Voi închiria o vară

Voi închiria o vară pentru zborurile mele,
Şi de voi cădea stângace şi voi pierde din nivele,
O să plâng când ciocârlia va cânta înălţător,
Să-mi acopere din vaiet, din icnit răsunător.

Şi când tace-naripata, tac şi eu de ruşinată,
Şi mă rog la toţi stejarii să îmi ia durerea toată,
Cer chirie unui ram, că o să-i plătesc o vreme;
Până vine frigul iernii şi vântoasele vor geme.

Voi mai zăbovi şi-n geruri într-un miez de ghindă goală,
Şi voi sta atât de strânsă să nu-mi scap tivul din poală,
Şi-o să gust din fericirea unei vieţi ce n-o cunosc,
Iar dacă mă strânge timpul, mută-s! n-o să recunosc.

Voi închiria şi câmpul când un verde mă seduce,
Cu gângănii, păsări, ciute şi cu punţile caduce,
Să cedeze când o toamnă va păşi cu un suspin,
Şi va renunţa-n rugină cât îi iau din strai un spin.

Am închiriat o vară, şi din miezul ei fierbinte,
Scot un vânticel din faşă să îmi murmure cuminte.

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vară şi toamnă

A plecat vara plângând,
a venit toamna dansând.
Au gust zilele de vară,
aur au cele de toamnă.
August a fost foc şi jar,
toamna este de brumar.
Vara, anotimp fierbinte,
a plecat cu gust amar.
Toamna, harnică, cuminte,
strânge roade în hambar.

poezie de Dumitru Delcă (7 septembrie 2024)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plâns de toamnă

Când norii plâng şi când copacii
Îşi plâng pierduta boltă verde,
Îar câmpul gol îşi plânge macii,
Eu râd... că nu mai am ce pierde.

epigramă de Stelian Ionescu-Astralus din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei ce plâng

Nu mai am lacrimi, mamă, să te plâng
am fost secat de spaima dinainte
când presimţeam în mine cum se frâng
secundele cu gust de oseminte

Când mă înfricoşa şi gândul chiar
că te voi pierde într-o zi amară
când adormeam pe evangheliar
visând să mai trăieşti până la vară

Atunci plângeam, eram într-un extaz
al disperării pentru ce-o să vină
înlănţuit pe stânci din Caucaz
mă sfârtecau mari vulturi de lumină

Acum e pace pe pământ şi-n cer
ce-a fost să fie s-a-ntâmplat odată
iar trupul meu cu lacăte de fier
are fântâna plânsului secată

Azi mă întorc la viaţă, în sfârşit
un câmp de luptă-n urma mea ia formă
cu părul alb, cu steagul zdrenţuit
eu însumi sunt o lacrimă enormă

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

În dimineţi, de tine, mă separi...

Mi te strecori sub piele, precum frigul,
Ce mă-nfioară pân' la os şi ştiu,
Că poţi să treci în noaptea asta digul
Opreliştilor, înspre-al meu pustiu.

Te-aştept la ţărmul îndoielilor amare,
La o şuetă cu un val pribeag.
Tu, să-mi faci semn, să mă arunc în mare
Şi-n spuma ei, în mine, să te-atrag.

Când te apropii, să-ţi dezbraci tăcerea
Şi să-mi reciţi din cărţile de lut,
Unde dospeşte-n litere durerea
Unui sfârşit ce-abia a început.

Eu voi cânta, cu-albastrul ce mă cere,
Cu un genunchi în vară îngropat,
Să-i fiu mireasă între emisfere-
Tu, c-o secundă ai întârziat.

Nu ştii ce vrei, în iad mă fierbi pe ruguri,
Ca pe-o ofrandă pentru zei barbari,
M-ademeneşti c-o vorbă în amurguri
Şi-n dimineţi, de tine, mă separi.

Acum alergi cu inelaru-n soare,
Cerşind sirenelor o perlă pe-un suspin.
Cine, iubirea, poate să-ţi măsoare,
Când, nu te ştiu şi încă-mi eşti străin?

Şi de mă vrei, aşa cum strigi la stele,
Măsoară-te cu-albastrul, ce-l pictezi
În ochii mei, ca două citadele
Şi-arată-mi, că nu vrei să mă mai pierzi!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai pot naşte perfectul

Nu pot zămisli perfectul - sunt o stearpă şi-n cuvânt -
Nici să nasc în chin sublimul prin miresmele de vânt,
Nici în primăveri virgine, - pruncu-n migăliri, l-aş pierde -
Nici să concurez cu solul care procrează verde.

