O altă toamnă

Stau acum sub clar de lună
şi privesc bolta albastră,
mai aştept să bată vântul
norii să se răspândească.

Uite-o stea, vine în goană
peste-ntinsul străveziu,
lese-o dâră de lumină
şi-apoi dispare-n pustiu.

Se simte răcoarea nopţii,
frunza-n pomi a ruginit,
teiul a pierdut podoaba
şi-acum este dezgolit.
A îmbătrânit şi toamna
cum văd eu, aşa, se pare,
holda este mai saracă,
suflă vântul prin hambare.

Mă retrag la mine-n vatră
să văd ce-mi oferă timpul,
pentru anii ce-au rămas,
toamna este anotimpul.

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bată vântul

Bată vântul cât de tare,
Nu se stinge mândrul soare!
Bată vântul cât o vrea,
Nu se stinge nici o stea!
Bată vântul fără milă,
Nu se stinge-a mea lumină!
Bată vântul furios,
Nu mai dă soarele jos!

poezie clasică de Grigore Vieru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

E toamnă în viaţă, în noi
E toamnă pe cărare,
Afară plâng a nevoi
Doi puişori de floare.

La geam cântă vântul,
Toamna este tristă,
În buzunar la mine
A ruginit o batistă.

O toamnă e şi viaţa,
Căci moare agale
În fiecare dimineaţă
Răsăritul de soare.

Iarăşi ploi, iarăşi frig,
Vântul e profetul
Omul pare acum mic
Şi supărat bietul.

Convoiul de păsări
A inundat zenitul,
Etern rămâne cerul
Şi soarele necăjitul.

Nu ştiu ce se-ntâmplă,
Toamna asta doare,
La mine pe tâmplă
Părul a albit tare.

poezie de Amelia Florentina Glava
Adăugat de AMelia
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, tempora...

Iubito, au ruginit castanii
Aşa trecut-au anii
Simt cum alunec în mreaja unui vers
O tempora, o mores

Trecut-a timpul verii
Au ruginit şi merii
Şi am ajuns în toamna vieţii
Cu gândul trist la anii tinereţii

Îmi pare rău, dragostea mea
Că anii au trecut
Şi nu ţi-am dat iubirea
Pe cât eu aş fi vrut

Se scutur frunzele în drum
Aş vrea ceva să ăţi mai spun
Mi-e sufletul o rană
Tu eşti fetiţa mea morgană

Şi-acum pe înserat
Pe geam stau splecat
Aş vrea să-ţi spun mai des
O tempora, o mores

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca o reverenţă, frunza

Pregătiri de toamnă şi la mine-n sânge,
şi o greutate simt acum la mers,
cred că-mi face semne frunza ce se frânge,
printr-o reverenţă dinspre univers.

Doamne, vine toamna, parcă-i o dovadă
că-i destulă toamnă s-o aştepte-n noi,
dacă nu le vine ochilor să-şi creadă
că senini din toate sunt numai ei doi.

Ca o reverenţă frunza-n prăbuşire
umerii mi-i umple de un tragic scrum,
triste monumente uită să respire
când se-aude ţipăt de cocor în drum.

Sunt schimbări grozave orşiunde, parcă,
prin tufişe slute - zdrenţe moi de nimb,
cu prilejul vieţii moartea mă încearcă,
toamna-i anotimpul ce devine timp.

De-ntrebări finale, ziua este plină,
toamna arde cuprul în copacii gri,
ca o reverenţă frunza în lumină
caută motivul de a se jerfi.

poezie celebră de Adrian Păunescu din vol. "Apogeul firii"
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi vine toamna

Si trece vara, vine toamna
cât de aproape tu mā simti?
las frunzele sā-mi steargā fata
si buzele zilei pustii...

Iar gândul sā treacā cu zborul,
ca noptile ce-au fost fierbinti,
în verile când mā scāldai cu dorul
si mā chemai sā nu mā uiti...

În locul verii vine toamna
când strugurii sunt moi si copti
se coc si merii lângā poarta
sārutului cu foi de soc..

Dacå pādurea este goalā,
vād urma pasilor trecuti
când ne plimbam pierduti în varā
fārā sā stim cā toamna dor...

Si trece vara, vine toamna
dar trec si anii printre noi,
rāmân si singuratici pomii
cu frunze galbene ce mor!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi toamna creşte...

Tu taci, şi visele uscate
În cioburi galbene se sfarmă,
Sub talpa ochiului tomnatec,
Trecutul îţi devine armă.

Tu taci, şi vântul te deschide
În chihlimbarul străveziu
De umbre viaţa se desprinde
Şi toamna creşte în pustiu.

poezie de Andrada Ianosi
Adăugat de Mona Suciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna mea

TOAMNA MEA

Ascult vântul toamnei, ce-mi bate la uşă,
Prin anotimpul ce ce adoarme-n amurg.
Din frunze croşetez gândului, mănuşă,
Când lacrimile ploii în suflet se scurg.

