Cine nu crede nu-i pescar

Mi-a povestit vorbind în şoaptă
Ce peşte mare a avut în plasă,
Numai cu solzii de pe partea dreaptă
Puteai să pui acoperiş la casă.

epigramă de Paul Constantin (27 iunie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

A prins o umbră

de peşte în râul suspect de umed
apoi altă umbră de peşte cu solzii
care ieşeau uneori din apă să se zvânte
la vânticelul ce făcea fente printre arinii
şi salciile pletoase cum erau rockerii
când erau ei la modă şi îndopaţi
cu toate tipurile de droguri luate
în căutarea fericirii din visul făcut scrum
nici nu-şi aminteşte câtă umbră de peşte
a prins în locul acela amorţit de plute
cârlige şi ancore cu femei păianjen
femeile curăţau umbrele de peşte
şi despărţeau cu ajutorul unui satâr
umbra de peşte atât de precis încât
puteai să juri că nu era real ce vedeai

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa

Uneori, când se trezea, închidea din nou ochii şi
Mai privea o dată acea casa albă pe care
Ea o cunoscuse numai în somn, numai în stare
De vis – şi-n care nu intrase, dorind enorm deşi.

Ce mi-a povestit, demult, despre acea casă, întrebi?
Poartă albă, terasă, uşi cu geamuri la intrare;
Balustradă pe-acoperiş în partea dinspre mare;
Vânturi saline care bat printre brazii verzi, superbi.

E-acolo ea acum, oriunde-o fi acel loc, oare?
Doar un nebun ar încerca să afle paradisul
Creat de-o minte visătoare, cu tot dinadinsul.
Iubito, noapte de noapte, eu ies în larg, pe mare.

poezie de Richard Wilbur (1921), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Starea e (accentuat)

E (accentuat)

Ochi de peşte.

Cozi de peşte.

Vene maţe branhiile!

Peşte sunt în plasă de păianjen!

Aufff!

poezie de Adrian Mocanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturisire

În timp ce-n drum spre casă te-nsoţesc
Şi fiecare şoaptă ţi-o pândesc,
Sunt încântat de tot ce spui şi faci,
Te-admir vorbind, dar mult mai mult... când taci!

epigramă de Constantin Manea-Buzău din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceilalţi mai rămân oleacă sub răchită, la umbră, să odihnească bucatele. Şi, din vorbă în vorbă, cel ce avuse trei pâni dă doi lei celui cu două pâni, zicând:
– Ţine, frate, partea dumitale, şi fă ce vrei cu dânsa. Ai avut două pâni întregi, doi lei ţi se cuvin. Şi mie îmi opresc trei lei, fiindc-am avut trei pâni întregi, şi tot ca ale tale de mari, după cum ştii.

– Cum aşa?! zise celălalt cu dispreţ! pentru ce numai doi lei, şi nu doi şi jumătate, partea dreaptă ce ni se cuvine fiecăruia? Omul putea să nu ne deie nimic, şi atunci cum rămânea?
– Cum să rămâie? zise cel cu trei pâni; atunci aş fi avut eu pomană pentru partea ce mi se cuvine de la trei pâni, iar tu, de la două, şi pace bună. Acum, însă, noi am mâncat degeaba, şi banii pentru pâne îi avem în pungă cu prisos: eu trei lei şi tu doi lei, fiecare după numărul pânilor ce am avut. Mai dreaptă împărţeală decât aceasta nu cred că se mai poate nici la Dumnezeu sfântul...
– Ba nu, prietene, zice cel cu două pâni. Eu nu mă ţin că mi-ai făcut parte dreaptă. Haide să ne judecăm, şi cum a zice judecata, aşa să rămâie.
– Haide şi la judecată, zise celălalt, dacă nu te mulţămeşti. Cred că şi judecata are să-mi găsească dreptate, deşi nu m-am târât prin judecăţi de când sunt.

Cinci pâni în Ion Creangă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de portocal

Bunicul era cu poveştile
mă iubea, chiar dacă nu mi-a vorbit niciodată
se uita din fotografia veche la mine
avea la ureche flori de portocal
şi o bunică încolăcită-n scaun.

