Nu e cine ştie ce

tata urs, mama urs, bebe urs, privesc strachina pe-ascuns
şi-ar încerca pe o gheară dacă mierea e uşoară

uriaşul peşte-albastru a ieşit din lac măiastru
şi-a-înghiţit nemestecat lacul cel întunecat
şi nu ştie ce să facă prin poiana asfaltată

o floare udă pân-la piele îşi pleacă pletele înmiresmate
şi iarba se ridică în picioare ca să-i ia roua din spinare

două raze cad pieziş. ele nu ştiu de unde vin şi unde se duc
fiecare cu frunza ei se lasă răpită spălând petece de-întuneric
şi când se-întâlnesc, se strâng ca marginile unei răni cusute

un detaşament de fluturi s-a rătăcit în noapte-adâncă
fără să ştie că lumina le va fi potecă şi mormânt

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picături de poezie

Picături de poezie

Dacă ai pune frunza
să facă poezie,
atunci frunza
cu ce oare ar scrie?
Nu ştie nici ramul,
nici codrul nu ştie
în freamăt şi-n valmă,
cu ce oare frunza ar scrie
când iată, aproape-i de toamnă.

Dacă ai pune iarba
să facă poezie,
atunci iarba
cu ce oare ar scrie?
Nu spune cuvinte,
creşte, se ofileşte,
se frânge-n două,
cu ce oare iarba ar scrie
când uite, vara trece
şi nu mai plouă.

Dacă ai pune steaua
să facă poezie,
atunci steaua
cu ce oare ar scrie
de acolo, din nemurirea ei?
Numai Dumnezeu ştie
care-a facut-o ca pe noi din iubire
şi din dor de poezie.

Dacă ai pune Fiul Lui
să facă poezie,
atunci Fiul de pe cruce
cum şi-ar scrie poezia?
Nu ştie nici Maica Preacurată Maria,
nu ştie nici Pilat
cel pe mâini spălat,
nici Baraba cel vorbăreţ,
nu ştiu nici oştenii romani
care fac de pază
şi se-ncălzesc la foc.
Ştiu însă totul
cele doua cuie
bătute în palme,
dar ele nu pot scrie
din care şi ani mai cad
picături de poezie.

Inviato dall'app Tiscali Mail.

poezie de Iurie Bojoncă (2021)
Adăugat de Iurie Bojoncă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre frunză

Oare frunza se gândeşte
când e mică şi când creşte,
ce rol are ea de-i verde
şi de unde se hrăneşte?

Oare stând prinsă de-o creangă
câte-o dată se întreabă,
dacă timpul ce-l petrece
e doar cald şi când e rece?

Oare frunza are simţuri
şi se sperie de vânturi,
ştie frunza când e noapte
şi de ce plouă în rate?

Ştie frunza sau nu ştie
când e vremea ei târzie,
când e toamnă, oare ştie
şi bătrână şi pustie?

Ştie frunza când e ruptă
şi când moare ca o frunză,
când căzută ruginită
e călcată şi e frântă?

Sau când doare poate ştie
sau când vântul o adie,
sau când este ruginie,
ştie frunza... cine ştie?

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bator se zdrobeşte rău pe povîrniş, şi ciolanele aşa de tare-i împung în piele, cînd ici, cînd colo,
de parc-ar căuta un loc să iasă din trupul bătrîn şi ostenit. Corfele, desăgite în spinare, bleoncăne în
toate părţile, dînd să se desprindă de pe şaua mică, de lemn, şi pleoapele se lasă şi se ridică mereu
de pe cele două răni alburii ce-nchipuie ochii, ca şi cînd ar încerca să tragă-n sus o piele neagră ceacopere luminile stinse de mult.

citat celebru din povestirea Fefeleaga de Ion Agârbiceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar doi...doar noi

Când sunt singur şi mă gândesc:
Ce să fac s-o cuceresc?
Cum să fac să-i dovedesc?
Cum să-i spun că o iubesc?

