Greu în zbor

curgea basmul modern în triunghi
sau stea şi se alimenta cu energie
din univers şi ochiul era aşezat
cuminte pe colţul de munte
dezgolit sub calul ce executa
scheme vechi de şah tridimensional
învăţat acum zeci de mii de ani
împăratul în mantie roşie şi cască
era împărat cu sceptru ce părea
o armă cu raze cum n-a fost niciodată
curgea basmul prin secunda tăvălită
în praf cosmic pilit de galaxii

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Basm

Curgea ca plânsul umbra de sub frunză
înrăcorind soldaţii morţi.
Stă steaua lună mult lehuză
fără de nopţi.
Ah, îmi murise calul sub genunchi,
în raze mă proptisem să nu cad, -
un unghi de stea, numai un unghi
mă adormea.
Şi mi-am fost pus ochiul deschis
pe piatra colţuroasă.
În viaţa mea n-avui
nici vis şi nici secundă sângeroasă.
M-au tăvălit pe alb
şi m-au scuipat,
un cal m-ar fi iubit şi tată.
Ah, doamne, eu sunt împărat
ce-a fost odată
ca şi niciodată.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gogyohka

basmul se rescrie
în fiecare noapte
acum greierii uriaşi
au răpit prinţesa
pentru regele căpcăun

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul rece

Curgea timpul miere din borcan
adică stup pângărit...
Curgea drumul de asfalt negru
prin câmpul părăsit...
Curgea un lichid lăptos spre cer
şi ploi de dimineaţă
coborau mantia de toamnă
peste sat,
din copaci prinşi în balamuc...

Cântul rece al nopţilor ce vin
se aşeza lin prelung din lemn,
că la nunta lor,
s-a sădit o stea,
că din stele mii,
multe sunt departe,
şi lumina lor se coboara încet
să plângă niţel pe drumul mişel...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gogyohka

alerg în cămaşa albă
prin basmul străvechi
unde lupul urla
sărit din altă viaţă,
alunecăm în ochii cititorilor

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Basmul studiat de noi este Harap Alb şi este un basm cult pentru că este scris de un om cult, Eminescu. Atunci când cel care scrie basmul este incult şi basmul este incult, adică opus basmului cult, dar amândouă basmele sunt frumoase, numai că unul este scris într-un fel şi celălalt în alt fel.

perlă din examen
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

beat de lumină
părăsesc basmul
zânei albastre
care auzea cântecul
flautului fermecat

gogyohka de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

In basmul meu...

În basmul meu, mai ninge cu pelin,
Iar timpul a uitat să se-ntomneze.
Taci! Lasă-mă să plâng şi să m-alin,
Când zorii nu mai ştiu să intoneze

Orgii de roşu închinând mesteceni
Pe malul însetat de anotimpuri.
Dă-mi crucea, rana, cuiele-asemeni
Şi zvon de curcubeie, în răstimpuri.

Taci! Lasă-mă să plâng! Mi-e plânsul veşnic...
Îmi caut iarna, să o port pe scut.
Aprinde torţa, iar e întuneric!
În basmul meu, lumina s-a pierdut...

poezie de Elena Munteanu
Adăugat de Laura Radoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Basmul copilăriei nu începe, ci se sfârşeşte cu "A fost odată ca niciodată".

aforism de N. Petrescu-Redi (2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu modern, un singur grup: 3 S

Triunghi etern, vechi, monolit:
Aduc în inimi primăvara.
Se completează fericit:
Soţia, soacra, secretara.

epigramă de Grigore Vasile din Epigrame cu şi despre femei (1999)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi fi luceafarul de seara

mărul iernat
în grâul
din an’vară
împărăţeşte basmul
cu bunici
întorşi în borangic
şi în arnici
ei sunt acum
luceferii de seară

tot ei sunt vin
sub coviltir de fag
îngemănat cu smalţul aburit
cu dor de rouă
proaspăt fân cosit
mătănii
pe grumazul unui mag

din cornul lunii
picături de ceară
sunt candele
în basmul cu bunici
întoarsă-n borangic
şi în arnici
şi eu voi fi
luceafărul de seară

poezie de Elena Munteanu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar Parisul curgea sub ferestrele mele, şi la acelaşi ceas — dincolo de zări — sub cerul frumoaselor câmpii româneşti, curgea şi un alt oraş — curgeau Bucureştii — pe sub ferestrele celor care fac parte din sufletul meu...

