Isprava toamnei

Toamna, fată deocheată -
Biata fată!...
Deocheată, dar frumoasă
Şi cochetă,
Mi-a intrat odată-n casă,
Indiscretă,
Să mă-ntrebe ce mai fac...
Ce problemă viitoare
Mă mai doare...
Ce ţigări de foi mă otrăvesc
Când vorbesc...
Şi ce fel de coniac
Beau când tac...

Şi de-atunci -
Nu vreau să spun de când -
Am rămas cu toamna-n trup şi gând!...
Şi de-atunci, în fiecare an,
Toamna, fată bună, vine să mă vadă -
Vine ca o oră fixă pe cadran
Şi solemnă ca o stea cu coadă...
Şi, cum ştie că eu nu fac decât bine,
Toamna stă trei luni întregi la mine,
Cum ar sta la ea acasă...
Până ce-ntr-o bună zi mă lasă
Şi se duce de s-ascunde...
Unde?...
Dracul ştie unde!...
Numai că, după ce pleacă,
Odăiţa-mi pare mai săracă...
Poate fiindcă toamna-mi fură
De la gură
Tot ce-n nouă luni adun -
Cu răbdare şi tutun -
Tot ce cred că-i mai de seamă
Pentru clopoţelul meu de-alarmă!...
Toamna, fată indiscretă
Şi cochetă,
Se agită ca un ascuţiş de sapă
Pe biroul plin de praf şi prin sertare
Şi-mi distruge fără milă
Operele literare,
Rupând filă după filă,
De mă lasă gol... goluţ...
Ca o ciutură-ntr-un puţ,
Fără niciun pic de apă!...

Dar norocul meu că-n acest an
Timpul merge după alt meridian...
Şi că versurile acestea au fost scrise
Nu la mine-acasă -
Cum scriu eu de obicei, pe masă -
Ci pe iarba verde,
Undeva, la ţară,
Unde calendarul scrie că-i tot vară
Şi-unde toamna încă nu sosise!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Adevărul literar şi artistic, nr. 618 (9 octombrie 1932)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine toamna...

Vine Toamna, vine Toamna, vine cu gutui şi struguri,
Toamna asta este Doamna ce-mi atârnă-n vârstă muguri.
O-aşteptam din Primăvară când toţi pomii înfloreau
şi, nerăbdători, în Vară, nucii ciucuri îşi puneau,
corcoduşii, prunii, merii se împodobeau de zor,
zarzării, caişii, perii ţineau trena roadei lor.
S-au copt vişinii, cireşii, fructe dorite de-un an,
coacăzele şi măceşii numai de pus la borcan.
Toamna ştie că-i dorită pentru recolta bogată
şi că viaţa pătimită pentru muncă-şi vrea răsplată.
Înc-un an Toamna îmi pune în jerba vârstei, bogată,
şi păzesc ca pe-o minune ursita ce mi-a fost dată.

P. S.: Stârpind inaniţia din astă lume nebună
Păstrează tradiţia după datina străbună!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu toamna în odaie

Mi-a bătut azi-noapte Toamna-n geam,
Mi-a bătut cu degete de ploaie...
Şi la fel ca-n fiecare an,
M-a rugat s-o las să intre în odaie,
Că-mi aduce o cutie cu Capstan
Şi ţigări de foi din Rotterdam...

Am privit în jurul meu şi-n mine:
Soba rece,
Pipa rece,
Mâna rece,
Gura rece,

Doamne!... Cum puteam s-o las să plece?
Dacă pleacă, cine ştie când mai vine?
Dacă-n toamna asta, poate,
Toamna-mi bate
Pentru cea din urmă oară-n geam?
"Donnez-vous la peine d'entrer, Madame..."

Şi femeia cu privirea fumurie
A intrat suspectă şi umilă
Ca o mincinoasă profeţie
De Sibilă...

A intrat...
Şi-odaia mea-ntr-o clipă
S-a încălzit ca un cuptor de pâine
Numai cu spirala unui fum de pipă
Şi cu sărutarea Toamnei, care mâine
O să moară... vai!...
Bolnavă de gripă...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Elena Badan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

După cum ţi-am mai spus, după cum ţi-am jurat,
Pot să râd, pot să tac, pot să rabd, pot să duc,
Doar că toamna m-a luat... iar m-a luat la-njurat
Şi mă scuipă cu ploi şi cu frunze de nuc.

