Atunci când băutura ne face să ratăm ţinta şi să ne tăiem pentru fleacuri

începusem să cred că dragostea nu există,
ici-colo cuvinte scăpate din buzunarele
din care nu ţin minte decât două personaje:
fluturele şi fluturoaica lui.

vocea mea nu se făcea auzită
de îmbieturile vânzătorilor de ziare sau de ţăranii
care forţau bariera la al doilea cântat al cocoşilor.

eu şi viaţa mea atârnând de-un fir de păr
căutam un motiv să intru
în vorbă cu tine,
aflasem că-ţi place poezia şi vrei să-ţi iei carnet,
ultimul instructor încercase să te seducă
în afara oraşului, de unde casele abia se vedeau
de furia verde a florei explodate ireal,
după ultima ploaie torenţială,
subit
norocul făcuse doi-trei copii să-şi găsească acolo locul de joacă,
altfel cine ştie ce întorsătură ar fi luat lucrurile.

voiam să fac uitată această întâmplare absurdă
într-un club unde bărbaţii puteau atinge
umerii femeilor fără să fie daţi afară,
de parcă le-ar fi mângâiat parfumul unei flori
din cele mai
rare, cădeau - musculiţe otrăvite de mustul uitat
înainte să fiarbă, decolteul tău reuşise să-mi ridice temperatura.

degeaba repet că
dragostea mea este o operă literară neterminată,
că mereu va avea ceva de spus şi că niciodată nu voi avea pretenţia
să fie înţeleasă pe deplin,
am impresia că vorbesc paralel cu stolul de berze ucis
de ultimul val de frig
de azi-noapte,
nu mai cred în partea mea bună.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că te iubesc

Cred că te iubesc
pentru toate
acele momente pe care le-am spus
sau nu ţi le-am spus;
Te-am văzut râzând,
când goală, tăcerea a vorbit cu
corpul meu de frunze,
devenind floare şi nor.

Cred că te iubesc,
pentru că nu ştiu nici o altă dragoste
în afară de ce mi-au spus ochii tăi,
pentru că tot ceea ce există
este pentru că suntem
într-un cer.
Vocea, în această noapte
care nu se termină niciodată
sau poate începe atunci se termină,

vocea ta este vocea mea,
singurele sunete
care vorbesc despre tine.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţumesc omului din cer

mă sufoc în locul acesta,
viaţa are forma unei găuri de vierme,
lucrurile despre care am uitat că există fac să-mi dea
lacrimile
nu mai recunosc minciuna,
poate zahărul m-a făcut imprevizibil sau omul din cer n-a murit
pentru noi,

vreau să ajungă stratul de ozon,
pomii explodaţi demografic,
şobolanii îndrăgostiţi de groapa oraşului,
sentimentul de ţară se întoarce în cărţi,
cine eşti tu să-mi spui ''nu face asta'' când îmi tai venele
şi pun îndoiala la ''favorite''...

mi-ar fi plăcut iubirea, un fel de inteligenţă artificială,
îmi trimite atâtea mesaje încât ajung să cred,
nu suntem singuri,
dincolo de trei straturi de noapte, cineva răsuceşte cheiţa,
iar eu îmi iau tableta şi umblu,
diavolul este un virtual norocos,
mereu găseşte pe cineva să-l asculte..

îmi lipseşte răbdarea lui Iov,
foamea a rămas dovada că sunt viu,
pentru nevoia de dragoste
mulţumesc omului din cer că ne suprapunem aceluiaşi gând,
timpul nu se atinge de mine,
după chipul şi asemănarea lui
dimineaţa mi-a fost milă că moartea nu va mai exista,
lucrurile dintâi vor trece de parcă nu au fost niciodată,
la fel, dorul...

