Prea mulţi cai înstelaţi

ne ară câmpul
geme sub brazdă fiecare mort
le înfloresc sub unghii amintirile
până când câmpul se umple de ierburi
şi ierburile de glasuri
şi glasurile te caută
până când soarele îşi scutură dinţii
în lan
până când florile mor în ciocuri de pasăre
până când păsările îşi lasă în carnea ta
foamea
ca o sămânţă
în pământul cailor mei înstelaţi

poezie de Ana Sofian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rotirile mâinii

... se-ntorc trăirile ierbii
se rumenesc la focul mocnit
şi-adorm în poala uitării
şi visează că dorm
şi se trezesc
când râzând
când vuind
tu măsoară arămitele gânduri
de când până când
tulburare
de când până unde
îndemn
cum urcă treptele cerului, dorul
zilei de ieri şi de mâine
aşa drumuri bune şi rele
în ploile albe rămân
tu măsoară prundişul cu pasul
de când până când
fără seamăn
de când până unde
zidirea de viu
cresc rotirile mâinii în valuri
şi Luna mijeşte a taină
cum iarba
cineva macină
tăcerile şi chemările lumii
şi altcineva
încarcă la Jiu
tu măsoară odată cu ziua
de când până când
roată
de când până unde
uimiri
şi vremuie uitările-n poală
şi vântu-şi scutură floarea
asemeni
şi necuprinsul de suflet măsoară
parfumul
şi ochiul plămădeşte cascade
şi numai acorduri afabile curg
în praful şi pulberea mării
măsurându-ne multul
de când până când
ţintuirile mâinii
de când până unde
lumini...

poezie de Maria Pirlogea (2015)
Adăugat de mariada
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revendicare

Ţi-am privit frumuseţea,
Până când fiecare clipă a Timpului meu
A cerut derogare de limită
Şi s-a transformat în eternitate!
Până când, fiecare milimetru al inimii mele
A primit excedent de Spaţiu şi a atins infinitul...

Ţi-am privit afluxul de iubire,
Până când, fiecare fibră a fiinţei mele
A consimţit refluxul visării
Şi a cuantificat realitatea fericirii!......
Până când, fiecare neutron al trupului meu
Însetat de dragoste, te-a vrut numai pe tine!

Ţi-am privit frumuseţea iubirii,
Până când tu mi-ai revendicat dăruirea
Şi te-ai împlinit, pentru totdeauna, în mine!

poezie de Iulia Mirancea (18 iulie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greşeala

Până şi apa greşeşte când curge la vale
şi spală de îngeri pontoanele goale
până şi cerul greşeşte
când se împiedică de pragul de nori
şi de-naltul din cale!
Greşeşte
până şi peştele când prins nu vorbeşte în plasă
şi-l lasă pe om să greşească
când îl duce acasă
copilul să-şi crească
şi să nu-i mai vorbească
deşi îşi doreşte...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, până când?...

De-atâta vreme-auzi şi tu chemarea
Spre ceruri, spre lumină şi spre rai,
Şi tot n-asculţi, nici plânsul, nici cântarea
Şi nu-ţi îndrepţi nici gândul, nici cărarea:
O, până când, o, până când mai stai?
Văzut-ai şi tu lucrurile care
Pe alţii mulţi i-a-ntors din calea rea,
Dar tu mereu rămâi în nepăsare,
În cea mai rea, în cea mai tristă stare.
O, până când, o, până când aşa?

O, tu cunoşti că moartea nu-i departe,
Că mergi spre focul iadului dintâi,
Şi totuşi tu rămâi pe căi deşarte,
Rămâi în foc, în chin, în plâns şi-n moarte!
O, până când, o, până când rămâi?

Tu ştii şi de la tine ce aşteaptă
De-atâta vreme şi astăzi Dumnezeu!
Cunoşti chemarea sfântă şi-nţeleaptă,
Cunoşti şi calea rea şi calea dreaptă:
O, până când, o, până când în rău?

A mai trecut un an din scurta-ţi viaţă
Şi-acesta-i poate ultimul ce-l ai.
O, smulge-te din neagra nopţii ceaţă,
O, rupe-ţi vălul negru de pe faţă:
O, până când, o, până când mai stai?

Curând solia morţii-o să te cheme
Răsplata cea de veci ca să ţi-o iei.
E vremea hotărârilor supreme,
E azi a mântuirii tale vreme!
O, până când, o, până când nu vrei?...

