* * *

sunt un peşte
lăsat pe uscat
cu oasele ieşind din carnea cea verde
cu solzii înflorind din piele
şi ochii duşi în fundul branhiilor

nici nu mai ştiu să înot
iar apa
e atât de departe

miroase a cer senin
a frunze grele
şi flori
de care eu
n-am avut vreodată nevoie

poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cutia cu acuarele [The paint box]

Am avut o cutie
Cu acuarele vii, desfătătoare.
Am avut o cutie
Cu culori calde, reci, strălucitoare.

N-am avut roşu pentru răni şi sânge,
Nici negru pentru orfanul care plânge.
N-am avut alb pentru al morţilor chip,
Nici galben pentru arzătorul nisip.

Dar am avut o cutie
Cu acuarele vii, desfătătoare.
Am avut o cutie
Cu culori calde, reci, strălucitoare.

Portocaliu, pentru viaţă şi-ai bucuriei fiori,
Verde, pentru mugurii ce dau în flori,
Albastru, pentru cerul senin şi luminos,
Şi roz pentru odihnă, vis frumos.

Am avut o cutie
Cu acuarele vii, desfătătoare,
Şi-am pictat pacea pe o pânză mare.

poezie de Tali Shurek, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Extaz

n-am crezut vreodată că iarba
poate fi aşa de albastră
cerul senin de un verde crud
că zborul păsărilor coboară atât de jos
încât poţi să-l atingi
şi vântul se încurcă prin şuviţele tale blonde
acoperindu-ţi ochii
cu ultima lui adiere
odihnindu-ţi privirea
când albastră când verde
că zâmbetul tău
poate alunga toată tristeţea lumii
punând în loc un strop de fericire
în clipa asta-n care se comprimă
minute
ore
ani
chiar şi o viaţă

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am crezut

N-am crezut că vreodată,
O să-mi spui cu adevărat că mă iubeşti.
Am crezut că sunt doar o frumoasă iluzie,
În visurile tale tinereşti.

N-am crezut că vreodată,
O să mă săruţi pe buze cu atâta dor.
Că sunt o beată fată,
Care cerşeşte amorul tău nemuritor.

N-am crezut că vreodată,
Atâtea flori o să-mi dăruieşti.
Am crezut că sunt de mult uitată
Şi tu pe alta o iubeşti.

Dar acum când stai lângă mine
Şi cu dragoste în ochi mă priveşti
Mă simt atât de bine.
Şi înţeleg cât de mult mă iubeşti.

poezie de Vladimir Potlog (26 mai 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spinul de peşte

mă chinui cu el de ieri
seara era un spin seri
os de peşte
te paşte moartea fără să vrei
mă zgârie şi-n podul palmei
şi era aşa de bun
carnea dulce cu spinii mari
uşor de scos spinul
de peşte de peşte adevărat
trebuie să-l scot din carnea mea
carnea lui răzbunată de răz
bunătorul ţepos

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colţul iubirii

Bate vântul visurile mele,
Fluierând o doină-n orice os,
Chiar dacă sunt ude şi sunt grele,
Oasele de vise plâng duios.

Zori de zori îmi scapătă credinţa,
Despre ce nu ştiu ce să mai scriu
Şi m-acomodez cu nefiinţa
De parc-aş fi fost vreodată viu.

Reacţionez la nepăsare
Tot mai rar şi parcă tot mai stins;
Prea puţin iubirea mă mai doare,
Peste rănile-i de când a nins.

Bate vântul, primăvara vine
Şi bandajul alb se va-nverzi,
Greieri leneşi, harnice albine
Laolaltă mă vor asurzi.

