Încă o primăvară s-a dus...

Trilurile păsărilor pe umeri de măceşi înrouraţi
îmi aduc lacrimi în ochi – aceşti stropi alunecând
îmi amintesc de ceva familiar –
şi, iată, nici un cuvânt de la tine...

poezie de Li Qingzhao ~ Li Ching-chao, 1084-1155, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Aici, în apropiere de sfârşitul toamnei,
văd în oglinzile apei tâmple argintii.
Acum, când vânturile serii se-adună la fereastră,
ce se va întâmpla cu florile de ieri ale prunilor?

poezie de Li Qingzhao ~ Li Ching-chao,1084-1155, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vine noaptea (Pe acordurile " Povestindu-mi cele mai intime sentimente")

Când vine noaptea,
îmbujorată deja de vin,
îmi desfac încet părul:
caliciul unei flori de prun
s-a prins de o creangă uscată.
Mă trezesc contrariată când fumul
îmi întrerupe somnul de primăvară.
Visul este îndepărtat,
atât de îndepărtat;
şi este linişte, atât de linişte.
Luna se roteşte şi se tot roteşte.
Pleapele pescăruşului sunt închise;
şi totuşi eu frec între degete muguraşul rănit,
şi totuşi eu învârt între degete această mireasmă,
şi totuşi eu sunt posesoarea acestor ore-ale timpului.

Li Qingzhao ~Li Ching Chao,1084-1155

poezie de Li Qingzhao ~Li Ching Chao,1084-1155, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe acordurile Cântecului Păcii

An de an, prin ultima ninsoare subţire,
am cules flori de prun,
intoxicată de frumuseţea lor.
Atingându-le cu mare îndrăzneală,
Lacrimile lor translucide mi-au udat rochia.
Anul acesta m-am întâlnit cu mine în colţul
dintre mare şi marginea orizontului.
Tâmplele mi-au devenit argintii.
Judecând după vântul înserării,
cu greu aş mai avea încă o şansă
să mă bucur de înflorirea prunilor.

poezie de Li Qingzhao ~Li Ching Chao,1084-1155, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea despărţirii

Mireasma florilor de lotus se stinge,
o pată roşie pe draperiile tremurând delicat.
Toamna revine.
Las să-mi cadă rochia de mătase subţire
şi, goală, plutesc singură
în barca de orhidee.
Cine poate duce o scrisoare dincolo de nori?
Doar gâştele sălbatice răspund,
scriind enigmaticele lor ideograme
pe cerul serii
când razele de lună plină
tocmai inundă
camera dinspre răsărit.
Fiecare floare, după felul ei, se desface, flutură
şi se scutură.
Apa, urmându-şi firea,
după ce-a fost separată-n stropi mici, recade,
adunându-se iarăşi în locurile joase.
Creaturile aceleiaşi specii
tânjesc una după cealaltă;
în schimb, tu şi cu mine
rămânem departe,
iar eu am devenit mai înţeleaptă
pe drumurile inimilor sfărâmate.
Nimic nu poate dizolva tristeţea –
şi nici nu o poate face să dispară.
O clipă a alungat
toată bucuria din ochii mei,
iar următoarea mi-apasă greu pe inimă.

poezie de Li Qingzhao ~ Li Ching-chao,1084-1155, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cântec de plecare

O ploaie caldă şi-o briză blândă
tocmai au ajuns aici
şi-au alungat frigul iernii.
Prospeţime de catifea sub sălcii,
Voioşie ca aceea a prunilor în floare;
Simt tinereţea înnoitoare a spiritului Primăverii.
Dar cine va împărtăşi cu mine
Darurile vinului şi ale poeziei?

Lacrimile îmi ruinează rimelul,
Acele din păr sunt prea grele.
Am îmbrăcat cămaşa cea nouă de noapte,
Cusută cu fir auriu şi subţire de mătase
Şi mă arunc pe un munte de perne,
Desfăcându-mi părul.

Singură, tot ce pot îmbrăţişa este tristeţea,
Care pare infinită.
Ştiind că visele bune nu-şi găsesc culcuş sub tâmpla mea,
Stau trează până dincolo de miezul nopţii,
Tot scurtând fitilul acestei lămpi care fumegă.

poezie de Li Qingzhao ~ Li Ching-chao, 1084-1155, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tulburată sub lumina florilor ( variantă)

Ceaţă străvezie şi nori grei,
melancolia unei zile lungi şi triste.
În căţuia aurită
esenţele aromate se sting încetişor.
A venit iarăşi vremea
fermecătorului Dublu Nouă Festival; *
răcoarea de la miezul de nopţii
pătrunde prin mătasea delicată-a draperiilor
şi răceşte perna mea de jad.