Nu contează că eu, nu importă că tu,
Nu înseamnă că noi, nu înseamnă deloc,
Doar că toamna mi-a luat cel din urmă atu,
Mă anunţă dator şi mă scoate din joc.

Nu-nţeleg cum de nu, nu regret dacă da,
Nu mai pierd câştigând câte clipe mi-ai dat,
Doar că toamna a vrut să-mi lipsească ceva:
nu o zi, nu un an, ci... întregul mandat.

După cum mi-am tot spus, după cum mi-am promis,
Pot să dorm, să mă spăl, să mănânc, să respir,
Doar că toamna nu vrea niciun alt compromis
Şi-mi scrîşneşte, din vânt, un alint: "hai sictir!"

Mă împiedic de ea ca de trei maidanezi,
Vreau să scap, vreau să uit, vreau să trec, vreau să vreau,
Doar că toamna sunt eu (tu nici nu mai contezi),
Anotimp dezolând, vreau să uit ca să beau.

poezie de Radu Luca Dupes
Adăugat de Radu Luca Dupes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se pare că a venit toamna

Se pare că a venit toamna
Să întomneze pe la noi.
Număr frunzele rămase în copaci
Şi restanƫele de astă vară.

Se pare că a venit toamna.
Ne amăgeşte cu spectrul cromatic
Şi noi suntem iarăşi nepregătiƫi,
Ne mai doream o zi, vacanƫă de vară.

Se pare că a venit iarăşi toamna,
Şi poate ne-am obişnui cu ea,
Dacă şi numai dacă ne-ar promite
Că după vine iarăşi vara...

A fost prea cald în inima ta,
A fost prea frig în inima mea,
Şi-a mai venit odată toamna,
Pe nepregătite, aşa cum e ea.

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin-când vine toamna

Nu-mi ajungi şi n-avem timp
În fiecare scurtă zi,
Aşteptăm nopţi mai lungi
Să ne putem şi noi iubi.

Mi-a căzut pe gură frunza
Unui ultim arbor frânt,
Moare vara, moare vara
Şi vine toamna pe pământ

Ia-ţi pe umăr haină groasă,
Ia-ţi flanelul tău răsfrânt,
Moare vara, moare vara
Şi vine toamna pe pământ.

Desfrunziri – eu mai mor tu mai mori,
Înfrunziri – şi-nviem uneori.

Mi-a căzut în noapte mâna
Când am vrut să te descânt,
Moare vara, moare vara
Şi vine toamna pe pământ.

Unde e căldura verii,
Paşii noştri unde sunt,
Moare vara, moare vara
Şi vine toamna pe pământ.

Desfrunziri – eu mai mor tu mai mori,
Înfrunziri – şi-nviem uneori.

cântec interpretat de Cristian Buica, muzica de Cristian Buica, versuri de Adrian Păunescu
Adăugat de Cristian Buica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna copiilor

Când vine toamna la ţară
Ies copii pe ulicioară.
Cu frunzele-n dans se prind
Şi aleargă după timp.
Zeul Cronos îi veghează,
Toamna îi îmbrăţişează,
Le aşterne din flori multe
Covor pe care să zburde.
Până coboară din munte
Iarna cu stele mărunte,
Culoarea galben-aurie
Le face altă bucurie.
Le pune-n spate ghiozdanul
Cu mate şi-abecedarul,
Iar când sună clopoţelul
Merg la şcoală... cu căţelul.

poezie de Dumitru Delcă (17 septembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevinovată, Toamna

