Magice gălbenele

Întunericul serii coboară din munţi
Cu mâna ta ce-mi mângâie chipul,
În cameră, gălbenele-n ulcele de pământ
ne zâmbesc
Pe muzica neuitatelor clipe.
Privirea ta – delicat trandafir –
Mă cheamă s-o sorb cu săruturi,
Oglinzile sufletului să-şi găsească
în lumină ecou
Doar simţind esenţa din gânduri.
Eşti aproape, acum, de sufletul meu,
În freamătul frunzelor toamnei!
Pe cer, doar stelele ne mai vorbesc
În ploi ce cad valuri-valuri –
Vestitorii nopţilor ce-şi aduc din trecut
Dorinţele transformate în fluturi,
Petalele gălbenelelor, uitate de timp,
În pletele-ţi jucăuşe cu vântul...

poezie de Alexandru Răduţ din volumul de versuri O avalanşă de tandreţe (octombrie 2014)
Adăugat de Diana Marinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treceri

Albe poteci ce nu duc nicăieri,
Într-o lume de diamante-n lumină,
Prieten tăcut doar vântul de ieri,
Acum rătăcit pe-o colină.
În aer, risipite de frig,
Siluete desprinse din mine
Respiră din plin argintul topit,
Îmbrăţişate de verzi ace fine.
Totul e azi, petrecut dintr-un ieri,
O lume închisă în ape,
Fără timp, fără zbor, fără ecou,
Doar şiruri de poteci neumblate.
Mă simt ca-ntr-un vis, căutând neîncetat
Sufletul – despărţit de lumină –
Alături de vântul ce-şi poartă pribeag
Paşii rătăciţi într-o mină.
Deschid ochii, într-un târziu,
Ca un orb ce nu vede nici negrul,
Pe buze, din nou, m-ai sărutat,
Sunt alb în tunelul perpetuu...

poezie de Alexandru Răduţ din volumul de versuri O avalanşă de tandreţe (octombrie 2014)
Adăugat de Andreea Stein
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina cuvintelor

prin munţi de poezie alerg cu nerăbdare
pe urmele ce-mi sorb din ochi lumină
tăcerile se pierd printre abecedare
melancolia sîngelui pătrunde-n albumină.

pe clape de pian păşeşte-o înserare
şi fluturi se îmbată cu rouă din stamină
prin munţi de poezie alerg cu nerăbdare
pe urmele ce-mi sorb din ochi lumină.

pe aripi de iubire trasalt cu fremătare
mă simt nimfa nopţii cu stele în mână
vorbesc cu luceferi sublimă consolare
energia cuvintelor moartea o amână.

prin munţi de poezie alerg cu nerăbdare
pe urmele ce-mi sorb din ochi lumină.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un alt anotimp

Septembrie, seară târzie,
Fereastră lovită de ploaie şi vânt.
În colţ de odaie, aştern pe hârtie al toamnei cuvânt.

În negura serii doar norii coboară,
Cum umbre coboară în oraşul pustiu,
Pe străzi trecătorii grăbiţi către case
Par albe lumini strălucind argintiu.

Şi stelele ard colorate în noapte,
Şi vântul dansează în frunzişul căzut,
Mi-e dor de lumină, de toamna senină,
Mi-e dor de speranţă ca de un scut.

Şi simt cum iluzii şi vechi adevăruri
Aleargă fugare prin gând fremătând,
Răscoală e în suflet, răscoală afară,
În camera mea ecouri se aud.

Ascult cum tăceri în şoapte vorbesc
Cum inima îmi bate în ritmuri tribale,
Şi cred că înţeleg că rostul omenesc
Se aseamănă mult cu a toamnei chemare.

poezie de Loredana Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti

Eşti tot ce cuprinde universul!
Eşti Pământul pe care îmi merg paşii!
Eşti Luna călăuzitoare!
Eşti Soarele ce-mi mângâie chipul!
Eşti apa ce-mi stinge setea!
Eşti râu ce curge prin mine!
Eşti munte ce mă ridică la culmi!
Esti TU, pretutindeni!