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-mi oferi în schimbul unui suflet?

dragostea e o groapă de gunoi,
în fiecare zi găseşti lucruri sau, mă rog, persoane
care pur şi simplu trăiesc într-o continuă armonie
acolo în groapa de gunoi,
unde e cald,
mai cald decât în braţele unei societăţi profitoare,
mai cald decât în braţele celui care pretinde că te iubeşte
si ei o duc bine
acolo în gunoi,
unde e destul de cald
pentru ei.

nu există o bază eternă,
nici măcar viaţa nu se încadrează la capitolul ăsta.

femeile se satură atunci când găsesc ceva mai bun
şi bărbaţii beau tot din cauza asta,
nu avem nicio şansă,
suntem prizonierii aceleiaşi închisori.

şi nimeni nu-şi găseşte liniştea,
dar o ţin într-o căutare absurdă.

turnându-se în gropi,
afară din gropi
şi ieşind mai murdari ca niciodată.

dragostea acoperă suferinţa
şi dragostea caută
ceva mai mult
decât dragoste.

scrumierele pline,
paharele pline,
barurile pline,
mormintele pline,
nimic fără sens
plin.

poezie de Valentin Chircă
Adăugat de Cucuiul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Partea nopţii în care nu suntem

stăm de partea târzie a nopţii
întârziai cu promisiunea nerespectată
cum ar fi să dau cearşaful deoparte
să-ţi dezgolesc umerii şi fluierul din piciorul unui pui
de cocor ce-a uitat
să dea ocol lunii

era una din acele întâmplări legate de karmă
de care auzi la televizor
nu eu îţi iau tu îmi dai

îmi strâng lucrurile fără să-mi pese
nimeni din neamul nostru n-a avut cancer
rămân urme pe albul zilei
de nerecunoscut pentru mine
Dumnezeu a mers pe această zăpadă
imaculată
iubirea noastră ţine prea mult după unii

au cerut morţii

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu şi bucata mea de pământ

ridic ochii spre ceva care îmi trece deasupra capului
păsările
nu le pot opri
dar cuib niciodată

am reflexe de om neînvăţat să iubească
o femeie ca tine
singuratică
în curtea unei biserici unde cresc ciuperci după ploaie
pui hârtie în geam să nu mă vadă lumina zilei
sau vreun sfânt gelos pe faptul că mereu
cunoştinţa îngâmfă

mergeam la săniuş
din vârful măgurii mă urmăreau lupii
chiuiam de li se oprea inima
învăţătoarei
şi tuturor celor care m-au lăsat singur

aşteptam veşti de acasă
cu mânecile prea scurte de cât am cărat apă la morţi
să mergi cu gânduri neîncepute altfel
pământul nu ţine cont

brusc ninsoarea s-a stins
am găsit două mâini de-ale celor care scăpaseră
de mânia lui Cain
muma mi-a spus cu limbă de moarte
pe vremea mea nu se făcea şcoală
am două clase
dar am trăit şi aşa

mie îmi scăpase o lacrimă după timpul pierdut
lumea chemase deja preotul
îi ziceam spaniolul
nu ştiu de ce dar aşa mi-a venit
m-a ciupit de obraz
vrei să-ţi visezi soarta?
îmbracă acest costum din fir de neghină şi cere ce vrei
apoi a plecat stârnind muşchiul unui copac
ce ardea
singur

dimineaţa mă uit în oglindă
niciun semn
din acel timp al răului

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

faţă în faţă

În treacăt
îl salut pe Atlas şi mă aşez
faţă în faţă cu Pământul: Ce mai faci, Pământule?
… oftează şi atât
voiam să-ţi spun, să-ţi mulţumesc sau nu
pentru bulgăre, cel din care-s făcut!
Să cred că-i un gest pozitiv puţinătatea trupului meu ori
ai vrut să demonstrezi cine ştie cui
că într-un trup mic încape vrere, iubire, atâta iubire
foame, sete, dor
mirare… mai voiam să-ţi spun, am şi uitat, se holbează
apoi mă priveşte chiorâş Atlas – stai liniştit, nu-s
iscoadă şi nici nu-ţi vreau locul, tu fă-ţi treaba
cât eu intru înăuntru
ca un vierme
în mărul acesta ce-l ţii… ia stai, nu cumva-i
mărul edenic?!… Nu. Ei bine, m-ai liniştit
– al doilea oftat…
între timp, mai trag o tură în jurul Soarelui, caut
pe unde o fi rătăcit îngerul meu
şi intru înăuntru
înăuntru

