Flori de portocal

Bunicul era cu poveştile
mă iubea, chiar dacă nu mi-a vorbit niciodată
se uita din fotografia veche la mine
avea la ureche flori de portocal
şi o bunică încolăcită-n scaun.

Într-o noapte mi-a atins aripa dreaptă
mi-a sărutat liniştea din gene
cu pulbere de triluri mi-a povestit viaţa şi moartea
în cameră se împleteau luminile din stradă
bunicul era om bun şi camera adia toată în miros de portocali.

poezie de Laura Soltuzu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Angelice saruturi

Mi-a sărutat vântul privirea
Cu buze dulci de portocal,
Când mi-a zâmbit in vis iubirea,
Sorbeam nectarul din pocal...

Mi-a alintat buzele luna,
Mi le-a atins cu brize calde,
In păru-i nins ades suna
Un clopoţel cu franjuri albe.

De ce-aş uita sărutul nopţii,
Când ea răsare ca o floare,
O iasomie-n dosul porţii
Şi-un palmier pe trup de mare.

Am ochii alintaţi de ploaie,
Şi sufletu-mi presară vise,
Nu las durerea să mă-ndoaie,
Las relele un veac închise.

poezie de Cătălina Melinte
Adăugat de Cătălina Melinte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicul

după ce a murit bunicul,
l-am visat într-o noapte şi mi-a spus:
- vino în cerdac să mai stăm de vorbă.

şi pentru că m-am trezit imediat
şi am văzut o lumină pâlpâind,
am ieşit afară.

bunicul mă aştepta în cerdac

avea în faţă o lumânare aprinsă
şi mânca dintr-un colac

- mamă, tată,
veniti să vi-l vedeţi pe bunicul

am deschis uşa şi le-am arătat
picăturile calde de ceară
şi fărâmăturile rămase

- e bolnav ăsta micu' ziceau ei
noi nu vedem nimic
şi se duceau din nou la culcare

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghiocelul

A apărut de sub zăpadă
Cu trupul gingaş şi firav,
A colindat pădurea toată,
Şi s-a oprit la mine-n prag.
Încet şi dulce la ureche,
Cu glas sfios el mi-a şoptit
Că în pădure-i sărbătoare,
Că primăvara a venit!
Mirată l-am privit cu drag
Şi i-am zâmbit copilăreşte,
El mi-a făcut discret cu ochiul
Şi mi-a şoptit că mă iubeşte.
Mi-a spus c-a aşteptat un an
La mine-n prag iar să revină,
Ca-i era tare dor de mine
Şi că voia să îmi aducă
În sufletul însingurat,
O rază caldă şi senină.
I-am sărutat atunci petala
I-am spus că mi-a fost dor de el
Mi-a dat de înţeles îndată
Că el era tot... singurel.

poezie de Mariana Simionescu (11 martie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu mi-a dat...

Dumnezeu mi-a dat cuvântul,
mi-a dat lacrima şi gândul.
Mi-a dat zâmbetul copilăriei
şi puterea bărbăţiei.
Mi-a dat avântul tinereţii
şi liniştea bătrâneţii.
Mi-a dat visul înălţării
şi măreţia afirmării.
Mi-a dat aripi ca să zbor,
curajos, cutezător.
Cu zâmbetul m-a înzestrat
şi chipul mi-a luminat.
Pentru fapta-i nobilă, măreaţă,
smerit, acum, îi mulţumesc!
De la El am primit viaţă,
porunca Lui împlinesc.

poezie de Dumitru Delcă (3 iulie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lane: Chiar conceptul de naştere este oarecum incomod.
Rory: Da. Copiii sunt ca lumea, dar modul în care ajungi să-i ai pare un fel de glumă cosmică.
Lane: Cu siguranţă gândită de un bărbat.
Rory: Mama mi-a zis asta când mi-a povestit de unde vin bebeluşii.
Lane: Mama mea încă nu mi-a povestit.
Rory: Zău?
Lane: Când verişoara mea a rămas însărcinată mi-a zis că e din cauză că aripile unui înger i-au mângâiat faţa.
Rorz: Pot să-ţi dau eu detaliile cândva dacă vrei.
Lane: Nu, mulţumesc, am aflat de pe stradă.

replici din filmul serial Fetele Gilmore
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a zâmbit

Mi-a zâmbit într-o zi o femeie
Când mergeam încet pe drum.
Era frumoasă ca o zee
Şi mi-a aprins în suflet un dor nebun.