După ce, în amurg, am băut vin
sub gardul de crizanteme,
mânecile rochiei mele adaugă-un subtil parfum
miresmelor de ierburi.

Oh, nu pot să spun că nu-i încântător, doar că,
atunci când vânturile dinspre vest flutură perdelele,
sesizez că-s mai graţioasă
decât florile ofilite.

*** În China, Festivalul Dublului Nouă se sărbătoreşte în cea de a noua zi a anului.
Pentru protectiţie împotriva potenţialelor pericole, printre altele, se bea lichior de crizanteme,
iar femeile îşi pun crizanteme în păr şi îşi atârnă aceste flori la uşi şi la ferestre.

poezie de Li Qingzhao ~Li Ching Chao, 1084-1155, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe acordurile " Veselie fără vârstă"

Soarele apune – aur topit.
Norii înserării închipuie un disc de jad.
El unde-i?
O ceaţă albă şi densă învăluie sălciile.
Un flaut îngână trist"Cad florile de prun".
Câte zile de primăvară au mai rămas?
Acest Festival al Lămpilor trebuie să fie vesel.
Vremea este blândă şi frumoasă.
Dar cine-ar putea spune
Dacă nu cumva
Vor urma ploi şi vânturi?
O prietenă trimite trăsura ei parfumată
Şi caii de rasă nobilă să mă ducă la petrecere.
Declin invitaţia la recitalul
Poeziilor mele de odinioară şi la compania vinului.
Îmi amintesc zilele vesele dintr-o capitală abandonată fericirii.
Ne răcoream în pavilionul doamnelor.
Festivalul Lămpilor era celebrat cu mare fast –
Cercei de aur, ace de păr cu smaralde, cordoane de brocart,
Chimonouri noi: fiecare voia
Să fie cea mai elegant îmbrăcată.
Sunt din ce in ce mai palidă:
Părul se subţiază, tâmplele-s deja ninse.
Mă simt stingherită, nu pot participa la această sărbătoare
Printre atâtea fete-n floarea tinereţii.
Prefer să rămân în spatele perdelelor,
Nu mai pot asculta şi împărtăşi ca altădată
rumoarea şi râsetele străzii.

poezie de Li Qingzhao ~ Li Ching-chao, 1084-1155, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vânturile dinspre apus deschid obloanele

Coboară din balansoar,
Îşi întinde alene braţele delicate,
Transpiraţie uşoară umezind rochia subţire –
O floare tremurând sub poveri de rouă.

Florile de lotus s-au trecut, a mai rămas doar un parfum stins;
Pe rogojina de bambus se simte răcoarea toamnei.
Neauzit, îmi scot rochia de mătase
Şi, singură, păşesc în barca mea de orhidee.
Cine-mi trimite o scrisoare de brocart
De dincolo de nori?
Când se-întorc gâştele sălbatice
Luna va fi indundat Camera de la Apus.
Petalele cad şi sunt duse de valuri departe,
Apa alunecă,
Toate se petrec urmând propria natură.
Dorinţele noastre sunt dovada,
Amândouă părţile suferă –
Melancolia presimte că nu i se opune nici o rezistenţă,
Din clipa-n care părăseşte-acoperişul sprâncenii
Începe să crească în inimă.
Snop de gânduri călătoare...
Totuşi, ezit la margine de cuvinte,
De teamă să nu păşesc în casa regretelor.
În ultima vreme-am devenit mai subţire,
Dar nu pentru că mi-aş plânge de milă
Şi nici datorită lamentărilor toamnei.

Ceaţă străvezie, nori vineţi:
Încă-o zi îşi duce pe umeri traista cu tristeţe.
Miros de friptură la grătar,
Sărbătoarea zilei de Dublu Nouă revine,
Iar pânzele patului meu şi podoabele pernelor
Sunt umede-n răcoare nopţii.
După asfinţit beau vin lângă gardul de la est;
O mireasmă subtilă îmi umple mânecile rochiei.
Nu-mi spune că dorul pe toate le întrece!

Când vânturile dinspre apus deschid obloanele,
Sunt mai fragilă decât crizantemele.

