Oraşul cu trei felinare şi o roată bolnavă mintal

vreau să-ţi povestesc iubito
despre oraşul cu trei felinare
şi o bancă uitată în parc
unde în fiecare zi primeam o gogoaşă
şi de atâta fericire plesneam

despre oraşul unde
specialiştii în administrat
supozitoare în urechi
se înmulţeau alarmant
iar trupurile noastre se zvârcoleau
pe o frunză neîncetat
până când dimineaţa a explodat în sfârşit
rupând din noi bucăţi mari de lumină
şi de chin

despre oraşul în care şeful
secţiei de reparat timpul
era mereu cu degetul arătător
îndreptat spre o cisternă cu apă
sau către umbra mea firavă
de om cocârjat
dar de cele mai multe ori arăta
către femeia călare
pe o motoretă carpaţi
din pântecul căreia ţâşneau la viraj
ceasuri cu pendulă şi un cuc la costum
până într-o zi când şeful de post
a interzis berea şi negrul de fum

îţi voi povesti
mai ales despre ambulanţa care plimba
în jurul spitalului judeţean
o roată cu ciucuri bolnavă mintal
şi nu se mai făcea
niciodată tu şi nici dimineaţă în inima mea

poezie de Petre Ioan Creţu din Recviem pentru o roată bolnavă mintal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul cu trei felinare şi o roată bolnavă mintal

vreau să-ţi povestesc iubito
despre oraşul cu trei felinare
şi o bancă uitată în parc
unde în fiecare zi primeam o gogoaşă
şi de atâta fericire plesneam

despre oraşul unde
specialiştii în administrat
supozitoare în urechi
se înmulţeau alarmant
iar trupurile noastre se zvârcoleau
pe o frunză neîncetat
până când dimineaţa a explodat
în bucăţi mari de lumină
şi de chin

despre oraşul în care şeful
secţiei de reparat timpul
era mereu cu degetul arătător
îndreptat spre o cisternă cu apă
sau către umbra mea firavă
de om cocârjat
dar de cele mai multe ori arăta
către femeia călare
pe o motoretă carpaţi
din pântecul căreia ţâşneau la viraj
ceasuri cu pendulă şi un cuc turmentat
până într-o zi când şeful de post
a interzis berea şi negrul de fum

îţi voi povesti
mai ales despre ambulanţa care plimba
în jurul spitalului judeţean
o roată cu ciucuri bolnavă mintal

poezie de Petre Ioan Creţu din Recviem pentru o roată bolnavă mintal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oraşul Betleem

În oraşul Betleem într-o noapte fără stele,
S-a născut un copil plăpând, dar cu inima plină de putere.
În oraşul Betleem trei magi vineau să vadă minunea sfântă,
Şi un imn de laudă să-i cânte.
În oraşul Betleem a fost mare sărbătoare,
Căci glasul pruncului sfânt se auzea de la munte până la mare!
Şi de două mii de ani încoace el se aude mereu.
Şi ne spune să trăim în pace!
Şi să-l iubim pe Dumnezeu.
În oraşul Betleem şi acum oamenii se închină.
Unde s-a născut pruncul divin din bunătate şi lumină.

poezie de Vladimir Potlog (26 decembrie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Concert de pian şi orchestră pentru majori

Mireasma zorilor invadează oraşul
E timpul să învăţăm respiraţie
Inspirând din părerile generale
Despre lume, plante şi fluturi
Despre demoni care umblă stingheri prin oraş

Începe ziua întâlnirilor ciudate
Cu sentimente de mâna a doua
Cu actori de roluri secundare
Care îşi schimbă inima în fiecare zi
Uimiţi de bătăile ei

Începe omul trist din oraşul trist
Cu viata lui repetată, rotundă
Care se trezeşte la ora 8 dimineaţa
Sorbindu-şi vântul şi silabele din ceaşcă
Cu privirea lui blândă...

