Eu stau în umbră
Eu stau la umbra munților din Oz și nu mi-e teamă,
Că în orașul de smarald nu mai am loc.
În întuneric de păduri, doar lupii mă mai cheamă
Și-n umbrele pădurii, doar, mai am noroc.
Albastru-i o morgană despuiată de lumină,
(Invoc culoare-aceasta fără niciun rost).
Sunt vinovata condamnată fără nicio vină,
Că-n poezie mi-am găsit un adăpost.
Și de mi-s diminețile mai 'nalte decât cerul
Când scriu câte un vers împiedicat, timid,
Mă simt în poezia-mi oțețită prizonierul
Iluziei că sunt poet. Și mă ucid
Ninsorile ce curg pe lângă mine, ca nebune
Pe vârf de munte,-n nori, în țările lui Oz.
Sunt muzele ce pleacă-n alte măști, să se răzbune
Și îmi îmbracă versu-n praf și în moloz.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Violetta Petre. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.