Chemarea timpului

Voi lua doar timpului uitarea
ca la cingătoare să mi-o pui
şi, lăsând iubirilor chemarea,
peste dealuri voi pleca haihui

Mă aşteaptă-n fulgerări de stele
vântul, ca şi mine, un hoinar
şi visatul rod muşcat de vreme
răstignit pe-o piatră de hotar.

Visul ce-a plutit târâş prin ceaţă
e un mugur ofilit pe ram,
vorbele s-au prefăcut în şoapte
ca şi timpul greu prelins pe geam.

N-o să-ncerc să mă opresc vreo clipă
lacrima se pierde în zădar
viaţa, fulgerând cu-a ei aripă,
între noi a pus un greu hotar

Dă-mi uitarea ca un văl de ceaţă
vorbe fără rost tu n-o să spui,
timpul m-a strigat de dimineaţă
s-o pornesc cu el, pe deal, haihui.

poezie de Leonid Iacob din Bântuit de furtuni (2009)
Adăugat de Leonid Iacob
Comentează! | Votează! | Copiază!

La hotar...

La hotar de clipă,
La hotar de an,
Visul se-nfiripă
Şi îşi ia elan.

Noaptea se destramă,
Ceru-i luminat,
Noul ne tot cheamă,
Vechiu-i resemnat.

Ura, frântă, moare,
Dragostea-i în noi,
Inima tresare,
Bate-n ritmuri moi.

Pe răboj de viaţă
Semnele tot cresc,
Raze trec prin ceaţă,
Clipele plesnesc.

Şi în timp cenuşa
Li s-a vânturat,
Se deschide uşa,
Ce ne-a bucurat.

Creşte iar speranţa,
Ce-a mocnit în noi,
Şi ne duce soarta
Înspre ţărmuri noi!

poezie de Mihai Vîlcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am tras stele peste mine

Am tras stele peste mine
Să m-ascund la tine-n gând,
Să privesc cum timpul vine
Clipele cum trec pe rând,

Să privesc în depărtare
Peste dealuri cum se stinge
Când întind mâna spre zare
Cerul simt că-l pot atinge,

Şi ating cerul cu mâna
Sus pe culmea dealului,
Să opresc pe veci furtuna
De pe creasta valului

Învelită toată-n rouă
Să m-aştepţi la asfinţit,
Doar am rupt pământu-n două
Şi vântul l-am cuminţit,

Am tras stele peste mine
Să dau lumii tale rost
Şi în timpul care vine
Să-i fiu clipei adăpost.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere amânată

A fost numai o falsă nebunie
adusă de un vânt fără hotar
pe florile de alb mărgăritar
cusute în pieptaru-ţi de la ie.

Curgea încet tăcerea amânată,
iar visul neuitat, venit-napoi,
ne repunea în iarba din zăvoi
pe-o umbră de iubire-ntârziată.

Se ridica peste pădure luna,
cu razele-ncărcate de mister,
iar Carul Mare revenit pe cer
ne aducea în cugete furtuna:

iubire regăsită doar o noapte,
un ultim dar al bunului rămas,
lăsat rănit în acele de ceas
pe nebunia ultimelor şoapte.

Cu gândurile toate destrămate,
pe-o aripă de dor fără sfârşit,
privesc mâhnit destinul răstignit
pe crucea amintirilor trădate.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-agită vântul

Se tânguie în veştejeală
Amurgul, vântul prin păduri,
Şi sfâşie la nimereală
Crenguţe vii şi uscături.

Se răsuceşte şi aleargă,
Şi fură aşternut de sol,
Şi toamna-şi pune pe o targă
Un pui de deal, ce-a rămas gol.

El a strigat în dezgolire,
Prin ploi iscate din senin...
Rămas confuz în răscolire,
Aşteaptă-n vers să îI alin.

Livada murmură balade,
Şi-şi leagănă cu patos, dor,
Şi pomi, şi frunze în rulade,
Ce s-au unit şi triste, mor...

S-agită vântul şi-n ţărână,
Pe sub rever de cer mâhnit,
Şi-un gard bătrân, căzut pe-o rână,
A plâns un timp... acu-i tihnit.

