* * *

Aici, în apropiere de sfârşitul toamnei,
văd în oglinzile apei tâmple argintii.
Acum, când vânturile serii se-adună la fereastră,
ce se va întâmpla cu florile de ieri ale prunilor?

poezie de Li Qingzhao ~ Li Ching-chao,1084-1155, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe acordurile Cântecului Păcii

An de an, prin ultima ninsoare subţire,
am cules flori de prun,
intoxicată de frumuseţea lor.
Atingându-le cu mare îndrăzneală,
Lacrimile lor translucide mi-au udat rochia.
Anul acesta m-am întâlnit cu mine în colţul
dintre mare şi marginea orizontului.
Tâmplele mi-au devenit argintii.
Judecând după vântul înserării,
cu greu aş mai avea încă o şansă
să mă bucur de înflorirea prunilor.

poezie de Li Qingzhao ~Li Ching Chao,1084-1155, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă o primăvară s-a dus...

Trilurile păsărilor pe umeri de măceşi înrouraţi
îmi aduc lacrimi în ochi – aceşti stropi alunecând
îmi amintesc de ceva familiar –
şi, iată, nici un cuvânt de la tine...

poezie de Li Qingzhao ~ Li Ching-chao, 1084-1155, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vine noaptea (Pe acordurile " Povestindu-mi cele mai intime sentimente")

Când vine noaptea,
îmbujorată deja de vin,
îmi desfac încet părul:
caliciul unei flori de prun
s-a prins de o creangă uscată.
Mă trezesc contrariată când fumul
îmi întrerupe somnul de primăvară.
Visul este îndepărtat,
atât de îndepărtat;
şi este linişte, atât de linişte.
Luna se roteşte şi se tot roteşte.
Pleapele pescăruşului sunt închise;
şi totuşi eu frec între degete muguraşul rănit,
şi totuşi eu învârt între degete această mireasmă,
şi totuşi eu sunt posesoarea acestor ore-ale timpului.

Li Qingzhao ~Li Ching Chao,1084-1155

poezie de Li Qingzhao ~Li Ching Chao,1084-1155, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cântec de plecare

O ploaie caldă şi-o briză blândă
tocmai au ajuns aici
şi-au alungat frigul iernii.
Prospeţime de catifea sub sălcii,
Voioşie ca aceea a prunilor în floare;
Simt tinereţea înnoitoare a spiritului Primăverii.
Dar cine va împărtăşi cu mine
Darurile vinului şi ale poeziei?

Lacrimile îmi ruinează rimelul,
Acele din păr sunt prea grele.
Am îmbrăcat cămaşa cea nouă de noapte,
Cusută cu fir auriu şi subţire de mătase
Şi mă arunc pe un munte de perne,
Desfăcându-mi părul.

Singură, tot ce pot îmbrăţişa este tristeţea,
Care pare infinită.
Ştiind că visele bune nu-şi găsesc culcuş sub tâmpla mea,
Stau trează până dincolo de miezul nopţii,
Tot scurtând fitilul acestei lămpi care fumegă.

poezie de Li Qingzhao ~ Li Ching-chao, 1084-1155, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tulburată sub lumina florilor ( variantă)

Ceaţă străvezie şi nori grei,
melancolia unei zile lungi şi triste.
În căţuia aurită
esenţele aromate se sting încetişor.
A venit iarăşi vremea
fermecătorului Dublu Nouă Festival; *
răcoarea de la miezul de nopţii
pătrunde prin mătasea delicată-a draperiilor
şi răceşte perna mea de jad.

După ce, în amurg, am băut vin
sub gardul de crizanteme,
mânecile rochiei mele adaugă-un subtil parfum
miresmelor de ierburi.

Oh, nu pot să spun că nu-i încântător, doar că,
atunci când vânturile dinspre vest flutură perdelele,
sesizez că-s mai graţioasă
decât florile ofilite.

*** În China, Festivalul Dublului Nouă se sărbătoreşte în cea de a noua zi a anului.
Pentru protectiţie împotriva potenţialelor pericole, printre altele, se bea lichior de crizanteme,
iar femeile îşi pun crizanteme în păr şi îşi atârnă aceste flori la uşi şi la ferestre.

poezie de Li Qingzhao ~Li Ching Chao, 1084-1155, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea despărţirii