Mi-a zâmbit într-o zi un bătrân
Cu ochii limpezi ca apa de izvor,
Dar avea inima tristă,
Căci sărmanul era cerşetor.

Mi-a zâmbit într-o zi un copil
Cu ochi frumoşi ca două stele.
Mi-am adus aminte de-a mea copilărie
Şi de braţele mamei mele.

Mi-a zâmbit într-o zi un pom
Care era legănat uşor de vânt.
Şi mi-a părut că zâmbeşte un om,
Pe drept cuvânt.

Mi-a zâmbit într -o noapte o stea,
Când priveam cerul plin de stele.
M-am bucurat atunci în sinea mea
Şi m-am întors la visurile mele!

poezie de Vladimir Potlog (13 octombrie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu m-a sărutat

Eu m-am grăbit, ea s-a grăbit
şi în sfârşit, ne-am întâlnit,
la locul unde-am convenit.
Am privit-o, m-a privit,
i-am zâmbit, ea mi-a zâmbit.
I-am dat mâna, mi-a întins mâna
şi amândoi am deschis gura.
I-am vorbit, ea mi-a vorbit.
Am îmbrăţişat-o, m-a îmbrăţişat.
Am sărutat-o... NU M-A SĂRUTAT!!!
S-a supărat şi a plecat.
Oare... unde am greşit?

poezie de Dumitru Delcă (14 noiembrie 2024)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicul

Avea bunicul o pălărie frumoasă
mi-a dăruit şi mie una la fel
mergea la muncă în gradină ori pe câmp
îşi aşeza pălăria jos să nu o murdăreasca
eram mereu împreună, îl imitam
îi plăcea să mă îmbrace la fel cu el
fapt care s-a şi întâmplat
copil cum eram, nu ştiam că-i bolnav
şi într-o zi a murit
nici asta nu am priceput dintr-o dată
aşa că îmi tot aşezam pălăria pe cap
şi întrebam unde-i bunicul?

De atunci am rămas doar cu pălăria
în ea se ascunde bunicul
astăzi ca să fim împreună
nu numai în amintire,
o port la muncă în gradină
o aşez jos lângă flori
şi sap.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (5 mai 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vesperală

Femeia care mi-a vorbit aseară
De constelaţii fixe
Şi stele căzătoare
Avea figura lungă şi verde ca o pară
Şi ochii negri-galbeni ca un adânc de mare...

Femeia care mi-a vorbit aseară
De lucruri mici şi fără importanţă
Avea în glas căldura soarelui de vară
Şi-n gând accentuate propuneri de-alianţă...

Femeia care mi-a vorbit aseară
Avea idei frumoase, dar bizare...
Spunea că "plopii fără soţ" sunt vorbe de ocară,
Şi toţi Luceferii din cărţi sunt stele căzătoare...

Femeia care mi-a vorbit aseară
(Şi care o să-mi vorbească viaţa toată)
A fost odată Mamă,
Dar a rămas Fecioară...
Şi Fiul ei nici astăzi n-are Tată!...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regret...

Azi am vorbit cu Dumnezeu,
Cum am putut, în felul meu,
L-am întrebat de viaţa mea,
De ce acum, de ce aşa!

De ce mi-a dat acest destin
Cu lacrimi grele de pelin
De ce mi-a dat o cruce grea
Cu numele strivit pe ea.

