Romanţa corbului

Pe ţârmul nalt şi drept —
Hotarul, de unde-ncepe necuprinsul
Imperiu-al apelor albastre
Cu-atâtea felurimi de pete,
Al apelor ce dimineaţa sunt verzi,
Iar seara violete —
Un corb a poposit spre seară,
Şi-aşa, cum stă pe malul mării,
Orbit de-albastrele noianuri,
Muiate-n purpura-nserării,
Parcă-i sositul care-aşteaptă să vină şi-alţi întârziaţi...

Şi-n seara-aceea-n care-apusul
Părea mai trist ca-n alte seri,
Iar soarele părea că pleacă să nu mai vină niciodată,
M-am dus să-mi plimb pe tărm urâtul
Şi biata-mi inimă,-mbibată
De-amaru-otrăvilor sorbite din gura-amantelor de ieri...
Dar corbul mi-a ieşit in cale
......................................
Pe tărmul mării nalt şi drept,
Ca şi pe-o margine de groapă,
Veghea un cioclu-naripat,
Şi cioclul m-a privit o clipă,
A dat din aripi
Şi-a zburat...
Şi parcă mi-a şoptit în treacăt:
— Bine-ai venit... De când te-aştept!

poezie celebră de Ion Minulescu din Din volumul " Romanţe pentru mai târziu (1908)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de copil

De-ai şti, tu, pom, ce supărată sunt,
mi-ai spune o poveste cu prinţese
ori cu croitoraşul care ţese,
sau... ce crezi tu ca dorul să-mi înfrunt,

Să pot şi eu să mă mai joc un pic
aşa cum îmi plăcea: cu păpuşica
pe care mi-a adus-o-n dar mămica
atunci când tata nu mi-a dat nimic.

El a venit o clipă şi-a plecat
iar azi mi-a zis că ar putea să vină,
dar n-a venit şi iar m-a supărat.

Nu ştiu ce a putut să intervină,
dar ştiu că ore-n şir l-am aşteptat
şi îmi e dor şi nimeni nu m-alină.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oceanul

Caleaşca de aur a lui Poseidon,
Zeul mării,
Zboară pe suprafaţa apelor albastre
Ale Oceanului.

Valurile luminoase
Se transformă într-un drum drept
Pentru a lăsa zeul să treacă
Înspre munţii Olimp.

Tridentul îi luminează drumul pe ape
Ca o baghetă magică.

poezie de Roxana Bulmez din revista Cugetul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis... la malul mării...

Răsare-n ochi
speranţa
unui zbor
în visul
nemuririi...

Cu degete subţiri
atingem versuri
înşirate-n
cărţi eterne...

Şi gândul
zboară
spre liniştea
cuvântului
şoptit
la malul mării...

poezie de Viviana Milivoievici (3 februarie 2016)
Adăugat de Viv
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un moft venit pe val

am găsit un cuib. îl ţesea un vis, dar un moft venit pe val a şoptit la ureche: fugi din calea şarpelui. şi am fugit atât de tare încât malul s-a făcut o groapă plină cu vin roşu. o femeie îmbrăcată în alb se închina cerului. degetele dantelate nisipeau promisiuni. am păşit uşor spre ea. cu tălpile goale am călcat pe cioburi de oglindă spartă. nu m-am întrebat de ce nu le-am văzut şi de ce nu am simţit durere. sângele se amesteca liniştit cu apa mării. aşteptarea se făcuse rid pe fruntea mea. departe, foarte departe, un zid se prăbuşea. credeam că dimineaţa e aproape, dar zborul unui vultur acoperea vieţi în doi. era singurul vultur care proteja o iubire. era de parcă îl puteai atinge. atât de frumos şi atât de simplu!

poezie de Dorina Şişu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva, i-am spus unui pescăruş să-mi dea o pereche de aripi. Voiam să zbor. Aşa, ca el. Deasupra mării.
– Tu n-ai nevoie de aripi! mi-a răspuns, căutându-şi un loc pe nisipul mării... Cât timp suflă viaţa în tine, ai aripi! Doar trebuie să le simţi, să le întinzi şi să te înalţi...

Vali Şerban în Iartă, crede în tine şi mergi mai departe (2021)
Adăugat de Vali Şerban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mult aşteptatei...