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joey: Ştii, voiam să tac şi să te las să pleci. Dar nu aş fi eu. Ar fi ca într-un film de Merchant Ivory unde oamenii suferă în tăcere, iar tu ar trebui să fii atât de impresionat de cumpătarea lor. Îmi pare rău, dar la naiba cu asta. Prietenul meu cel mai bun din toată lumea pleacă mâine şi o mare parte din mine vrea ca el să rămână. Aşa că sper să nu mă urăşti.
Dawosn: Nu aş putea să te urăsc niciodată, Joey. Nu că nu aş fi încercat asta.
Joey: Ultimii doi ani au fost o adevărată telenovelă. Dar nu i-aş da înapoi, nu aş şterge nimic, dar... Mă bucur că s-a terminat. Pentru că îmi place cum stau lucrurile acum. Viaţa mea fiind mereu o glumă nesărată, acum că lucrurile merg bine... tu pleci.
Dawson: Jo, dacă aş crede măcar pentru o secundă că ar fi decizia corectă, aş rămâne, dar este timpul să plec. Este timpul ca eu să ies din camera asta şi este timpul ca tu să descoperi cine eşti fără noi. Capitolul acesta s-a încheiat, Joey. Simt asta.
Joey (cu lacrimi pe obraji): Crezi în magie? Eu nu credeam. Cum aş putea? 13 ani, mama ta moare. Şi totuşi mai speri în ceva magic, ceva care să facă totul mai bine. Dar nu se întâmplă aşa şi te uiţi la tatăl tău care nu e în stare să-şi învingă punctele slabe. Fără abracadabra în cazul acesta. Şi apoi mai e Pacey. Orice magie a fost între noi s-a terminat, nu-i aşa? Dar apoi mai eşti şi tu. E o dovadă că există cineva acolo care se gândeşte la mine. Prietenul meu care a fost mereu alături de mine. E magie curată. Cred că e doar un mod lung şi tărăgănat de a-ţi spune că o să-mi fie dor de tine, Dawson.
Dawson: Şi mie o să-mi fie dor de tine, Joey.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împărţim dragostea

Să nu mă cauţi în celelalte femei
Pentru că n-ai să mă găseşti.
Ele au ceva în comun cu tine,
Ceva ce eu n-o să am niciodată,
Ceva obişnuit şi plictisitor.

Mie nu-mi plac lucrurile dinainte planificate,
Pe-astea le împart cu alţii...

M-am gândit că trebuie să fie ceva
Pe care să-l pot împărţi cu tine
Şi-am descoperit dragostea.

Nu-i aşa că-i minunat?

Aşteptam să-mi răspunzi, dar văd
Că eşti ocupat cu rutina zilnică.

Eu am tot timpul din lume,
De fapt cred c-am evadat din acest loc
Unde timpul şi spaţiul se măsoară.

Plutesc într-un univers numai al meu
Unde doar tu, poţi ajunge.

Uite, îţi las uşa deschisă
Pentru că nu vreau
Să comiţi indiscreţii
Privindu-mă pe gaura cheii.

E linişte, iubirea mea. Vino!