Şi nu mi-a spus când am venit
Că o să am de suferit,
Că viaţa mea e-o poezie
Precum a Pandorei cutie.

Un vers ce nu se mai termină
În drumul său către lumină,
Un vers hoinar într-o poveste
Care mereu călătoreşte.

El mi-a răspuns în felul Său,
L-am auzit în gândul meu,
Şi Mi-a şoptit de viaţa mea,
Punând pe cer încă o stea.

Am înţeles atunci că-n viaţă,
Nu-s toate bune de povaţă,
Dar trebuie să le-încercăm,
Si-apoi din ele să-nvăţăm.

Ne alergăm printre cuvinte,
Şi nu vrem să luăm aminte,
Că viaţa trebuie trăită,
Şi nici o clipă irosită.

Căci vom ajunge printre stele,
Fără să poţi privi spre ele,
Şi-adânc apoi vom regreta.
Căci n-am trăit când trebuia.

Deci ţine-ti minte dragii mei,
Căci anii cât or fi de grei,
În univers se vor topi
Şi alţii nu vor mai veni.

Azi am vorbit cu Dumnezeu
Şi Mi-a vorbit de viaţa mea
Mi-a arătat în felul Său
Că sus acolo am o stea.

poezie de Alexandru Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată eram la oră şi a trebuit să mă interpretez pe mine atunci când sunt singur la mine în cameră. Şi cum nu avusesem niciodată camera mea, a trebuit să improvizez. Mama mi-a spus că actoria este pentru oamenii bogaţi şi că ar trebui să-mi caut de lucru. M-am lăsat de liceu după doi ani, dar n-am uitat ce mi-a spus profesoara, că am jucat natural. Nu ştiu care este diferenţa dintre a fi natural şi a fi real.

citat din Al Pacino
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi aduc aminte cu mare bucurie de curte, de livada din care mâncam roşii, ardei gras, fasole verde. Bunicii erau şi nişte gospodari desăvârşiţi. Bunicul meu mi-a făcut un leagăn identic cu cel din desenul animat "Heidi". Aveam un nuc imens şi a bătut nişte fiare mari ca să atârne leagănul. Nu avea nimeni leagăn cum aveam eu. Şi pentru că era la modă Nadia Comăneci mi-a făcut şi o bârnă. Am avut o copilărie minunată, m-au învăţat atâtea lucruri frumoase, pentru care le voi fi recunoscătoare toată viaţa.

Anca Ţurcaşiu în ziarul Adevărul (2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adierea

Azi o boare dintr-un vânt
Mi-a atins mâna plângând
Rostindu-mi doar un cuvânt
Iubito... te port în gând

Cu atingerea călduţă
Mână el mi-a sărutat
M-a purtat pe o străduţă
Lumea el mi-a arătat

Cate doruri estompate
Inimi fânte care au suferit
De lacrimi au fost spălate
Pierzând tot ce au iubit

M-am lăsat de el curtară
Şi atunci am înţeles
Adierea sterge lacrima curată
Am să -mi amintesc mai des

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tărâmul meu din poveşti

Mi-a fost dor de vară,
De cerul senin.
Şi soarele să se reflecte,
Într-un pahar cu vin!

Mi-a fost dor să beau
Din nou apă rece de izvor
Şi să gust pâinea albă ca faţa mamei
Coaptă de bunică în cuptor.

Mi-a fost dor de plaiul meu natal
Să mă primbl cu căruţa trasă de un cal
Şi să culeg cireşe din livada
De peste deal.

Mi-a fost dor de vară,
De prispa casei păriteşti.
Şi de a mea ţară,
Tărâmul meu ca din poveşti.

poezie de Vladimir Potlog (8 iunie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a bătut aseară moartea la fereastră

Mi-a bătut aseară moartea la fereastră,
Muşcata noastră s-a uscat în glastră,
Un câine, pe stradă, lătra a pustiu.
Oare e posibil să nu mai fiu viu?