De când te-aştept!...
Sunt ani...
Şi anii, ce lungi îţi par când n-ai cu cine
S-asculţi ciudatele romanţe ce plâng viorile-n surdine...
Şi violetele apusuri ce triste-ţi par când n-ai cui spune
Ce-nfiorări plutesc în zare
Şi-n plânsul celor patru strune!...

.................

Te-am aşteptat la-ncrucişarea potecilor pe care-alt'dată
Multaşteptatele amante soseau grăbite să-şi sărute
Amanţii,
Ce-aşteptau în umbră, tăcuţi ca nişte statui mute...
Şi câte primăveri, de-a rândul, castanii roşii nu-mi vestiră
Că nimeni n-a trecut pe-acolo
Şi-n zare nimeni nu s-arată!...

Te-am aşteptat pe ţărmul mării -
Pe ţărmul nalt ca şi terasa
Castelului regesc, pe care un prinţ şi-ar aştepta mireasa...
Dar valurile, ştiutoare de soarta celor ce porniră
Spre ţărmul unde stam de strajă,
Când le-ntrebai ce ştiu de tine,
Îmi spuseră c-aştept zadarnic...
Şi azi viorile-n surdine...
Ce-mi plâng ciudatele romanţe
Mai trist de cum le plânse ieri,
Par lacrimi picurate-n cupa netălmăcitelor dureri...

poezie celebră de Ion Minulescu din Viaţa literară, I, nr. 45 (5 noiembrie 1906)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cobor la malul mării

Dimineaţa cobor la malul mării
unde, după un anumit orar, valurile
se rostogolesc spre ţărm sau spre larg.
Spun, oh, sunt atât de nefericită,
ce trebuie –
ce-ar trebui să fac? Iar marea-mi răspunde
cu glasul ei fermecător:
Iartă-mă, am mulţime de treburi de făcut.

poezie de Mary Oliver din O mie de dimineţi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metamorfoză

Când ploaia de la geamul tău
Plângând, te va trezi în noapte
O picătură voi fi eu
Venit la tine de departe.

Când vântul, fremătând uşor,
Lin printre crengi va adia
Tu vei simţi prin al tău păr
Timidă, mângâierea mea.

Când Soarele va străluci
Şi, zâmbitoare, a ta faţă
O rază-a lui o va privi
Voi fi eu cel ce te răsfaţă.

Când marea-n ea te va primi
Şi-n apa ei vei luneca,
Un val al mării eu voi fi
Învolburat de vraja ta.

Când, la fereastră, chipul meu
Plângând, te va trezi în noapte
În poezie voi fi eu
Venit la tine de departe.

Voi fi cu tine zi de zi,
Te-oi însoţi în a ta viaţă,
La geamul tău mă vei privi
Zâmbind, în astă dimineaţă"

Din vis, atunci eu m-am trezit
Şi am privit spre curcubeu,
Ştiind că cel ce mi-a vorbit
A fost chiar El, iubitul meu.

poezie de Marilena Răghinaru din Frânturi de suflet
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mângâiere

Mai mângâie-mi gândul
Să-mi fii necuvântul
Din clipele dulci şi rebele
De vină e vântul
Ce-aduce cuvântul
În mine cu lacrimi din stele.

Mai mângâie-mi tâmpla
Să-mi fii crunt răscol
Din nopţile reci şi târzii
De vină e Luna
Că eu te Ador
În versuri cu mine când vii.

Mai mângâie-mi ochii
Să-mi fii pe retină
Când plâng şi mă sfâşii de dor
De vină sunt norii
Că nu vor să ţină
În Ceruri poemul de-amor.

Mai mângâie-mi versul
Să-mi fii necuprinsul
Din cartea cu foi de caşmir
De vină e visul
Că Tu eşti alesul
Cu inima plină de mir.

Mai mângâie-mi noaptea
Să fii Cerul meu
Când somnul mai uită de mine
De vină e soarta
De vină sunt Eu
Că sunt o parte din tine.

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai ieşit...

