Când mi-am zidit menirea în slovă

Când mi-am zidit menirea în slovă
În versuri îmi pusei iubirea slovei
Prin cântec am oftat la gura sobei
Şi neamul l-am slujit fără de păcat.

Dar mi-am luat bocceaua in spate
Şi-n lume iarăşi am plecat străin în cele state
Unde unit e doar cuvântul
Cel scris cu sângele albastru.

Atunci când bate vântul
Pe-o frunză verde de arţar
Şi un crâmpei din cerul de-alabastru
Iluminează veacul în noaptea de cleştar.

Când mi-am zidit menirea în slovă
Uitând c-amarul n-are pic de rouă
Să-mi picure în suflet miere iar
Doar se preschimbă în zori de chihlimbar.

poezie de Lidia Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neconcordanţă

Nu mi-am dorit această stare
de om înnebunit de ea,
nu mi-am dorit a ei plecare
şi n-am dorit a nu mă vrea.

Nu mi-am dorit să stau cu gândul
împleticit de buimăceli,
nu mi-am dorit să-mi cheme visul
acele stări de ameţeli.

Eu mi-am dorit doar o poveste,
şi-al ei final doar fericit,
eu mi-am dorit să urc pe trepte
cu gândul că sunt eu iubit.

Eu mi-am dorit doar sărbătoare
în ochii clari şi al meu vis,
eu mi-am dorit iubirea mare,
şi-acum, eu sunt doar un proscris.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa ca o închisoare

când am fost aruncat în viaţă nimeni nu mi-a spus ce mă aşteaptă
aşa că mi-am luat porţia zilnică de plimbare
şi noaptea raţia de libertate

când am simţit pubertatea împungându-mă
i-am întors spatele, mi-am şters lacrimile şi am mers mai departe
chiar dacă mersul era doar o învârtire în cerc

mi-am ridicat braţele, simţeam că pot să zbor, infinitul mă chema
dar umbra, ancora împământenirii, îmi atârna prea greu în suflet
şi am lăsat orizontul să se ducă la culcare... şi tu?

o singură dată am visat că zbor şi iubirea plutea alături
dar mi-am luat raniţa responsabilităţilor în spate
şi am continuat să mă învârt în cerc dându-i formă vieţii

cândva, oricând, moartea va veni cu toate protestele
şi voi privi cu teamă şi cu groază pasul ce mă scoate din rând
dar poate că atunci voi realiza că viaţa e doar un alt fel de-închisoare

indiferent de ce va spune lumea, ştiu că pot să aleg

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am scris totdeauna ce am crezut. Bună sau rea, mi-am aşternut totdeauna pe hârtie credinţa mea. Iar când undeva n-am mai putut scrie ce cred, mi-am luat pălăria şi, fără supărare, am plecat.

citat clasic din Tudor Teodorescu Branişte
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt ceea ce nu sunt!

Spun lumii ceea ce nu sunt,
Doar prin ce fac şi ce rostesc,
Spun dimineţii ce nu sunt,
Prin ce sărut şi ce iubesc.
N-am mers pe unde merge drumul,
Am mers pe unde nu-i cărare
Şi am lăsat în flori parfumul
Tot verdelui din larga zare.

În zile lungi am pus refren,
În nopţi pustii am pus un cânt
Şi-n suflet un copac peren,
Să-mi lase rodul pe pământ.
Nu mi-am uitat în vorbe ruga
Şi-am prins în palme focul vieţii,
Mi-am cufundat în verde fuga
Şi-n roşu, clipele tristeţii.

Mi-am construit un vis al meu,
Iar din căderi înalţ izvor,
Din tot ce-a fost în viaţă greu
Deschid ferestre-n viitor.
Iubirilor le-am dat culoare
Şi-am scris poveşti de dor, cu foc,
Iar în poeme-am pus cicoare
Şi izul fin de busuioc.

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am regăsit

Mi-am regăsit liniştea în cuvinte,
Când haosul punea stăpânire între virgulă şi spaţiul dinainte.
Mi-am regăsit culoarea în imagini,
Când non-culorile scrijeleau zgârieturi în cretacic.
Mi-am regăsit timpul sau doar o parte
Pierdut printre rânduri sau devieri din aproape-n aproape.
Mi-am regăsit zâmbetul în fotografii,
Acum rămas pierdut printre amintiri.
Mi-am regăsit dorul de mine,
Pe treptele abandonării de sine.