Vocea ta - muzica sufletului meu,
Mâinile tale – răsfăţul trupului,
Gura ta - setea buzelor,
Dulceaţa stupului.

poezie de Maria Nagy
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii flori

Îţi mai aduci aminte când sărutată toată,
Pe buze vântul dulce cu o floare se juca?
Petalele de măr surprinse, dintr-odată,
De inocenţa clipei pe gene-au prins să-ţi stea...
Trecut-au ani, iubito, la rând, fără zăbavă,
Şi-acele clipe, poate, din gânduri au zburat,
Doar merii albi prind timpul – scântei, ca într-o lavă,
Şi dragostea şi-o poartă prin ochii-ţi sărutaţi...

poezie de Alexandru Răduţ din volumul de versuri Lumi (2015)
Adăugat de Amalie Hauser
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dragoste...

Şi peste umerii albaştrii,
Ai sânilor aproape goi,
Voalul privirii se desfată,
Precum un dans, în paşi de doi.

Pe coapsele alunecoase,
Spre întunericul ceresc,
Se prind săruturi de lumină...
Ah! Nici nu şti cât te iubesc!

Vulcan privirii mele oarbe,
Erup sub raza ta solară...
Tu eşti osânda vieţii mele
Şi-a universului povară...

În constelaţii răvăşite,
În visele-mi târzii şi grave,
Tu eşti un înger de lumină
Ce leagă două lumi de ape.

Umbre cereşti te înfăşoară,
Iubire fragedă şi rece...
Ah, te zăresc întâia oară
Şi chipul tău în gându-mi trece...

Hrănit cu vise iluzorii,
Te-am pus în colţul meu uitat de cer,
Himeră-a nopţilor de gheaţă
Ce dormi sub pleoape de mister.

Frumoasa visurilor mele,
În noapte, vino la latar!
Să-ţi îngenunchi... Printre săruturi,
Să-ţi cer iertare iar şi iar...

Şi-n legământ fără credinţă,
Din fulger încă răsărit,
Să întrupăm eternitatea
Celor ce veşnic s-au iubit.

Să-ţi dăruiesc inel de alge
Pe marea cerului sculptat...
Să fim de-acum mereu aproape,
Să ne iubim cu-adevărat...

Întinde-ţi mâna ta de vise,
În vise blonde să aluneci!
Săruturi stranii te aşteaptă!
Tu, cu privirea ta le spinteci...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tandreţe

Abia ieşite din muguri fragede mâini pipăie cerul,
Mângâie vântul, aşa verzi cum sunt,
Şi din înălţimi privesc spre pământ,
Spre locul amintirilor de tot felul;
Strânse în braţe de primele raze de soare,
Ştiu doar că au îmbătrânit într-un timp,
Când anii treceau în alt anotimp
Şi secundele toate se schimbau într-o altă culoare;
Acum, iarăşi tinere, îşi ţin secolele-n spate,
Valsând cu aceeaşi graţie, cum o făceau în trecut,
Chiar dacă braţele, de prea multe flori, le-au căzut
Pe coapsele ierburilor dulci şi înalte!...

poezie de Alexandru Răduţ din volumul de versuri Călători (2019)
Adăugat de Amalie Hauser
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri pe un portativ de toamnă...

E toamnă, e foşnet, e melacolie şi mai mult vis.
Toamna asta înseamnă şi mai mult somn,
căci dimineţile sunt îmbrăcate sumar în ceaţă
şi te fac să te ascunzi ca un copil în cearşaf.
Toamna asta e despre iubiri care oftează,
despre lupte de orgolii, despre viaţă,
ca să ne scoată sufletele din amorţire.
Totuşi bunătatea nu se demodează niciodată,
iubirea se testează, se simte mai departe,
iubirea e mai profundă toamna,
te face să te uiţi cu atenţie la toate clipele frumoase.
Vei alege să păstrezi în suflet doar câteva clipe,
când vara îţi lasă senzaţii de must de dragoste...
Toamna asta trebuie să ne scoată iubirile din amorţire,
trebuie să ne fie ghid, să mai uităm de alţii,
şi să ne întoarcem la noi, că bunătatea e în noi.
Toamna vine cu muzica ei în fiecare an
şi vântul de toamnă schimbă culorile frunzelor.
Fiecare trebuie să-şi găsească timp, să se aşeze
şi să privească căderea spectaculoasă a frunzelor.

