă nu te-ai oprit.
Te-ai dus, te-ai dus...

Nu cred să te fi durut
Stropii grei de la şoseaua-n
care noi ne întalneam.
Din ochi îmi arătai c-acum
e roşu la semaforul care,
îmi puneai mâna uşor,
pe braţ.
Şi-mi şopteai printre
zgomote şi-njurături:
Cât mă iubeşti tu de tare!

Acum,
la-acelaşi semafor,
ochii-albaştri sunt doar verzi.
Şi-ar vrea atât de mult să vadă
Domnişoara zâmbitoare
care,
poate să le spună
Te iubesc şi te ador!

Staţia de autobus, sâmbetele,
nu mai sunt ce-au fost demult.
Sunt doar locul vechi şi ora.
Nu mai sunt...
Nu mai suntem
doi copii fără bilet.

poezie de Mihaela Zahari
Adăugat de Ella
Comentează! | Votează! | Copiază!

Barney: Marshall, am veşti bune – n-o să devin tată.
Marshall: Felicitări.
Barney: Ştiu, e cel mai fericit moment din viaţa mea! Marshall, ceea ce simt despre faptul că nu voi avea copii... Nu ştiam că pot iubi ceva atât de mult. Tocmai de aceea, o să inventez o sărbătoare. De acum în colo, ziua de azi se va numi "Ziua celor care nu sunt taţi".
Marshall: Inventezi o sărbătoare!
Barney: De ce nu? Toată lumea are câte una – mamele, taţii, Bastilia... de ce să nu existe o zi şi pentru cei care sunt singuri şi se simt bine aşa?

replici din filmul serial How I met your mother
Adăugat de Păuna Maria, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linia de coliziune

liniile de tramvai continuă să se întindă
ca şi cum ar fi dâre de sânge merg pe urmele lor

am observat oamenii aruncându-se pe şine n-am încercat să salvez pe niciunul
ameţeala nu trece repede după un astfel de eveniment
încă sunt obsedată de arderea pădurilor şi-mi imaginez că şi pielea mea arde în flăcări

sunt deţinuti în acest moment care stau în camerele lor de izolare
mă simt penetrată de unul dintre ei e atât de bine fără obligaţii şi sentimente
iar durerea curge mai departe ca sângele şi vinul

revin lângă tine după acest vis lucid mă târâsc pe şinele de tramvai şi aştept
să devin o altă fiinţă am observat că dacă rămân mai mult timp acolo
inima mi se linişteşte

soarele curge şi el mai departe ca un vin dulce făcut din sângele meu
experienta asta e oricum demodată dragostea n-o să vină doar tramvaiul
pe şinele lui lucitoare ca un călău din secolele trecute izbind lama de mai multe ori
&
ceva se trezeşte în tine când eşti lovit

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cutremure

un mal departe de celălalt. o zonă de deraiere
în care alunecăm zi de zi cu piepturile încinse
de heets-urile pe care le-am încălzit

în loc de fumul de ţigară / aburul tutunului încălzit.

pe bulevarde o linişte totală. doar ceasul ticăie
anunţănd sfârşitul iminent al timpului.

pauză de ţigară

// nu sunt acea păpuşă care cere un foc în mijlocul bulevardului pentru a fi băgată în seamă.
nu sunt acea femeie care are pieptul puternic plin de zale şi iluzii.
port iluziile în altă parte / în pantece acolo unde nu poate ajunge nimeni.
nici tu //

pe primul mal stau părinţii mei într-o casuţă mică cu geamuri galbene.
stau în prag / îmi fac cu mâna / dar mâinile lor sunt însângerate.

mi se pare că-s morţi / dar ei se uită la mine şi-mi zâmbesc.
zâmbetele lor mă sperie.

pe celălalt mal sunt eu şi cu tine / în camera noastră luminoasă şi lustruită.
eu stau pe parchet şi număr clipele până cand respiraţia mea se va opri.
expir ioni de argint. ioni de argint din trupul meu supus atât de mult
promisiunilor de evadare.
tu stai şi te uiţi la mine. e atât de bine.

// pauză de ţigară. //

cutemur şi dintr-o dată nu mai ştiu în ce parte să mă duc.
cerul isi târâie picioarele lungi lângă mine/ norii lui sunt
perne care mă sufocă.
adevărul este acesta. oriunde aş fi trebuie să te iau şi pe tine.

orinunde aş fi trebuie sa îi iau şi pe ai aşa cu tot cu măinile lor însângerate,
zâmbetele lor lugrube & senzaţia că sunt morţi.

dar din nou spun. spun. e atât de bine. dacă n-aş avea amintirile acestea aş muri.
aş fi o pasăre fără control
fără busola internă a magnetismului care o leagă de pământ.
tu lea-gă-mă de patul acesta cu aceasta sfoară neagră / şi lasă-mă să rămân aici.
pe bulevarde o linişte totală.

// pauză de ţigară //

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi, ştii, iubito...

Şi, ştii, iubito, nu am timp de lume –
Şi, parcă, nici de tine nu mai am...
Căci plictiseala vrea să mă sugrume,
Şi simt cum nepăsarea-mi bate-n geam.

Te uită, a trecut şi primăvara –
S-a dus şi floarea pură de castan...
Mă lasă rece - cu căldura-i, vara –
Căci, tot mai rece-i lumea, an de an.

E secetă, câmpiile sunt arse –
O secetă cumplită simt în piept...
Natura-mi joacă - şi ne joacă farse –
Aştept ceva – dar nu ştiu ce aştept:

Să plângă cerul lacrimi răcoroase,
Sau, poate, într-un vis să te revăd...
Ori să-ţi aud şoptirile duioase –
Când ploaia-ar face, în oraş, prăpăd.