Alexandru Macedonski în Maestrul din oglindă (1912)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă mir că lumea a crezut în basmul Reformei. Eu însumi am crezut. Ba, în colţul naiv al sufletului meu, încă mai cred.

aforism de Valeriu Butulescu din Vorbe în vânt (2018)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din poezie

ţi-am făcut o rochie de bal
trena era lungă şi încărcată
în camioane militare brodate
pe piept cu semne
ciudate versuri descrise-n vechile
antologii cu fir de aur şi vipuşcă
roşie în cercuri strânse cu şuruburi
prin iscusite scheme de rochii

din versuri am stors rouă
şi visuri cu ţipete şi soldaţi
căzuţi în genunchi te adorau
în rochia ta roşie, scurtă
necunoscuţii loveau piatra
săreau scântei şi trăgeau
cu armamentul din dotare
pana era înmuiată în cerneală
aştepta versul poetului
căzut din stelele tăcute

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hâc, şi la mai mare

Curgea şampania în valuri
În noaptea când trecurăm hopul
Nu ne-atinsesem încă scopul
Erau serbări, erau regaluri...

Eu, tu şi el pierdurăm clopul
Participând la cele baluri
Curgea şampania în valuri
În noaptea când trecurăm hopul...

Îţi aminteşte? ţi-am dat prosopul
Ziceai că vrei să urci pe dealuri
Aveai şi alte idealuri
La sticlă când pierdusem dopul...

Curgea şampania în valuri!...

rondel de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe un trotuar

sunt agasat de o stâncă
vineţie şi moderat ascuţită
mă împiedic de bălţi
semiîngheţate cu un pic
de şampanie de la ultimul
revelion unse discret prin
colţuri mai dezgheţate
trec în basmul meu
pe celălalt trotuar prins în două
tocuri ascuţite împrumutate

pe un trotuar plânge un trepied
mă împiedic de malul însetat
de ştirile revărsate dintr-un ziar

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ion Creangă – basmul care nu se termină niciodată.

aforism de Camelia Opriţa din Am îndrăznit să fiu copil o clipă, WordPress.com (1 martie 2017)
Adăugat de Lorina Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calul călare

Calul călare pe cal,
calul călare pe calul călare,
calul călare pe calul călare pe cal,
calul călare pe calul călare pe calul călare.

La ora când toţi, în secunda când toţi,
bolnavi, sănătoşi, unii vii, alţii morţi,
ies noaptea din casele-n care
s-au dus să petreacă în destrăbălare
şi vor să încalece şi vor să se ducă
şi vor să-şi ia caii legaţi de ulucă,
o, şi-a găsit fiecare,
o, şi-a găsit fiecare
calul călare pe cal,
calul călare pe calul călare,
calul călare pe calul călare pe cal,
calul călare pe calul călare pe calul călare.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost ce-a fost: dacă n-ar fi fost nici nu s-ar povesti. A fost odată un împărat, un împărat mare şi puternic; împărăţia lui era atât de mare, încât nici nu se ştia unde se începe şi unde se sfârşeşte. Unii ziceau că ar fi fără de margini. Iar alţii spuneau că ţin minte de a fi auzit din bătrâni că s-ar fi bătut odinioară împăratul cu vecinii săi, din care unii erau şi mai mari şi mai puternici, iară alţii mai mici şi mai slabi decât dânsul. Despre împăratul acesta a fost mers vorba cât e lumea şi ţara, cum că cu ochiul cel de-a dreapta tot râde, iară cu cel de-a stânga tot lăcrămează neîncetat. În zadar se întreba ţara, că oare ce lucru să fie acela, că ochii împăratului nu se pot împăca unul cu altul. Dacă mergeau voinicii la împăratul, ca să-l întrebe, el zâmbea a râde şi nu le zicea nimic. Aşa rămase vrajba dintre ochii împăratului o taină mare despre care nu ştia nimeni nimic, afară de împăratul.

începutul de la Zâna Zorilor de Ioan Slavici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ion Creangă este basmul românesc în care copilăria nu se termină niciodată.

Camelia Opriţa în Am îndrăznit să fiu copil o clipă (6 septembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urca în turnul

bisericii catolice din oraşul
mai mult de munte să întoarcă
două din cele trei ceasuri
care aveau tupeul să funcţioneze
aproape bine pentru cetăţeni
zi şi noapte urca scările de lemn
cu miros de catran şi ameţea
întotdeauna era sigur că o să cadă
chiar îi părea bine să gândească
cum gândeşte acum în camera
unde ticăiau mecanismele vechi

în dreptul ceasului defect zâmbea
niciodată nu a arătat ora exactă
nici nu avea ce căuta în turnul
acela vechi de biserică impunătoare
îi venea de multe ori să bată rotiţele
cu barosul şi ciocanul cel mititel

ceasul acela se hodorogise de tânăr
el a început după optzeci de ani
să se simtă cum se simţise ceasul
defect de tânăr nu bătea ora exact

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!