Mireasma florilor de lotus se stinge,
o pată roşie pe draperiile tremurând delicat.
Toamna revine.
Las să-mi cadă rochia de mătase subţire
şi, goală, plutesc singură
în barca de orhidee.
Cine poate duce o scrisoare dincolo de nori?
Doar gâştele sălbatice răspund,
scriind enigmaticele lor ideograme
pe cerul serii
când razele de lună plină
tocmai inundă
camera dinspre răsărit.
Fiecare floare, după felul ei, se desface, flutură
şi se scutură.
Apa, urmându-şi firea,
după ce-a fost separată-n stropi mici, recade,
adunându-se iarăşi în locurile joase.
Creaturile aceleiaşi specii
tânjesc una după cealaltă;
în schimb, tu şi cu mine
rămânem departe,
iar eu am devenit mai înţeleaptă
pe drumurile inimilor sfărâmate.
Nimic nu poate dizolva tristeţea –
şi nici nu o poate face să dispară.
O clipă a alungat
toată bucuria din ochii mei,
iar următoarea mi-apasă greu pe inimă.

poezie de Li Qingzhao ~ Li Ching-chao,1084-1155, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vânturile dinspre apus deschid obloanele

Coboară din balansoar,
Îşi întinde alene braţele delicate,
Transpiraţie uşoară umezind rochia subţire –
O floare tremurând sub poveri de rouă.

Florile de lotus s-au trecut, a mai rămas doar un parfum stins;
Pe rogojina de bambus se simte răcoarea toamnei.
Neauzit, îmi scot rochia de mătase
Şi, singură, păşesc în barca mea de orhidee.
Cine-mi trimite o scrisoare de brocart
De dincolo de nori?
Când se-întorc gâştele sălbatice
Luna va fi indundat Camera de la Apus.
Petalele cad şi sunt duse de valuri departe,
Apa alunecă,
Toate se petrec urmând propria natură.
Dorinţele noastre sunt dovada,
Amândouă părţile suferă –
Melancolia presimte că nu i se opune nici o rezistenţă,
Din clipa-n care părăseşte-acoperişul sprâncenii
Începe să crească în inimă.
Snop de gânduri călătoare...
Totuşi, ezit la margine de cuvinte,
De teamă să nu păşesc în casa regretelor.
În ultima vreme-am devenit mai subţire,
Dar nu pentru că mi-aş plânge de milă
Şi nici datorită lamentărilor toamnei.

Ceaţă străvezie, nori vineţi:
Încă-o zi îşi duce pe umeri traista cu tristeţe.
Miros de friptură la grătar,
Sărbătoarea zilei de Dublu Nouă revine,
Iar pânzele patului meu şi podoabele pernelor
Sunt umede-n răcoare nopţii.
După asfinţit beau vin lângă gardul de la est;
O mireasmă subtilă îmi umple mânecile rochiei.
Nu-mi spune că dorul pe toate le întrece!

Când vânturile dinspre apus deschid obloanele,
Sunt mai fragilă decât crizantemele.

NB. În China Festivalul Dublului Nouă (Chong Yang Festival) se ţine anual în a noua zi a celei de
a noua luni, adică pe 9 septembrie. Atunci, pentru a se apăra de pericole şi advewrsităţi, oamenii
obişnuiesc să urce un pisc, să bea lichior de crizanteme şi să poarte ramuri de corn japonez -
cornus officialis (păducel), iar femeile să-şi pună crizanteme în păr şi să atârne aceste flori la uşi şi la ferestre.

poezie de Li Qingzhao ~ Li Ching-chao,1084-1155, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe acordurile " Veselie fără vârstă"

Soarele apune – aur topit.
Norii înserării închipuie un disc de jad.
El unde-i?
O ceaţă albă şi densă învăluie sălciile.
Un flaut îngână trist"Cad florile de prun".
Câte zile de primăvară au mai rămas?
Acest Festival al Lămpilor trebuie să fie vesel.
Vremea este blândă şi frumoasă.
Dar cine-ar putea spune
Dacă nu cumva
Vor urma ploi şi vânturi?
O prietenă trimite trăsura ei parfumată
Şi caii de rasă nobilă să mă ducă la petrecere.
Declin invitaţia la recitalul
Poeziilor mele de odinioară şi la compania vinului.
Îmi amintesc zilele vesele dintr-o capitală abandonată fericirii.
Ne răcoream în pavilionul doamnelor.
Festivalul Lămpilor era celebrat cu mare fast –
Cercei de aur, ace de păr cu smaralde, cordoane de brocart,
Chimonouri noi: fiecare voia
Să fie cea mai elegant îmbrăcată.
Sunt din ce in ce mai palidă:
Părul se subţiază, tâmplele-s deja ninse.
Mă simt stingherită, nu pot participa la această sărbătoare
Printre atâtea fete-n floarea tinereţii.
Prefer să rămân în spatele perdelelor,
Nu mai pot asculta şi împărtăşi ca altădată
rumoarea şi râsetele străzii.