poezie de Eugenia Calancea (13 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am luat haina de tăceri...

mi-am luat haina de tăceri, este ruptă şi cârpită,
amintiri de mult, de ieri, ies afară dintr-o criptă,
cu răcoarea lor de foc îmi fac nopţile doar albe,
luna mea fără noroc varsă raze reci şi calde

amintirile revin, să-mi şoptească despre tine,
tinereţea ce-a fugit îmi e umbra ce revine,
îmi port paşii pe cărări petrecute şi uitate,
numai eu mai caut şi-acum razele din nopţi albastre

pomii treji, la fel ca mine, nu adorm de amintiri,
îmi vorbesc mişcându-şi frunze, mă împacă cu priviri,
stelele aprinse toate cheamă luna s-o privesc,
numai ea ştie de toate, clipe dulci o veştejesc

pe aleea pietruită înflorită în castani,
merg tăcut căutând o clipă moartă de atâţia ani,
aş dori-o să revină, aş dori-o s-o gonesc,
nu mai ştiu ce e cu mine, de mult timp nu mă găsesc

merg tăcut şi parcă timpul ar dori să îi vorbesc,
ce să-i spun, că doar amurgul mă ajută să albesc,
ce să-i spun în versuri scrise despre mine, despre noi,
răni în ceaţă sângerează, suntem doi şi suntem goi

suntem despărţiţi de noapte, de atâtea dimineţi,
iernile ne cad pe ceafă cu albeaţa din nămeţi,
doar lumina ne mângâie cheamă florile in zori,
limpezitele lor lacrimi ne zâmbesc printre culori

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te chem...

Te chem să ascultăm cântecul toamnei!
Cu vise albe să măturăm noaptea treptele cerului
şi ca-ntr-un dans în care întunericul
se-mbrăţişează cu lumina, cu chipul împrospătat
de răcoarea primilor stropi plumburii, să te simt atât
de aproape încât să mă sprijin cu sufletul de inima ta.
Te chem să ascultăm cântecul toamnei!
În valuri de purpură să mă-nvălui şi-n timp ce sfarm
cu-al meu sărut timpul dintre două tăceri, în ceasul când privirea ne-mprumută culoarea pădurii, poteci de flăcări, mocnind a iubire, să croim iar zeul stăpân al cuvântului peste filele nopţii să ne-mpreune şi să fim, din nou, doar unul.

poezie de Elena Victoria Glodean
Adăugat de Sabina Raducanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Straie

În straiele dimineţii
Coboară sufletul Lumină
Îmbrăcat în haine aurii
Şi te patrunde cu Lumina-i caldă
A sufletului nemuritor.
Este Soarele ce poartă corona divină.
Pe-o stea stau şi eu urcată,
Pe alta stai şi tu prinsă
Cu o coardă din mătase albastră
Ce străbate oceanul verde
Cu munţii albi, căi adînci
Şi pajişti din stele.
Frumoasele straie împodobesc chipul
Cu panglici ce curg în vis,
Le strînge-n juru-i
Ca pe o fecioară plecată-n dor.
Privesc podobele plecate din cer
Ca pe-o coronă cristalină
Şi mă contopesc cu Lumina
Cu Soarele, cu stelele şi cu voi
Şi stăm la cules de stele
În plină zi, cînd doar tu şi eu le vad.
Povestea lor, povestea noastră...
Purtaţi suntem toţi în declin
Şi moartea o ducem departe
Că-i viaţă şi numai destin
Coboară Soarele în stare Lumină
Pe viaţa planetei Pământ
Şi pe piramidele din Egipt.
Pe chipul lui dansează iubirea
Pe raza lui valsează nemurirea,
În sufletul lui străluceşte puterea
Purtînd straie din vis.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În loc de tine

În loc de suflet am o carte
Şi-n ea îmi port, trăind, iubirea,
Cu băsmăluţe parfumate
Îmi sorb durerea şi privirea.

