* * *
sunt un pește
lăsat pe uscat
cu oasele ieșind din carnea cea verde
cu solzii înflorind din piele
și ochii duși în fundul branhiilor
nici nu mai știu să înot
iar apa
e atât de departe
miroase a cer senin
a frunze grele
și flori
de care eu
n-am avut vreodată nevoie
poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.