Căci ea nu ştie ce-mi doresc,
Ea nu ştie cum o privesc,
Şi tot încerc s-o cuceresc,
Dar ea nu ştie c-o iubesc.

Ea are un chip, un chip ceresc,
Când o văd mă-ndrăgostesc
Şi doar cu ea vreau să trăiesc,
Doar cu ea pot să zâmbesc.
Şi când cred că reuşesc,
Ea pleacă... unde greşesc!?

Of, încep să obosesc,
Poate doar mă amăgesc,
Ce să fac? Să mă opresc?
Pot trăi doar s-o privesc?

Nu! Nu mă pot opri!
Am să lupt pentru-amândoi.
Am să lupt până vom fi,
Doar doi... doar noi.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare

să tremur sau
să-mi iau mica doză de detergent-eş
apament unde ru
fele mele ca o pereche de slugi - poate fu u fu u
til să a-dere la sânge în sensul curentului din în
căperea mai mult foarte tristă - i
luzoriu contact pentru cât nu mă vrei mare rangă
nici nu ştiu şt
iu iu iu (?!) - costel & co va răzbate de parcă
solzul de peşte este o goangă
în fututa tigaie - mai mult ştie mama, deşi
nu ştie tata de ce
mama teribil ar fi de mortală, la
bă goală, nu? să nu-ţi tremure prietenii
mai nou eu te laud, tu doar
aiurea, nu e bruta mereu un artist

rinocerii în piele de păsărică
cu piei minunate de reproducere vor lăsa
unele pene să cadă
unele sperme să urce

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă cu Anul nou

ca de fiecare dată mă prinde schimbarea la faţă fără întrebări pregătite
şi anul nou nou vine, începe chiar şi fără interviul de rigoare
el face ceea ce ştie mai bine, îşi oferă zilele ofrandă
tuturor, fără discernământ

şi câte nu aş fi avut să-l întreb (chiar dacă ştiu că nu răspunde tuturor)
dar încercarea tot încercare rămâne, şi nu întotdeauna costă
de pildă l-aş fi întrebat unde se duc toţi cei ce fac mârşăvii
şi când îşi vor plimi plata şi răsplata

apoi mă gândeam să-l întreb dacă prostia o să înceapă să doară
chiar dacă uneori sunt rău, dar... mi-ar place să-i văd tăvălindu-se de durere
pe toţi cei care se cred buricul pământului
dintre degete

cândva îmi plăcea să-i ascult: atât pe vechiul an cu ale lui cât şi pe cel nou
acum ştiu că poveştile lor sunt de fapt poveştile noastre
de aceea iau din când în când pauză la ascultare.
şi mă retrag mut şi surd. printre alte cuvinte.

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

cum să îmbrăţişez deznădejdea
cum să pictez tristeţea pe scoarţa sufletului
cum este să mor în fiecare zi
fără să cer, fără să ştiu
nu ştiu încă să privesc, să mă privesc
cine ştie unde mă voi duce
mă voi aşeza pe treptele cerului închizând o inimă într-un zid
o durere fără de margini precise
voi căuta mereu un loc
un ţărm închis într-o linişte oarbă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni înaripaţi

dincolo de cuvinte sunt tăceri şi Icari de fum
care se tot ridică spălând cerul de temeri
niciodată nu o să pot zbura, şi-a spus omul în sinea lui
numai că sinele abia aşteaptă noaptea
şi atunci rupe lanţul;
zboară unde vede cu ochii
şi dacă nu mai vede, el simte
mă uit jur împrejur şi cred că ne-am mai întâlnit
numai că nu mai ştiu în care lume
poate că mergeam trecând unul pe lângă altul
sau poate că zburăm care încotro cu treburi
cert e că figura ta îmi spune ceva
fără cuvinte, fără mimică
fără aşteptări
spune-mi te rog... ce faci la noapte?