Pe-o lacrimă, în toamna mea,
Un vânt în frământări, jelea...

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul trece

Timpul trece ca o clipă
Pe a vântului aripă.
Ca o pasăre în zbor.
Timpul e veşnic călător.

Trece timpul fără nepăsare,
Peste mine, peste voi.
Trece ca un val de mare
Şi nimeni nu poate întoarce timpul înapoi.

Trece timpul ca o clipă
Şi nu trebuie risipit.
Căci el e ca o comoară
Şi veşnic trebuie preţuit.

poezie de Vladimir Potlog (25 aprilie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitare...

Când suflă vântul dinspre mare uitare,
Aduce zbuciumul cu el.
Învolburare, ceaţă şi furtună,
Se sparg la ţărm fără a avea un ţel!

Se strâng la malul mării trăiri trecute,
Iubirea rătăcită aici se trezeşte,
Din marea învolburată, prin a ceţii vreme,
Dragostea, la mal înfloreşte!

Te strig la ţărm iubire,
Nu trebuie decât să-mi auzi chemarea,
Sunt sigura că vei veni într-o zi
Şi împreună vom trăi visarea!

Totul e vis, totu'-i uitare,
Doar tărmul şi cu marea au rămas,
Te-aştept de-o veşnicie şi uitarea,
O rog să plece cu ultimul vas!

poezie de Liliana Andrei (4 octombrie 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între ape

era atât de întuneric în mine
încât mă împiedicam de gânduri
mi-am lăsat sufletul în vatră
plecând să dorm între ape
m-am trezit în zori, printre flori
roua se scurgea din inimă în iarbă
ţineam în mâinii flacăra
o aşezam în zori din poartă în poartă
să lumineze calea celor ce vin
se tânguiau constelaţii între gene
eram nelinişte, lacrimă şi sânge
lunecam printre gânduri, tăcerea aceea şi azi mă apasă
căutam bezmetic începutul în lumea asta surdă şi oarbă
apele au uitat apoi să mai curgă
timpul a tăcut în bezna din jur
umbre se frângeau printre şoapte, în noapte
mă învălui în despletiri de ape
în stropii cruzi de rouă
iar vântul printre stele privirea şi-o coboară
păşesc prin veacuri îngheţate, veşnicia să o mângâi
cu buze flămânde
mă întorc din somn să rătăcesc mai departe pe ape
ruga mea a rămas o umbră târzie
încotro curg răzleţe păsări călătoare
sădesc hotar între nimic şi ireal
păşind tot mai departe de prăfuitul ideal
lumina unui început sfârşit înainte de început
având mereu în tâmple vaiet surd
în ochi se aprindeau ruguri de sori
ochii însetaţi de lumină căutau o rază de soare
şi am plecat, aiurea, haihui
mă apropiasem prea mult de porţile timpului
şi am ars tăciune în vânt, a ultimă îmbrăţişare
în zori nufărul a înflorit între ape

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

De ce, când e soare, eu văd totu-n ceaţă?
De ce, când e ceaţă, eu ard totu-n soare?
De ce fericirea n-alintă, ci doare?
De ce moartea-şi are rostul ei în viaţă?

De ce lumea bună e doar o... scursură?
De ce orizontul pe toţi ne-amăgeşte?
De ce floarea vieţii în noi se-ofileşte?
De ce fericirea nu lasă, ci fură?

De ce sufăr, oare, când altul iubeşte?
De ce iubesc oare propria-mi durere?
De ce m-asurzeşte clipa-mi de tăcere,
Când un val la ţărmuri prin ochi se topeşte?

De ce cred în visuri, când visul mă minte?
De ce nu-mi las somnul să-şi facă lucrarea?
De ce-mi este-aproape mereu depărtarea?
De ce nu-mi las dorul să treacă-n cuvinte?

De ce caut timpul în larg de oceane?
De ce stâmpăr munţii c-o lacrimă-amară?
De ce, doar prin lacrimi, un rău se repară?
De ce-mi bate pulsul din nou în timpane?