Într-o noapte mi-a atins aripa dreaptă
mi-a sărutat liniştea din gene
cu pulbere de triluri mi-a povestit viaţa şi moartea
în cameră se împleteau luminile din stradă
bunicul era om bun şi camera adia toată în miros de portocali.

poezie de Laura Soltuzu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

sunt un peşte
lăsat pe uscat
cu oasele ieşind din carnea cea verde
cu solzii înflorind din piele
şi ochii duşi în fundul branhiilor

nici nu mai ştiu să înot
iar apa
e atât de departe

miroase a cer senin
a frunze grele
şi flori
de care eu
n-am avut vreodată nevoie

poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

.. Am avut norocul de a cunoaşte pe Angel Demetriescu de demult. Mi-a fost profesor şi mai în urmă amic. Şi amiciţia nu mi-a şters nici o clipă respectul cuvenit profesorului.(...)
Eram în clasa IV-a. Dupe programul de atunci, într-a patra se preda o geografie mare şi grea. (Partea I)

Barbu Ştefănescu Delavrancea în Angel Demetriescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

O formă nouă din aluat de pâine

Astăzi, de Florii, ştiu că-i dezlegare -
Peşte vom mânca, toţi, în Postul Mare;
Apă mai avem şi făină-n casă,
Dacă frământăm... peşte o să iasă!

epigramă de Carmen Cristina Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şalăul (Sander lucioperca)

Peşte mare, carnivor,
Un feroce răpitor,
Ce trăieşte-n estuare,
Bălţi şi ape curgătoare.

Spatele e gri verzui,
Cu dugi brune sau negrui,
Gura largă, dinţi colţoşi,
Solzii mici şi mulţi, rugoşi.

Ca momeli, se pescuieşte
Cu năluci, cu râme, peşte;
Mai uşor e capturat
Doar cu "mortul manevrat".

Carnea crudă-i rozalie,
Iar gătită-i alburie;
E un peşte fără oase,
Cu arome savuroase.

Carnea-i fină, delicioasă,
Slabă, foarte sănătoasă;
Cu-n vin alb ca băutură,
Simţi cum se topeşte-n gură.

Care e "defectul" său?
Este scump de-ţi vine rău:
Dai pe-un kil ‒ pot să probez,
Cât pe 10 de orez.

pamflet de George Budoi din Peştii, pescarii şi pescuitul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (8 decembrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei vânzătoare

După ce-am plătit la casă,
Ea mi-a zis îmbujorată
Când punea produsu-n plasă:
-Restul... poate altă dată!

epigramă de Stelică Romaniuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lane: Chiar conceptul de naştere este oarecum incomod.
Rory: Da. Copiii sunt ca lumea, dar modul în care ajungi să-i ai pare un fel de glumă cosmică.
Lane: Cu siguranţă gândită de un bărbat.
Rory: Mama mi-a zis asta când mi-a povestit de unde vin bebeluşii.
Lane: Mama mea încă nu mi-a povestit.
Rory: Zău?
Lane: Când verişoara mea a rămas însărcinată mi-a zis că e din cauză că aripile unui înger i-au mângâiat faţa.
Rorz: Pot să-ţi dau eu detaliile cândva dacă vrei.
Lane: Nu, mulţumesc, am aflat de pe stradă.

replici din filmul serial Fetele Gilmore
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai bine să locuieşti într-un colţ pe acoperiş decât cu o nevastă gâlcevitore într-o casă mare.

Solomon în Biblia
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

O soluţie

Când soacra mea-i cu gura mare
Şi-mi caută în toate-o vină,
O fac, urgent, ascultătoare,
Vorbind în şoaptă c-o vecină.

epigramă de Stelică Romaniuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caniculă

A luat banii şi o plasă,
Mergând la piaţă ca expert.
Întors ud, a pus pe masă,
Ouă prăjite şi vin fiert.

epigramă de Paul Constantin (25 iunie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce ne caracterizează

Bunătatea nu-i aleasă
Bani n-avem, dar ce ne pasă!
Buni doar de căzut în plasă
Buni să nu ieşim din casă!

epigramă de Constantin Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdere sau câştig?

- Azi a murit mama mare.
- Dar ce a avut, Ioane?
- La şosea, o vilă tare,
Şi... câteva milioane.

epigramă de Paul Constantin (10 octombrie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calcanul (Scophthalmus maximus)

E-un peşte dintre cei ciudaţi,
Pe care îi privim miraţi:
Natura parcă i-a greşit
Tiparul când i l-a croit.

E-un peşte cu o viaţă lungă,
Dar care parcă-i într-o dungă*:
Cu corpu-n formă de disc plat,
La fel de lung pe cât de lat,

Cu aripioare laterale
Ca nişte franjuri corporale.
La-înot, această arătare
E-o "farfurie zburătoare".