El nu urăşte pe nimeni, nu iubeşte pe nimeni
Este echidistant, ca o poezie neterminată
Cu puţină realitate şi multe amintiri
Ratate.

De atâta prostie se face seară
Şi începe să ne crească dinţii de lapte.

poezie de George Terziu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul în care locuiesc...

Locuiesc într-un oraş în care banii şi premiile literare nu curg.
Poezia curge la robinet numai pentru aceia care au ochi să o vadă.
Mă trezesc în fiecare dimineaţă înainte să adorm cu adevărat
şi mă avânt pe stradă ca într-un malaxor de măcinat conştiinţe.
La capătul fiecarei zile
mai nici un vis nu scapă de nevătămat.
Trenurile care duc spre consacrare nu opresc în oraşul acesta întotdeauna.
Trebuie să te urci în ele din mers.
Uneori îl mai vizitez pe Schwartz şi ne ucidem unul altuia monotonia
vorbind ba despre şubrezenia paradisului ba despre transparenţa spiritului.
În general despre ceea ce cuvintele nu pot consemna.
El îşi fumează pipa, eu fumez fiecare cuvânt care adie între noi până la măduvă.
Eu îi împrumut lui paginile mele nescrise, el îmi împrumută mie anduranţa nervilor săi.
Ceea ce îmi place la el este că la ferestrele sale nu cântă decât păsările acelea
ce au trilul desăvârşit.
Împărtăşim şi aceaşi viziune politică: mai bine un şoim anonim decât un papagal celebru.
"Cei o sută" nu este doar o carte vă spun. Este chiar Mureşul interogat despre amintirile sale
de la începutul lumii până acum.
Alteori vizitez marile catedrale ale oraşului unde mă fac nevăzut în vreun colţ,
nu neapărat pentru a mă ruga sau reculege,
ci pentru a mă lăsa pătruns de neliniştile oamenilor.
Mai nimic notabil nu se întâmplă în oraşul acesta, nimic demn de Holywood.
Numai moartea mai explodează din când în când în vreo curte.
Adorm întotdeauna înainte să apună întunericul
Şi întotdeauna cu gândurile acolo unde se termină harta lucidităţii.
Unii ar putea crede că oraşul în care locuiesc eu şi Schwartz se află la periferia literaturii.
Ştefan Augustin Doinaş îmi spune mai mereu în vise:
Dumnezeu mi-a coborât în temniţă.
Există strălucire chiar şi într-o pâine.
Subzistenţa poate fi chiar centrul Universului poetic!

poezie de Gabriel Petru Băeţan
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele eu ca o roată

după ce a muşcat raza lunii
câinelui eu
i-a rămas între dinţi întuneric
şi ca o roată se rostogolea
de la castelul de apă
până la remiza de pompieri
ţopăind nevrotic

moartea i se prelingea pe trup
îi aluneca uşor înspre coapse
câinelui eu
apoi roata s-a lovit
de singurul pompier din oraş
şi a murit

după ce a fost muşcat de lună
câinelui eu
i se vedea lumină între dinţi
la şcoala generală din centru
s-a oprit curentul electric din senin
dinspre turnul de apă
o sirenă sfâşia cerul cumplit
doi preoţi traversau strada grăbiţi
era iarnă

îţi voi cânta iubito despre oraşul uitat
pe o creangă subţire de prun
şi cum au înflorit într-o duminică
ochii tăi pe străzi
şi cum se aude de atunci lătrând
sfâşietor câinele meu

poezie de Petre Ioan Creţu din Recviem pentru o roată bolnavă mintal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-aş spune