poezie de Li Qingzhao ~ Li Ching-chao, 1084-1155, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Margini de zori

departe de oameni trepte spre infinit urci
mereu te-atrage nerostitul în efemerul amintirilor
depărtarea e ca o profeţie a neştiutului de mâine
întrebi de fiecare dată nepătrunderea visului
ascunsă cântec după draperiile nopţii

pătimind sub picurii argintii ai toamnei
de cele mai multe ori rupi cu dinţii potecile
mângâind cu tălpile într-o îmbrăţişare podoaba pădurii

lasă-te femeie în dansul pătimaş al vântului
noaptea din adâncul pământului
să ţi se caţăre pe la tâmple aduceri aminte
ca fulgerile răzvrătite de iubirea norilor

minunată este ziua când florile mângâiate de timp
îşi varsă din tulpini parfumul ca smirna în pragul serii
lasă-te îmbrăţişată de zorii zilei ce destramă
luceferi fistichii a umbrelor lumină
pe-a cerului spinare ce arde fără ocolişuri luna

ai devenit cuvânt şi freamăt de destin
te joci cu lutul vremii în tainică lumină
tu suflet de femeie!

poezie de Maria Prochipiuc
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri de toamnă trimise departe

Despărţiţi o mie de mile, la căderea toamnei
împărţim toate aceste deziluzii. Acum vânturile toamnei

devastează nestingherite copacii din grădină,
doar regretele despărţirii, copiii distanţei, rămân mereu cu noi.

Umbrele rândunicilor întind aripi pentru drumul spre casă.
Mireasma orhideelor, subţire, se mai simte deasupra desişurilor.

Aceste anotimpuri încântătoare şi parfumul anilor se scurg
în singurătatea depărtărilor – iar noi aici împărtăşim un vacuum.

poezie de Bai Juyi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inserţii argintii

Inserţii argintii ţi-am adunat de la tâmple,
Le-am plimbat în caruselul viscerei,
Le-am făcut lac nemişcat
Pentru păstrăvi nălucă...
Inserţii argintii am confecţionat
Cu solzi insistenţi,
Gâdilaţi de ape de munte
Energie verde curgând...
Muzicalitate de zale
Ai încălzit pe trupul meu...

poezie de Silvia Filip
Adăugat de Silvia Filip
Comentează! | Votează! | Copiază!

Notă după notă

Tufe de crizanteme acoperă pământul,
Arătând toate părăsite, devastate—
Cine le-ar mai culege acum?
Cum pot oare să stau la fereastră,
Şi să-aştept singurel până se lasă întunericul?

poezie de Li Qingzhao, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste în toamnă sau cântec lent

Cercetează! Cercetează! Caută! Caută!
Atât de frig! Atât de clar!
Tristeţe! Nenoroc! Durere peste durere!

Această perioadă a anului când este ba cald, ba frig.
Înţepăturile regretelor! Agonii neaşteptate!
Aici, în noaptea asta, nu am nici o scăpare.
Beau două pahare sau poate trei urcioare
De vin cristalin şi, totuşi, nu găsesc
Puterea de a sta indiferentă
În faţa vântului care soseşte-împreună cu seara.

Gâşte sălbatice în zbor înalt deasupra capului –
Iar asta doare cel mai mult;
Ele sunt cunoştinţele mele din tinereţe,
Tovarăşele credincioase dintotdeauna;

În inima mea se scutură crizanteme-aurii,
Arătând toate părăsite, devastate, moarte —
Cine le-ar mai culege acum?
În această toamnă chiar nu le mai pot privi deloc.
Singură, mă-îndrept spre fereastră şi privesc în tăcere
Cum se-adună umbrele-n grădină.

O ploaie fină se filtrează printre frunzele fagilor,
picurând, strop cu strop, în amurg.
Ce-aş mai putea face-într-un asemenea ceas?
Cum aş putea accepta acest cuvânt –
Deznădejde?