Ai ieşit din ape ca o răsuflare
Către cer a mării - un oftat de dor;
Şi-ai ales, aşa, privind la-ntâmplare
Sufletu-mi ce malul bătea călător...
Şi-ai ieşit din noapte ca un far pe mare,
Să cuprinzi în ochiul tandru de lumină
Rătăcitu-mi suflet ce îţi întretăie
Calea ta şi-şi face din asta grea vină...
Şi-ai ieşit din moarte ca o apa vie,
Să-mi redai speranţa altui început,
Ca o respirare dinspre veşnicie
Ce închide-n neguri clipa ce-a trecut...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima noapte cu tata

nu am aflat niciodată de ce tata
plângea în somn şi de ce
îşi ţinea mâinile sub cap în aceeaşi poziţie
noapte de noapte
poate că mamei i-a şoptit
înainte de a stinge lumina
când îi cosea buzunarele
găurite de timp
de câte ori îi săream la gât
seara înainte de culcare
lăcrima şi
în răstimpul dintre lacrimi
mă strângea în braţe
dar niciodată
nu mi-a spus te iubesc
îi tremurau mâinile şi vocea
ori de câte ori
încerca să-mi vorbească şi
deseori îşi schimba vorba
cu o întrebare
ai mâncat...
în ultima seară când ar fi trebuit
să-l văd cu mâinile aşezate sub cap
avea mâinile încrucişate peste piept
şi dormea
dimineaţă când am dat fuga la patul lui
să-l trag de mustaţă ca de fiecare dată
mama m-a aşezat pe genunchi
mi-a luat capul între palmele ridate de timp
m-a privit în ochi şi mi-a şoptit ca şi când
tata şi-ar fi continuat somnul
tatăl tău s-a dus să-l întâlnească
pe Dumnezeu
şi mi-a dat de grijă să-ţi spun că tu
îi vei ţine locul.

poezie de Teodor Dume din Ultima noapte cu tata (2021)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima noapte cu tata

nu am aflat niciodată de ce tata
plângea în somn şi de ce
îşi ţinea mâinile sub cap în aceeaşi poziţie
noapte de noapte
poate că mamei i-a şoptit
înainte de a stinge lumina
când îi cosea buzunarele
găurite de timp
de câte ori îi săream la gât
seara înainte de culcare
lăcrima şi
în răstimpul dintre lacrimi
mă strângea în braţe
dar niciodată
nu mi-a spus te iubesc
îi tremurau mâinile şi vocea
ori de câte ori
încerca să-mi vorbească şi
deseori îşi schimba vorba
cu o întrebare
ai mâncat...
în ultima seară când ar fi trebuit
să-l văd cu mâinile aşezate sub cap
avea mâinile încrucişate peste piept
şi dormea
dimineaţă când am dat fuga la patul lui
să-l trag de mustaţă ca de fiecare dată
mama m-a aşezat pe genunchi
mi-a luat capul între palmele ridate de timp
m-a privit în ochi şi mi-a şoptit ca şi când
tata şi-ar fi continuat somnul
tatăl tău s-a dus să-l întâlnească
pe Dumnezeu
şi mi-a dat de grijă să-ţi spun că tu
îi vei ţine locul

poezie de Teodor Dume din Carte; Ultima noapte cu tata. Editura Pim (2021)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima noapte cu tata

nu am aflat niciodată de ce tata
plângea în somn şi de ce
îşi ţinea mâinile sub cap în aceeaşi poziţie
noapte de noapte
poate că mamei i-a şoptit
înainte de a stinge lumina
când îi cosea buzunarele
găurite de timp

de câte ori îi săream la gât
seara înainte de culcare
lăcrima şi
în răstimpul dintre lacrimi
mă strângea în braţe
dar niciodată
nu mi-a spus te iubesc
îi tremurau mâinile şi vocea
ori de câte ori
încerca să-mi vorbească şi
deseori îşi schimba vorba
cu o întrebare
ai mâncat...

în ultima seară când ar fi trebuit
să-l văd cu mâinile aşezate sub cap
avea mâinile încrucişate peste piept
şi dormea
dimineaţă când am dat fuga la patul lui
să-l trag de mustaţă ca de fiecare dată
mama m-a aşezat pe genunchi
mi-a luat capul între palmele ridate de timp
m-a privit în ochi şi mi-a şoptit ca şi când
tata şi-ar fi continuat somnul
tatăl tău s-a dus să-l întâlnească
pe Dumnezeu
şi mi-a dat de grijă să-ţi spun că tu
îi vei ţine locul

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima noapte cu tata...

nu am aflat niciodată de ce tata
plângea în somn şi de ce
îşi ţinea mâinile sub cap în aceeaşi poziţie
noapte de noapte
poate că mamei i-a şoptit
înainte de a stinge lumina
când îi cosea buzunarele
găurite de timp

de câte ori îi săream la gât
seara înainte de culcare
lăcrima şi
în răstimpul dintre lacrimi
mă strângea în braţe
dar niciodată
nu mi-a spus te iubesc
îi tremurau mâinile şi vocea
ori de câte ori
încerca să-mi vorbească şi
deseori îşi schimba vorba
cu o întrebare
ai mâncat...