Ţi-ar spune ceva
ţi-aş spune orice
despre luna din geam
despre nopţile albe
şi despre visele din zori...
despre zilele negre...
despre cerul cu soare
sau chiar despre cel cu nori...
despre ciorile ce-l străbat
la ore fixe
dimineaţa şi seara...
despre cafeaua amară
sau despre ceaiurile dulci
sorbite cu înghiţituri mici
din aceeaşi ceaşcă...
despre grădina
în care aştept mai întâi ghioceii...
apoi păsările
şi fluturii...
despre ticăitul ceasului
ce mă-nsoţeşte
şi despre alte ceasuri
ce au trecut
sau despre cele care au ruginit
şi între timp s-au oprit...
despre oameni
ce erau dar au plecat...
despre alte nimicuri
despre nimic...
doar să nu las zăpada
din anotimpul în care-am ajuns
să se-aştearnă între noi

poezie de Argentina Stanciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

vorbeşte.
vorbeşte despre cum poţi îndoi
cu mâinile goale
cuvântul "oţel"
şi despre cum îi dai forma de gând
a potcoavei.

despre timpul pe care îl extragi
ca pe o buruiană, cu rădăcină cu tot,
din întrebarea "până când?"
ca să dai spaţiu,
să aibă loc vegetaţia spontană a ideilor
să crească, să facă dragoste,
şi din dragoste
să iasă
fructe
aproape nemuritoare.

vorbeşte despre cum
în urma lăsată în ou de inima păsării
ai pus să leviteze o lacrimă,
pentru că tu ştii
că plânsul poate să zboare
până sus în poem.

vorbeşte despre artă
cât ţine eclipsa pământului
mâine.

arta
începe de acolo
de unde alţii,
care (doar) par asemenea ţie,
nu mai ştiu să continue.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul văzut dintr-un car cu boi

dintr-un car greoi tras de doi boi
oprit pe dealul şimnicului de sus
ochii copilului încă împuşcau privighetori
mai trăsese cu praştia după heruvimi frumoşi
sau după fetele din sat întoarse de la şcoală în amiezi
acum avea braţele prea mici să cuprindă oraşul
ce dormita leneş în braţele miriadelor de stele
şi de luminiţe, despre care auzise
-c-ar fi ca un animal viu -
simţise până atunci oraşul ca pe un munte uriaş
pe care trebuia să-l urce...
în car, inima lui crescuse ca un glob mare de foc
putea s-o arate tuturor, din loc în loc
doar pământul îl alerga beat prin stele
sângele îi fierbea în copilăreştile vene
înghiţea felii mari de aer proaspăt
fără gustul colbului de la el din sat
cunoscuse doar pârâul lunecos şi rece
unde înotau peştii săi mici
şi bolovanii câmpului fierbinţi
următoarea respiraţie a copilului
sărutase mâinile sfinte ale bunicului
râse soarelui să nu-l orbească
şi cuprinse-ntreg oraşul în braţele-i mici
oraşul îl alerga mai să se prăvălească...

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre trei lucruri nu te grăbi să vorbeşti: despre Dumnezeu, până ce nu-ţi întăreşti credinţa în El; despre păcatul altuia, până ce nu-l cunoşti pe al tău; şi despre ziua de mâine, până ce nu se luminează de ziuă.

citat clasic din Sfântul Nicolae Velimirovici
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi ceva...

spune-mi ceva,
despre noi, cei de ieri, îmbătaţi de visarea unor clipe irepetabil,
despre mine, despre zumzetul de petale din iarna, în care fericirea ne făcea cărări de stele
prin sufletele noastre rebele,
despre zâmbetul meu de atunci, ce-i putea împrumuta mării adânci
cele mai frumoase taine,
despre paşii noştri unduiţi de fulgii unor prea suple idealuri,
despre cântecul pe care mi l-ai fredonat în ureche, atunci când ţi-ai apropiat buzele
ca să-mi săruţi inima răvăşită de iluzii,
despre cea mai sfântă îmbrăţişare, pe care
cules-o din jarul lunii atotstăpânitoare,
despre mirosul cuvintelor tale suave,
care-mi desena clinchete viitoare,
despre trecătorii visurilor noastre, care nu cunoşteau rozele de aripi sticloase,
despre nemurire, despre tot ce s-a putut scrie dintr-o poveste de dragoste nemărginită...