Îşi mişcă toamna şoldul ei de fată
Şi-şi scutură cu gest de alintată,
şuviţele-n obraz alunecate...
Îşi scutură şi pletele pe spate
Cum trece-aşaa, săltat şi avântată
Nu-i încă vina ei, nu-i a ei toată
Că lumea-n urmă scrie de suspine,
Poeţi se-ntreabă toţi, de unde vine!?
Şi... încă mult se-ntreabă, cum aşa
De lasă doar căderi în urma sa,
Iar din plămânii ei de dulce fată
Când te respiră ea, e vinovata!
... Nici frunzele nu mor, nici ea nu-i rea
Ooo, dulce fată, dulce fata mea...
De te-ar vedea cu ochi trecuţi prin gând,
De-ar înţelege ei şi rost şi vânt,
De-ar înnopta mai des în ploi de stele
De-ar sta mai mult în inimă şi-n cele
Ce prea statornice-s în firea ta,
Alt sens în Toamnă, sigur, ar vedea:
În pasul ei elastic este viaţă
Şi-n frunzele desprinse şi în ceaţă...
Culorile le-aşterne-n alt tablou,
Nimic din ce pictează nu e nou,
Şi totusi...! vechiul lumii -cel ce moare-
Aduce Viaţă.... viaţă viitoare
Din care tu şi eu, poeţi de vreme,
S-aşternem lumii ăsteia, poeme;
Spui... vals de frunze plânse peste tot?!?
Ah, te-aş opri, nu spune iar, nu pot...
Că-n frunza-i scuturată ce o poartă,
Dumnezeieşte-i de... nevinovată!

poezie de Shanti Nilaya
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna şcolăriţă

Toamna e o şcolăriţă
Care poartă coroniţă,
Are-n mână un penar
Şi carnetul de şcolar.

Toamna este vremea-n care
Sunt în floare crizanteme,
Când s-a dus vacanţa mare
Şi vreau iarăşi să am teme.

Fără mine şcoala mare
N-a fost totuşi plictisită?
După cum şi tabla pare
C-a fost neagră, necăjită...

Clopoţelu-ntreaga vară
A stat într-un colţ cuminte,
Bucuros el scoate iară
Clinchete ca mai-nainte.

Am intrat iar în viteză,
Ore lungi... şi recreaţii,
Tare dor îmi e de-o teză
Ce sătul sunt de distracţii!...

Toamna asta-i minunată
-Înflorită crizantemă-
Cartea-i nouă şi curată,
Vreau urgent măcar o temă!

Dar aştept cu nerăbdare
De pe-acuma chiar, vă spun:
O vacanţă-nu prea mare-
De la bunul Moş Crăciun.

poezie pentru copii de Gabriela Genţiana Groza (2008)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărioara la doctor

Mărioara de la ţară
Astăzi la oraş veni.
Nu veni ea într-o doară,
Lucrul bine îl gândi.

La un cabinet cu plată
Medicului se prezentă.
Ruşinată biata fată
Iată cum îi cuvântă:

- Eu sunt tânără, frumoasă,
După cum mă şi vedeţi.
Nu pot sta închisă-n casă,
Sunt iubită de băieţi.

Te rog doctore, mă-nvaţă;
Să nu spui că-i prima dată
Când îţi solicită o fată
Cum să nu rămână însărcinată.

- O! Nu-i greu, că viaţa trece.
Te distrează cât doreşti
Un pahar cu apă rece!
Ai grijă să nu răceşti!

- O, dar pot să iau o cupă!
Nu mi-a dat ca să gândesc...
Întrebare-i: înainte ori după...?
Cum să fac să nu greşesc?

- Înainte, îi burtă plină.
După – pentru ce să ei?
Ca să fie treaba bună,
În loc de... mai bine bei.

poezie satirică de Adrian Timofte din Versuri (2014)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aştept când vine toamna

Te-aştept când vine toamna şi plouă a potopire,
În anotimpul veşted, barbar, diluvian,
Când plouă a nefiinţă, când plouă a prorocire,
Când plouă ca să rupă pământul de ocean,

Te-aştept când vine toamna şi plouă a nimicire,
Când nu se mai distinge prezentul de-amintiri,
Când digurile lumii se surpă cu furie,
Când nu mai poate lumea de-atâtea despărţiri!

Te-aştept când vine toamna şi plouă a despărţire,
Când nuferii se-neacă într-un secol plumburiu,
Când nu se mai distinge nici ura de iubire,
Te-aştept pe un munte toamna, în noiembrie, târziu...

poezie de Marian Florentin Ursu (9 august 2018)
Adăugat de Marian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aştept când vine toamna

Te-aştept când vine toamna şi plouă-a potopire,
În anotimpul veşted, barbar, diluvian,
Când plouă a nefiinţă, când plouă-a prorocire,
Când plouă ca să rupă pământul de ocean,

Te-aştept când vine toamna şi plouă a nimicire,
Când nu se mai distinge prezentul de-amintiri,
Când digurile omenirii se surpă cu furie,
Când nu mai poate lumea de-atâtea despărţiri,

Te-aştept când vine toamna şi plouă a despărţire
Când nuferii se-neacă într-un secol plumburiu,
Când nu se mai distinge nici ura de iubire,
Te-aştept pe-un munte toamna, în noiembrie, târziu..