Iarba va creşte fără s-o aud,
Şi-n ochii mei va fi doar verde crud.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (24 februarie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl neatins

nu ştiu cum ar dori foaie
verde să spintece a
vram iancu pe ungur la a
vram iancu pe ugur avram iancu a
casă la ce
tatea cetatea a
lba iulia când nici nu
se prea vede vreun moţ unguresc la a
dunarea cea mare de neo
protestanţi din ţ
ara lui moţ (?!) îmi
vine să spintec mieluţi cu ochi bulbucuţi -
nu
mai ştiu cum ar dori să te tai
maica fecioară sau tatăl
şi mai fecior
şi mai hoţ
să te tai
la picior să nu u
mbli la ad
unare
ca un cretin
şchio
pătând

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ta

Cea ce simt eu pentru tine, scumpă doamnă,
Este fiorul unei frunze ce cade la pământ,
Ucisă mult prea timpuriu de recea toamnă,
Reprezinţi tot ce am avut şi am mai sfânt.

Nu sunt poet şi nici n-am fost vreodată,
Aş vrea atât de multe să-ţi destăinuiesc,
Eşti o soţie iubitoare şi binecuvântată
Şi nu-ţi pot spune decât că "te iubesc".

poezie de Paul Constantin (7 iunie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt singura femeie ce şi-a înfipt cuţitul în piept

nu
nici pe departe
nu sunt singura femeie ce şi-a smuls inima
cu mâinile amândouă
ca un măcelar profesionist
aşteptând să fie plătit
pentru sângele scurs pe tejghea
nu
nici pe departe
nu sunt singura femeie care a avut curaj
să îşi arunce inima în ţărână
apoi să o calce în picioare
nu
nu sunt singura femeie care a crezut
că poate să îşi pună inima la loc
fără să urle
nu
nici pe departe
nu sunt singura femeie
care a înfipt acul în carnea sângerândă
şi a promis că se vindecă
nu
nici pe departe
că doar asta au făcut toate femeile
ce te-au privit
măcar o secundă
până în adâncul durerii tale

poezie de Any Drăgoianu din Recuperarea sinelui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii noştri nu au toamnă...

Câteodată, ochii noştri, când e toamnă, se privesc,
Pe vreun gând ce vine simplu, de demult, din primăvară,
Şi se-întorc la clipa lumii, când lumina se măsoară
Prin culorile ce-n viaţă viaţa-n muguri o clipesc.

Ochii noştri sunt în spaţiu porţi de cer şi anotimp,
Se deschid ca o corolă, ca un radar, ca o zare,
Au nevoie de lumină, de privire şi de soare,
De un timp golit în spaţiu, de un spaţiu fără timp.

Ei sunt, poate, cu uimire, cercetaşi într-un război,
Pentru care Universul n-are margini nici zăbrele,
Ci doar sensuri nesfârşite, raţiuni şi vorbe grele
Despre-un haos fără drumuri, dar prin care trecem noi.

Ne uimim de ce se-întâmplă, de-întuneric şi de flori,
Trecem totul prin idee şi-i găsim justificare,
Orice clipă de sosire are-o clipă de plecare,
Albul iernilor bogate-i o sinteză de culori.

Ochii văd, inima cere, dar atât, nimic mai mult,
Omul este tot ce poate, ochii n-au nicio putere,
Ei doar văd ce ştiu să vadă, ce se află la vedere,
Dincolo de acest spectru, este-un spaţiu grav, ocult.

Dar şi ochii par o toamnă, toamna florilor din ei,
Ofilite-n frunze moarte şi trecute prin durată,
Nostalgii pe-un vraf de umbre, umbre pe un chip de fată,
În contrast cu tinereţea-i, care poartă-n ochi cercei.

Ochii noştri sunt ca zarea, ca lumina, ca un dor,
Ei nu ştiu să fie altfel, sunt ce sunt de când se ştie,
Ei nu mint, nu fac grimase, sunt aşa cum ştiu să fie
Cum e iarba de pe coasă, cum e apa la izvor.

