Eu, inima...

M-aş duce la reparat,
Un cârpaci ca să mă dreagă,
Că-s o inimă beteagă,
Căci de când m-am separat

De creier, un iscusit,
M-am muiat şi sunt naivă,
O bleagă vegetativă...
Mulţi perfizi m-au folosit!

Şi m-aş duce, am mai fost,
Să-mi cârpească o bucată,
Să mă ţină ferecată,
Undeva, la adăpost.

Să-mi croiască petec dur,
Fără milă şi căldură,
Că mulţi semeni mă vândură...
Să fiu strong, fără cusur!

Sfâşiată în bucăţi,
Am ajuns o "Fefeleagă",
Iar cârpaciul: "Eşti o bleagă!
Taci... ca-n zece judecăţi!"

Şed cu ochii în pământ,
Astupând sfioasă rana,
Care sângera sărmana,
"Dacă mor?" Mă înspăimânt...

"O să mori de la cârpeli,
Eşti un boţ din bucăţele,
Răritură de reţele,
Din iubiri, trădări, greşeli...

Cât să cos? Ce să mai cos?
Că ai răsfirat prin lume,
- prostuţo, să te consume -
Firmituri nesăţios,

Puritate-n sentiment,
Taine, frici, iubiri, aleanuri,
Ţi-ai făcut vise şi planuri...
Cum să cos fragment, fragment...?

"Nu mă dojeni, că fug...
Doar o-mpunsătură dură,
Şi de lunec ca pe zgură,
Voi arde pe-un ultim rug."

M-a cusut, muştruluit,
Iată-s inima cârpită,
Rănită şi pieticită,
Da tot nu m-am lecuit!

Nu mai merg, să ştiu că mor,
De jenă, la croitor....

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflete, sărace...

Ţi-am şters lacrimi de durere,
Te-am pansat prin rugăminte,
Ţi-am stors din străfunduri, fiere,
N-ai luat învăţăminte!

Vii mereu târâş pe coate,
Cu trădări, vise pierdute,
Eu, durerea, nu-ţi pot scoate,
Nici să lupt ca pe redute.

Înădesc cum ştiu, stângace,
Din ce-ai mai rămas, sărmane,
Sper să pot, nu-s prea dibace,
Am doar înzestrări umane.

Zdrenţuit şi fără vlagă,
Oh! ţi-aş pune şi perfuzii,
Ai şi răni... iar ici, o plagă
E deschisă de iluzi.

Sângerează... Biet de tine,
Cum să te feresc de rele?
Ai pierdut şiroaie line,
Am umplut vreo cinci ulcele.

Eşti prostuţ, naiv din gene,
Te-au vândut ca şi la piaţă,
Şi te-au sfârtecat hiene,
Ţi-au cotrobăit prin viaţă...

Stai să te cârpesc cu grijă,
Nu mişca că eşti rărit,
Şchiopătezi... ţi-aş pune tijă,
Parcă eşti măcelărit!

Şi te-am dojenit ca mama
Ce-şi povăţuieşte pruncul,
Ori eşti surd, ori nu iei seama,
Guşti durerilor, adâncul...

Te-am strâns pe bucăţi, fireşte,
Ca pe-un puzzle cos bucata
Pe unde se potriveşte;
Fac zigzaguri... şi eşti gata!

Ai grijă că viaţa-i dură,
De mai pierzi din bucăţele,
Te răceşti... de n-ai căldură
Te vei stinge, sufleţele...

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mutandus

M-am săturat să schimb pământ
Să-mi răsădesc mereu tulpina;
Nici scoarţa-mi nu-mi mai ştie gând,
Nici ape nu-mi cresc rădăcina.

M-am săturat să îmi schimb oameni,
Să mă încarc cu crengi de poame
Ce nu am timp să coc; cum sameni
Şi n-ajungi să-ţi astâmperi foame.

M-am săturat să pierd iubiri,
Să-mi rup din inimă, ce-i una,
Neobosită-n amăgiri;
Că nici ea nu va bate-ntr-una.

M-am săturat să schimb arome
Ce-aveam, credeam, pe veci înscrise
În alveole, în pori, cum dogme
Ce-am inspirat, dar sunt doar vise.

