Cântec mic

Picuri de rouă adună
aripile privighetorii,
picuri limpezi de lună
de amăgirea ei plini.

Marmora fântânii adună
sărutul artezian,
vis al umilelor stele.

Copilele de prin grădini
toate îmi spun rămas bun
când trec, şi asemeni
clopotele parcă îmi spun.
Şi se sărută copacii
în asfinţit. Iară eu,
plângând merg pe drum,
fără scăpare, grotesc,
cu tristeţe de Cyrano
şi Quijote,
mântuitor
de nemărginiri imposibile
cu ritm de ceasornic.
Şi văd uscându-se crinii
la atingerea glasului meu
pătat de lumini sângerânde
şi poartă liricu-mi cântec
găteli de paiaţă pudrată.
Se-ascunde iubirea mea bună
sub un păianjen. Şi soarele
ca alt păianjen m-ascunde
cu labe de aur.
Destinul nu-mi voi urma,
fiindcă sunt precum Amor
el însuşi se-arată -
din plânset săgeţile sale
şi tolbă inima lui.

Totul voi da la o parte
şi suferinţa-mi voi plânge,
ca un copil părăsit
în basmul ce s-a sfârşit.

poezie de Federico Garcia Lorca din Poeme, traducere de Teodor Balş
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

La priveghi

Uno
La priveghi, privighetoarea cântă cu lacrimi,
Picuri de lună adună, o amăgire, marmura
Sărută fântânile, în grădini, copilele
Se dăruie zburătorului, clopote anunţă pedeapsa.
Dar iubirea are un curaj de neînfrânt,
Copacii mereu se sărută, nu se mai satură,
Nemărginiri imposibile, de jur-împrejur,
Ritmuri de ceasornic, crinii urcă nestingheriţi,
Ferindu-şi aripile de mângâierea păianjenului- soare,
Ferice-aş muri în beţia luminii.

Due
Iubeşte-ţi aproapele, îngână bigotul,
Cel cu două capete şi doi idoli în ochi,
În locul Domnului el are o mie de idoli,
Pe ei îi sărută conform calendarelor vechi.
Să nu ucizi, repetă el, dar el scuipă
În sufletul semenului otrava inimii verzi,
El posteşte, apoi se înfruptă din carnea şi sângele
Aproapelui său, pe cine prosteşte el?
Pe sine însuşi, Îl ucide Mesia de o mie de ori,
Dând vina pe urmaşii lui Moise, îl ucide pe Lorca,
Spunând că aşa-i la război, caii sunt negri,
Copitele-s negre, lapte negru îi dă să bea lui Celan,
Bigotul are doar plumb în vene, ay, spune Lorca
Ce steaguri negre atârnă pe la răscruci?

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picuri calzi lumini din rouă

Picuri calzi ce se topesc
Plouă cu lumini din rouă
Cad pe suflet clocotesc
Îmi despart sufletu -n două

Pică -o frunză de zorele
Le- înfăşoară le uneşte
Este totul ce -şi doreşte
Sufletul din nou iubeşte

N- ai avut loc de răgaz
Inima ea nu -ţi dă pace
Ca să ierte-a mai rămas
Râde acum şi face haz

Picuri calzi ce se topesc
Mângâie sufletul împlinit
Inima cu iubire o ţintesc
Sufletul de inimă nu s-a despărţit

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picuri, picuri

Picuri, picuri...
Picuri sălbatici,
Pămâmtul năvălesc
Reci şi nebunatici,
Joacă printre crengi.
Frunzele lovesc,
Cu putere lină
Picuri năvălesc
Salcia senină.

Picuri, picuri...
Picuri de ploaie,
Din cer cad cu putere
Şi parcă declar războaie
Copacilor plini de durere.
Cu ură lovesc
Natura blajină,
Picuri năvălesc
Salcia senină.

Picuri, picuri...
Picuri de lacrimi,
Din cer cad cu durere
Suflete pline de patimi
Se descarcă in tăcere.
Pământul lovesc
Cu lacrimă lină,
Picuri năvălesc
Salcia senină...

poezie de Radut Simina
Adăugat de gandesc deci exist
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate dorurile se plimbă prin grădini.

citat clasic din Federico Garcia Lorca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai zis-o cineva

Zilele se ţin de mână şi merg toate pe un drum,
Unde merg şi se adună, nu vom şti şi la ce bun.

Trec pe rând prin faţa noastră, când senine, când cu ploi,
Ce frumoase sunt acelea care nu calcă-n noroi.

"Vremea vine, vremea trece" a mai zis un om cândva
Şi a constat pe sine şi-acum doarme undeva.

Zilele se ţin de mână şi merg pe acelaşi drum,
Una ne stinge lumina şi ne spune, rămas bun.