poezie de Any Drăgoianu din Prin păcate, împreună (2008)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Poate... Ştii, fiecare avem ascunsă în noi atât o parte bună, cât şi una mai puţin bună, ca să mă exprim astfel. Iar eu caut mereu să găsesc şi să scot în evidenţă partea frumoasă şi bună a fiecărei persoană, oricât de neadaptată ar considera-o ceilalţi, care cred că se încadrează într-un anumit tipar al "normalităţii". Ştiu bine că nimeni nu e perfect, nici măcar eu, dar pot găsi în oricine, oricât de rău ar fi, acea parte bună, ascunsă în interior şi atunci nu-mi rămâne decât să o scot la suprafaţă, să-şi dea seama şi cel în cauză de existenţa ei. Poate că nu voi reuşi întotdeauna, dar măcar o să încerc tot posibilul.
Lucian: Mda... Deci fiecare avem şi o parte bună şi una rea. Important e pe care o considerăm prioritară şi de care ne folosim mai mult în viaţă. Şi care ar fi partea mea cea rea?
Lia: Hmm... Ţi-ai arătat-o destul în ultimul timp.
Lucian: Aia crezi că ar fi?!
Lia: Aia şi altele... Ascunde-le cât mai curând şi scoate la suprafaţă tot ce ai mai bun.
Lucian: Bine, domnişoară consilier. Am să încerc, pe viitor, să-ţi ascult sfaturile. Oricum, cred că eu pot să fac diferenţa dintre bine şi rău şi să aleg ceea ce e bine; poate uneori mai calc pe alături, dar nu e condamnabil... În plus, îmi place să fiu înţelegător şi să ajut, urăsc violenţa, deci nu cred că pot fi clasificat drept un tip "rău". Cât despre tine, faptul că vezi în oricine partea bună, oricât de ascunsă ar fi ea şi că vrei să-i ajuţi pe ceilalţi, vorbeşte de la sine; e clar că nu poţi să fii rea. Şi totuşi, mă întreb, oare care ar fi partea ta cea rea?
Lia: Nu cred că ai vrea să afli vreodată.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum nu te-ai aştepta atât de frumoasă şi caldă să fie

povestea unui bărbat
care a vrut să cunoască iubirea,
fiară sălbatică,
după propriile reguli cu motive precise,
dacă cineva îşi închipuie că o va stăpâni,
va ucide,
atât de întreagă se poartă la minte.

întâmplarea putea aranja lucrurile
pentru călătoria în jurul ei,
nu avea haine de schimb,
bani
de ajuns
fără să-şi ia rămas bun,
s-a uitat preţ de un ceas în oglindă
hotărât să nu semene

privirii născătoare de intrigi
din folclorul unei femei învăţate,
cum stă bine unei curtezane
să arate mai mult când îşi acoperă trupul,
în mătase roz prăfuit cu negru,
cuvintele ei te fac să închizi ochii

de parcă ar fi surfilat muşcătura de molii,
întunericul din spatele pleopei
îi întărea sânii,
limba arunca nisipuri mişcătoare,
iubirea doar putea ieşi vie...

luna suspina dintr-o salcie,
pentru oricine ar convinge lumea
că nu este vorba de mândrie,
atunci când povestea acestui bărbat
pretinde să fie
numită
după felul ei acaparator.

pe mâini îşi făcea tot felul de semne
de parcă şi-ar fi urât propria dragoste
şi nu-i trebuia vreun motiv.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metalurgie

precum un simbol de pe clădiri
din secolul optsprezece
m-am lăsat atras de farmecul vechiului
mai mult decât lumea reală
trupul avea alt punct de vedere
trandafirii cu exploziile lor controlate

dedesubt exista un spaţiu
pentru emoţii puternice
pe una din laturi scria
hainele de vară ale lui mary

după ce mi-au spus că ai murit primul lucru a fost
să întreb
dacă pot să-ţi vorbesc
şi totuşi nu era vorba despre un joc sau vreun medium
doar un spirit puţin mai deschis
la nou
între cer şi grămada de frunze arse
dezvelea statuia primului atom frate cu mine
sărind peste epoci
răul avea urme de fier sub unghii sunetul se amesteca
printre lucruri
de folos generaţiilor următoare
mi-ar plăcea să las ceva de zece ori mai puternic decât fragmentul
ieşit prin coaja copacului de pâine

mă plimbam cu buricele pe rama ferestrei ce da
spre locul unde fiul Omului cina cu nişte tipi ce păreau
cerşetori înainte de momentul când vocea lui m-a oprit:
prietene,
fă-o repede!