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul din care se pleacă

oamenii ies la strada mare
cu demonii lor sub braţ fiecare cu fiecare
îngeri înalţi printre statuile goale
ce beau pe datorie cafeaua zilelor pline de ipocrizii
gazete cu limba albastră salivează pe ideea mea despre univers
vecina care fumează în timp ce împinge căruciorul
scrie despre cum se toacă bani din proiectul de-a arta
poeţii nu s-au reinventat au rămas la stadiul de larvă
cât vor purta mantaua lui gogol
mai pot scrie la colectiv
arşi de febra poeziei /de-a v-aţi ascunselea

el a furat un câine pentru a păcăli timpul
să scrie încă un vers despre bruneta din tramvai cu sânii lascivi
serile se plimbă ca un şobolan roz gâf âind de neputinţe
din oraşul acesta se pleacă pe cai mari
atât de mici sunt străzile cu femei splendide cu poeme mignone şi zile
nenumărate

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condica de prezenţă

Când ma doare dorul, scriu...
Nu ştiu ce altceva aş putea face,
Ma gândesc cum ar fi putut să fie,
Sau cum mi-aş fi dorit cu adevărat...

Mă caut pe mine neîncetat,
Fac asta cam de când mă ştiu,
Încerc să-mi găsesc calea,
Să mă aşez pe drumul meu.

Pe lângă mine mai eşti şi tu,
Prezenţa care mă înconjoară,
Care mă tulbură şi mă împinge,
Mereu înainte, dar nu ştiu unde...

Nu este despre credinţă,
Nici despre dragoste,
Este despre nevoia de tine, de mine, de noi,
De două suflete ce se caută neîncetat.

poezie de Florin Mihai Gebescu (10 ianuarie 2019)
Adăugat de Florin Mihai Gebescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să scriu despre toate femeile

care au intrat în carnea ta
ca într-un abator
unde se taie fără milă
fiecare centimetru de viaţă
unde strigătele sunt normale
iar durerile fac parte din ritual
unde arderile pe rug sunt fascinante
nu despre mine vreau să scriu
nu
doar despre ele
că le-am văzut cu gurile pline
de fericirea ta nocturnă
că tot carnagiu din privirile lor
face parte din planul tău de singurătate
şi că distanţa dintre noi
e doar o problemă de comunicare
a sângelui
a arderilor
a sacrificiului
despre asta vreau să scriu
că intrarea în carnea ta nu e o joacă
e un program la care lucrezi de ani buni
şi nici un virus nu poate să-ţi atace
singurătatea

poezie de Any Drăgoianu din Recuperarea sinelui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Controversă

cum îţi spuneam
mai tot timpul îngerii mi-au râs în nas
şi-au râs de mine neîntrerupt
ori s-au urinat din înaltul lor
peste ochii ce abia îi luminasem puţin
mai bine deschide-mi fereastra albă la cer
să-mi închipui că zbor
sau că plec acasă definitiv

altfel îmi petreceam mai tot timpul
recitând poemul lui Dinescu
"Mic descântec pentru femeia mâncată de ploaie"
sau poezii de-ale lui Bukowski
bolovănoase frivole şi amare
până reuşeam să uit
că îmi este sete că-mi e foame
şi că mai exist şi aşa
neîndemânatic,
exilat ca o urmă într-o fantă
sau o cută de timp
ca şi cum propria-mi umbră strălucind
la balul feeric cu gâze şi lumini