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vine toamna

Perfecţiunea-ntruchipată
In chipul tău frumos de fată
Mi-aduce zâmbetul in zori
Si te culeg dintre scrisori.

Trecut-au ierni si primăveri
Si toate-mi par a fi ca ieri...
In mintea mea eşti neschimbată
Şi gândul mi se face roată.

Se plimbă toamna prin grădini
Aruncă norii ploi in spini...
Sunt frunze galbene pe drum
Dar ştii si tu, ce să-ţi mai spun?

Din anotimpurile toate,
Aş lua doar clipele lăsate,
Departe undeva in munţi
Când ne plimbam prin văi desculţi.

poezie de Doina Bonescu din Aripa timpului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

Îmi place toamna...
Cu struguri mari, frumoşi din vii
Cu pere, nuci, gutui şi mere aurii.
Îmi place toamna c-ăi bogată
În multe nunţi, în cumătrii.
Când văd că tinerii se însoară
Şi vor avea şi ei copii
Îmi place toamna...

Îmi plac fetele şi horele din sat
Mă simt mai tânăr, mai bărbat
De vreau să cânt, să joc, să strig
Îmi place toamna...
Când văd că oamenii în câmp
Muncesc, zâmbesc, vorbesc de bine
Mai uit de frig, de vânt, de ploi...
Îmi place toamna.

poezie de Mihalachi Veaceslav (septembrie 2016)
Adăugat de Mihalachi Veaceslav
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine toamna pe furiş

Vine toamna pe furiş,
Fură zilele frumoase,
Tremură dulce-n frunziş
Trilul păsării duioase.

Cuiburi goale-n păpuriş
Zac prin malurile roase,
Vine toamna pe furiş,
Fură zilele frumoase.

Lanuri de porumb mănoase
Ruginesc pe povârniş,
Ies mistreţi din ascunziş,
Se plâng sălcii mlădioase,
Vine toamna pe furiş.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E-aproape toamna

E-aproape toamna şi mereu mă cată
O nouă elegie să-mi inspire,
Mă simt precum o frunză legănată
În vântul cel lipsit de păsuire;

Am fost şi mugur şi lăstar odată,
M-a poleit a vieţii strălucire,
E-aproape toamna şi mereu mă cată
O nouă elegie să-mi inspire;

Ştiu că şi iarna va veni îndată,
Dar pentru asta n-o să-mi ies din fire,
Mai gust un vin sau mai admir o fată
Şi mai evoc, în gând, o amintire.

E-aproape toamna şi mereu mă cată.

rondel de Marius Coge
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna pe deal

Toamna pe deal culorile mă-mbată,
Toamna pe deal am cunoscut o fată,
În privirea ei vedeam cerul senin...
Glasul ei... vânt lin şi-un tainic suspin.

Mi-a zâmbit frumos, pentru prima oară,
În paşi de dans, pe acorduri de chitară,
Iarba se culca, se clătina în vânt...
M-am îmbătat, de frumosul ei cânt!

Mă simţeam într-o lume de paradis,
O dragoste imensă, imediat m-a cuprins,
Focul iubirii fără să vreau s-a aprins...
Dar a sunat ceasul şi m-am trezit din vis!

poezie de Toth Arpad (15 octombrie 2021)
Adăugat de Toth Arpad
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi vine toamna

Si trece vara, vine toamna
cât de aproape tu mā simti?
las frunzele sā-mi steargā fata
si buzele zilei pustii...

Iar gândul sā treacā cu zborul,
ca noptile ce-au fost fierbinti,
în verile când mā scāldai cu dorul
si mā chemai sā nu mā uiti...

În locul verii vine toamna
când strugurii sunt moi si copti
se coc si merii lângā poarta
sārutului cu foi de soc..