M-am săturat să-mi las prieteni
Ce-i am în filmul pe retină
Transpus cum ace-n drum de ceteni,
Căzute verzi... Păduri ruină.

M-am săturat de mii de acuze
De risipiri trup-suflet, bunuri,
De gândurile-mi mii, confuze
Printre repere... mii de-albumuri.

M-am săturat de-atâta spaţiu;
Veşnic necunoscut, cu umbre
De vis, reale... Stors de saţiu
Mă-ntorc în lumea-mi de penumbre!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am risipit

M-au viscolit şi ierni şi timp şi viaţă
În graba lor furtuni m-au tot cernut,
De-ar fi să plâng, mi-e lacrima de gheaţă,
M-am risipit, m-am adunat, şi-atât.

Am strâns mereu în pumnul meu averi,
Trufaş stăpânul lumii m-am crezut,
Pe umeri aplecaţi, ducând poveri
M-am risipit, m-am adunat, şi-atât.

Si am visat, pân-au rămas doar- vise
Nici nu mai ştiu prea bine ce am vrut
Trecut-au anii, tâmplele mi-s ninse
M-am risipit, m-am adunat, şi-atât.

Iar azi, când tu îmi baţi in suflet iară
Iubirii să-i mai facem legământ...
Nu stiu de iei, sau pui altă povară
M-aş aduna, de-aş şti pe unde sunt.

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oglindă

M-am pregatit şi te aştept
Lacrimă diademă cu fir de nor
Eu spre fereastră ochii îmi îndrept
Păsări cântă doină de dor

Mi-am pus cercei inele preferate
Ce aveam mai bun am îmbrăcat
În oglindă defectele marcate
Când m-am uitat m-am speriat

Un chip ce era rece întristat
Un suflet cu o inimă furată
Tu ai promis dar m-ai lăsat
Acuma mă simt însingurată

De n-ai să vii eu voi murii
Si voi venii la tine-n vise
Căci fără inimă nu pot trăi
Voi lua clipa şi tot ce ai promise

Dar-ar domnul să te arăţi
Să-mi dai tu inima înapoi
Te voi supune la multe plăţi
Şi fie vorba vom ştii doar noi

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aleanuri

Iubita mea, cu trupul de vioară,
Tu, care doar în mintea mea exişti,
Eu tot visez şi-n zi şi-n neagră seară,
Cum îmi săruţi ochii bolnavi şi trişti.

De te-ai născut, şi undeva, prin lume
Tu mă visezi, fără să ştii că-s viu,
Că sunt palpabil – şi chiar port un nume –
Te rog ca să mă crezi, asta nu ştiu.

Ce slobode sunt zările şi albastre,
Ce pline sunt de dor neîmpărtăşit!
Dar noi, nu ne vom întâlni sub astre,
Şi nu vom şti că, tainic, ne-am iubit.

Speranţe seci domnesc în lumea largă,
Căci împlinirile sunt doar poveşti...
Cum aş putea să-ţi spun că îmi eşti dragă –
Când nu ştiu cum arăţi, nici unde eşti?!

Vezi, tu, iubita mea necunoscută,
Ne naştem – mari iubiri ca să râvnim...
Dar viaţa ni se trece grea şi slută –
Cel mai ades, din amintiri trăim.

Căci mărăcini rodesc pe a-vieţii câmpuri,
Cu vise şi iluzii ne hrănim...
Se trec în goană sterpe anotimpuri
În care că suntem iubiţi minţim.

Dar, în definitiv, preţul nu-i mare
Ca să visăm, cu ochii deschişi larg...
În lumea rece şi plictisitoare,
Visez cum că-mi eşti dragă şi ţi-s drag.

... Iubita mea, cu trupul de vioară,
Eu nici nu ştiu, măcar, de te-ai născut...
Dar nu îmi las speranţele să moară –
Visând la tine, mă simt renăscut.

poezie de Boris Ioachim (20 mai 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare de la tata

Când ziua de mâine va veni fără mine,
aş vrea să nu plângi.
Ştiu cât mă iubeşti,
că te gândeşti la mine,
mie îmi va fi dor de lume.

Când umbra mea nu va mai fi pe pământ,
vă rog să întelegeţi,
că nu m-am risipit în vânt.