Croşetez, sperând, de-o vreme, botoşei din ghemul meu,
Şi trudesc ca să dau viaţă... baremi unui fad clişeu.
Nu am fler, luturi, nici daltă să cioplesc cu nostalgie
Absolutul existenţei, ţeluri într-o elegie.

Mi-am dezmoştenit sterilul că n-a conceput măcar
Într-o vară năduşită, cu picioarele pe jar;
Un copil cu ochi albaştri ca să-mi animeze viaţa,
Lângă cel cu ochii verzi, un vioi ca dimineaţa.

Am carenţe şi restanţe dintr-o viaţă ce n-o ştiu,
Şi plătesc azi, pământeană, izolată ca-n pustiu...

sonet de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altar de Ierusalim

De-aş putea să mă retrag
În cătunul vechi şi drag,
Plin de basme şi părinţi
Care-mbătrânesc cuminţi,
În căsuţa lor oftând,
Şi în dor prelung, scluptând...

M-aş retrage că mi-e dor
De toţi spinii din picior,
Şi de pomi, de julituri,
De şopron, de sărituri,
Şi de râul şopotind,
De gângănii forfotind.

Dac-aş izbuti s-ajung
Pe lângă ogorul ciung,
Să mă-mpiedic de-o vergea,
Să mă salt în goana mea,
Să-mi scot din papucii moi,
Când ţărână, când noroi...

M-aş întoarce cum-necum,
Într-o iarnă vă văd fum
Din hogeagul reprimat
De un viscol zbuciumat,
Cum îmi umple zările
Şi cu nea cărările...

M-aş retrage la apus,
Când şi stelele de sus,
Împing beznă şi fiori,
Luminându-mi crâng şi flori,
Într-un anotimp sublim,
Altar de Ierusalim...

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind timpuriu

Atunci când floarea albă de rozmarin uscat
Se-aşază pe cărarea pe care am umblat,
Atunci ştiu că şi toamna mi-aduce un septembre,
Ce nu mă va-ndura până-n miez de decembre.

Copil naiv, ce umbli cu mâna-n buzunare,
Privit de la fereastră cum seara, pe trotuare,
Te-ncumeţi să te-aşezi, îngândurat de toate,
Ca rozmarinul verde, când verde nu mai poate,

Să-ţi faci din miez de nucă ferită chilioară,
Să-nveţi colindul iernii, cuminte, pân' la vară,
Să-ţi faci şi bocceluţă din ramuri de pelin,
Apoi s-o târgui bine pe-un pumn de rozmarin...

Şi dacă floarea albă de rozmarin uscat
Va sta sub talpa vremii prin care ai umblat,
Atunci voi şti că toamna se-ndură de septembre,
Colindul iernii tale fiindu-mi alb decembre.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflete, copil orfan

Mă simt copilul nopţilor stângace,
Cu trup golaş în friguri nesfârşite,
Cu tălpi zdrelite, de sânge năclăite,
Sub veri ce mor când timpul, ore, toarce.

Şi sunt copilul lepădat pe lume,
Al nimănui, de nu-mi cunosc nici gena,
Iar lumea cască gura ca balena
Să mă înghită... mulţi să mă sugrume...

Mă simt orfan gustând pelinuri crude,
Şi sorb amar din poale de izvoare,
Prin toamne reci când frunza-n jale moare;
Şi le zâmbesc crezând că îmi sunt rude.

Am umeri goi - nu să arăt povara
Pe care-o duc prin râs de uragane -
Şi şovăind primesc şi buzdugane
Cam peste tot... albindu-mă ca ceara.

Mă simt copilul nimănui pe lume,
Şi gol, rănit, vitraliu-n pironire,
Şi mă clătesc prin versuri de mâhnire,
Şi-o vreau pe mama... paşii să-mi îndrume...

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sans souci

Nu ştiu ce-ar putea iubirea fi, nu deţin acest atu,
Ea vine pentru toţi, dar pentru mine nu.
Cum poate fi blândă şi tandră, cum cei mai mulţi susţin,
De vreme ce aceste doamne scot suspin după suspin?

Cum poate fi izvor de bucurie şi-adâncă desfătare,
De vreme ce-aceste delicate doamne plâng fără-încetare?
Cum poate fi o binecuvântare, aşa cum tot insistă vanitoşii,
De vreme ce ochii doamnelor sunt mai mereu de roşii?