De ce eu am parte doar de uşi blocate?
De ce plec în lume pe cărări imunde?
De ce merg de-o viaţă şi n-ajung niciunde?
De ce toate-n soartă-s mereu ocupate?

De ce-mi umplu viaţa cu trăiri confuze?
De ce oare altul n-are loc de mine?
De ce îmi e rău, în loc să-mi fie bine?
De ce greu mă doare un sărut pe buze?

De ce-mi fug de mine când n-am ce-mi mai face?
De ce nu las timpul să treacă cuminte?
De ce tac, când totu-i potop de cuvinte
Şi nu îmi las dorul să sufere-n pace?

De ce n-am, la toate, răspunsuri valide?
De ce caut zarea prin zări fără zare?
De ce fac din noapte o rază de soare?
De ce iau din soare doar miezul fierbinte?

De ce scriu, în mine, doar pagini uitate?
De ce-mi ard în palme doar focuri de gheaţă?
De ce-mi prind destinul c-un capăt de aţă?
De ce mă lumină doar miezul de noapte?

De-aş şti de ce-s astea întrebări vitale
Şi de ce lumina în ochi se aprinde,
De ce îndoiala pe om îl cuprinde,
Aş fugi de mine, mi-aş pieri din cale.

De-aş şti de ce gândul cade iar pe gânduri,
De-aş şti de ce clipa se trece-n uitare,
De ce-n zorii zilei o speranţă moare,
Aş ieşi din mine, m-aş preface-n vânturi.

M-aş duce-n nisipuri ca un vânt de dune,
Aş iubi-ndoiala ca pe-o zână rece,
Aş trăi iubirea ca pe-un dor ce trece
Şi doar cu uitarea, uitând, aş rămâne.

Dar cum toate astea n-au vreo raţiune
Şi nu poţi prin viaţă s-alegi altă viaţă,
Arzi, prin suferinţă, globul tău de gheaţă...
Omul una face, gândul alta-i spune.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vorbele tac

Când vorbele tac
un suflet se naşte
şi iubirea inundă
trăirile minţii.

Trăirile minţii
să treci te învaţă,
prin labirintul vieţii,
când vorbele tac.

Când vorbele tac
iubirea te prinde
cu mii de cuvinte-n
trăirile minţii.

Trăirile minţii
îţi zbuciumă timpul,
biet singuratic,
când vorbele tac.

Când vorbele tac
în gând se-nfiripă,
cu greu stăpânite,
trăirile minţii.

Trăirile minţii
în vise se schimbă,
la apusul cel dulce,
când vorbele tac.

Când vorbele tac
un suflet se pierde
lăsând în restrişte
trăirile minţii.

poezie de Silviu Crăciunaş (2010)
Adăugat de Silviu Crăciunaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

În casa mea ...

În casa mea cu-arome de cetină de brad,
Sub şemineu-n care se zbat luciri de foc,
Pe-un pat făcut în grabă din flori de busuioc,
Lângă iubita-mi dulce, mă las încet să cad.

Îi mângâi părul galben, ca spicele de grâu.
Se-apleacă peste mine cu ochii scânteind.
Se-aude, ca prin ceaţă, doar focul pâlpâind
Şi cetera iubirii, ca susurul de râu.

O aripă divină întinde peste noi,
Pe inimile noastre, care-n mănunchi se zbat,
Pe pielea ta virgină, pe zâmbetul curat,
Veşmântul ei de purpuri, văzând că suntem goi.

Iubita mea frumoasă, cu mersul tău mlădiu,
Îţi las o sărutare în palmă amanet.
Din vorbe negrăite-ţi compun un nou sonet,
Adulmecând arome din trupul tău, când scriu.

Rămâi în casa noastră, mireasă să te fac
Şi lasă-n urmă viaţa ce-n ceaţă s-a pierdut.
Din inimi regăsite, din timpul ne-nceput,
Să ancorăm o punte-ntrupată pentr-un veac.

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E tare greu când ţi-e dor...