în ultima seară când ar fi trebuit
să-l văd cu mâinile aşezate sub cap
avea mâinile încrucişate peste piept
şi dormea
dimineaţă când am dat fuga la patul lui
să-l trag de mustaţă ca de fiecare dată
mama m-a aşezat pe genunchi
mi-a luat capul între palmele ridate de timp
m-a privit în ochi şi mi-a şoptit ca şi când
tata şi-ar fi continuat somnul
tatăl tău s-a dus să-l întâlnească
pe Dumnezeu
şi mi-a dat de grijă să-ţi spun că tu
îi vei ţine locul

poezie de Teodor Dume din carte: Dumnezeu, tăcut ca o lacrimă (2020)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rânduri pentru Anul nou

Bine-ai venit, An nou!...
Bine-ai venit...
De când te-aştept aproape-am şi albit...
Dar fiindcă-mi intri-n casă-ntâia oară,
Te rog să nu-mi faci casa de ocară...
Nu te grăbi să-mi intri pe furiş,
C-abia sosişi...
Noroc că te-aşteptam deştept
Să te previu la timp, să fii atent,
Şi-n clipa marelui eveniment
Să-mi calci în casă cu piciorul drept...
Şi nu uita
Să-ţi laşi ciubotele afară,

Aşa te vreau!...
Te vreau la trup curat... neprihănit...
Şi tot aşa la suflet şi la minte -
Te vreau sub chipul celui arvunit
Pe treizeci de arginţi
Şi-un blid de linte!...

Şi-acum, că te-nduraşi să-mi intri-n casă,
Poftim la masă...
Dar mai nainte de-a gusta
Din vinul şi din pâinea mea,
Deschide-ţi ochii bine, ca să-nveţi
Povestea Coliviei cu sticleţi...
Şi-n urmă, dacă poţi să te-ntregeşti
Cu sfinţii din icoanele de pe pereţi,
Te rog - de pe parchete si sofa -
Să-mi schimbi covoarele de Buhara,
Şi-n locul lor tu să-mi întinzi
Numai velinţe olteneşti.
Ca să-mi rasfrâng cu ele, în oglinzi,
Podoabele mândriei strămoşeşti...
Iar pe măsuţele pătrate,
În locul florilor de crin, fanate,
Să-mi pui în strachine de lut
Crăiţe sângerii culese
În cinstea viitoarei florărese
Care, probabil, nici nu s-a născut!...

An nou...
Ai auzit ce-ţi cer?...
Nu-ţi cer să faci nimic în casa mea,
Mai mult decât ai face tu-ntr-a ta!...
Iar eu, un biet român ursit
Să fiu scuipat şi pălmuit,
Deşi n-am casă cu calorifer,
Te-adăpostesc de viscol şi de ger
Şi te cinstesc aşa cum se cuvine
Să fiu cinstit şi eu - măcar de tine!...
Te-ntâmpin ca pe-un frate-adevărat -
Un frate ce-mi va da napoi
Sticletele ce mi-a furat
Alt frate, mult mai mare decât noi!...
Te-ntâmpin numai cu atât -
Ce mi-a rămas -
Un "Ah" în gât,
Şi-un gest cu care te primesc
Ca pe-un "Specific românesc"!...

An nou!...
Fii nou de sus şi până jos!...
Copil al nimănui şi-al tuturor,
Copil din flori,
Copil gălăgios...
Desfăşură-te-ncet de pe mosor...
Încet... cât mai încet... şi liniştit...
Şi fii atent ca nu care cumva
Să ţi se rupă firu-n casa mea!...
Bine-ai venit, An nou...
Bine-ai venit!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

...şi a fost duminică

când m-am trezit era dimineaţă
îmi amintesc
o mare de oameni
se îndestulau din lumina
unei lumânări
era şi Dumnezeu printre ei
m-a privit ca pe un străin
mi-a contabilizat bătăile de inimă
pe fundalul acela de linişte deplină
a coborât în mine
şi mi-a şoptit
nu e foarte rău
linişteşte-te...

când am deschis ochii
instinctiv m-am uitat în sus
cerul era plin cu păsări

poezie de Teodor Dume (2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bine ai venit acasă, suflete al meu

pentru Annai

Bine-ai venit acasă, suflete al meu...
Un dor mi-a fost de tine, suflet luminat,
Din prea multă lumină fost-ai lovit mereu,
Dar azi, bine-ai venit... Domnul mi te-a dat.