Nopţile se ţin de mână cu lumini neliniştite,
Toate se scurg într-o noapte nesfârşită pe orbite.

Zilele se ţin de mână, nopţile se ţin şi ele,
"Vremea vine, vremea trece" peste oale şi ulcele.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasă eşti

Frumoasă eşti iubita mea
Cum e lumina-n zori de zi,
Când soarele sărută marea
În cântec lin de ciocârlii.

Frumoasă eşti precum e valul,
Împodobit ca o mireasă,
Ce furios sărută malul,
Când noaptea umbrele-şi revarsă,

Frumoasă eşti precum e floarea
De liliac în primăvară,
Când cu mirosul ei te-mbată,
Chemându-te să iubeşti iară.

Frumoasă eşti precum e zborul
Cocorilor ce-au revenit
Purtând pe aripi bucuria
Iubirilor fără sfârşit.

Frumoasă eşti precum e bolta
Ce-n noapte-mbracă mii de stele,
Frumoasă eşti precum e Luna
Când rătăceşte printre ele.

Frumoasă eşti precum e vara
Când flori revarsă pe câmpii,
Frumoasă eşti precum e iarna
Când cerne fulgii săi zglobii.

Frumoasă eşti cum nu e nimeni
Sau cum sunt toate la un loc,
Frumoasă eşti, şi îmi eşti mie,
Iubita mea cu ochi de foc.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost o floare

Eu fost-am poate-n alte lumi o floare
Că toamna când mor florile mă doare
Şi plânge trist în pieptul meu ceva:
E sufletul ce-n primăveri cânta.
Eu port şi-acum în ochi adeseori
Doi picuri mari de rouă sclipitori,
De rouă sfântă, caldă-alintătoare
Ce mi-au rămas de când eram o floare.
Şi mi-a rămas un dor nostalgic, sfânt.
După grădini ce nu sunt pe pământ
Şi-o dragoste adâncă pentru soare.

poezie celebră de Ecaterina Pitiş din revista "Ţara Nostră", anul VII, nr. 42-43 (24 octombrie 1926)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afară e sfârşit de toamnă

Afară e sfârşit de toamnă,
Copacii sunt goi.
Pământul îmi pare ca o vamă
Prin care trec lucruri mai vechi şi mai noi.

Afară e sfârşit de toamnă,
O frunză rătăcită bate în geam.
Şi tu citeşti o frumoasă poveste
Despre o prinţesă şi un sultan.

Afară e sfârşit de toamnă,
Norii pe cer să adună.
Eu mă întreb cam ironic:
O să plouă sau o să fie furtună?

Afară e sfârşit de toamnă,
Dar soarele tot mai încălzeşte
Pe un copil care aleargă după a sa mamă,
Pe o floare care îi mai zâmbeşte.

poezie de Vladimir Potlog (13 noiembrie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de azur

Nici eu nu cred ce se întâmplă,
Timid duc palmele la tâmplă,
Parcă e vis... un vis frumos,
Plutesc un pic... dar merg pe jos.

Mă trage versul după el,
În lumea lui mă simt altfel,
Când plec din ea îmi dă cadou
Raze de stele în stilou.

Eu doar le desenez pe-o coală,
Să-ţi umplu inima de-i goală,
Cad picuri calzi în ritm de vers
În urma mea... pe unde-am mers.

Mi-s paşii dulce poezie,
Iubita mea, eu ţi-o scriu ţie,
Miroase-a dragoste în jur
Şi a culoare de azur...

~Adi Conţu~

poezie de Adi Conţu (1 august 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri

Îmbrăţişez acum, în amurg,
Clipele ce-n grabă au trecut,
Ce au lăsat în urma lor, o viaţă,
Doar o viaţă a unui simplu om
Şi –o tolbă plină cu poveşti,
Poveşti ce fac deliciul zilelor,
Într-un prezent năucitor.

Le răsfoiesc filă cu filă
Şi descopăr că-n interiorul meu
Plin de lumină şi mister
Găsesc răspunsuri la întrebări
Şi jocul faptelor de altă dată,
O altă valoare –n ele poartă
Şi sensul vieţii îl recompun.

Copilărie, primăvara dulcei tinereţi,
Uvertura adevăratei vieţi,
Tărâmul zânelor, Ilenelor Cosânzene
Lui Prâslea şi al Feţilor frumoşi
Bună dimineaţa, şi îţi spun,
Eşti roua care plânge-n grădina mea,
Zâmbetul colorat şi perlat al florilor,
Care îmi amintesc tot mereu că
Tu eşti cea care m-ai făcut să zbor
Peste dealuri, plaiuri, ca un planor,
Şi-n anii mei în pribegie
Să visez neîntrerupt şi să mă-nalţ
Până la cer, gazda –n noapte a stelelor.