Ochii lumii nu au toamnă, nu se trec, nu-îmbătrânesc,
Nici atunci când trece vremea vremii ochilor de soare,
Ei sunt plini de luminiţe vii, frumoase, visătoare,
Fiindcă ochii toamnei noastre-n ochii noştri se privesc.

poezie de Gheorghe Văduva (7 august 2015, Bucureşti)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Senin împrejur-
în vârf de brad uscat acvila
privind departe.
*
Stol de pescăruşi-
noii oaspeţi de seamă
ai oraşului.
*
Înghiţind musca-
la cascadă un peşte
în limpezime.

haiku de Ioan Friciu (2022)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A prins o umbră

de peşte în râul suspect de umed
apoi altă umbră de peşte cu solzii
care ieşeau uneori din apă să se zvânte
la vânticelul ce făcea fente printre arinii
şi salciile pletoase cum erau rockerii
când erau ei la modă şi îndopaţi
cu toate tipurile de droguri luate
în căutarea fericirii din visul făcut scrum
nici nu-şi aminteşte câtă umbră de peşte
a prins în locul acela amorţit de plute
cârlige şi ancore cu femei păianjen
femeile curăţau umbrele de peşte
şi despărţeau cu ajutorul unui satâr
umbra de peşte atât de precis încât
puteai să juri că nu era real ce vedeai

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căzut din cer

Mă îndepărtez
despuiat de frunze
cu urechea surdă la cântecul inimii
unde locuiesc păsările
cu ciripitul plin de priviri.

Ochii adorm obosiţi
şi mâinile
caută (cu disperare) întregul.

Sunt speriat de ghearele lumii;
îmi ascund carnea sub pielea copacilor.
Îmi este cu neputinţă să înţeleg ce vor...,
şi fug.

N-am nici sânge atât de albastru,
să-şi aducă aminte că sunt
viţa unui neam
căzut din cer cu îngeri.

Am numai lacrima unui cuvânt
la care mă uit
cum picură-n poeme.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (13 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa cum oasele, carnea, intestinele şi vasele de sânge sunt învelite într-o piele ce face suportabilă înfăţişarea omului, tot aşa agitaţiile şi pasiunile sufletului sunt înfăşurate în vanitate; ea este pielea sufletului.

Irvin D. Yalom în Plânsul lui Nietzsche
Adăugat de Cecilia Casiana Ivanov
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fir necunoscut

Ieşind din verde fir ai apărut
Fată transparentă din zefir
Iarbă verde fir necunoscut
Ochii frunze verzi de trandafir

Apari zâmbitoare din frunză
Mergi pe iarba verde necosită
Pălăria ta e verde şi confuză
Păsările-ţi cântă ţie eşti iubită

Fir de iarbă trestie mlădie
De mijloc te as prinde odată
Îţi sărut urechea cu o melodie
Iubirea mea-ţi o dărui ţie toată

Eu nu ştiu, eşti adevărată fată
Sau eşti verdele din vânt turbat
Iluzie ce în vis şi gând se arată
Mă păcăleşte dar sunt bărbat

Am să te pândesc pe înserat
Îmbrăcat în verdele broscoi
Stau pitit la margine şi însetat
Oare cine-i mai isteţ din noi

De eşti fata ce am visat mereu
Am să-ţi cad chiar la picioare
Sufletul îţi dăruiesc chiar eu
Te sărut şi-ţi cer acum iertare

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt în stare

să înot în apa teribil de rece
sub luna plină de regrete
înaintez încet şi abia respir
privesc cum se măreşte distanţa
de ţărm de nisip
în largul mării
în adâncul ei
unde razele soarelui nu pătrund
înot cât pot
şi până când mai pot
durerea mea e ascunsă în fundul mării
stă acolo
e departe de mine
mă cuprinde o sete ne
bună de înghiţit toată apa
înot cât mai pot
osteneala vine din durerea
lepădată în larg
continui să înot până mă eliberez
apoi simt cum durerea
mă trage în adânc
unde nu pătrund razele soarelui
unde apa e rece şi paralizantă
voi sta acolo cu durerea mea re
găsită pe nisipul rece

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şalăul (Sander lucioperca)

Peşte mare, carnivor,
Un feroce răpitor,
Ce trăieşte-n estuare,
Bălţi şi ape curgătoare.