NB. În China Festivalul Dublului Nouă (Chong Yang Festival) se ţine anual în a noua zi a celei de
a noua luni, adică pe 9 septembrie. Atunci, pentru a se apăra de pericole şi advewrsităţi, oamenii
obişnuiesc să urce un pisc, să bea lichior de crizanteme şi să poarte ramuri de corn japonez -
cornus officialis (păducel), iar femeile să-şi pună crizanteme în păr şi să atârne aceste flori la uşi şi la ferestre.

poezie de Li Qingzhao ~ Li Ching-chao,1084-1155, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi amintesc

îmi amintesc de tine cum mi-ai fost
în visul cel tihnit de-odinioară,
când te aveam statornic adăpost
şi pavăza furtunilor de-afară.

îmi amintesc de tine cum veneai
în visul cel tihnit de-odinioară,
c-o vorbă spuza zilei mi-o-nviai
şi-mi luminai odaia de cu seară.

îmi amintesc de tine cum mi-ai fost
în visul cel tihnit de-odinioară,
până să-ţi fiu bagajul fără rost
uitat pe un peron de gară.

tăcerea ta e-al morţii avanpost,
pe care nici speranţa nu-l doboară.
îmi amintesc de tine cu mi-ai fost
în visul cel tihnit de-odinioară.

poezie de Luminiţa Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

I-a privit în treacăt - numai o clipă, - dar a înţeles că tot ce-a avut mai scump în viaţă, a schimbat pe aceşti doi ochi căprui. Şi pământul, şi păpuşoii, şi mânjii, şi iarba. Biruiseră aceşti doi ochi.

citat din romanul Frunze de dor de Ion Druţă (1957)
Adăugat de Illy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-mi amintesc...

Să-mi amintesc, să-mi amintesc de tine!
Până când apa Letei te-o sorbi,
Ca visul rău, căinţă şi ruşine
Te-or urmări, în fiecare zi!

Să-mi amintesc de tine! Da. Mereu.
Gândi-va soţul tău că-i eşti soţie,
Ne-om aminti de tine el şi eu:
Necredincioasă lui, – duşmană mie.

poezie celebră de Byron
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima

Lacrima!...
Ce-i Lacrima?

Cine ar putea să-mi spună
cum că este o minciună,
cine, lacrimi, n-a vărsat
chiar de-a fost sărac, bogat
şi-ai cui ochi, poate, n-au plâns
când în braţe el a strâns
pui de om sau pui de cuc,
pui de greier, guguştiuc,
flori de mai şi flori de soc,
trandafiri cu un boboc,
chip de îngeri, heruvimi,
un sărut trimis de mimi,
cine, lacrimi, n-a trimis
celor care vin în vis
şi aduc spre dimineaţă
stropi de rai, stropi de verdeaţă
de-acolo de unde somnul
li-i vegheat numai de Domnul,
unde suflete nu îngheaţă
dacă au fugit din viaţă
de la cei ce, pe pământ,
le-au trădat şi le-au înfrânt,
cine, lacrimi, n-a picat
dacă a primit un sfat
de la pruncii nenăscuţi
când, pentru doi-trei bănuţi,
au ucis vise străine
crezând că le-ar aparţine
şi când pruncii înţelepţi
au trimis prin doi profeţi
veste mare, veste bună,
cum că moartea-i doar... minciună!

Lacrima!...
Ce-i Lacrima?

E secretul, patima...

Lacrima e nemurirea
celor care-şi lasă firea
şi se duc grăbiţi la ceruri
unde nu simt iarnă, geruri,
unde nu se naşte ură
şi nici hoţi care te fură,
unde nu sunt vrăji, blesteme
ori pedepse, anateme,
unde nu e bucurie,
nici durere pe vecie,
unde-i linişte şi pace,
nimeni ca să te provoace...

Lacrima e infinitul
celui ce-a atins zenitul
şi-a ajuns până la zeu...
Sufletul?... În Elizeu!

poezie de Emma Hartt
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stropi de Cuvânt

Cuvântul nu a fost la început
Doar la început;
Cuvântul va fi la început
Şi la sfârşit.
Primul cuvânt a fost despre ce a urmat,
Adică despre sine.
Primul cuvânt nu a fost ceva de felul:
O, ce minune; ah, ce viaţă; mamă ori au!
Acel Cuvânt suntem chiar noi;
Fiecare om e o literă.
Cuvântul a fost la început.
Ne vom găsi noi locul în el,
Până la urmă!...

poezie de Marius Robu din Aproape alb (2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de dor

Mă culcasem lângă glasul tău.
Era tare bine acolo şi sânii tăi calzi îmi păstrau
tâmplele.

Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Poate ceva despre crengile şi apele care ţi-au cutreierat
nopţile.
Sau poate copilăria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.

Mă jucam cu palmele în zulufii tăi.
Erau tare îndărătnici
şi tu nu mă mai băgai de seamă.

Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar aşa, de tristeţea amurgurilor.
Ori poate de drag
şi de blândeţe.
Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.

Mă culcasem lângă glasul tău şi te iubeam.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de dor

Mă culcasem lângă glasul tău.
Era tare bine acolo şi sânii tăi calzi îmi păstrau
tâmplele.

Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Poate ceva despre crengile şi apele care ţi-au cutreierat
nopţile.
Sau poate copilăria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.

Mă jucam cu palmile în zulufii tăi.
Erau tare îndărătnici
şi tu nu mă mai băgai de seamă.

Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar aşa, de tristeţea amurgurilor.
Ori poate de drag
şi de blândeţe.
Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.

Mă culcasem lângă glasul tău şi te iubeam.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea în lacrimi

Noapte măiastră, răspunde-mi!
Tu unde vrei să ne-ntâlnim,
În vis sau în marea lăcrimândă?
În prea plinul oceanului însingurat?
Te număr printre lacrimi şi te-am ales pe tine
Să-mi fi a mea confidentă şi prietenă pe vecie.
Peste munţi s-a aşternut tăcerea şi lacrimile dor,
Un gând nebun îmi caută sufletul pierdut în marea dragostei,
Am vise şi speranţe,
O lacrimă de mult uitată în colţul unui ochi închis,
Salutări în dansul păsărilor,
Iar eu printre fulgi şi stele te chem a mea, măiastră noapte.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cat valoreaza lacrimile mele

Lacrimi se coboară,
nu, deloc,
mai bine nu

se-nfrânează,
apasă greu,
nu-i nici un gând,
nici un cuvânt să poată descrie

se crapă
fluvii în fiecare ochi.
de prisos
cine să le vadă

Cine să le poată stăvili,
să prindă apa vieţii,
s-o guste, s-o ştie?
nu,
lacrimile
doar se risipesc

Se usucă din nou pe obraz,
se înghit pentru ultima oară.
eu niciodată n-am să învăţ
cât valorează aceste lacrimi,
lacrimile mele

poezie de Aniela Ungureanu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţe de orb

Iubesc să te privesc acum,
Căci mâine poate orb voi fi,
Iar talpa ta mică pe drum,
Lânga a mea va sta şi nu voi ştii.

Cerul o să mi-l amintesc,
Precum şi marea totodată,
Albastru la tine-n ochi privesc,
Şi firea ta puţin cam agitată.

O să-mi amintesc de ploi,
De cum arată o stradă udă,
Şi de privirea ta ca un şiroi,
Cum mintea mereu îmi inundă.

Dacă m-ar ajuta norocul,
Să-mi amintesc tare aş vrea,
De buzele roşu ca focul,
Pe care le purta doar ea.

Sper să îmi aduc bine aminte,
De toată sticla de prin casă,
Să nu o sparg când stă cuminte,
Cioburi ce sufletul ştie să descoasă.

La stele sunt nevoit să mă gândesc,
Şi la cum arată atunci când mor,
Ca zâmbetul tău să îl amintesc,
Atunci când o să-mi fie dor.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (noiembrie 2020)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un surâs uscat în piept

Sfântului Ardealului
Îi curg lacrimi în icoane
Într-un sat de din Moldova
Unde mor copii de foame.

Un ochi încă mai priveşte
Către Domnul cu-ndurare,
Poporul îngenunchează,
Lacrimile sunt amare.

El e sfânt în vatra sfântă,
Numai cei ce ne înşeală
N-au nici lacrimi, nici credinţă,
Inima le este goală.

Dar se cred buricul lumii
Între sufletele stoarse
Unde sfinţi adevăraţi
Aduc soarele în case.

La icoană-ntindem mâna,
Cerem îndurări în sat,
Aprinzând câte-o făclie
C-un surâs în piept uscat!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru tine...

Îţi voi împrejmui grădina sufletului
cu trandafiri albi,
sălbatici
căţărători,
nimeni să nu te rănescă
prin cuvânt.
Ca să ştii că sunt mereu
lângă tine,
din loc în loc voi pune
câte unul galben,
pază peste
cei albi.
Îi voi stropi
cu lacrimi de bucurie
şi voi răsădi printre ei
dragoste.
Aş ruga toamna vieţii
să-i lase înfloriţi
pentru totdeauna.
Dacă şi numai dacă
ar începe să-şi scuture floarea
de tristeţe,
voi face un parfum
din ei
şi- l voi numi
petale de suflet.

poezie de Angelina Nădejde (4 noiembrie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!