Dacă iubirea-i un ghimpe, n-au pic de chibzuinţă-acei
Care prosteşte se-agaţă şi se ţin de poala ei.
Dacă iubirea-i pir, o buruiană rea, cât e de-înţelept
Cel care o culege şi-o strânge zi de zi la piept!?

Dacă iubirea urzică şi-i bine de ea să stai departe,
De ce o iei în braţe şi-i faci din inima ta parte?
Iar dacă nu-i nici una dintre-acestea, întreb eu,
De ce-oftezi şi-ţi curge-n suflet tristeţea ca un seu?

poezie de William Schwenck Gilbert, 1836 – 1911, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Merele de vară

Mi-aduc aminte merele de vară,
Când noi copii la mama mai eram,
Când stam pe bancă câteodată seara,
Cu câtă poftă le mâncam!

Şi câteodată când ploua afară
Iar noi priveam la stropii de pe geam,
Mama fugea prin ploaia cea de vară
Şi câte-un măr cu lacrimi ne-aducea.

Şi îmi aduc aminte că într-o vară
Ne-a venit pe la poartă un sărman
Şi cum s-a luminat în prag de seară,
Când mama i-a cules un măr din ram.

Dar de când nu mai este mama,
Nici pomul nu mai face rod,
Şi parcă degeaba mai vine vara
Şi vara parcă nu mai are rost...

De-atunci am mai mâncat mere de vară,
Dar parcă şi-au pierdut parfumul sfânt
Şi mi-amintesc gustul de-odinioară,
Pe-o bancă, lângă mama la mormânt.

Merele de vară sunt,
Sfinte pe pământ,

Merele de vară plâng,
Mamei la mormânt...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au gust

Au gust dimineţile de vară
Când mă săruţi la răsărit.
Au gust buzele a scorţisoară
Şi-ntr-o iubire s-au contopit.

Au gust serile frumoase, târzii
Când ne plimbăm de mână.
Au gust sutele de poezii
Când le reciţi sub clar de lună.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (10 august 2017)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta doar

Mi-am închiriat o garsonieră într-un cal.
Toată ziua îmi rumegă camera
mestecatul. Dorm în iarbă!
Şi îi folosesc când beau cuvintele acre
ficatul!
Nu îmi cere chirie! Nu vine să mă caute la dinţi
Atăta doar
când se uită în ochii mei
inima-mi tresare în felinar
Atâta doar!
Ce cal bizar!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt singură, dar nu-i singurătate...

(prietenilor mei de pretutindeni, cu dragoste nemărginită!)

Singurătatea mea... mă-ncarc de vină, dacă mai strig şi mai suspin că-s anonimă...
Nu-i pe pământ, fiinţă cum sunt eu, iubită de poeţi şi Dumnezeu...
Şi nepoeţii-mi scriu şi mă alintă, când viaţa îndrăzneşte să mă mintă...
Şi florile, de-s necuvântătoare, mă mângâie, când plâng, cu-a lor culoare...
Şi ceru-i mai albastru şi senin, când îmi ridic privirea şi mă-nchin...
Şi marea, frământarea-şi domoleşte, să-mi strige, că refluxul mă iubeşte...
Şi iarba e mai verde când răsare şi îmi adapă trupul cu răcoare...
Când vântul se strecoară printre frunze, îi simt iubirea tremurând pe buze...
Şi Muza, pe un umăr, stă de-o viaţă şi să iubesc duşmanii mă învaţă...
Sunt singură, dar nu-i singurătate, când inima atâtor oameni bate,
Pentru poeme violete-n miez de noapte şi eu vă simt pe toţi, atât de-aproape...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea mulţi cai înstelaţi

ne ară câmpul
geme sub brazdă fiecare mort
le înfloresc sub unghii amintirile
până când câmpul se umple de ierburi
şi ierburile de glasuri
şi glasurile te caută
până când soarele îşi scutură dinţii
în lan
până când florile mor în ciocuri de pasăre
până când păsările îşi lasă în carnea ta
foamea
ca o sămânţă
în pământul cailor mei înstelaţi

poezie de Ana Sofian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui pierde vară

I s-a spus că-i „pierde vară”,
Vorbă încă din vechi timpuri
Dar el, văd că bunăoară,
Pierde şi-alte anotimpuri.

epigramă de Petre Gigea-Gorun din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă dor toamnele când mor

Gem pădurile de dor,
Când frunzişu-n zarafir,
Pleacă-n foşnet, plutitor,
Peste sol ca musafir.