Văd acum în depărtare
Un punct mic ce se vede-n zare.
Îi văd! Îi văd venind...
Ziua o-ncep sărbătorind,
I-am aşteptat atâta vreme
Şi-i greu! E greu să tot aştept,
Pornesc la drum la întâmpinare,
Grăbită să le dau o sărutare.
Acum îi văd, le zăresc faţa,
Şi-i greu. E tare greu.
E greu să transpun în cuvinte
Tot ce-am adunat atâta timp în minte,
Chiar dacă au venit eu nu le-aş mai da drumul.
Sub mantia timpului i-aş ascunde-n fumul...
Dar vremea mea de mult e în apus
E doar un vis, din visul meu de sus.

poezie de Eugenia Calancea (15 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

JOACA CU TIMPUL

Mă joc cu timpul!
În fiecare dimineaţă,
Deschizându-mi pleoapele cu greu,
Îmi trebuie un lung moment
Ca să îmi vin în fire
Şi să îmi dau seama
Unde şi în ce timp sunt eu.
Mă joc cu el,
Se joacă cu mine,
Ieri a fost mai volubil,
Astăzi, de angoase-i plin,
Dar ştiu că nimic din ce-a fost
Nu mai pot retrăi,
Aşa că încerc să găsesc
Punctul de unde din nou
S-o pornesc.
El, timpul, este frivol,
Cât ai clipi pleacă în zbor
Şi mă trezesc gârbovită
Şi cu sufletul gol.
Joaca cu timpul,
O iluzie, cu dorinţe avide
De nemărginire,
A fost ieri, a fost azi,
Dar, fi-va şi mâine?

poezie de Luci Ţunea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge

fulgi albi, fulgi pufoşi atârnă de nori
e iarnă, e frig şi e ger
timpul iar grăbeşte, vremuri se mai frâng
plutesc pe o barcă, eu, o femeie, un gând
pe buze cerni stele
fuge iubirea pe valuri haihui
undeva, pe ţărm, un oftat
mă opresc, tu surâzi
un sărut, un nou început
ce frumoasă eşti
albă, inocentă şi pură
vâlvătaia privirii, e sânge, e foc, e şuvoi
mângâi coapse unduite pe ape
rătăcit în intensitatea curburii
cântă vântul, zboară pescăruşi peste zare
sărută-mă femeie în mare
valuri te prind, te cuprind
şi te strâng în braţe de foc
offf, în viaţa asta fără de noroc
freamătă vântul în valuri
vreau buze, vreau trupul, vrea timpul să curgă între noi
să adormim apoi în tainicul drum
hai cântă femeie, o dată, îţi cer
să fii a mea în astă noapte, mai cer
femeie, duioasă făptură, înger în cer
să împletim din măinii o scară spre cer
hai vino iubito, hai vino lumină
ochii să îi sorb în zorii noi primăveri
să te iubesc în viscolul din noi
mai ninge femeie, ne ninge pe noi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pleca! Am plâns...

Noaptea vine după seară,
Ziua a trecut mai greu,
Gându-mi zboară-n "sus" mereu,
Mă opresc căci nu am scară.
Nici însoţitor un.... Zeu.

Am destinul ce mă poartă
Peste tot şi... chiar haihui,
N-am să dau gir nimănui,
Nu am chei, nici altă poartă
Şi nici inimi să descui.

Numai bine şi...
scări de urcat... cât mai sus...
Iar cheile să fie potrivite,
Altfel? Dorul ţi-e răpus.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (20 mai 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne smulgem de la sânul

puternic cioplit în uitarea de ceaţă
nervii noştri au prins rădăcini
de-a valma peste tot în vertebre
de oţel-inox şi roci călduţe cu mii
de guri vor hohoti pe flori de lotus
peste mări interioare adânci redate

ne smulgem şi ne aruncăm în hău
unde vom fi prinşi de flăcări vii
care ne păcălesc în ritmuri de salsa
visul zboară purtat în pânze negre

ţinem în gură sânul de greu bazalt
spălat în lacrimi surprinse pe buze

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărarea viselor

Iar am visat că urc spre infinit,
iar am visat poteci nenumărate,
întinereau chemările în gând
şi noaptea se stingea cu demnitate.