Îi este capul rău pocit,
Pe partea dreaptă mult turtit,
Iar ochii-s mari şi bulbucaţi,
Pe partea stângă aşezaţi.

Şi fălcile-s grotesc turtite,
Cu dinţi puternici încropite;
Tot capul îţi stârneşte groază,
Iar fălcile te-nfricoşează.

Dar astă groaznică jivină,
Cu pielea ei de pete plină,
Pe cât inspiră mult dezgust,
Pe-atât de bună e la gust,

Căci carnea lui e delicioasă,
E albă, fină, savuroasă
Şi, cum ar spune moş Tănase,
Ea are doar puţine oase.

Grătar, prăjit sau la cuptor
Şi asortat cu-n vinişor ‒
Un vin alb, sec, de buturugă,
Ce cu ăst peşte se "conjugă",

Aligoté sau o Fetească,
Sau Tămâioasă românească ‒,
Calcanu-i senzaţional,
La masă este un regal.

poezie de George Budoi din Peştii, pescarii şi pescuitul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (25 martie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am să uit

"... omul nostru cel vechi a fost răstignit... socotiţi- vă morţi..."
(Romani 6:6 şi 11)

Tot citind în Cartea Sfântă despre farmecul de sus,
De splendoarea nevisată şi de slava lui Isus,
Mă izbi un foc puternic şi strigai cu-nfrigurare:
"Care-i, Doamne, calea către slava Ta nepieritoare?"

Se apropie de mine şi-mi răspunse blând, în şoaptă:
"Betleem pân' la Golgota, asta-i calea Mea cea dreaptă!"
N-am ştiut prea mult ce-nseamnă. Şi văzându-mi de cărare,
Uite-aşa, ca din senin, mă-ncolţi o gloată mare.

Toţi ai mei, copii, nevastă, cunoscut sau chiar străin,
Şi-ncepură să m-apese toţi cu vorbe cu venin.
Nemaiînţelegând nimica, strigai tare: "Aoleu!"
Domnul mă-ntrebă pe dată: "Ce-ai păţit, copilul Meu?"

"Doamne, ăştia-mi trag de haină şi mă lasă gol în lume,
Pe degeaba îmi împroaşcă cu ruşine bunul nume!"
Mă privi blajin Stăpânul şi îmi zise blând, în şoaptă:
"Eşti în iesle? Stai acolo. Asta-i calea Mea cea dreaptă!"

Tot călătorind prin lume, aprig foamea m-a cuprins,
Dar neavând cu ce s-o 'stâmpăr, să fur mă simţeam împins.
Se apropie Stăpânul şi îmi zise blând, în şoaptă:
"Nu te-abate; rabdă numai. Asta-i calea Mea cea dreaptă!"

Mă-ndreptai cu bucurie la ai mei cu vestea bună,
Însă ei, cu ură mare, se luptau să mă răpună.
Aruncat în mare scârbă, jos, pe cea din urmă treaptă,
Auzii şoptind Blajinul: "Asta-i calea Mea cea dreaptă!"

Tot umblând cu-ai mei odată, unu-mi dete un ştergar,
Altul un lighean cu apă, şi-ntinzând picior murdar,
Zise: "Spală-ne, creştine, bine! Asta-i cinstea ce ţi-e dată!"
Iar Stâpânu-mi zise-n taină: "Spală, asta-i calea Mea cea dreaptă!"

Într-o zi se adunară toţi ai mei, şi mic, şi mare,
Şi urlând se sfătuiră într-un gând să mă omoare.
Tocmai când gândeam să fug, să nu stau ca să mă bată,
Îmi şopti blajin Stăpânul: "Mori, căci asta-i calea dreaptă!"

Şi-am murit. Adică-nseamnă că nu m-am îndreptăţit,
Ci-am tăcut, zăcând în balta de ocări, înnămolit.
Dar ce crezi? O pace care nu încape-n vorba noastră
Mă cuprinse-atunci, căci moartea-i calea vieţii-adevărată.

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foc

În cămaşa cu rondele
Şi miros de busuioc
Am aprins desculţă focul
Că aşa- am avut noroc

O pilotă răvăşită
Aveam drept acoperiş
Si-o saltea plină cu vise
Amândouă înveliş

Zori de ziuă se revarsă
Val cu val din răsărit
Eu stau singură in casă
Foc la foc... arzând mocnit.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!