Îngerul a venit, m-a luat de mână,
apoi mi-a spus că sunt sfârşit
şi trebuie să-l urmez,
să las aici tot ce iubesc.

Când am făcut pasul eram o lumină rece,
lacrima-mi căzuse peste lume.
Am zis în sine că totul trece,
La fel se uită ochiul nevăzut, un nume.

M-am gândit la voi, copiii mei cum aţi crescut,
la tot ce v-am împărtăşit;
cred că o să-mi crească aripi în necunoscut
şi o să mă văd în umbra voastră,
de-atât cât v-am iubit.

M-aş întoarce pentr-o clipă
să-mi iau rămas bun,
lacrima să mi-o ridic din lume,
fie cât o bătaie de aripă.

scrisoare de la tatăl meu \ 9 \ Mai \ 2019

poezie de Camelia Opriţa (9 mai 2019)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare de la tata

Când ziua de mâine va veni fără mine,
aş vrea să nu plângi.
Ştiu cât mă iubeşti,
că te gândeşti la mine,
mie îmi va fi dor de lume.

Când umbra mea nu va mai fi pe pământ,
vă rog să întelegeţi,
că nu m-am risipit în vânt.

Îngerul a venit, m-a luat de mână,
apoi mi-a spus că sunt sfârşit
şi trebuie să-l urmez,
să las aici tot ce iubesc.

Când am făcut pasul eram o lumină rece,
lacrima-mi căzuse peste lume.
Am zis în sine că totul trece,
La fel se uită ochiul nevăzut, un nume.

M-am gândit la voi, copiii mei cum aţi crescut,
la tot ce v-am împărtăşit;
cred că o să-mi crească aripi în necunoscut
şi o să mă văd în umbra voastră,
de-atât cât v-am iubit.

M-aş întoarce pentr-o clipă
să-mi iau rămas bun,
lacrima să mi-o ridic din lume,
fie cât o bătaie de aripă.

vezi mai multe poezii de: Camelia Opriţa

poezie de Camelia Opriţa din BOEMA - Revistă de Literatură şi Artă Nr. 147 (mai 2021)
Adăugat de Ileana Vasiliu -Odobescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai vreau

Nu mai vreau din viaţa asta nici măcar o clipă!
Nici un glas să-l mai aud, Eu mă duc, mă duc!
Şi nu ştiu unde, unde voi ajunge fără Tine!
Nu mai cer sfinţilor milă, nici versurilor rimă!

Dumnezeilor absenţi nu le mai cer un cent!
Nici o zi acum să-mi cumpăr nu mai vreau!
Dintr-un univers prea mare unde Eu am rătăcit!
Nici cuvântului glas.... când Eu încă nu mor!

Nu mai cer nopţilor somn, nici somnului vis!
Nu mai vreau să-mi mai atingi inima prin care-mi curgi!
Nici cerului infinit unde Eu tot m-am pierdut!
Nu-ţi mai cer acum nimic din tot ce Eu n-am avut!

Nu mai cer soarelui zi senină, nici iubiri milă!
Nu mai vreau vedere într-o lume de durere!
Nici auz când Tu n-ai glas şi nici cuvinte!
Nu mai vreau vorba ce minte, nici icoane sfinte!

Nu mai vreau cruci între drumuri!
Nici paşi rătăciţi în lume fără Tine,
Când te caut în nu ştiu ce unghere!
Nu mai vreau gânduri ce mă dărâmă!

Nu mai vreau aşteptarea care doare!
Nici ziua în care visul încă nu moare!
Nici noaptea fără stele, fără Lună, fără...
Fără Tine lipasa viselor mele stinghere!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Motivul meu pentru viaţă

Dacă cutreier prin adâncul inimii mele
văd multe probleme,
mă întreb cum am rezistat
la atâtea tăieturi
şi nu m-am plâns.
Am rezistat şi mai lupt încă,
oricum viaţa mea este
fără sens şi fără diversitate
care nu interesează
prea multe persoane.
Eu vreau să visez,
că va fi bine
să-mi ascund gândurile
să-mi ascund lacrimile
şi să râd, să mă bucur
de zilele senine şi fericite
atât de puţine din câte au fost.
În cazul în care soarele meu...
va mai străluci încă
tu vreau să-mi dai căldură,
tu să mă faci să râd,
că tu eşti soarele meu...
Cum aud vocea ta
inima mea zboară în rai.
Da, tu eşti şi
cerul meu plin de stele.

poezie de Eugenia Calancea (9 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înăbuşind dureri

Eu nu mai pot pluti cu aripa rănită,
Şi îmi consum tacit poate un ultim zbor,
Înăbuşind dureri căci nu vreau să cobor,
Da mă atârnă grav, rănită şi slăbită...