îmi amintesc cum umbra
mă căra cu disperare în spate
şi cum se împleticea
sub greutatea neputinţei mele
şi cum deja nu mai eram tânăr
şi mă nelinişteam ori mă înfuriau
versurile mele
pe care încă mă chinuiam
să le rescriu rebele
până îmi trecea viaţa
apoi o luam de la capăt
cu aceeaşi înverşunare

poate am stat de prea multe ori
închis într-o sticlă ca un duh inutil
adormit în vechi laboratoare
ori adunând lumină în propria-mi închisoare
multă lumină şi multă splendoare
şi cum plouă în inima mea
sau cum mă rog morţii
draga mea moarte
te rog să nu mă laşi singur
în viaţa asta niciodată

apoi tu dispari şi numai ştiu
nimic despre noi
nu mai am veste
şi cum îţi spuneam
prea devreme s-a făcut noapte
în oraşul meu prea târziu mult prea târziu
mi-am intuit infirmitatea de om orb
plin de întuneric în întuneric
şi cu cravata frumos înnodată la gât

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre cine înfloreşte teiul

Despre tine
înfloreşte
teiul
iubito

Şi-n
primul
rând
şi-n
fiecare
seară

Stelele
înmuguresc
pe
alte
ramuri
după
aceeaşi

Regulă
de
aur

Despre tine
înfloreşte
teiul
iubito

Despre
tine
luminează
stelele
spre
dimineaţă

Când
poeţii
se
retrag
spre
cer

Cu
tot
cu
poeme

Şi
iubite
în
braţă

poezie de Costel Zăgan din Poeme infracţionale (15 iunie 1995)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perfecte

Mă voi lăsa de scris despre muieri,
Că-s acuzat că-i tema predilectă
A unei opere ce-ar fi perfectă,
De-ar fi şi despre pomii fructiferi,

Despre albine, despre cai de rasă,
Despre pământ şi despre univers;
Voi scrie despre stat şi despre mers,
Iar despre ţară, cât e de frumoasă...

Voi scrie despre ape, despre munţi
Şi despre holde strânse în grânare,
Voi face peste ape curgătoare,
Din versuri, sumedenie de punţi,

Pe care voi dori trecut să fiu,
Ca recompensă pentru fiecare
Poem compus pe teme novatoare,
La cele despre care nu mai scriu

Şi care învechitu-s-au ca vinul,
Tot aşteptând un gol să-şi facă plinul.

poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineaţă (27 mai 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oraşul cu iubire

În oraşul cu iubire, locuiesc tot mai puţini,
Drumul către fericire, din păcate, nu-l mai ştim...
E aşa frumos aici, ca-ntr-o lume de poveşt! i
Tot ce trebuie să faci este doar ca să iubeşti!

În oraşul cu iubire, oamenii mereu zâmbesc,
De atâta fericire, ochii lor, toţi strălucesc.
Politeţea e firească, iar atunci când se-ntâlnesc
Nu se spune "bună ziua", ci se spune "te iubesc!"

În oraşul cu iubire nu există cerşetori,
Toată lumea dăruieşte doar emoţii şi fiori!
Florile sunt mai frumoase, frunzele în pomi dansează,
Nopţile sunt în lumină, inimile radiază...

În oraşul cu iubire, oamenii nu merg, plutesc,
Le-au crescut pe spate aripi, tot spunându-şi "te iubesc!"
Nu există sărăcie, sunt avuţi şi fericiţi,
Cea mai mare bogaţie-i că iubesc şi sunt iubiţi...

În oraşul cu iubire, nu există umilinţă
Oamenii nu ştiu să plângă, nu există suferinţă
Trupurile-s sănătoase, ele nu îmbătrânesc,
Vitamina e iubirea şi pastila "te iubesc!"