Mi-am regăsit pasiunea pentru cunoaştere,
Abilitate dezvoltată din naştere.
Mi-am regăsit chemările,
Am lăsat în urmă uitările.
Mi-am regăsit ceea ce declarăm pierdut,
Însă, tot a rămas ceva în necunoscut.
Mi-am regăsit adăpost
Când sufletul se zbătea între tăcere şi zgomot.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lan de caprifoi

cresc nuferi galbeni pe lacul verde
cerul albastru se oglindeşte-n noi
noaptea cosmarelor în lumină se pierde
în zori beau rouă dulce din caprifoi.

romantismul roz în mine se dezvoltă
am strâns sublimări din vast univers
steaua a aşezat peste tâmple o boltă
ca un curcubeu zămislit de vers.

melancolia neagră se destramă în cântec
doina pădurilor vibrează în sânge
dezolarea cenuşie tare-aş vrea s-o spintec
cînd sufletul trist suspină şi plânge.

gânduri bune cu rele în minte amestec
iubirea de viaţă în slovă se distinge.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * * (după o colindă românească)

Refren:
Crinu-i crin şi iarăşi crin,
Bate vântul, cât e crin,
Frunză verde fără crin.

Scoală ţară şi ascultă,
Cum îţi cântă cucuveaua,
Cu elita ta ocultă,
Ţi-ai găsit beleaua.

Refren:
Crinu-i crin şi iarăşi crin,
Bate vântul, cât e crin,
Frunză verde, fără crin.

Cu aşa conducători,
Nu ştii încotro s-apuci,
Geaba ai la gât comori,
Multă vreme n-o mai duci.

Refren:
Crinu-i crin şi iarăşi crin,
Bate vântul, cât e crin,
Frunză verde, fără crin.

parodie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiere amară şi miere la borcan

Ti-aş ierta sufletul,
Amărăciune
Ce ai suferit într-un chin
Strângând dinţii
Şi pumnii
Tăind cu elan în carne vie.

Mut aş fi
În faţa trăirii fără de păcat.
Dar împungi aerul cu degetul,
Amărăciune
Şi îl faci greu de respirat
Cu metehnele lumii.

Mi-am chinuit prezentul
Şi de steatoză
Încă nu am crăpat
Şi nici de tensiune
Nervii nu au cedat
Când bani mi-a cerut
Nu i-am dat.

M-am aplecat să sărut
Mâna oricărui cerşetor
Ce a trăit slugarnic
Între ziduri de marmură
Si oglinzi lucitoare
Până când am uitat.

Am înţeles atât de târziu
Că moartea e doar o sperietoare
Şi am închis-o cu şapte lacăte
Iar cheile le-am aruncat
Într-o tufă deasă
La o răscruce de drumuri.

Am uitat că m-a pizmuit
Când mătănii făceam
La un altar însemnat
Dar atunci nu m-a mai durut
Moartea si nici un blestem
Al singurătăţii ce am primit.

Am oftat mult
Dar am primit libertatea
De a privi în ochi
Învăluită în sclipirea minţii
Si nu m-am mai temut
De neiertatea şi blestemul oamenilor.

Fierea amară s-a prefăcut
În lapte şi miere
Şi ca un nou născut m-am infruptat
Şi alţi zori de zi am trăit
Chiar dacă aveam pingele rupte
Şi dinţii ruinaţi de atât strâns.

Capul nu l-am mai plecat
Până la apusul sclipirilor cu fard
Ce gândeam nespus că sunt de neajuns
Pentru că nu eram de-ajuns
Când pe pământ trăiam ca un înger
Imortal şi imun printre oameni cu duh.

poezie de Lidia Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă învăţa cine sunt!

sunt propriul meu ucenic şi învăţător
mi-am zidit temeliile din piatră
am respirat foc şi iubire
am alergat prin ape şi curcubeie
am ferecat şi desferecat lanţuri
şi,
la fiecare apus şi răsărit,
mi-am prins vântul în piept să-mi bată inima cu putere
trăiesc intens şi iubesc pe măsură
am născut patru vieţi şi un înger în cer
ştiu să plâng de fericire şi să mă zdruncin de durere
ştiu să ascult şi să întind o mână celor căzuţi
uneori sunt nătângă şi mă tem,
dar lupt până la capăt
Dumnezeu mi-a spus că mă iubeşte
când mă rog sprijin cerul cu fruntea
nu mă învăţa cine sunt!
eşti rece, dar nu tu eşti oglinda mea!