Îmi stăpânesc regretul că n-am putut mai mult,
Că n-am împrumutat o aripă de cuc,
S-o cos cu fir tăios, pitită într-un nuc,
Şi pierd văzduhul, neantul, într-un destin incult.

S-a răscolit şi vântul râzând zeflemitor,
Când semeni trădători mi-au înnoptat lumini,
În zborul schilodit m-au încărcat cu vini,
Şi tare-mi este teamă că e un ultim zbor.

Zvâcnesc, mă zbat şi strig pe-un vers de scriitor,
Şi o răsfir, o mângâi şi o încurajez,
Da am căzut sleită, uscată ca un vrej,
Pe-un braţ de frunze moarte, da nu cer ajutor...

N-am mai putut pluti cu aripa rănită,
O alta n-o mai am, prin zbor a fost zdrobită...

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă tu ai dispărea

Dacă tu ai dispărea,
Într-o noapte întunecoasă,
Eu m-aş preface într-o stea,
Zeiţa mea frumoasă.

Dacă tu ai dispărea,
Într-un miez de toamnă,
Eu m-aş preface în strop de ploaie,
Tandra şi blânda mea doamnă.

Dacă tu ai dispărea
De pe pământ,
Lumea ar fi un pustiu
Bântuit de vânt.

De dorul tău eu m-aş topi
Şi m-aş preface în floare,
Lângă tine atunci eu m-aş simţi
Raza ta de soare.

Căci tu eşti tot ce am mai sfânt,
Eşti ca o lumânare
Ce arde veşnic pe pământ,
Dragostea mea cea mare.

poezie de Vladimir Potlog (18 octombrie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecutele iubiri

Trecutele iubiri, ce fără teamă
Mă prind în jocul lor perfid, mă cheamă,
Şi amintirile ce-s ostenite,
Se zvârcolesc prin rafturi prăfuite.

O, voi iubiri, atât de trecătoare
Voi, raze blânde şi mângâietoare,
Trimise-aţi fost parcă de Dumnezeu
Pentru balsamul sufletului meu!

Tu, inimă, sprintenă căprioară,
Trecutele iubiri te înfioară,
Te sperie noian de sentimente,
Ce fac prăpăd, cât zece regimente.

Dar ţineţi firea şi mergi mai departe,
Din viaţa ta poţi să-ncropeşti de-o carte!
Ţi-a pârjolit sufletul, fără milă,
Făclia amintirilor din filă.

Trecutele iubiri îmi bat în poartă.
Sufletul meu le-mbie şi le iartă,
Dar mintea, ca-n reflexii de oglindă,
Prin faţa ochilor mi le perindă.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am gândit

M-am gândit într-o zi
la ce aş fi eu fără zâmbetul tău,
eu fără mângâierea ta.
Nemăsuraţi, paşii vorbei m-au
dus uneori către tine şi ţi-am spus ce nu era.
Din vorbe
îmi făcusem regat şi eu,
pierdută prin el, nu mai ştiam
să spun ce era cu mine.
Gândurile mele vechi mă cuprindeau şi mă făceau noapte.
Fără să văd lumea,
fără să-mi pese ce era cu ea şi cu mine,
credeam că trăiesc.
Şi s-a făcut toamnă peste aleile
pe care fugeam. Şi nu mai ştiam dacă era
toamnă afară sau doar în mine.
Nu vedeam, nu simţeam penele
vântului zburând peste nori...

M-am gândit că eu
am venit la tine în suflet
ca într-o casă dărâmată
din temelii de cuvânt.
Până în zori
am să mă nasc

din nou rază
şi cuvântul meu poate
o să ajungă la tine
ca un pescăruş străin
ce ne împarte de azi
cerul în bucăţi
egale cu noi.