Bine-ai venit acasă, nume nedorit...
Particulă din mine, jumate alungată,
Astăzi te întâmpin cu zâmbet împlinit,
Lipeşte-te de mine, să închegăm o soartă.

Bine-ai venit acasă, suflete al meu...
Duh dintr-o Lumină ce m-a lăsat să vin,
Acuma sunt întregul şi sufletul sunt eu...
M-am adunat în mine şi sunt în toate plin.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu semne visătoare

Înnoptez în corturile întunericului perfid,
norii nu plâng lăcrimează,
dorm şi-n somn
dimineaţa se scurge în oglinzi.

Morile de vânt macină tăcerea
cu aripi de fluturi pe ciuturi,
de la ţărmul mării, valuri albastre
trimit pescăruşii în depărtare.

Mă aud în cuvintele mării,
inima bate în vocale sonore
cu semne visătoare
sub aripi de păsări exotice.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna unui singur vis

Sunt doamna unui singur vis
aşa mi-a ghicit o gitana în palmă
spunea că am ochi căprui
râdeam, ai mei sunt chiar verzi
dincolo de această eroare
cu harul ei de vrăjitoare
mi-a şoptit că am doi irişi sub pleoape
şi numai o singură inimă
nu a ştiut să-mi explice
de ce oare
i-am mai dat un bănuţ
am întrebat-o cum să-i trimit iubitului
un vis de ziua lui
mi-a răspuns: el te visează chiar acum
cu ochi căprui.

Eşti doamna unui singur vis
- îmi cântai dimineaţa,
cu ochii deschişi -
te-ai intâlnit cu gitana, precis!

Şi, ca un vis între iad şi rai
o singură inimă
în palme ţineai.
Ca în vis, mă iubeai!

poezie de Gabriela Ana Balan din Confluente literare (2016)
Adăugat de Gabriela Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valuri şi morminte

Am lăsat urme de
fiară - în istorie-
amuşinând valuri şi morminte,
certată cu pământul
şi cu apele mării:
cu bunul pământ, primitor de seminţe şi corpuri,
cu bolţile fluide ale mării,
cu tunelurile ei care duc în adâncuri...
Şi-atunci, am blestemat pământul,
plin de strămoşi,
dar, mai ales, am blestemat
bunul val al mării, edificiul ei fluid,
înfrăţit
cu trupul purificat
al înecatului!

Am fost certată cu pământul, cu apa...
cu stihiile aerului – nu;
mi-au rămas - drept mângâiere –
pentru mult, mut timp...

Şi mă miram...
Şi m-am mirat - îndelung –
de necurmatul alint al
leagănului zbuciumat al cerului,
botezat cu apă, botezat cu
pământ şi
botezat cu focul (care nu,
nu mi-a luat niciodată
mai nimic)...

O vreme am ţinut minte
ura mea precară...
Pe urmă am uitat...
Şi, la urmă de tot, mi-a adus aminte...

Rănile vechi şi suspinele vechi
mureau singure,
fantomatic migrând,
se pare,
pe urmele fiarelor ca mine,
ca o mireasmă de fiară,
traversând, la apus,
mormintele, spre păduri...

Uitarea mea
s-a împărţit
între
morminte
de pământ şi
morminte de
apă...
uitare
neîmpăcată,
uitată...

Şi-o parte din mine - o parte
ca un
parfum -
a rămas (mult) în urma
gândurilor,
a rămas în urma
durerii,
să scrie singură,
cu paşi sălbatic – ritmaţi,
istoria bunului val al înecatului...

Şi duhul suspinelor
se plimba pe deasupra apelor,
singur, în nopţi sau
în zile deşarte,
fără de mine...

Pe urmă mi-am amintit totul
ca să pot să cânt...

poezie de Dana F. Zaharia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!