Copilărie, bună seara eu îţi spun,
Când cruda ta magie peste timp,
S-a mai pierdut pe drumul vieţii,
Dar ancorată eu am rămas
În basmul tău de-odinioară
"Tinereţe fără bătrâneţe
Şi viaţă fără moarte"
Voi reuşi eu oare să –nteleg vreodată,
Al lui mesaj profund ce-l poartă?

Copilărie dragă, nu-ţi spun şi rămas bun,
Cu mine te tot port în suflet şi nu oricum
Cu amintiri şi multe doruri care,
Se reaprind ca focul din scântei,
Ca lumina soarelui la răsărit
Şi a lunii ce-n noapte-i ţine loc
Când el deja a asfinţit.

poezie de Georgeta Ganea (24 iulie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea este ca o pânză de păianjen nevăzută care ne adună.

Victor Marinescu
Adăugat de Victor Marinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripile de dimineaţă

Am încercat să zbor,
dar toţi îmi spun că aripile mele sunt pentru înot.
Mi-am încercat întâi aripile din somn,
Aproape reuşisem.
Cu răsuflarea tăiată planam peste câmpii albastre şi domuri înalte,
mă înălţam şi coboram aievea.
Cât vis era în zbor şi-n vis câtă zburare
când se-ncheiau sub aripi
imensităţi albastre-n continuă urcare!
Plutind pe mai departe,
din aurora boreală mi-am tăiat o parte.
Erau minunate ca aripi, dar prea mari erau
şi, când m-am rotit într-o parte,
ameţită de-atâta adâncă imensitate,
au alunecat la nord, acolo unde erau învăţate
să stea şi să fluture.
Aripile de miazăzi când le-am vrut
pe la subsiori, când luam viraje, s-au descusut.
Într-o poiană, un fluture bătrân
mi le-a dăruit pe ale sale.
Spunea că înţelepciunea vieţii nu e să zbori,
Ci, cât mai mult, să stai în nemişcare.
Cu-asemenea aripi subţiri,
care imediat mi s-au rupt,
să gândeşti aşa nu-i de mirare.
Atunci m-au găsit aripile de dimineaţă:
înalte, albe, sidefii, cusute fără aţă,
parcă din nori, parcă din ceaţă,
parcă sunând a micşunele,
clopoţei argintii la încheieturi,
pe margini, boabe de rouă cu stele,
nici cântec de leagăn doinind,
nici auz de pasăre albă auzind,
Urcând şi sunând, spaţiile deschizând,
sufletul înălţând
la marginile mării hodinind,
când apusurile vii cerurile-nchid,
fremătând în zori, peste mări, în argintii zale,
înotând prin ceruri umbrite de stele,
Mari cât ale crinilor petale.

C-o sete nebună de viaţă, de parcă
nicicând nezburând, nicicând neîncetând,
ar fi pornit din însuşi izvorul de viaţă,
mai pure decât crinul,
mai limpezi decât seninul,
argint de porumbiţă picurându-mi pe spate,
dor de zări şi viaţă, dorul de departe,
dorul de lumină, lumină neâncetată,
neatinsă, neapropiată,
adevărată!

poezie de Dania Vasilescu din Aripile de dimineaţă
Adăugat de mihai51
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul apei

Din munte, un fir de argint lămurit,
Ce lacrimi divine adună,
La vale o ia, ca torentul grăbit,
Cântând pe o singură strună...

Izvor cristalin, ce se face pârâu,
El creşte-mpletirea de unde
Şi tot fredonând, parcă ţese un mit,
În umbră de bolţi, când se-ascunde.

În vuiet şi cântec, nicicând ostenit,
Viori, violine adună.
Iar tobele bat, când în cale-a găsit,
Vreo piatră, sub clarul de lună...

Atunci, în cascade, se-aruncă tumult
Şi râul îşi poartă menirea.
Copaci şi tufişuri în freamăt ascult,
Iar soarele-i dă strălucirea.

Sub cer de cleştar el răsfrânge mereu
Imagini fugare, ce-i scapă.
În ploaia de stropi, nesfârşit curcubeu,
Vrăjit, în comoara de apă...

poezie de Angela Irina Ghintuială
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradis în alcătuire

într-o primă dimineaţă fântânile
îşi cer ciuturile
peste trezie
îngeri goi îşi întind aripile
în ciocuri de lapte păsări de nicăieri
aduc lumini dintr-un alt soare vecin
peste lumea nouă
din pânză de păianjen curge apă vie

printre flăcări albastre mâini febrile
în jocul comorilor imaginate
adună amiezii
necăutatul din toate drumurile
pierdute
în cea mai lungă noapte
ce îşi închide ochii
fericiţi să rămână singuri şi fără păcate

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În urma mea

Ani tot mai mulţi se-adună-n urma mea,
cu amintiri venind necenzurate,
iar timpu-n loc parcă ar vrea să stea
ca să-mi adun păcatele uitate.
Vă simt pe toate, strânse la un loc,
cu chipurile umbre trecătoare,
plutind pe tufele de busuioc
când soarele spre asfinţit dispare.