În loc de mână am o pană,
Cu ea eu scriu, simţind, cuvântul
Ce se hrăneşte dintr-o rană
Şi se ascultă doar cu gândul.

În loc de iris am un mal,
Spre care vin stropind privirea,
Ce unde mici se fac un val,
Ce valuri mari naşte iubirea.

În loc de frunte am o floare
Şi rozul ei trecut de timp
Nu e miros şi nici culoare –
Un dulce gând dezamăgit...

În loc de tine am trecutul
Ce împreună noi l-am scris,
În cartea sfântă, cu sărutul,
Tu plângi acum ce eu am plâns...

poezie de Daniela Dermengi
Adăugat de Daniela Dermengi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iubesc

Pe pragul gol, coboară luna,
Îşi lasă voalul de aramă
Iar stelele îi ţes cununa
Prin adieri, ce o destramă.

Pictează geamul cu privirea,
Croieşte drum prin frunze vii
Ce îi cunosc nemărginirea
Şi se prefac în aripi mii.

Se zbat cireşiii în livadă
Iar cerul pare un abis...
Ecoul zărilor mă cheamă
Prin lacrimile unui vis.

Păşesc pe clipe, nu îmi pasă
Că timpul geme uneori,
Iar anii goi din nou m-apasă,
Simţind durere până-n zori!

Ajung la poarta nopţii grele,
Doar luna-n prag m-a întâlnit
Acoperind urmele mele...
Tăcerea-ncet m-a-mbătrânit!

Privind în gol, îmi las privirea
În palme arse de amar,
Tot căutând în gând puterea
Să mă trezesc la viaţă iar.

Atunci, o uşă se deschide
Iar gândul meu uşor tresare
Simţind potecile aride
Şi buzele cu gust de mare!

Mă pierd prin versuri risipite
Dar ochii tăi, mă întâlnesc...
Pe zidul zării învechite
Ţi-am scris cu lacrimi,, te iubesc"!

poezie de Gabriela Ryelle St Stancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

El este...

El este, este glasul lui,
Şi am ieşit în poartă;
Era doar vântul ce hai-hui
Ducea o frunză moartă.

El este, este pasul lui,
Şi-am pus urechea la pământ;
Era doar viersul râului
Scandat de asprul vânt.

El este, este mâna lui
Ce-mi bate în fereastră;
Pe cerul trist ca faţa lui
Mijea o stea albastră.

El este, e statura lui
Înaltă-n zarea dintre ulmi;
Doar fumul serii albăstrui
Se despletea pe culmi.

poezie clasică de Dan Botta
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deja mi-e dor de fluturi ...

Din văzduh plouă cu fluturi.
Le-aş pune pe-aripi săruturi,
Dar îşi văd de drumul lor,
Înspre Raiul florilor.

De când cântă pitpalacii,
Ard de dor, în flăcări, macii,
Ce-i aşteaptă-n lanuri coapte,
De cu zori până în noapte.

Pe albastrul de cicoare
Poposesc pe timp cu soare,
Iar de-i cerul plin de nori,
Se iubesc cu mii de flori.

Pe răzorul cu lavandă
Aduc dragostei ofrandă,
După ce o noapte albă
S-au iubit cu flori de nalbă.

Iar când vântul bate-n pale
Leagăn au în flori de cale,
Până-i cheamă, în nou zbor,
Alte vorbe dulci de-amor.

Doar cu-o biată zi, avere,
Sunt fiinţe efemere...
Mâine, se vor scurge-n luturi.
Ah, deja mi-e dor de fluturi!...

poezie de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de veghea Ofeliei

Mi te strecori în vis,
în gândul cel mai aproape de marginea pământului,
luminos şi clar ca o petală de vară cenuşie,
în mâna Lui Dumnezeu,
să-mi spui că umblarea pe apă este doar o aprindere ce se naşte din convieţuirea sufletului cu seninul,

poate o fi chiar viaţa prin care ne înmuiem degetele
îndeajuns să lăsam dragostea să ne coacă,
iar apoi să rodim
în tăcere.