Când strada s-ar zbici, sub ochi de soare,
Şi teii ar îmbăta - cu floarea lor
Iar totul, împrejur, ar fi splendoare –
Aş vrea, din nou, să mă topesc de dor.

Dar nu mai am putere, nici voinţă
Să te iubesc, cum te iubeam, cândva...
Când, ars de-aleanuri, respiram dorinţă –
Eu – nu sunt eu – tu eşti altcineva.

... Şi, nu mai am, iubito, timp de lume,
Nu mai prind rod a-inimii livezi...
Dar îmi doresc ceva – şi ştiu ce-anume –
Ceva în care nu cred şi nu crezi...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragi copii

Dragi copii din lumea toată,
Luaţi-vă de mâini şi înălţaţi o rugăciune
Către îngerii cei divini!
Căci Moş Crăciun cu inima plină de bucurie
Şi cu sufletul împăcat la voi o să vină,
Ca să vă aducă cadoul de sub brad.
Dragi copii din lumea toată
Fiţi mai cuminţi şi spuneţi o rugăciune
Pentru-ai voştri dragi părinţi.
Dragi copii din lumea toată
Cu ochi frumoşi şi zglobii
Să nu uitaţi niciodată,
Că printre voi sunt şi sărmani copii.
Care nu au nici o bucăţică de pâine,
Sunt flămânzi şi goi!
Să-i ajutăm să aibă şi zile mai senine.
Şi să nu-i alungaţi de lângă voi!
Dragi copii din lumea toată
Vreau ceva să vă mai spun
Să nu uitaţi nici de carte,
Căci cartea este un prieten bun.

poezie de Vladimir Potlog (8 decembrie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înger prin ger

E noapte, sunt şi eu, sunt şi femei
Afară este ger şi ceva crapă,
Prin trupul tău mai ard nişte scântei,
Prin trupul meu mai curge nişte apă.

Mă simt poet în fiecare clipă
Şi mă frământă tot ce-i omenesc,
Numai de tine, parcă, mi-este frică,
Să nu te pierd cât încă te iubesc.

Dar nu am cum. Cât eşti a nimănui
Vei fi a mea, chiar dacă-s al oricui.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiică-mea tocmai a dat cu tableta de pământ, cu toate că i-am mai spus că aşa ceva nu se face, pentru că sunt copii în China care au muncit din greu ca s-o monteze.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebunia omului de rând

să arunc tot ce-mi vine în mână,
să fac totul una cu pereţii,
să stau calm şi să aştept să treacă,
dar nu pot,
e acolo în mine.

femeile plâng din ce în ce mai mult,
din ce în ce mai mulţi bărbaţi dependenţi de băutură,
majoritatea oamenilor se cred bolnavi psihic,
însă în capul lor prostia se loveşte de pereţi.

nu poate trece de la sine;

credeam că sufăr din cauza unei iubiri pierdute
până când m-am trezit cu un mesaj de la ea,
deja avea 3 copii şi era în plin divorţ.
mi a spus că încă mai simte ceva,
cu fărâma aia de suflet care i-a mai rămas,
dar nu pentru mine,
pentru un altul,
care nici măcar nu a încercat să se sinucidă.

acum câteva zile am băgat un câine în casă,
l-am curăţat şi i-am dat ceva de mâncare,
nu era chiar atât de rău.

aveam nevoie de cineva cu care să comunic
până într-o zi când s-a pişat pe mine în timp ce dormeam,
l-am scos afară în frig.

a doua zi, i-am simţit lipsa,
l-am hrănit, i-am făcut baie,
acum stă în colţul lui liniştit
cu bucata aia de carne în gură,
şi-a învăţat lecţia.

soldaţii mor pe fronturi,
fluturând sticle de vin
şi nevestele lor fac sex cu alţi bărbaţi
care nu sunt chiar atât de proşti, încât să-şi rişte viaţa pentru idealuri care nu-şi au rostul.

e o nebunie,
e trist să te gândeşti la asta,
e trist să scrii asta,
e trist, foarte trist.

dar nebunia e o formă de normalitate
dacă ţi-ai petrecut toată viaţa printre oameni simpli
care se cred nebuni.

poezie de Valentin Chircă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până în măduva oaselor

stăm pe o terasă şi ne vorbim
amândoi într-un colţ
de parcă ar fi doar al nostru
ne ascundem de soare şi cum el nu se dă la o parte
încercăm să facem ceva
îţi mângâi pe sub masă genunchii
şi atunci se întâmplă să mă priveşti într-un anume fel
şi parcă vrei altceva
tot mai mult

şi
cât de greu îţi vine să spui
şi câte scoici ai strânge într-un pumn
dar câtă căldură umană
ai putea să-mi oferi

numai eu

dar vine unul şi spune
şi tu îl crezi
şi crezi că e bine

e vară mulţi merg la mare şi se coc pe nisip
mai ceva decât mititeii
puşi pe grătar
te doare sufletul
îţi arde inima
dar nu din cauza asta

e şi ăsta un punct de vedere
numai că vederea îţi poate juca uneori feste
dar să nu mai vorbim despre asta
mai bine să vorbim despre pietre
sau mai degrabă despre delfini
ei sunt cu mult mai deştepţi decât noi, ei
ştiu într-adevăr să iubească
pe când noi

şi o insectă ar şti ce să facă
dacă ar încerca cineva să o rănească
ar riposta
dar eu nu
căci nu-i aşa
după furtună doar pietrele mai rămân
şi sunt atât de tăcute

poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!