Liniştea de toamnă mă inspiră,
cad umbrele sub nucii arămii,
strivesc în pumn o frunză când tăcerea,
îmi strigă dintre dealuri: "Mai rămâi!"

N-am vreme, cad cuvinte peste mine,
Mor clipe amăgite-n calendar
şi-n trecerea de astazi către mâine,
cuprinsă sunt de-un dor rudimentar.

În ora ce se-ascunde-n coame nude,
mi-aş cumpăra doar zile fără ceaţă,
ceasul nu vrea să îmi oprească timpul,
şi răsăritul azi îmi ia din viaţă.

S-au oxidat secundele-n perete,
îi cer iertare-n trecăt unui nor,
cuminte dimineaţa stă pe dealuri,
iar eu suspin de dorul unui zbor.

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delimitare

Între cei lipsiţi de har
Şi-ăi cu foc în vatră,
Nu e piatră de hotar,
Ci hotar de piatră!

epigramă de Corneliu Berbente din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am tălpile rănite

Am tălpile rănite de drumuri fără rost
Şi urme-nsângerate las timpului anost.

Simt gândul meu vibrând şi las singurătatea,
În urma-mi cad stele fără să simtă noaptea.

În trupul meu suspină albastre picuri reci,
Nu-s lacrimi şi nici patimi din visele betegi.

În mine încolţeşte din nou fugarul timp
Cuvinte-obositoate le scriu în contratimp.

Neputincoasă stau în sufletul ce doare
Şi-aud ecoul greu în sunet de izvoare.

Eternitatea-i, pădurea fără glas
Dar n-o să-mi frângă visul, e tot ce a rămas.

Am tălpile rănite de drumuri fără rost
Şi timpul mă îngână, gândindu-se la cost.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec anii mei...

Trec anii mei ca păsări călătoare
spre un tărâm de vis nedesluşit
lăsând în urmă clipa care moare
pe-o margine de dor fără sfârşit.
Şi-atâtea vechi speranţe, revenite,
se-adună-n poarta visului ratat
cu tolbele-ncărcate de ispite
într-un trecut cu nume de păcat.

Nu am crezut că timpul le adună
să le aştearnă-n cuget mai târziu,
din poarta neuitării să îmi spună
că m-ai iubit prea mult, fără să ştiu.
Voiam să fie simplă aventură
pe-o margine de timp fără hotar,
iar noi doar visători care îşi jură
credinţă falsă pe un vechi altar.

Privirea ta, rămasă peste vreme
pe umbra unui gând întârziat,
revine din trecut să mă recheme
pe-acel tărâm cu urme de păcat.
S-ajung acolo? - falsă frenezie,
în pragul neuitărilor ce mor...!
Îţi voi păstra doar amintirea vie
în insomnii cernute peste dor!...

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imensitate

Taci şi lasă tăcerea să te... conducă,
Taci... şi lasă vremea, timpul să curgă
Cum curge un râu învolburat de munte,
Taci şi ascultă cum cântă-n cascade!

Priveşte uimirea din mine prin timpul...
Timpul ce vine, ce mi te aduce în cale,
Lasă fiorii, fiorii să-ţi freamăte-n... sânge,
Fierbe şi pierde-te-n doar în privirea mea!

Trăieşte clipa, trăieşte doar pentru mine,
Uită de ieri şi de zile trecute, rămâi cu...
Rămâi cu mine-n eternitate... Minune,
Împarte infinitul la doi, împarte-l la Noi!

Lasă tot cerul să ne zâmbească acum,
Toţi norii lasă-i să curgă picuri pe Noi,
Păşeşte în viaţă prin roua de dimineaţă,
Uită şi lasă uitarea să moară, să... piară!

Cuprinde tot imposibilul, cuprinde... Tot,
Cuprinde visul, visul din noaptea uitată,
Alege o Stea, fii doar steaua, steaua mea
Aici aievea, aici cuprinde... imensitatea!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!