Spatele e gri verzui,
Cu dugi brune sau negrui,
Gura largă, dinţi colţoşi,
Solzii mici şi mulţi, rugoşi.

Ca momeli, se pescuieşte
Cu năluci, cu râme, peşte;
Mai uşor e capturat
Doar cu "mortul manevrat".

Carnea crudă-i rozalie,
Iar gătită-i alburie;
E un peşte fără oase,
Cu arome savuroase.

Carnea-i fină, delicioasă,
Slabă, foarte sănătoasă;
Cu-n vin alb ca băutură,
Simţi cum se topeşte-n gură.

Care e "defectul" său?
Este scump de-ţi vine rău:
Dai pe-un kil ‒ pot să probez,
Cât pe 10 de orez.

pamflet de George Budoi din Peştii, pescarii şi pescuitul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (8 decembrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plagiatorilor...

Voi mi-aţi dat trupul spre vânzare,
Dar mi-aţi lăsat sufletu-nchis
În universul meu de vis,
Samsari cu sufletele goale.

Voi mi-aţi dat trupul spre vânzare!
Nu v-aţi hrănit din carnea mea...
Hulpave păsări, nu era
În voi, atât de roditoare...

În ochiul meu voi n-aţi văzut
Celest tablou spre transcendent
Aveaţi un singur dor - ardent -
Acela de-a mă fi avut.

Câmpii de sângeri n-aţi văzut
Pe cerul existenţei mele,
De-aceea cerul plin de stele
Mi-e astăzi acoperământ.

Eraţi de mine prea departe
Neştiind că-n lacrima ocean,
Se naşte-n mine, an de an,
Alt timp în drumul către moarte...

Din mine iar am renăscut,
Voi mi-aţi uitat închis trecutul
Şi-având acelaşi, începutul,
Aceleaşi vise am avut.

Chiar în deşertice poeme,
Oh, talpa voastră n-a descris
Urma vreunui tainic vis...
Nici n-a lăsat vreodată semne...

Voi n-aţi ştiut că veşnicia
Nu-i literă, nu-i nici cuvânt,
Ci doliul pentru care-n gând
Eu îmi păstrez mărinimia.

Gustaţi din mine, lupi flămânzi,
Eu iarăşi mă voi recompune...
Celor ce vor să mă adune,
Îi chem, căci nu pot să m-ascund!

Nu-mi daţi şi sufletul vânzării!
Eu v-am pus sufletul pe masă,
Voi, diavoli care plagiază!
Dar nu v-am dat dreptul visării!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărbătoriţi de flori

Cer ăstei primăveri despăgubire
Mireasma laurilor înfloriţi,
Iubitul meu cu nume de iubire,
Să ne lăsăm de flori sărbătoriţi!

O pasăre cu solzii de aramă
A luat singurătatea mea în plisc,
Smulsă din propria-mi idiogramă,
Purtând-o peste munţi, sus, pe un pisc.

Eu am trăit, în palma ta, cuminte,
Pecetea unei litere de foc,
Până şi carnea ta astăzi consimte
Că-ţi sunt sentinţă şi îţi sunt soroc!

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am avut ambiţia nu numai de a merge mai departe decât a ajuns Omul vreodată, ci atât de departe cât îi este omului posibil să ajungă.

citat din James Cook
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fereastra despre mare

În fereastra despre mare
Stă copila cea de crai -
Fundul mării, fundul mării
Fură chipul ei bălai.

Iar pescarul trece-n luntre
Şi în ape vecinic cată -
Fundul mării, fundul mării
Ah! demult un chip i-arată.

"Spre castel vrodată ochii
N-am întors şi totuşi plâng -
Fundul mării, fundul mării
Mă atrage în adânc."

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!