Vă strig pe nume, vreau să vă salut,
dar mă priviţi cu zâmbete ostile,
prin poarta ruptă-a timpului pierdut
mă-ndepărtaţi cu-n bocet de sibile.
În glasul vostru parcă desluşesc
reproşuri grele, care mă destramă,
şi tot ce-n jurul meu părea firesc
revine-acum în suflet ca o dramă.

Oricum, să vă împac este târziu,
căci timpul vă adună în tăcere
pe un tărâm din care nu mai ştiu
s-aduc mirajul sfintelor mistere.
Dar v-aş ruga acum, ca bun rămas,
să-mi dăruiţi o ultimă privire,
şi câte-o şoaptă din cerescul glas,
să le păstrez, în gând, ca amintire.

Rămân cu sufletul cuprins de dor
şi simt că veţi pleca neconsolate,
dar vreau să spun, oprindu-vă din zbor,
că v-am iubit ca un nebun pe toate.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ai fost

nu-ţi spun
că-n vis scriu cu tine cuvinte

pentru prima oară
pe pagina unui gând, am scris
începutul
pe altă pagină am scris
sărutul
iar apoi, toate gândurile au devenit pagini

numai cu tine

nu-ţi spun
că-n dimineţi, pun fiecare pagină de vis
pe perna cealaltă
încă urma somnului tău a rămas
sunt fericit
respir visele tale, când ai fost

nu-ţi spun
că-n serile când soarele încet moare
eu devin întuneric

de-atunci
nu mai sunt decât un vis
într-o carte cu pagini gânduri

nu-mi mai dau autografe
nu mai exist
decât ca o carte, într-un vis!

poezie de Viorel Muha (mai 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

picuri sub picuri -
prin geamul aburit trec
doar sunetele.

haiku de Mahmoud Djamal
Adăugat de Mahmoud Djamal
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de octombrie

Octombrie! - îţi laşi iar - purpuriul
Şi-adulmeci pe spinări de foc amarul;
Cu braţele-n sinapse umblă harul
Când tu mi-atingi obrajii goi cu viul.

Păşeşte-o amintire de-astă noapte,
Când mi-ai şoptit dorinţa-ţi colorată,
Ducând pe curcubeu zărea-nstelată
Şi-mi picuri sângerânde nestemate.

Amorul te subjugă neînfrânt;
Oftezi simţirea când visez cu tine, -
Cad frunze-n stăvilare cu suspine -
Din lâna norilor mă picuri cu frământ.

Întinde-ţi, toamnă, mantia cea lungă
Şi basme naşte-n flori de crizanteme!! -
Azururi galbene şi roşii să ne cheme,
Şi scrumul tău cu cântec să se ungă!...

poezie de Aurel Petre (21 octombrie 2018)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire roua dimineţii

frunză verde, consoartă de lalea
picuri rouă pură în palmele căuş
nu-mi lăsa tristeţea să fie o belea
vreau să fiu un cântec pe la zilei arcuş.

vreau să fiu un vers în refrenul vieţii
să fiu o bucurie o mângâiere rară
pentru traitorii din negura ceţii
care aşteaptă soarele în ei să răsară.

inima duioasă mult mai pătimeşti
iubind lumea asta vitregă, nebună
tot ce vrei în viaţă este să iubeşti
să creşti mirajul ei până sus la lună.

când vine dimineaţa şi zori îmi bat în pleoape
ce dulce e trezirea cu dragostea aproape.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cronică din Târgu Jiu

Pocnind din praz pe lângă Jiu
Nici urmă de tristeţe,
Cu bravi olteni, din tată-n fiu,
Aprinşi de frumuseţe.

Priveşti Coloana lui Brâncuşi,
Vezi Peştera muierii,
Cum varsă lacrimi celor duşi
Pe Scaunul tăcerii.

Trec pe sub Poartă, stau la Masă
Ca sus, pe cer, o dublă stea
Perechea: mire şi mireasă
Sărutul dragostei să-i dea.

Dar tot mai sus în raiul-dor,
Când dă în suflete dezgheţu'
Îşi toarce-al cântului fuior
Prin flori Maria Lătăreţu.

Ce-n salbă toate le adună
Pe-acest sfinţit tărâm gorjean,
O! Bătrâneţe, noapte bună!...
Nu dau pe tine nici un ban!

poezie de Vasile Larco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!