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel ce nu ştie

Cel ce nu ştie să vadă
întregul în fiecare parte a lui
şi caută lumina prin întunericul orb,
îngăduie mântuirea şi pentru cei rătăciţi,
agăţaţi de drumuri imaginare
pe care şi le construiesc în gânduri.

Umple scorburile timpului cu visare
şi urcă-n regatul tristeţii bucuria,
vin în caleşti de argint însorite,
strâng inimi la piept şi le consumă.

Trece prin poarte sărutului în voaluri de mătase
şi le fură mireselor zâmbetul.

Dar cel ce nu ştie să mintă
spune adevărul unde nu trebuie
nimeni nu-l crede,
şi rămâne nedumerit.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La o viaţă distanţă

Fetiţa-aceea, mică şi plăpândă,
Ce după fluturi sta mereu la pândă,
Să-i prindă şi să îi sporească-n visul
Unde, ştiu sigur, îi eram trimisul.

Azi, este mare, nu mai prinde fluturi.
În vise, nu îi mai răpesc săruturi.
Distanţa dintre noi — covârşitoare.
Când o privesc de-aproape, doare tare.

Îi înţeleg răceala foarte bine —
Golul acesta n-a depins de mine,
E un secret ce-l ştie numai viaţa,
Cum să înlocuieşti focul cu gheaţa.

Ceva, cândva, a smuls din ea copilul
Şi l-a înlocuit cu inutilul.
A dus la coş tot ce a strâns în clipe,
Când n-a avut curaj să le-nfiripe.

Ai spune că nu-i rău, dar chiar nu ştie
Că, undeva, într-o copilărie
De mult apusă, încă locuieşte
Tot ce în ea, acum, se ofileşte.

Aceleaşi suflet... — nu îl mai aude.
Frecvenţa ei răspunde altor unde.
Altfel de hrană o hrăneşte-n vise,
Lumina-i stinsă-n ea, porţile-nchise.

poezie de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi (15 noiembrie 2021)
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-mă departe

Pierdută, umbră verde, pe lacul plin de nuferi
M-am rătăcit în mine... în urma ta cresc goluri.
Îmi pleacă amintiri, când turme şi când stoluri
Şi ştiu ce e tăcerea... şi ştiu cum e să suferi.

Mă veştejeşte dorul şi frunza mea se duce.
Mai am în tine prinse speranţe de-mprumut
Şi clipe de iubire, de care m-am temut.
Nerăbdător de tandru, timid le vei seduce.

Iubeşte-mă departe, în adâncimi de umbre
Crescute pe altare nestinse de durere.
Trecută prin săruturi... promisă mângâiere
S-alunge clipa stinsă din gândurile-mi sumbre.

Peste tăceri de noapte şi peste albe zile,
Un fir de amintire, predestinat uitării,
Să creasca peste frunza din marginile verii,
Cărare netezită, un drum venind spre tine.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-i veni lui în gând, că numai o luă rara, rara, către o pădure ce era p-acolo p-aproape, ca să-şi petreacă ziua cu vânatul, şi mai către seară să se întoarcă acasă. Şi aşa, mergând el prin pădurea aceea, îl apucă gândurile. El cugetă, ca ce să fie pricina de le-a zis tată-său să-i păzească mormântul în trei seri d-a rândul. Şi mergând aşa, fără să ştie nici el unde merge, şi cu gândurile duse, se pomeni că pierde poteca şi nu mai ştie unde merge. Dă în sus, dă în jos, drumul nu-l mai găsea. Mai se întoarse în dreapta, mai la stânga, aşi! în loc să iasă la lumină, el să rătăcea şi mai mult. Dibuind prin codru, şi cercetând să dea peste potecă, ieşi la un luminiş, şi acolo în mijlocul luminişului zăreşte un foc mare şi pe foc o crăcătiţă, din care ieşea un fel de glas, dară fără să ştie el ca ce să fie. Stete locului, şi mai ascultă. Auzi ca şi întâi. Se mai uită o dată, dară nu văzu pe nimeni.