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

îmi pot imagina

că viaţa este o închisoare imensă, fără şanse de evadare
şi singura cale este moartea
fără regrete

dacă ai aflat deja ce inseamnă dragostea
poţi avea o undă de regret
dar dragostea înseamnă mult mai mult

sunt oameni care strâng diverse lucruri materiale fără importanţă
spre deosebire de ei, mie îmi place să las semne
ale trecerii. semne care se şterg greu

dincolo de viaţa asta consumată fără rost
au rămas o mulţime de cărţi şi cuvinte abandonate
dar cel mai mult îmi place să cred în urma paşilor mei prin amintirile altora

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi vine o zi

când fiecare dintre cunoscuţi are un prieten
convins că poveştile unesc oamenii
cu o singură condiţie
să fie
adevărate
când se înmulţesc bogăţiile se înmulţesc şi cei care
le mănâncă

iubirea zdrobeşte cireşe în pavilionul urechii
sunetele ating înălţimi anormale
nu că mi-ar fi teamă de ceea ce ar putea să-mi facă
îmi este totuna dacă pică din cer sau din turla bisericii
după un timp oricum voi alege să plec

stelele îmi arată direcţia opusă mereu
din copilărie
mă înspăimânta acel sfert de veac
pe care simţeam că nu-l voi mai trăi niciodată
singur

încerc să nu observ câte are să-mi reproşeze viaţa
pentru că sunt mai iubit decât primul Adam
obiceiul de a ţine minte tot mă împovărează

în fiecare duminică mă duci să văd morţi
mă bucur că nu sunt ai mei dar mirosul de busuioc
mă umileşte încât
urăsc florile primăvara şi tot ce mai are verde
moartea sub unghii

îmi place să beau dar nu cum beau pământenii de parcă
nu ar avea pic de respect faţă de sânge
între sânii unei femei dacă rămâne un punct cald
poţi fi sigur că ai lăsat-o în viaţă deşi plăcerea o face să-şi ţină respiraţia
un timp
asta dacă ştii să iubeşti
altfel eşti ca poeţii care scriu despre ceea ce nu pot face
indiferent că te cheamă Paul Emil sau
majoritatea celor care atunci când înţeleg
inima
li se opreşte

nimic nu împlineşte mai mult decât întoarcerea la cele spirituale
a unui trup furios pe trecut
în plină descompunere
mi-am găsit pomul cunoştinţei binelui&răului
ca pe un vechi prieten şi bun

mi-a răspuns lovindu-mă peste picioare
eu ascultam aşteptând să treacă furtuna
convins că dragostea mea îi va grăbi moartea

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa mea-i telenovelă

Viaţa mea-i telenovelă,
Scrisă pe aripi de vânt,
Sufletul mi-e ca o velă,
Dragostea, un lucru sfânt.

Am iubit, iubesc, iubi-voi,
Pătimesc şi nu îmi pasă,
Împart dragostea la doi,
Chiar de-n urmă lacrimi lasă.

Nu e primul meu amor,
Nu va fi nici ultimul,
Chiar de-o fi să mor de dor
Voi iubi cu sufletul.

Şi voi merge înainte,
Tot să caut dragostea,
Voi avea mereu în minte,
Al ei chip, frumoasă stea.

poezie de Răzvan Isac (24 februarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul diagnostic: suspect de moarte

nu ştiu
aş vrea să cred că azi viaţa îmi aparţine
deşi parcă e pentru prima dată când
mi-e dor de moarte...

am senzaţia că aştept pe cineva
şi că trebuie să mă gătesc frumos
să-mi pun cămaşa albă cea cu gulerul lat
costumul şi cravata gri
mai întâi o să-mi lustruiesc pantofii ăia negri
rămaşi de la nunta fiului meu