Se cerne tristeţea-mi ca ploaia-n furtună,
De mila frunzei bătută şi brumată.
Doar vântul îi cântă pe-a ramului strună,
Prohod de adio, din viaţa curmată.

Presimt că toamna mi-aduce gongul morţii,
Când sufletul se scurge într-un vis profund
Şi nu regăsesc drumul vieţii şi-al sorţii,
În primăveri să mai cultiv gândul fecund.

Bruma şi frigul îmi îngheaţă privirea
Şi-adeseori rămâne ideea-n condei.
Iar timpul pecetluieşte amintirea
Pe papirus legat cu firul legendei.

Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi este toamnă

Îmi este toamnă acum de tine
îmi este dor
de dor păgân
şi-mi plange toamna flori pe sân
Îmi este toamnă acum de noi
şi te găsesc părtaş la ploi
sălbatic
şi frumos
creştin
... mai vii în cerul unui crin?
Îmi este toamnă nemiloasă
mă ţine trează la ferastră
... şi te găsesc la mine-n zori
creştin
sălbatic
şi frumos
... mai vii în toamna unui Eros?
De tine'mi este toamnă acum
divin e cerul
cer de scrum
când eu întreb ca o nebună
.... mai vii in toamna mea de lună?!

poezie de Valentina Ştefan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie într-un vers

Toamna
Vântul suflă şi-un strai de frunze acoperă totul.

Octombrie
Furtuna rupe şi-ultima frunză de vie.

Toamna târzie
Prima brumă atinge trandafirul rămas.

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

O să vină toamna

O să vină toamna cu lungi insomnii,
Cu nori aruncaţi peste-acoperişuri,
O toamna rugină, în care devii,
În văile albe de sub zmeurişuri.

O să vina toamna, cu parcuri ecou,
Sandale în ploaie şi râuri pe stradă,
O să vină toamna, enigmatic, din nou.
Ca un clopot uitat, amintindu-şi să bată.

O să vină toamna, inevitabil şi sferic,
Mă plimb prin tăcerea de frunze căzute,
Prin vântul de zi, transparent şi himeric
În nopţile peste-ntuneric stătute.

Se lasă deci toamna, o duminică-n vară,
Cu aerul veşted arzând peste nări.
Anotimp descleştat în imagini de seară.
Cu timp strecurat de secunde şi stări.

poezie de Ana Larisa Bratu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna sufletului

E toamnă... iar vântul îmi bate
prin sufletul plin de regrete...
Tiptil, cenuşiul îmi scoate
gustul migdal, în sonete
şi printre vântoase răzbate...

Treptat gândurile plouate
se-apropie de şemineu
şi stau zgribulite, mai toate.
Grilajul de fier cade greu...
E toamnă... iar vântul tot bate....

Afară-nfundat este drumul
Pierdut în perdeaua de ploaie...
Din coş se întoarce iar fumul
şi bântuie grav prin odaie...
Din vise rămâne doar scrumul...

E toamnă... iar vântul tot bate....

poezie de Aurelia Tarniceri
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa începe toamna

aşa începe toamna
cu vânt şi cu speranţe,
la căderea nopţii
ziua se preface-n intangibil
şi eu, rival cu soarele stins,
ascult cum în crânguri
trosneşte primul ger,
învârt cuţitul ruginit în inimă
pentru a o face să înţeleagă
că nu pe tot ce pune ochii
este iubire
şi ea se topeşte încet-încet
fără lacrimi
şi eu, străin,
privesc la ea cum se mistuie.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (8 octombrie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

..

plouă mărunt peste câmpul gol
şi cerul pare atât de aproape
au plecat cocorii domol
mânaţi de toamna ce nu-i mai încape

mi-e gândul tot mai pustiu
se scutură iar roze
de tine nimic nu mai ştiu
străină îmi eşti chiar şi în poze

şi vântul îmi biciuie faţa
noaptea încet coboară
simt aerul rece ca gheaţa
la fel e în casă cum e şi afară

şoptind abia încep să vă strig
pe tine iubito pe tine vară
de ce m-aţi dezgolit în frig
şi-aţi pus în loc toamna să-mi fie povară?...

George Ionită în Leaganul toamnei (2018)
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire-n noapte

Privesc în noapte la cerul înnorat,
A ta iubire mi-o închipui privindu-l
Şi parcă timpul trece mai treptat,
Că norii albi pe lângă lună trec singuri.
Privesc cum inima mea e tăcută
Şi caută un strop de vis pierdut,
Iar eu îmi închipui că sunt iar cu tine,
Ţinându-mă la pieptul tău tăcut
Şi parcă universul se opreşte
Şi-apoi o ia din nou de la-nceput,
Iar cerul parcă râde şi-mi vorbeşte tandru,
Norii şi vântul au dispărut
Şi tu-mi zâmbeşti şi-mi dai un sărut.

poezie de Eugenia Calancea (22 februarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar...

