Cântecul ploii la începuturi

- fantome şi ştime -

când ferestrele încep să plângă
una câte una pe bulevard
când orele zilei s-au împuţinat
şi vine întunericul din gânduri
îmi place să îmbrăţişez ploaia pe furiş
să o dezmierd să o mângâi pe oase
să o sărut să o împing pe spate
şi stropii ei nebuni ca nişte lacrimi
de sânge de îngeri firavi
să-mi spele uitarea şi sufletul bolnav
.
cu ploaia ce se prelinge încet
printre pietre
amintirile aşezate tainic
în uitare în adâncurile subţiri
vor ţâşni şi se vor înălţa
jumătate vis jumătate ştimă
ca şi cum un miop
ar răscoli pământul şi ochiul
cu mâna cârlig cu mopul lichid
ne-ar străpunge zâmbetul
cu foc cu lacrimi
de sânge de îngeri firavi
să-mi spele uitarea şi sufletul bolnav

hei, cine a pus ploaia în drum?

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!