între mine şi distanţa de afară există multă ceaţă
mi-au amorţit braţele şi încheieturile
tremur nervos mi-e frică de o blocare
a privirii dincolo de lumină

mi s-au împăienjenit ochii
mă târăsc aproape inuman
vorbesc gângăvit de parcă
aş avea un opritor de cuvinte
mi s-a făcut frică o frică închisă
precum rana care refuză durerea
şi mi-e puţin frig simt că
mă afund deviant într-o lume în care
realitatea nu ţine cont de sentimente şi lucruri
nu văd nici oameni decât un spaţiu îngust
şi umed ca igrasia crescută dinăuntru

peste alte gesturi
plouă

încă mai plouă

poezie de Teodor Dume din Moartea, un fluture alb (2015)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul diagnostic

nu ştiu
aş vrea să cred că azi viaţa îmi aparţine
deşi parcă e pentru prima dată când
mi-e dor de moarte...

am senzaţia că aştept
pe cineva
şi că trebuie să mă gătesc frumos
să-mi pun cămaşa albă
cea cu gulerul lat
costumul şi cravata gri
mai întâi o să-mi lustruiesc pantofii ăia negri
cumpăraţi
pentru nunta fiicei mele

între mine şi distanţa
de afară există multă ceaţă
mi-au amorţit braţele şi încheieturile
tremur nervos mi-e frică
de o blocare
a privirii
dincolo de lumină

mi s-au împăienjenit ochii
mă târăsc aproape inuman
vorbesc gângăvit
de parcă
aş avea un opritor de cuvinte
mi s-a făcut frică
o frică închisă
precum rana
care refuză durerea
şi mi-e puţin frig simt că
mă afund deviant într-o lume în care
realitatea nu ţine cont
de sentimente şi lucruri
nu văd nici oameni decât
un spaţiu îngust
şi umed
ca igrasia crescută dinăuntru

peste alte gesturi
plouă

încă mai plouă...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu de ce cred că acei bătrâni s-au prezentat şi în faţa lui Dumnezeu tot ţinându-se de mână, ca nişte copii ai Celui de Sus, care au trăit să depună mărturie că dragostea e un dar, valabil nu doar la 16-18 ani, pentru că dragostea, cea menită să ne facă viaţa frumoasă, se află în noi, şi nu în afara noastră. Cum spusese si fericitul Augustin: "Cât de târziu am început a te iubi, frumuseţe veche şi atât de nouă! Cât de târziu am început a te iubi! Tu erai înăuntrul meu, dar, vai, eu însumi eram în afara mea. Te căutam afară. Tu erai cu mine, dar eu nu eram cu tine. Aceste frumuseţi, care n-ar fi nimic dacă n-ar fi în tine, mă depărtau de tine. Tu ai fulgerat, ai luminat, ai înlăturat orbirea mea. Te-am gustat. Mi-e foame, mi-e sete de tine".

Nicolae Dabija în Nu vă îndrăgostiţi primăvara!
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simplu spus e iubire

pentru cea mai frumoasă femeie am zis nu voi mânca azi acasă
nu-mi voi face ochii nici părul nu va mai fi fratele meu
nimeni nu mă va putea convinge nu-mi pasă
că toate lucrurile se-ntâmplă la fel mai puţin eu

nu mă voi deda la dulce până când dragostea nu va intra în Ierusalim
da pe fiul unei măgăriţe care ştie vorbi omeneşte
din spatele meu diavolul pus la patru ace şi slim
mi-a zis nu-i păcat cât dorinţa pentru bine şi rău înmulţeşte

apoi a început să cânte îl auzeam jos în stradă
poveşti despre dumnezeii vechi şi cei noi
inima mea nu înceta în orice casă pom ori copil să te vadă
mintea mea nu înceta să compună poemul lumii de doi

ca un dans nemaivăzut şi pe care nu oricine poate să-l preţuiască
ah ce păr ai iubito şi ce zâmbet dimineaţa mereu la cafea
moartea bâjbâia printre perne până viaţa iar să o dumirească
pentru toate există cuvinte dar nu şi pentru dragostea mea

ce mă face să plec ca de la o casă pustie
fără să-mi iau rămas bun merinde schimburi sau traista cu pâine
dintre toţi cei care au plătit pentru faimă cine-i mai ştie
singur mă ridic pe cadavrele zilei de mâine

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i teatru, e iubire!