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bate vântul

Bate vântul
inima mi-a rămas caldă ca atunci
ca cerul albastru
când te-am imbrăţişat
bate vântul
ascultă-l!
înţelege-l!
e ca iubirea noastră mişcatoare de ploi si de fluturi
bate vântul iubirii.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când singur

Când singur iar mă revăd
Şi trece curând al meu nume,
Şi-atâtea sperări...
Mi-am zis: e târziu -
O, gânduri,
În lume!

Când inspirată de evocări
Mai crezi în câteva glume
Sau al beţiei mister...
Mi-am zis: e târziu -
O, gânduri,
În lume!

Şi când, aproape, nimic nu mai eşti,
Când cauţi că orice renume,
De-acum e târziu...
Mi-am zis: e târziu -
O, gânduri,
În lume!

poezie celebră de George Bacovia din Comedii în fond (1936)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbătrânesc

Au început puterile să-mi scadă
De jumătatea vieţii am trecut
Din dar şi dor cu DUH amestecate
Un chip zidit de DUMNEZEU, din lut

Mi-a răsărit un rid sub pleoapă stângă
L-am salutat şi ne-am împrietenit
Un dor prin tinereţe ne alungă
Şi-l cert... când îmi şopteşte de iubit

Am neputeri de-acum şi plete dalbe
Mi-am adunat anii într-un mărgean
"Eşti tânăra-încă ", îmi şoptesc, castanii
Frumoasă, tânăra ca-n orice an

Mă rog lui Dumnezeu să-mi fie aproape
Şi-i cer doar sănătate de acum
O, de-aş putea să urc spre bătrâneţe
Agale, fără piedici puse-n drum!

Să-mi văd nepoţii mari, să joc la nuntă
Să pot munci până-n ultimul ceas
Să dăruiesc multe comori prin scrisuri
Să nu mă tem nicicând de "Bun rămas! "

poezie de Ligya Diaconescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul din templu

Mi-am rătăcit prin gânduri mii de flori,
şi sărutări, şi tot ce ţi-am trimis
prin mesageri ce mă-ntrebau în zori
cum preţuiesc plecarea unui vis.

Mi-am rătăcit şi azi un trandafir
ca un surâs aprins pe buze moi,
dar l-am găsit şi pot să îi inspir
parfumul amintirilor cu noi.

Nu ţi-l trimit: cu el pot să visez
şi-atunci când zorii visele gonesc
în lumea lor, în care nu cutez
să intru şi, din nou, să m-amăgesc.

Am doar un vis acum şi-n visul meu
ating cu-a trandafirului petală
un suflet care-n templu-mi ca de zeu
mi se arată-n forme de vestală

Şi îi dispar zeieştile veşminte,
iar trupurile cu luciri de mir
îşi fac, în zbateri strânse, jurăminte,
strivind pe dale reci un trandafir.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pereche mi-e poemul...

Se leagănă un cântec pe-o vioară, precum un prunc în braţe de lehuză,
Eu strâng în braţe goale de vădană, buchet de lacrimi răstignit pe buză;
Pe urmele de sare trec luntraşii, într-un cortegiu fără destinaţii,
Prin ploaia rece azi, îmi număr paşii şi nu mai am cui cere explicaţii.

Sunt dumnezeii duşi la balul novei, sărbătorind renaşterea sublimă,
Pe fruntea mea mai plânge înc-o slovă, îndoliată, fără ritm şi rimă.
Iar sfinţii şi-au luat liber de la rugă, icoanele sunt goale şi sinistre
Şi îngerii, de frig, o iau la fugă, câlcând peste pomeni şi acatiste.

Un clopot se mai leagănă apatic şi glasul Sarei, stins se mai aude
Şi nu mai înţeleg, menirea care-i, a vieţii, când pământu-i plin de iude?
Eu unde să m-ascund să-mi plâng amurgul şi unde să găsesc un colţ de pace,
Când doar tăciuni şi jar mai paşte murgul şi iarba în cenuşă se preface?

Nu mai am cer, secat-au mări şi-oceane, şi luna s-a mutat într-o poveste,
Giganta roşie înghite vechiul soare, pădurile sunt măcinate de tempeste.
Calea Lactee e-n degringoladă, mor universuri, alte lumi să nască,
Aceleaşi holograme la paradă, vor defila, destine să sluţească.

Se leagănă un cântec de vioară, ca un final de partitură veche,
Eu strâng la piept poemul, să nu-mi moară; şi cum să nu îl strâng, când mi-e pereche?