M-am gândit la o zi în care
vorbele nu ar mai fi, în care
paşii ar bate doar pe loc,
urmele ar păşi înainte şi
umbrele ar merge alături de
oameni pe stradă,
la braţ cu zâmbetul lor.

M-am gândit că
asta ar fi
de n-am fi.
Dar tu, tu te-ai gândit
ca într-o zi
să dai de pomană cerneală
pentru sufletul meu?

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un Rai mereu în renovare...

Ciuntit mi-e visul fără tine, când tonul tău de mandolină
M-a descântat pe o corolă în nopţile cu lună plină,
Mi-a dăruit din constelaţii, luciri şi taine neştiute,
Şi m-a sculptat în basm naiv prin valsul frunzelor pierdute.

Ce nor mi-ai fost de urlă viaţa când epilogul poartă vina
Că a lăsat înspre finaluri ca viclenia să ia cina?
Din ce bujor mi-ai dat parfumul ce-a răspândit în jur frivol
De nu m-am bucurat căci roua l-a sărutat lăsându-l gol?

Când raţiunea, - ah! lucida - mă prevenea: "Amoru-i iadul,
Ce te aruncă-n vâlvătaie iar dracu-ţi este camaradul..."
M-am tulburat ca toamna iernii şi am răspuns cu ignorare,
Şi m-am întors spre Raiul meu, un Rai mereu în renovare...

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 109

Nu spune-n veci că nu am fost fidel,
Deşi în lipsa ta m-am cam răcit,
Căci nu pot să te părăsesc defel
Eşti sufletul ce-n piept stă cuibărit.
Aici mi-e casa şi dac-am umblat
Prin alte părţi, mă reîntorc acum
Tocmai la timp, căci eu nu m-am schimbat
Şi nicidecum nu m-am pătat pe drum.
Tu să nu crezi că dac-am fost robit
De slăbiciuni ce-ating orice flăcău
M-am întinat şi-am fost complet orbit
Ca să renunţ la tot binele tău;

Căci universul n-ar mai fi la fel
Dacă tu, roza mea, nu eşti în el.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi m-am gândit, cu drag, la tine

Azi m-am gândit cu drag la tine,
Aşa cum fac de multe ori.
Aş vrea să ştiu doar că eşti bine
Şi ai în preajmă mii de flori.

Azi m-am gândit cu drag la tine,
Aşa cum fac de multe ori.
Aş vrea să ştiu doar că eşti bine
Şi eşti departe de ninsori.

Azi m-am gândit cu drag la tine,
Aşa cum fac de multe ori.
Aş vrea să ştiu doar că eşti bine
Şi-ţi cresc aripile, şi zbori.

Azi m-am gândit cu drag la tine,
Aşa cum fac de multe ori.
Aş vrea să ştiu doar că eşti bine,
Şi că pluteşti pe-o mare de valori.

Azi m-am gândit cu drag la tine,
Aşa cum fac de multe ori.
Aş vrea să ştiu doar că eşti bine
Şi, că te bucuri de scrisori.

Azi m-am gândit cu drag la tine,
Aşa cum fac de multe ori.
Aş vrea să ştiu doar că eşti bine
Şi, către visul meu cobori.

Azi m-am gândit cu drag la tine,
Aşa cum fac de multe ori.
Aş vrea să ştiu cât eşti bine
Şi, doar de cine-ţi este dor.

poezie de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemare

M-ai auzit, te strig mereu
De când mă scol şi-n vis de noapte,
Că fără tine nu sunt eu...
Cuvântu-ţi vânt m-aş face, şoapte.

Din poză te-am făcut icoană
Şi-am pus-o-n faţă la altare
Să-nchine-o lume ce se-nşeală
Căci nu mă crede cât mă doare.

M-am răstignit în vârf de munte
Pe crucea-naltă din Bucegi
S-adun mulţimile să asculte
Că doar te vreau şi să nu negi.

Am pus afişe-n gări, în trenuri
Şi-n staţii de autobuze,
Ca inima să ţi-o cutremuri,
Ruinele-mi să mi te-amuze.

Eşti fiinţa cea mai căutată
Şi premiu-am pus tot ce-aş avea
Din orice timp; fără vreo dată,
Până când Soare ar cădea.

Şi de nu, ţi-aş culege Lună
S-o am pe frunte de lanternă
Şi noapte de va fi... să-mi spună
Pe unde dormi şi de ai pernă.