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până când

O femeie te iubeşte
Cu patimă, cu ardoare,
Până când te cucereşte,
De fapt, până când te are.

poezie de Marius Robu (31 iulie 2016)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pur şi simplu

Până unde?
Până când?
Mă pătrunde,
Trup arzând
Şi plăpând.

Până ce,
Până colo,
Farmece,
Un tremolo,
Dintr-un solo.

Până peste,
Oare cum?
Aromeşte,
Zbor nebun,
Izul brun,
De tutun.

Oare cum?
Şi de când?
Gând de fum,
Trup arzând,
Cânt cântând.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însetat

Azi mi-am ros tot piciorul
până la mers
şi mână până la şters
şi ochiul până la ceafă
şi ceafa până la vers...
Şi limba până la mână
Şi urechea până la...
Până la ce mă?
Până la ce?
Până la fântână...
Până la fântână!
Însetatule!
Însetaţilor!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

An învăţat

Am pansat spinii trandafirilor cu maci
până când am invăţat că iubirea este.

Am fabricat dulcegării afumate,
hrană pentru o inimă exilată în aburul norilor,
până când gheaţa realitaţii m-a învăţat
că a fi
este
Nu a fost...

Am contopit lacrimile cu trupul mării
până am învăţat că sarea durerii
curată alb o rană însângerată.

Am ars suflet cu focul deznădejdii
până am înţeles că cenuşa
zămisleşte sâmburele renaşterii.

Am căutat zborul în stoluri de păsări
până am înţeles că aripile mele
cresc inimii cu fiecare răsărit de soare.

Voi coborî în abisul fiinţei
până când sfârşitul lui a fi
va începe cu a fost...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea mea străină

mai întâi am construit un zid în jurul meu
un zid înalt de piatră şi am sperat
să te uit
dar fiecare pasăre
fiecare adiere care trecea peste zid
purtau veşti şi doruri şi numele tău
pe aripi
şi mă durea şi plângeam
şi desenam cu creta pe zid
amintiri, fiecare gând fiecare tu

am umplut zidul cu desene
şi zidul în loc să se îngroaşe
parcă se subţia
când am terminat creta
am continuat să desenez cu carnea de pe degete
cu sângele din mine şi toată ura mea
cu înverşunare nebună
până când s-a ros toată carnea
şi oasele degetelor
roase şi ele de zid
au fost luate de vânt şi răspândite în zare
şi ele se auzeau ca un ropot
venind din depărtarea goală

am ucis toate păsările
toţi fluturii
şi vântul l-am ucis
am blestemat toţi sfinţii
şi lumea toată am blestemat,
degeaba!

acum te auzeam în sânge cum urcai
spre tâmplă apoi în ochi
unde te înecam cu lacrimi
şi iar te auzeam în sânge
şi cum urcai spre tâmplă spre ochi
până am orbit
şi tot aşa te-am auzit în suflet
până am surzit
am urlat, am urlat în noapte
până am muţit

am şi murit puţin
dar tu, tu muriseşi demult, tare demult
şi moartea mea străină şi moartea ta durut

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

Când seara se lasă
noaptea îşi ia pijamalele
ascunzându-se după lumina lunii
unde adoarme cu ochii înstelaţi
până dimineaţă
când
mângâiată de pletele aurii
ale soarelui se trezeşte
să dea deşteptarea
unei noi zile...

poezie de Viorel Vintila
Adăugat de Viorel Vintila
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credo (2)

Trebuie să-mi ţin ochii larg deschişi,
Până când Domnul mi-i va închide,
Trebuie să fiu neîndurător cu mine,
Până când Domnul se va îndura de mine,
Trebuie să cred în Har,
Până când Harul se va pogorî şi asupra mea,
Trebuie să iert şi să iubesc,
Până când voi fi iubit de semeni şi de Domnul,
Ruga mea este tăcută ca melcul,
Ea înaintează prin nopţi de poezie, limpezi.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când toamna mă duce

Şi luna mă duce
atât de aprinsă
de dor
de durere
până când pământul mă duce
încordat prin tăceri
până când

poezie de Eli Gîlcescu (17 septembrie 2016)
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie

Sufletul bătrân, iubito, flori de vară vrei să pară
Păsările stau închise în colivii iarna

Te iubesc cum cheamă dealul trupul văii primitoare
Sau pământul cum iubeşte ploaia deasă şi roditoare