poezie de Li Qingzhao, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

îţi ieşeau doar tălpile
de sub rochia lungă de casă
de-un gri albăstrui

citeai

eu te priveam în oglinzile mari ale dulapului
şi fumam

era soare
o lumină aproape portocalie
se strecura
printre florile de la fereastră
şi tăcerea

a
da
tăcerea din care puteai tăia felii

poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magice gălbenele

Întunericul serii coboară din munţi
Cu mâna ta ce-mi mângâie chipul,
În cameră, gălbenele-n ulcele de pământ
ne zâmbesc
Pe muzica neuitatelor clipe.
Privirea ta – delicat trandafir –
Mă cheamă s-o sorb cu săruturi,
Oglinzile sufletului să-şi găsească
în lumină ecou
Doar simţind esenţa din gânduri.
Eşti aproape, acum, de sufletul meu,
În freamătul frunzelor toamnei!
Pe cer, doar stelele ne mai vorbesc
În ploi ce cad valuri-valuri –
Vestitorii nopţilor ce-şi aduc din trecut
Dorinţele transformate în fluturi,
Petalele gălbenelelor, uitate de timp,
În pletele-ţi jucăuşe cu vântul...

poezie de Alexandru Răduţ din volumul de versuri O avalanşă de tandreţe (octombrie 2014)
Adăugat de Diana Marinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul toamnei merge spre cruce, spre moarte, în timp ce drumul postului de primăvară va merge spre înviere. Moartea nu este la Paşti, ea este acum, la sfârşitul toamnei, când începe iarna şi toate vor muri. Pe drumul morţii se merge sprijiniţi bine de cruce.

Ion Buga în Evanghelie şi liturghie
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşitul care-mi este scris

Sfârşitul e-o pecete rece
Pe-un os de viaţă desenat,
Într-o Sahară de nisipuri
Unde doar vânturile bat.

Şi vântul îşi petrece vântul,
Sahara în nisipul ei,
Pe mine doar sărutul care
Apune în stinse scântei.

Sfârşitul petrece sfârşitul,
Nu te gândi că-s liniştit,
În nesfârşite astre scapăr,
De ele sunt împătimit.

Voi pune inima sub capu-mi,
O piatră grea cu iz de vis
Să pot să dorm o veşnicie
Sfârşitul care-mi este scris.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bate vântul florile

Bate vântul florile,
Ce frumoase îs zorile,
Când îmi bat lin în fereastră
Şi iubirea mea îi aleasă,
Ca o pasăre măiastră.

Bate vântul în fereastră,
Să vadă când sânt acasă,
Să mă îmbete cu mireasme,
În luna cu crizanteme
Florile iubirii mele.

Bate vântul în grădină,
Adunând frunze-n rugină,
Să-mi aştearnă covor moale,
Ce foşneşte sub picioare
Colorând orice cărare.

Bate vântule cu dor!
Şi mă cheamă în pridvor,
Unde m-aşteaptă bădiţa,
Să îi împrumut guriţa,
Că îi dulce ca frăguţa.

Vântule, pe unde treci
Toate cele le culegi,
Şi porţi dorurile mele
În nopţi albe, dar cu stele,
Florile vieţii mele.

Că viaţa fără de doruri,
Îi mătrăguna de pe dealuri.

poezie de Valeria Mahok (4 octombrie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celei de ieri

E toamnă târzie, un vânt din trecut
ajunge călare pe-o umbră albastră
lăsată cândva sub un dor convolut
uitat printre florile puse în glastră.

Se lasă-nserarea şi gândul rămâne
departe în zare, sub grele poveri,
aduse de ceaţa din visuri păgâne,
mai multe acum decât au fost ieri.

Te văd rătăcită prin oaze ascunse
de umbrele serii cernute-n deşert,
în vagi amintiri din uitările ninse
pe cugetul frânt peste dorul inert.

Şi parcă, deodată, aud un suspin,
aproape de pragul păzit de tăceri,
în rama uitării văd chipul calin
al celei venite cu ziua de ieri.

Cuvinte nespuse, ajung între noi,
cu magic parfum readus din trecut,
se pierd, cu tăcerea pereţilor goi,
pe buzele frânte-ntr-un ultim sărut.

poezie de Corneliu Neagu (21 mai 2020)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celei de ieri

E toamnă târzie, un vânt din trecut
ajunge călare pe-o umbră albastră
lăsată cândva sub un dor convolut
uitat printre florile puse în glastră.

Se lasă-nserarea şi gândul rămâne
departe în zare, sub grele poveri,
aduse de ceaţa din visuri păgâne,
mai multe acum decât erau ieri.

Te văd rătăcită prin oaze ascunse
de umbrele serii cernute-n deşert,
în vagi amintiri din uitările ninse
pe cugetu-ntins peste dorul inert.

Şi parcă, deodată, aud un suspin,
aproape de pragul păzit de tăceri,
în rama uitării văd chipul senin
al celei întoarse din ziua de ieri.

Cuvinte nespuse, ajung între noi,
cu vagi amintiri regăsite-n trecut,
se pierd, în tăcerea pereţilor goi,
pe buzele frânte-ntr-un ultim sărut.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!