Oricât de frig e afară,
eu sunt eu, mereu eu...
deoarece mereu a fost vorba de mine,
la fel cum mereu e vorba doar de tine,
am un crâmpei de căldură păstrat
într-un bulgăre de cristal
care se dizolvă molcom pe buzele tale
apoi se prelinge pe pielea prea catifelată a gâtului
Dar pe mine cu ce mă încălzeşte?
Poate numai surâsul tău gingaş mă mai încălzeşte
(repet întruna: ţi-am spus că e vorba de mine,
la fel cum mereu e vorba de tine)
Şi uite aşa ne încălzim şi ne zâmbim,
într-o zi crâncenă în care tu eşti ca vremea,
iar eu nu mă pot lua după anotimpuri instabile
după vreo banală ceartă aiuritoare
la care mă simt spectator,
şi tu singurul actor rămas,
cam nepotrivit să joci singură fără ca eu să-ţi cânt.
Ultima ta replică: nu-i teatru, e iubire!
Apoi, intense, aplauzele mele.
Nu înţeleg eu multe, dar cel mai mult nu înţeleg
ce curaj am avut să-mi pun inima în palmele tale.
A meritat, zic eu naiv, să-nveţi ce e cicatricea ce mi-o ceri,
greşeala repetată e lecţia neînvăţată
Alta probabil că s-ar împinge turbat şi ar da din coate
ca să ajungă la ea, aşa cum e,
cu tot cu metehne
şi şi-ar înfige obraznic unghiile, ar sfărâma-o
însetată de o ură absurdă,
de durerea profundă pe care mi-ar provoca-o,
crezând că gloria ei e revanşa faţă de foşti, proşti.
Bine că mi-am pus-o înapoi, unde e locul
dacă şi acum eşti tristă, ca ochii lui Dumnezeu,
înseamnă că tu nu eşti zeiţă, iar eu... mediocru zeu,
dar mereu...
a fost vorba doar de noi!
Mai vrei în rol de zei?

poezie de Roberto Kuzmanovic (2017)
Adăugat de Roberto Kuzmanovic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i teatru, e iubire!

Oricât de frig e afară,
eu sunt eu, mereu eu...
deoarece mereu a fost vorba de mine,
la fel cum mereu e vorba doar de tine,
am un crâmpei de căldură păstrat
într-un bulgăre de cristal
care se dizolvă molcom pe buzele tale
apoi se prelinge pe pielea prea catifelată a gâtului
Dar pe mine cu ce mă încălzeşte?
Poate numai surâsul tău gingaş mă mai încălzeşte
(repet întruna: ţi-am spus că e vorba de mine,
la fel cum mereu e vorba de tine)
Şi uite aşa ne încălzim şi ne zâmbim,
într-o zi crâncenă în care tu eşti ca vremea,
iar eu nu mă pot lua după anotimpuri instabile
după vreo banală ceartă aiuritoare
la care mă simt spectator,
şi tu singurul actor rămas,
cam nepotrivit să joci singură fără ca eu să-ţi cânt.
Ultima ta replică: nu-i teatru, e iubire!
Apoi, intense, aplauzele mele.
Nu înţeleg eu multe,
dar cel mai mult nu înţeleg
ce curaj am avut să-mi pun inima în palmele tale.
A meritat, zic eu naiv,
să-nveţi ce e cicatricea ce mi-o ceri,
greşeala repetată e lecţia neînvăţată
Alta probabil că s-ar împinge turbat şi ar da din coate
ca să ajungă la ea, aşa cum e,
cu tot cu metehne
şi şi-ar înfige obraznic unghiile, ar sfărâma-o
însetată de o ură absurdă,
de durerea profundă pe care mi-ar provoca-o,
crezând că gloria ei
e revanşa faţă de foşti, proşti.
Bine că mi-am pus-o înapoi, unde e locul
dacă şi acum eşti tristă, ca ochii lui Dumnezeu,
înseamnă că tu nu eşti zeiţă, iar eu... mediocru zeu,
dar mereu...
a fost vorba doar de noi!
Mai vrei în rol de zei?

poezie de Roberto Kuzmanovic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!