Mereu te chem; m-ai auzit
Că te aştept, că ţin la tine?...
De nu, întind mâna la cerşit
Să mă ia alta... Dacă vine!?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecut întors în viitor

M-am întâlnit cu mine-n viitor
Peste milenii, fără să mai "mor",
Fără să ştiu c-am fost cândva, vreodată...
Pe-un alt "pământ", "planetă" regretată.

Nu mă ştiam, din lumea de ciudaţi;
Amestec, plastic cu metal... robotizaţi.
Eram în zbor, că n-aveam gravitaţie...
În planaj de gând, profund în levitaţie.

Un nanobit din sânge mi-a dat semn
De-un strop de-o genă cu memorie de "lemn"...
Din tatăl meu -ce-l avea "meşteşug"
P-ecran-breloc; lângă un "cal"... şi-un "plug".

M-a luat aiurea, ceva nou, un "sentiment",
Cum că m-aş şti pe undeva, pe-un "continent"
Ce nu mai e, din masa uniformă
De-o sferă-n zbor, ce-şi schimbă mereu formă...

Mi-am dat un clic pe-album de holograme
Şi mi-am luat timp să le disting din mii de "arme"
S-ajung departe-ntre figuri de-arhi-umani
Din trupuri "zale", ce-şi vindeau carnea pe "bani".

I-am luat un tot, în electronică analiză
Şi-ntuitiv m-am pregătit pentru surpriză,
Căci ramul-cip mi-ntrase "in"-ul în alertă
La gând de virus neştiut... prezenţă certă.

Nu cred c-am regăsit clona-mi de om
Dar m-am "îndrăgostit" de "floare", "mugur", pom"...
Am mers-alunec pe-un imens de "gheaţă";
M-am îmbătat printre "licori", cu-n pic de greaţă.

Necaz mi-au dat fiinţele "carnale"
În veşnic "chalenge" de ambiţii goale
Fără valoare, simple speculaţii,
De-a mult avea şi... drepturi de creaţii.

Sunt "turmentat" de-atât pierdut în "simţuri"
Ce nu le-aveam de mult, sursă de zimţuri
Ce-mi-mpiedică existu-mi rectiliniu
Trecut, în zbuciumat, "nefericit" continuu.

Sunt deci eu fiinţa top-raţională
Pusă de-acum în veşnică-ndoială;
De-a mă teleporta din când în când să văd un "pom"
Sau de-a uita cu tot, c-am fost odată... "Om"?!

PS
Am învăţat o groază de cuvinte
Ce-am pus în ghilimele, le ţin minte
Că-s de pe-un loc numit cândva... Pământ,
Ce redescopăr de-un voiaj, întors în sfânt...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trădare!

Şi te-am iubit cum m-am iubit pe mine,
Ţi-am fost prieten bun, sfătuitor...
Când erai căzut, veneai la mine
Şi te ridicam cu dragoste şi dor.

Şi te-am acceptat aşa cum eşti...!
Nu am pus condiţii ca să-mi fii...
Iar tu acum nedreptăţeşti
Fără dovezi şi argumente vii.

Şi te-am ajutat chiar întru toate!
Şi m-am lăsat pe mine... locul doi...
Oare cum n-ai văzut tu asta...? Poate,
Nu ne-a fost scris să fim doar amândoi.

Mă simt trădată de vipere bătrâne!
Ce tot m-au folosit în fel şi fel...
Suflele lor, negre şi păgâne...
Mă simt înjunghiat ca şi un miel!

Şi totul are-un rost pe lume...
Prietenia... demult nu mai există!
Viaţa este doar valuri cu negre brume,
Şi stă-n picioare cine îi rezistă!

Regret tot ce am oferit şi ce am dat...
N-a fost nici înţeles şi nici apreciat!
Prin lecţii dure, durerea mi-am aflat,
Şi palme aspre! Nu aplaudat...!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un întreprinzător duce în primii cinci ani de muncă o viaţă dură, cu multe sacrificii, pe care nimeni nu o vrea. Însă, după această perioadă, duce o viaţă pe care mulţi vor să o aibă. La asta m-am gândit şi eu.

citat din Narcisa Pheres
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!