M-a găsit setea, în purtarea ireproşabilă a sfinţilor,
risipind întunericul şi toate umbrele care m-au ascuns frumuseţii.
Te privesc iar ochii mei trec de camera îngerilor,
te urmez cu toată dragostea unei mame în care viaţa se întoarce de pe-o parte pe alta să-şi găsească cel mai bun loc în lumină.

Tu eşti micuţă acum
dar totuşi ai învăţat că zborul este o dimineaţă în care umbrele se topesc.

Cu imaginea vieţii îngropate în pulberea de pe stradă,
cuvintele noastre
limpezesc visul din urmă.

poezie de Antonia-Luiza Zavalic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturisire

E toamnă iar şi iar mă dor cocorii
Ce pleacă zgribuliţi de vânt şi ploi,
Săgeata lor îmi sângerează zorii
Ce i-am visat de-atâtea ori în doi.

Bucăţi de jar, de lună şi smaralde
Cad de pe crengi văzduhu-agonizând;
Lumina toamnei a-nceput să-mi scalde
Şi sufletul şi gândul, rând pe rând.

Au adunat gutuile lumină,
Ciorchinii sufletului s-au brumat,
Doar plugul raţiunii îmi dezbină
Dorinţele de ce-am realizat.

Şi iar te-adun, te chem de peste vreme,
Cu miezul bun cad nucile din gând;
Simt toamna în văzduh, dar nu te teme,
Am să te-aştept mereu, ca azi, oricând.

poezie de Constantin Tiron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca un ultim refugiu, călătorie între două anotimpuri

răvăşit pe lumină devin răsărit
moment în care alerg
între două anotimpuri
căutându-mă
în istoria fiecărei clipe
e sărbătoare
o umbră aproape netedă
lumecă pe talpa lui Dumnezeu
orizontul pare o zbatere de fluture
întorc capul şi zâmbesc
anotimpului
în care mai cred
dezbrăcându-mă de moarte
în tăcere
sorb din fiecare clipă deşi
fiecare pare la fel
doar sufletul
lasă de înţeles că fiecare zi
e o punte înspre o altă
zi
fără umbre
culori şi lumină

cu siguranţă poate am uitat ceva
să sting lumina
gazul
bileţelul de pe noptieră
florile din borcan şi
fotografia din dulap

e târziu şi aerul tot mai puţin

Doamne!
uitasem să vorbesc despre tine şi despre
călătoriile dintre cele două anotimpuri

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile tinereţii sunt ca stropii de rouă pe petalele de trandafir în timp ce lacrimile pe un chip încărunţit sunt asemeni frunzelor galbene de toamnă pe care le împrăştie vântul şi le duce cu sine, când iarna se apropie de viaţă.

citat celebru din Khalil Gibran
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecoul gândurilor vii

Peste frunzele trecute, sub un cer ascuns de nori,
Trec şi gândurile mele, trec şi-ai vremii călători.
Se răsfiră peste ape, se privesc, se oglindesc,
Se alintă-n gânduri clipe, ani şi gânduri îşi vorbesc.

Ce îşi spun? - o ştie lacul, dar el tace, liniştit,
Şi ecourile-ntoarce doar spre cei ce i-au privit
Apa cu oglinda-i clară dintr-o seară fără vânt
Şi-au plecat să-şi zburde-n lume viaţa plină de frământ.

Lacul... tace, dar, în taină, străluceşte, uneori,
Când pe malu-i, mai pe seară – rar se-ntâmplă şi în zori –
Se aşează o fecioară cu un flaut fermecat;
El, din unde, o-nfioară şi-i reflectă ce-a aflat.

Cântul ei, ecou de gânduri, se înalţă spre tării
Şi, în clipe de-ncântare, gânduri noi dansează, vii.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!