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lidia: Când m-am despărţit de Iustin, mi-am zis naiv: "Peste două luni nu-mi voi mai aminti de el". Când s-a împlinit sorocul, suferinţa era tot acolo şi mi-am mai dat un termen. Patru luni. M-am prefăcut că nu bag de seamă atunci când s-a împlinit şi acesta, iar Iustin tot era acolo. La fel s-a întâmplat şi peste jumătate de an şi tot aşa. Mi-am ţinut mintea ocupată cu munca, iar braţele ocupate cu Mica, dar, uneori, o îmbrăţişare, o emoţie pe care aş vrea să o împărtăşesc cu el, un cântec mă îngenunchează – dacă sunt acasă. Dacă sunt pe stradă, îmi pun ochelarii de soare peste ochii care plâng de dor.

replici din romanul Arlechinul de Nataşa Alina Culea
Adăugat de A.T
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă iartă

Mă iartă floare de cais
Că eu mi-am trădat propriul vis,
Mi-am dat zborul pe-o frunză-n vânt,
Am dat sărutul pe-un cuvânt!

Mă iartă, soare, c-am iubit
Ce-n viaţă nu mi-a fost sortit,
Mi-am vândut sufletul pe-un mit,
Eu l-am iubit, el m-a hulit!

Mă iartă, mamă, n-am ştiut
Să pierd şi totuşi, am pierdut;
Mi-am pus inima garanţie...
Sunt mai mult moartă decât vie!

Am vrut iubirea - un pocal
Plin doar cu apă de cristal,
Dar am primit un pahar plin
Numai cu lacrimi şi venin!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă iartă...

Mă iartă, floare de cais,
Că eu mi-am trădat propriul vis,
Mi-am dat zborul pe-o frunză-n vânt,
Am dat sărutul pe-un cuvânt!

Mă iartă, soare, c-am iubit,
Ce-n viaţă, nu mi-a fost sortit,
Mi-am vândut sufletul pe-un mit,
Eu l-am iubit, el m-a hulit!

Mă iartă, mamă, n-am ştiut
Să pierd – şi totuşi, am pierdut;
Mi-am pus inima garanţie...
Sunt mai mult moartă decât vie!

Am vrut iubirea - un pocal
Plin doar cu apă de cristal,
Dar am primit un pahar plin
Numai cu lacrimi şi venin!

poezie de Leliana Rădulescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am pus

praf de stele într-un plic
o să-l savurez târziu
în noaptea noastră
de iubit la infinit
o să fim fierbinţi
şi o să ne dăm cu praf
să sclipim în întuneric

mi-am pus praf de stele
în ochi să vezi că strălucesc
când te arunci în braţele mele
o să fiu luceafărul coborât
pentru tandra îmbrăţişare

mi-am pus praf de stele pisat
în gura care visează săruturi
când limba se plimbă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul - joc, iubire şi vrajă

Cuvântul
înainte să fie spus
stă în inimă şi-n minte
din el înfloresc lacrimi
sau cărţi
se construiesc palate
şi morminte.

Cuvântul
ce vine din suflet
îl descifrăm
ca soarele pe zări
iubita lunatică plecată
în nostalgia clipi
să-mi potolească focul
cenuşă-n depărtări.

cuvântul
cel străveziu ca cerul
când pasc mieii
imaşul vântul -
te întreb iubito prin vreme
unde ne sunt jocul
iubirea şi vraja
ce-ascund prin frază
cuvântul?

poezie de Nicu Petria din Ziua de după noapte (2011)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am dat seama, prea târziu

Mult prea repede-am căzut
Când din flori ai apărut.
Pe spate eu am căzut,
Toată viaţa am zăcut.
Să mă ridic, n-am putut,
Şi m-am transformat în lut.
Poate tu, asta ai vrut,
Când din flori ai apărut.
De-atunci, mult timp a trecut.
Din cenuşă-am renăscut,
Pe tine iar te-am văzut,
Pe spate, n-am mai căzut.
Acum, noroc am avut
Că tu mi-ai dat un sărut.
Viaţa nu mi-am mai pierdut
Şi-am rămas pe acest lut,
Să trăiesc, nu ca-înainte,
Fiindcă m-am învăţat minte.
Atunci când răsari din flori,
Tu nu vrei să mă omori.
Tu vrei doar să mă iubeşti,
Fericire să-mi doreşti.
Viaţa vrei să ne unim
Şi-împreună să trăim.
M-ai convins, acuma ştiu.
Mi-am dat seama, pre târziu.

poezie de Dumitru Delcă (17 ianuarie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!