Petre Ispirescu în Poveste ţărănească
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roua

E adunare
La clasa mare,
Culg o floare
Mai cu vigoare.

Bătută de vânt,
Văzută de soare,
Ce ştie s-adune
Roua sub bolta frunţii.

Visul, speranţa,
Îi sunt părinţii,
Floarea se înclină surâzătoare
Ca unei raze blânde de soare.

poezie de Constantin Iordache din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şcoala de bebe

poate ne-am săturat
să întoarcem braţul aproapelui
la o şedinţă de vaccinat
împotriva gripei vagine: copiii
care nu se mai nasc între noi
pe motiv de vastă confuzie în
tre sexe a
cum ar fi numai spre înfiere! asta
e: unde crezi că mai găseşti prichindei
bine lucraţi la sala de naşteri
cu disciplina în sânge
rare bine blazaţi foarte bine-ancoraţi în
genele lui în sprâncenele ei
aşa... cu na
turaleţe cu sentimentul
că s-ar ţine de tata de mama
că s-ar ţine de mama de tata
că s-ar ţine de şcoala de bebe
luşi prea docili?

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o altă stare

Ai înghiţit sufletul înainte de a muri
şi ai rămas în stare latentă de aşteptare,
care ascultă tot, luptă şi revine la viaţă.

Ai sondat lumina de dincolo de moarte
prin porţile deschise ale cetăţii necunoscute
unde intră caii cu trăsurile vântului stelar
fără să ştie unde se duc.

Dacă totul trebuia să se întâmple aşa
nimeni nu ştie,
durerea filtrată-n suferinţă îşi râde-n crez
cum umbrele îmbracă haine de vitejie
şi fug la nevoie.

Refacerea simţurilor căzute prea jos
ridică trupul la silueta avută înainte
şi-l face să trepideze din interior
pentru o perioadă de timp
neştiută.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alcătuirea unei flori

Toată lumea vreau s-o ştie,
Pe Doamna de Biologie.
Ce ar vrea să îşi declare
Nemurirea dintr-o floare.

Să-i numesc câte sepale,
Şi petale,
Androceu,
Gineceu,
Are o floare.

Mă dusei la Florărie,
Norocul nu fu să fie!
Doamne, Ia-mă, ce menire -
Cătai şi prin Cimitire,

Iarna nu are stamine!
Voi aştepta până mâine
Să caut prin cartier,
Să găsesc un braconier

Dar floarea nu e şi... gata
Mâine-l fac cadou pe tata,
Dacă vrea.... o vrea şi mama,
Înc-o dată iau eu seama

La a ei alcătuire
Cine vrea să-mi dea de ştire
Cum să fac al ei proiect?
N-am cu ce, dar sunt deştept...

poezie de Cristina Mariana Bălăşoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemeţii

nu a mai nins de demult
în copilăria mea
mi s-a uscat sufletul
de-atâta aşteptare
şi buzele îmi sunt crăpate
gura amară
doar mama mai răzbate
din uitare
cu strachina aburindă plină cu lapte
şi cu felia groasă de pâine
în mâna cealaltă
apoi îmi mai aduc aminte
de plânsul mut
la căpătâiul ei
dar şi de îngerul rătăcit
în aşternuturile noastre

a venit şi timpul ca să mă smulg
din ideea de frunză din starea de plantă
în mormânt somnul meu alb nemeţii
unde visul şi rostul roţii
este acelaşi
în fiecare clipă a eternităţii
unde luna şi-a eliberat lupii pe tărâmul
celor o mie de vânturi
şi unde şeful trenului anunţă sec
capătul drumului

trupul tău devorat de o mie de vulturi
când tu mai întâi îţi desfăceai pulpele
apoi îţi deschideai încet încet sufletul

tu îmi spuneai că nu doar întunericul
este veşnic
mult mai rea şi nesfârşită este uitarea
carnea bătrână fără amintiri