Dacå pādurea este goalā,
vād urma pasilor trecuti
când ne plimbam pierduti în varā
fārā sā stim cā toamna dor...

Si trece vara, vine toamna
dar trec si anii printre noi,
rāmân si singuratici pomii
cu frunze galbene ce mor!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna la Potoci

Deodată vine toamna la Potoci
şi ne găseşte pregătiţi de vară
şi spic avem în păr şi soare-n voci
şi-brăcămintea ni-i aşa uşoară.

Din munţi se prăbuşeşte-ntâiul frig,
pădurea-nvaţă iar să se încline,
prin trăsnete ultime te strig
şi numai păstrăvul se simte bine.

Se duc la vale bulgări de noroi
Şi Tiruri pe şosele derapează,
ultima zi de vară plânge-n noi,
am ochii arşi de dorul de amiază.

Şi lacul verde cum s-a tulburat!
Tot răul de pământ îi cade-n unde
şi-un nor de griji plutind din sat în sat,
în zbuciumul perdelelor pătrunde.

Şi suntem încă însoriţi la chip
şi ploaia la odaie ne condamnă,
ca o caligrafie în nisip
se scrie-n noi întâia zi de toamnă.

O toacă bate-n ploaie, undeva,
să dea secundei mărginiri solemne?
Sau într-o curte când e vreme rea,
un gospodar bătrân mai sparge lemne.

Delfin s-aduceţi şi s-aduceţi foci
şi toată sarea lacrimilor noastre,
să-ntemeiem o mare la Potoci,
o mare verde cu sclipiri albastre.

Se oglindeşte păstrăvu-n cuţit
când sare să ne muşte de picioare,
dar e târziu şi toamna a venit
şi-i semn de dragoste şi milă mare.

Spre-a fi senini deschidem ochii mari,
noi cei cu bolta în priviri ascunsă,
o navă trece fără marinari
şi caută un port din frunză-n frunză.

Deodată vine toamna peste noi,
ceva ce n-a mai fost deodată vine,
e fig şi nu e cale înapoi,
mă-mbrac în tine şi te-mbraci în mine.

poezie celebră de Adrian Păunescu din volumul "Apogeul firii"
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubito, vine toamna! ...

Iubito, vine toamna peste noi!
Veştede frunze-ţi cad pe umeri goi.
Grădinile, în strai multicolor,
Stau la priveghiul rozelor ce mor.
Copacii, îşi iau cerul ca reper,
Văzând că frunzele în zare pier.
Vântul sfâşie timpul pe-un cadran.
Ploaia-i susţine ritmul pe-un olan.

Iubito, vine toamna peste parc!
Vârtej de frunze zboară ca din arc.
Pe lângă noi, perechi de paşi grăbiţi
Fac un duet cu alţii târşâiţi.
Ne bucurăm de ploi, de soare, vânt,
Fără să le-ntinăm cu un cuvânt.
De-ţi pare-a fi un simplu paradox,
Ajuns-a toamna-n zi de echinox.

Iubito, vine toamna peste burg!
De-a valma clipele-n neant se scurg.
Iubirea nostră-i tot ce ne-a rămas,
Să ne-ncălzească cu-al ei dulce glas.
O mână înspre mine de-ai întins,
Face din timp tărâmul necuprins,
Pe care-un templu 'nalt am să ridic,
Iubirilor ce-n veci nu se dezic.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va veni toamna...

Va veni toamna
Curând şi grăbit,
Soarele se duce trist la culcare,
Iar frunzele galbene-n jocul lor strâmt,
Hai -hui o pornesc în lumea asta mare.

Va veni toamna
Cu plete arzând,
Şi haine de vânt, transparente, din ceaţă
Dar ne va saluta rând pe rând
În oricare tacută dimineată.

Va veni toamna
Vezi, parcă nu mai au loc
Cocorii şi berzele să stea pe casă,
Va veni toamna
Şi căt nenoroc
Să fim părăsiţi de-a verii crăiasă.

Va veni toamna
Mă doare un gând
Că şi viata mea spre toamnă se-dreaptă
În mine speranţele şi zilele-mi plâng
Şi va fi ceata.... în orice dimineată.

poezie de Mihaela Ciubotariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!