Oare e posibil să nu mai fiu viu,
Când puterile încă mă mai ţiu,
Să nu mai văd lumina, să nu mai simt durerea,
Să nu mai ştiu ce-i aceea plăcerea?

Să nu mai ştiu ce-i aceea plăcerea,
De-a pururi, de-acum, să-mi piară vederea,
Să-mi părăsesc pe veci copilul şi soaţa,
Să nu mai ştiu niciodată ce-i viaţa?

Să nu mai ştiu niciodată ce-i viaţa
Şi viaţa să se rupă deodată, ca aţa
Şi-n viaţă să nu mai pot să fiu,
Oare e posibil să nu mai fiu viu?

Oare e posibil să nu mai fiu viu?
Un câine, pe stradă, lătra a pustiu,
Muşcata noastră s-a uscat în glastră.
Mi-a bătut aseară moartea la fereastră.

poezie de Corneliu Culman din Nişte poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicul

Bunicul stă pe scăunel,
Gânditor de Amangia.
Gânduri frământă în el,
Se luptă cu nostalgia.

Ar munci dar nu mai poate.
Bătrâneţea-l stăpâneşte.
- E grea viaţa, măi nepoate,
Când totul te părăseşte.
Bătrâneţea-i haină grea,
Ce n-aş da să scap de ea!
Altădată, nu acum,
Mergeam sprintenel pe drum.
Acum am îmbătrânit,
Părul în cap mi-a albit,
Puterile m-au lăsat,
Ani destui am adunat.
E timpul să vă părăsesc.
Nu vreau să vă chinuiesc.
Dumnezeu, la el mă cheamă,
Plec din viaţa pământeană!
Nădejdea mea este la tine.
Eşti tânăr şi ai putere.
De vei trăi tot cât mine,
Vei dobândi şi tu avere.

Un sfat bătrânesc e bine
Întotdeauna să-l primeşti!
Tu vei avea zile senine,
Dacă povaţa o-mplineşti!

poezie de Dumitru Delcă (1 octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu cunosc singurătatea!

Când mi-a fost dor,
marea m-a învelit cu valul ei.
Când mi-a fost dor,
cerul mi-a picurat din stropii săi.
Când mi-a fost dor,
muntele însuşi m-a chemat spre creste!
Când mi-a fost dor,
nu m-au lăsat însingurat.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea mi-a dat grai şi am vorbit; mi-a sfâşiat pleoapele şi m-a învăţat să plâng.

Khalil Gibran în Aripile frânte
Adăugat de Cecilia Ivanov
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Fata cu fluturele pe obraz mi-a zâmbit,
Mi-a spus că mă iubeşte
Ca un fluture, cu aripile de curcubeu,
Mi-a dăruit iubirea necondiţionată
Şi toate fetele pe loc s-au îndrăgostit
De mine... eu de ele.... unii de alţii.

poezie de Mihai Sebastian Filip din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa ce mi-a rămas,

De clipa ce mi-a rămas mă leg,
Şi-o împart în atomi azurii,
Încercând astăzi să-ncheg,
Din gândurile fluide, timpurii.

Cu clipa ce mi-a rămas,
Încă descopăr comori,
Pe lângă care treceam uneori,
Şi nu le-auzeam al lor glas.

Clipa ce mi-a rămas îmi este destin,
Şi nu pentru mine o ţin,
Ci o preschimb în raze de mai,
Să las moştenire o parte de rai!

În clipa ce mi-a rămas, mă dezleg
de trecut, îmi liniştesc ape,
Şi consimt să fiu tot mai aproape,
De neîmpărţitul şi suveranul întreg!

La umbra clipei ce mi-a rămas,
Voi face târziu un popas,
Să-mi odihnesc anii grei,
Şi să mă bucur cu ai mei.

poezie de Gheorghe Alionte (7 decembrie 2022)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!