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine să mai deschidă ferestre pe lună

când toată lumea e ocupată cu driblatul iernii
până şi oamenii de zăpadă devin luptători galactici
o sumedenie de stele verzi pe cine ştie ce păşuni
se luptă să înflorească precum trifoiul cu patru foi
înainte de orice alt potop
iar eu mă chinui cu un amnar pe o iască de suflet
să aprind beculeţe în univers
prin cine mai ştie ce coridor supus întunericului
îmi descarc licuricii greierii cosaşii
de fluturi poţi să te ocupi tu că ai ochii frumoşi
apoi îmi întind cerul să odihnească un pic
între două furtuni parcă din ce în ce mai lungi
şi un armistiţiu preţ de un curcubeu
nu ştiu dacă pasărea de foc şi-ar vinde zborul
pe o lume albastră
cum nu ştiu câţi copaci şi-ar dori să ardă
doar ca să pot visa eu
.
între timp descânt codrilor de muguri
şi îmi ascut securea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina dorită

Lumina vieţii-o porţi
Unde privesc bărbaţii,
În adâncimi de nopţi
Şi-n ceruri cât Carpaţii.

Lumina ta, femeie,
E rodul unui pom
Din care o scânteie
S-aprinde într-un om.

Şi-aşa lumina vieţii
Pe care ţi-o cuprind
Din pragul tinereţii
Se coace în zenit.

Tu ai surâs de floare,
Eclipse uneori,
În mine cu ardoare
Apui fără să mori.

Lumina ta ne ţine
Pe aripă de vis
Hrănind doar cu rubine
Raza ce ne-a cuprins.

Acum tu eşti lumină
Luminii ce se naşte
În inima de tină
Ce cu dor ne paşte.

Şi trecem iar prin fapte
Zâmbind când te privesc
Unde bărbaţii-n şoapte
Lumina ţi-o doresc!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isprava toamnei

Toamna, fată deocheată -
Biata fată!...
Deocheată, dar frumoasă
Şi cochetă,
Mi-a intrat odată-n casă,
Indiscretă,
Să mă-ntrebe ce mai fac...
Ce problemă viitoare
Mă mai doare...
Ce ţigări de foi mă otrăvesc
Când vorbesc...
Şi ce fel de coniac
Beau când tac...

Şi de-atunci -
Nu vreau să spun de când -
Am rămas cu toamna-n trup şi gând!...
Şi de-atunci, în fiecare an,
Toamna, fată bună, vine să mă vadă -
Vine ca o oră fixă pe cadran
Şi solemnă ca o stea cu coadă...
Şi, cum ştie că eu nu fac decât bine,
Toamna stă trei luni întregi la mine,
Cum ar sta la ea acasă...
Până ce-ntr-o bună zi mă lasă
Şi se duce de s-ascunde...
Unde?...
Dracul ştie unde!...
Numai că, după ce pleacă,
Odăiţa-mi pare mai săracă...
Poate fiindcă toamna-mi fură
De la gură
Tot ce-n nouă luni adun -
Cu răbdare şi tutun -
Tot ce cred că-i mai de seamă
Pentru clopoţelul meu de-alarmă!...
Toamna, fată indiscretă
Şi cochetă,
Se agită ca un ascuţiş de sapă
Pe biroul plin de praf şi prin sertare
Şi-mi distruge fără milă
Operele literare,
Rupând filă după filă,
De mă lasă gol... goluţ...
Ca o ciutură-ntr-un puţ,
Fără niciun pic de apă!...

Dar norocul meu că-n acest an
Timpul merge după alt meridian...
Şi că versurile acestea au fost scrise
Nu la mine-acasă -
Cum scriu eu de obicei, pe masă -
Ci pe iarba verde,
Undeva, la ţară,
Unde calendarul scrie că-i tot vară
Şi-unde toamna încă nu sosise!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Adevărul literar şi artistic, nr. 618 (9 octombrie 1932)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!