Te aştept în fiecare seară la fereastră deşirând mărgelele
Aşezând cărţile, recitindu-mi versurile

Şi mă bucur când în curte latră câinii latră câinii
Şi când vii să stai la mine până mâine până mâine

Sufletul meu fericit e ca odaia noastră caldă
Când ştiu că afară ninge şi strada-i albă.

poezie celebră de Tristan Tzara
Adăugat de Alice
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până nu-ţi zideşti căldura

Până nu-ţi zideşti căldura
Inimii la temelii,
Zidurile se dărâmă
Vetrele-ţi rămân pustii.
Până nu-ţi îngraşi cu lacrimi
Glia-n care-ai semănat,
Ne-ncolţită-ţi stă sămânţa
În pământul dezgheţat.

Până nu-ţi uzi cu sudoarea
Frunţii tale-orice răsad,
Florile uscate-ţi pică
Roadele necoapte-ţi cad.

Până nu-ţi îngropi comoara
Ce te ţine mai legat,
Aripile-ţi zac lăsate
Duhu-ţi geme subjugat.

Până nu-ti jertfeşti fiinţa
Pe al slujbei tale altar
Orice flacără se stinge
Orice-avânt recade iar.

Frate, nu-ţi cruţa fiinţa
Ci jertfeşte-o curajos
Dacă vrei să nalţi statornic
Templu vrednic de Hristos.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare lucru te caut

În fiecare poem mor câte un pic de dragul tău,
când scriu, mă trec cruci de jar
şi cerul începe a mă ustura sub pleoape,
simt picioare de sfinţi, trecându-mi prin ochi
apăsând-i până la lacrimi,
dar eu nu mă opresc
până nu storc din cuvinte toată viaţa.

În fiecare piatră te caut cu dalta sufletului
şi te cioplesc până îţi simt zâmbetul că se zbate,
la fel ca pasărea din colivie, flămândă de cer,
apoi te pipăi cu toate simţurile
ca şi când aş sărută degetele lui Dumnezeu
în care stau atârnată...

În fiecare durere mă sprijin de tine
şi tot ce sunt mă transform
într-o pâine fierbinte, din care aş vrea
să rupă îngerii în fiecare dimineaţa,
să înfloresc la fiecare înghiţitură a lor,
fluturând in tine rochia de mireasă a cărnii mele.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tocirea

Soldatul mărşăluia, mărşăluia,
mărşăluia
până când
până la genunchi
piciorul
i se tocea, i se tocea
i se tocea
până când
trunchiul
până la coaste
i se tocea, i se tocea
i se tocea
pânâ când
până la sprâncene orbea
orbea, orbea
până când
părul lui iarbă neagră era,
iarbă neagră era, iarbă neagră era.
Un cal alb venea
şi o păştea
şi o păştea, şi o păştea.
I-ha-ha, i-ha
i-ha.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Operele imperfecte (1979)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până ajungi unde nimeni

trebuie să mai faci un pas
şi încă un pas
până la mal
şi să fii tu malul de care se agaţă
cei ce vin din larg
obosiţi

trebuie să-ţi continui drumul printre stânci
chiar şi atunci când capetele mici de şobolani
te împresoară
cu căldura valului lor

dinţii lor mărunţi
rod malul abrupt
rod carnea albă
ronţăie drumul
pe care trebuie să mergi mai departe
până ajungi unde nimeni nu este

poezie de Angela Furtună din Prizonier în Ego (1998)
Adăugat de Angela Furtună
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trip

când mori îţi bate inima invers
nu du-te vino cum te-ai obişnuit
iar corpul din aproape în aproape
atenuează o mişcare până când
se blurează forma până când
îmi poţi ţine inima în mâini până când
0% femei goale
0% droguri
0% nedesluşit
0% culoare şi dumnezeu

şi ce-aş putea să mai spun?!
am fost orb
am fost
în bătaia inimii.

poezie de Victor Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E poate adevărat că nu existăm cu adevărat până când nu ne vede cineva existând, nu vorbim cu adevărat până când nu înţelege cineva ceea ce spunem, în esenţă, nu suntem pe de-a-ntregul vii până când nu suntem iubiţi.

Alain de Botton în Eseuri de îndrăgostit
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Continuaţi, perseveraţi până când soarele va răsări pentru voi, risipind tenebrele în care vă aflaţi până atunci.

Joseph Murphy în Puterea Extraordinară a subconştientului tău
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!