Şi mă-ntreb de ce mă dor
Toţi ciulinii smulşi de vânt,
Ierburi, volbure, mohor,
Suspinând peste pământ.

Şi mă doare-n orice an,
Când o toamnă în rugini,
Mă stropeşte inuman
Cu ploi dese şi stropi fini.

Iau clepsidra ce s-a spart
Şi-a pierdut nisipul lent,
Şi de timpuri mă despart
Într-un hohot opulent.

Mă frământ de ce mă dor
Toate toamnele când mor?

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă, te adun din lut

Toamnă te adun de jos,
Îţi şterg lacrima duios,
Şiruri lungi de castaniu,
Galbene şi-n ruginiu,
Şi cert vântul supărată,
Că-mi goli pădurea toată.

Printre neguri şi pustiu,
Te adun din pământiu,
Cert şi bruma de pe flori,
Îmi cer vraja de culori
Ce îmi bucura privirea,
Da cunosc împotrivirea.

Sar văpăi din ochii tăi,
Când te salt din luturi, văi,
Din mormane de frunziş;
Şi mă pun şi-n curmeziş
Să-ţi alin chipul de fată,
Când caldă, când frisonată.

Te ridic din râuri reci,
Te usuc printre poteci,
Îţi şterg ceaţa de pe ochi,
De pe chipul bazaochi,
Ce era vesel odată;
Şi-ţi spăl poala întinată.

Din dumnezeiescul plai,
Te adun cu mult alai,
Îţi răsfir şuviţele,
Îţi repar altiţele,
Şi de-aveam un strop de rouă
Ne spălam în ea, noi două...

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe

de ce mereu mergând pe drum
vorbesc tăcând şi plâng în gând
de ce lacrimi curg dar nu ajung
să stingă durerea unui om
de ce nu tac când pot să plâng
de ce-aş vorbi când atunci când zac
de ce doar zac pe cripta vieţii
aici nimeni nu trece
e frig şi e atât de rece
doar moartea petrece
nu ştiu cine sunt
de ce sunt
dacă mai sunt
doar merg şi plâng
şi uneori întreb în gând
dar oare până când...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima iubire

Se scutură iar teii şi parcă-i toamnă iară,
S-a strecurat o vară fără identitate
Şi plouă ca-n potopul lui Noe. Ca o fiară
Mă sfâşie prezentul acesta şi se zbate

Secunda fără nume, cu flori de câmp pe frunte
Când fluturii albaştri, să mă înveţe zborul,
Mă ridicau de umeri până în vârf de munte,
Să îmi arate locul unde se naşte dorul.

Şi nu mi-era nici teamă când îţi cădeam în braţe
Şi nu-mi era nici iarnă, când mă ningeai, iubite,
Îţi aşteptam iubirea, cu foame, să mă-nhaţe
Cu-mbrăţişări de inimi, în vară poleite.

Erai prima iubire, primul sărut de soare
Şi înfloream, cum macii, în palma ta cuminte;
Nici nu ştiam, iubite, că mângâierea doare,
Când pleacă fantomatic şi uită să m-alinte.

Şi am plecat în viaţă, cu soarta în spinare,
Ca doi străini în noapte, pe drumuri paralele.
Doar amintiri de-o vară ne duc pe fiecare
Într-o poveste-a noastră, când ne ploua cu stele...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara

Primăvară radioasă,
Bine ai venit acasă,
Cu miresmele de flori,
Zile lungi, muguri, culori,
Clipoceală de izvor,
Că mi-a fost şi frig şi dor.

Tot de drag, versul descântă
Până frigul se-nspăimântă,
Să porţi raze, verde, tril,
Să ai pasul pueril,
Ochii ca de toporaşi,
Candoare de fluturaşi.

Uite, vânturi somnoroase,
Şed cu zilele noroase,
Într-un fund de hău arid...
Râul sapă ca un rid,
Haide, saltă-ţi poalele,
Te stropesc izvoarele!

Când vei fi mai blândă, bună,
Să-mi aduci ţipând sub lună,
Păsările ce s-au dus,
Astă toamnă spre apus.
Să chemi razele zglobii,
Să le şteargă din fobii.

Eu, în rochii cu buline,
Port parfumuri de la tine.

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!