Stau la geam cu capu-n mână
iar pisoiul toarce timpul
ca pe un fuior de lână.
Iar se schimbă anotimpul!

Plouă-ncet cu picuri mici
peste câmpuri, peste floare,
vântul taie ca un brici.
Toamna aceasta iar mă doare.

Amintiri mă-ncearcă iar
peste tot sunt frunze ude
totu-mi pare în zadar.
Aş pleca, dar nu ştiu unde...

poezie de Titina Nică Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

Toamna târziu
În noaptea cu lună,
Cum vâjâie codrul
Şi geme şi sună!
Din nordul cu neguri
Un vuiet răsare
Şi vine şi creşte
Mai iute, mai tare;
Iar codrul aude,
Puternicul rege
Aude prin noapte
Şi bine-nţelege
Al oştilor vuiet
Din norduri pornite -
El vrea să răscoale
Puteri obosite
Şi-njură şi urlă,
Că-şi simte pierirea.
Şi galben se face,
Nu poate s-adoarmă,
Nu-şi află nici pace,
Şi tremură codrul
Cu inima ruptă
De spaimă, se zbate,
Cu vântul se luptă,
Pocneşte şi sună
Şi-şi urlă durerea,
Căci vântul îl prinde
Şi-l strânge de mijloc
Topindu-i puterea!
Şi codrul se-ndoaie;
Şi-l biruie vântul
Râzând îl sugrumă
Şi-i rupe veştmântul
Şi părul i-l smulge
Şi-n văi îl aruncă.
Un ţipăt răsare
Pe deal şi pe luncă;
Grăbitele păsări
Cu vuiet aleargă
Şi norii vin stoluri
Pe-ntinderea largă
De spaimă s-aascunde
Pârâul sub ghiaţă -
Şi regele codru,
Din ultima viaţă
Suspină văzându-şi
Pustiul, şi geme
Şi cade pe spate
Şi moare cu fruntea
Pe pieptul naturii
Şi moare natura
De jalea pădurii
În toamna târzie!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptarea-i grea

Vântul bate iar în geam
Şi ploaia curge şiroaie,
Speranţa mea va fuge iar,
Că oasele din nou mă doare.

Afară se vede, e rece iar
Şi tu nu vii la mine,
Stau şi privesc din nou la geam,
Cu gândul iar la tine.

Eşti acum departe de mine,
Mă simt singură în loc,
Că inima mea este la tine
Şi stau nerăbdătoare ca un foc.

Vine iar un cer fierbinte,
Aştept aşa cum tu ai zis,
Să stau şi să fiu cuminte,
Şi tu vii cum ai promis.

poezie de Eugenia Calancea (8 mai 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-agită vântul

Se tânguie în veştejeală
Amurgul, vântul prin păduri,
Şi sfâşie la nimereală
Crenguţe vii şi uscături.

Se răsuceşte şi aleargă,
Şi fură aşternut de sol,
Şi toamna-şi pune pe o targă
Un pui de deal, ce-a rămas gol.

El a strigat în dezgolire,
Prin ploi iscate din senin...
Rămas confuz în răscolire,
Aşteaptă-n vers să îI alin.

Livada murmură balade,
Şi-şi leagănă cu patos, dor,
Şi pomi, şi frunze în rulade,
Ce s-au unit şi triste, mor...

S-agită vântul şi-n ţărână,
Pe sub rever de cer mâhnit,
Şi-un gard bătrân, căzut pe-o rână,
A plâns un timp... acu-i tihnit.

Pe-o lacrimă, în toamna mea,
Un vânt în frământări, jelea...

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţire

Ai îmbătrânit, dragă toamnă,
Ţi-am văzut chipul ruginiu în geam.
Începi să dezbraci
Copacii din livadă,
Schimbând peisajul, iar vântul se plimbă hoinar.
Nu te-am aşteptat acum, de bună seamă.
De ce te-ai grăbit, să vii aşa, deodată?
Îmbrăţişarea ta rece îmi spune
Că timpul meu a trecut,
Iar soarele strălucitor se duce încet,
Către apus.
Ne despărţim spunându-ţi "bun rămas!"
Regret zilele senine ce-au trecut,
Dar tu... rămâi Crăiasa unui vis.

poezie de Ion Răduţ din Un pod peste timp
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţire

Ai îmbătrânit dragă toamnă,
Ţi-am văzut chipul ruginiu în geam.
Începi să dezbraci
Copacii din livadă,
Schimbând peisajul, iar vântul se plimbă hoinar.
Nu te-am aşteptat acum, de bună seamă.
De ce te-ai grăbit, să vii aşa, deodată?
Îmbrăţişarea ta rece îmi spune
Că timpul meu a trecut,
Iar soarele strălucitor se duce încet,
Către apus.
Ne despărţim spunându-ţi "bun rămas!"
Regret zilele senine ce-au trecut,
Dar tu... rămâi Crăiasa unui vis.

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!