În oraşul cu iubire, oameni-s nemuritori
Nu există cimitire, când iubesti n-ai cum să mori!
Cine vrea eternitate, cine vrea ca să trăiască
Poate să se mute-aici, doar să ştie să iubească!

poezie de Florentina Mitrică (3 martie 2015)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din suflet

Despre ce să scriu azi?..
Numai despre flori
Despre florile cu părul blond
Despre florile cu părul negru
Sau despre cele cu părul castaniu
Sau roşcat
Să scriu despre florile cu pistrui
N-am să le uit pe cele cu părul alb
Chiar dacă îşi ascund culoarea sub alte culori

Să scriu despre ochii lor
Albaştri, verzi, căprii
Ruginii ca toamna
Albaştri ca cerul, sau poate ca marea
Verzi ca primăvara
Sau poate.. nu ştiu...
Mă înnebuneşte culoarea ochilor de flori

Să scriu despre primăvara asta
Despre ziua asta...
Despre ziua florilor
Care acum poate îşi servesc cafeaua
Să scriu despre florile care poate au uitat
Că azi au înflorit altfel
Că azi parfumul lor e de nouă ori
Mai primăvăratec, mai ameţitor

Să scriu despre florile rătăcite
Care nu au glastra şi nici grădina lor

Şi ce aş putea scrie?
Nu vreau să le ud cu lacrimi
Vreau să le ud doar cu rouă
Din raze calde
De soare, de lună, de stele senine
Raze de speranţe încolăcite pe structura lor

Şi iată că am scris
Din suflet şi din inima mea bolnavă de dragostea lor

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul mut

La poarta oraşului mut
aşteaptă templierii din marmură
să primească tributul pentru Terra,
semnul infinit şi soldaţii
defilează printre flăcări,
rupând tăcerea tăcerilor
ce arde-n vatra zestrei
ruptă din destinul florii,
aleargă piatra şi lemnul,
cerând dreptate şi iubire
pentru oraşul mut,
plin cu sânge şi cu dor,
în oraşul mut aleargă energiile
spiritului solar,
oraşul mut îşi aşteaptă muţii,
Soarele îi plimbă printre stele,
rupând vraja vrăjilor vieţii terestre,
Oraşul mut nu doarme niciodată,
şi totuşi doarme etern!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru tatăl meu

Colonele, va veni o zi
când ne vom plimba împreună
mână în mână pe Câmpiile Elizee
râzând atât de mult
că până şi zeii din Olimp
vor fi geloşi pe veselia noastră

pe-nserat tu îmi vei spune poveşti
ca în copilăria mea multicoloră
precum un fluture exotic
dimineaţa îţi vei pune uniforma albă şi tresele
iar eu costumaşul roz cu dungi, de la Lili
inelul cu perlă dăruit de mama
şi vom lua vaporul spre primul port
marinarii ne vor aduce narghilea
iar eu îţi voi povesti despre Orientul meu
despre dragii mei profesori
şi despre cărţile sufletului meu

apoi ne vom aduce aminte
cum discutam noi cu vânzătorii de pepeni
cum ne uitam la desene animate
cu pisicuţele-n braţe
şi cum, în fiecare vară
ne dădeam în maşinuţe ca doi copii
ne vom aminti de vacanţele la Sinaia
despre încântătoarele hoteluri şi restaurantul
în care dansam împreună pe muzica lui Nicky
despre iubiţii mei frumoşi
şi despre cum mă sunai tu în fiecare seară
pe când colindam pământul în lung şi-n lat

nu-i aşa, tată, că nimeni n-a mai râs ca noi
nu-i aşa că pentru tine
eu sunt cea mai frumoasă fată de pe pământ
eu cred că eram cel mai fericit copil
din toate timpurile
mai ales în Noaptea de Sfânta Maria
cu toţi prietenii noştri
pe scena aceea de poveste

ce frumoasă era viaţa pe atunci
tu erai împăratul meu
iar eu cea mai iubită prinţesă de pe pământ

va veni o zi, tată, când ne vom plimba împreună
mână în mână pe Câmpiile Elizee
ce frumoasă va fi lumea şi atunci

poezie de Alina Beatrice Chesca (octombrie 2010)
Adăugat de Alina Beatrice Chesca
Comentează! | Votează! | Copiază!