Daniela Luminița Teleoacă

Penitență

o vreme ne vom mulțumi fără glorie
ne vom înfrânge complexele
sentimentul nonsensului
vom fi eroii anonimi
incognito vom planta
hectare de bulbi până vom ajunge
la floarea virtuții
îi vom distribui razele
fără să cerem ceva în schimb

vom intra în acest voluntariat
cu acea cămașă de unică folosință
cândva urâta cămașă de forță
nu vom pretinde compătimire
despuiate trupurile noastre vor scrijeli
ingratitudinea rece a terrei

nu vom lăsa pe nimeni să ne identifice
vom da asigurări temeinice de confuzie
acoperindu-ne cu o frunză
semn al recunoașterii Vinei


între timp
se vor scrie file victorioase
ale norocoșilor sorții sau poate
ale bieților impostori asumându-și inconștient
triumful chior asupra destinului orb


trecerea in absentia
ne va durea suficient cât să ispășim
o pasăre își va împrăștia puii
împotriva sufletului ei
împotriva propriilor convingeri

... frumusețea mea te va durea nevăzută... netrăită...
lumina mea pusă sub obroc sau poate
procurând altuia starea de grație
numai prilejul ordinar pentru satisfacția de sine

cel mai greu va fi atunci când vom înțelege
cum nici cel mai umil dintre cuvinte nu ni se va mai supune
îndurat în muțenie chinul va trece paroxistic în blestem

contextual vom deprinde coduri preistorice
disputându-ne peticul de posesiune gestuală
cu fiarele întunericului

ceva din afara noastră ne va-mpinge să continuăm...

poezie de din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Daniela Achim Harabagiu

Să îmi scrii un poem

În praful vechi urmele proaspete,
Nu au nevoie de grai,
Spun ele singure, ce tu nu-mi spuneai.
Ce altă dovadă de minciună mai vrei,
Când una spui tu și alta văd ochii mei?

Eu n-am zis nimic și dacă te-aș fi întrebat,
Ai fi râs și-ai fi zis că-s copilă,
Și fără să clipești sau să fi oftat,
Mi-ai fi rostit, o altă dureroasă minciună.

Mă durea, durerea ce mi-ai trimis,
Un joc dureros de cuvinte, greu de înțeles.
Mă durea, durerea și atunci când ai spus:
O zbatere de aripi, nu vreau să te doară,
De nimic, nici măcar doar așa, într-o doară!

Mă durea, durerea la gândul tău schimbător,
Lipsit de iubire, sufletul tău plimbător,
Pe aripi de neprielnic vânt și de dor,
Aprig mă durea, durerea de tine,
Inimaginabil de tristă amăgire.

Mă doare, durerea din sufletul meu,
Dar stai liniștit, tu n-ai nicio vină,
E încercarea destinului greu,
Și-a mea fire de prea multă simțire plină.
Mă doare că nu mai suntem, de-o vreme,
Pe aceeași frecvență și lungime de undă,
Aș vrea, glasul tău din nou, să mă cheme,
Să îți cuprind în palme privirea blândă.

Mă doare, durerea năprasnic la gândul,
Că nimeni n-o să te iubească, ca mine vreodată,
Nimeni pe tine și nici eu pe altul,
Ce iubire ciudată, fără timp, fără dată.
Ce a fost, va mai fi, va să fie?
Iubire curată, iubire furată, magie?

Rămasă, ca Dante în al său Infern,
Vrăjit de Beatrice, pe vecie,
Condamnată iubirii în contumacie,
Am să te rog, să te rogi vraja să-întorni,
Să plece de la mine-n pustie.

Să ies din infern, singură nu pot,
Nu am atâta forță, ca Dante,
Dar, pot să te rog, să îmi scrii un poem,
Ca toate, să se împace cu toate.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constanța Triță

Doar o singură cămașă

Doar o singură cămașă
Știe taina vântului
Ca o atingere
Înnebunită de dor
Doar o singură cămașă
Poate fi sau nu fi
Între mine și tine
Ca un târziu nedescifrat
Doar o singură cămașă
Poartă stigmatul
Parfumat al păcatului
Tânguitor ca o poveste
Doar o singură cămașă
Arde metaforic plăcerile
Din acele cuvinte
Nespuse de priviri
Doar o singură cămașă
Poate fi albă
Providențial
De albă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Agonie

oamenii ăștia subetajați plimbându-se
în cămașă de forță... într-o lesă
prin fața ferestrelor prăbușite
dintr-o inimă

cu amintiri parțiale și spasme
bâiguie prin albul tristeților de magnoliu

această rămânere în tăcere ca-ntr-un surghiun
din care numai iubirea te scoate

ei pun un fel de afișe
automat își conectează
golul tâmplelor
la surzenia mută
a cuvântului

nu îndrăznesc
să aprindă lumina
nici s-o stingă
pentru totdeauna

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Victor Rebengiuc

Un regizor mare este în stare să te convingă că ceea ce îți cere este justificat și că numai așa se poate face spectacolul pe care el îl pune în scenă. Nu ai niciodată sentimentul că faci ceva împotriva voinței tale, împotriva personajului. Pentru că un mare regizor nu poate să întoarcă o piesă pe dos și niște personaje pe dos, să le facă să fie altfel decât ele. Un mare regizor nu poate să meargă împotriva textului, în general.

în Almanah ”Convorbiri literare”
Adăugat de Avramescu Norvegia ElenaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Lagăr

boala noastră avea să treacă
printr-o mulțime de faze
o spuneau oameni în halate aproape-albe
impecabil intrându-și în funcție
de frica unor iminente procese viitoare
da... avea să treacă
povesteau strămoșii cu chipuri imortalizate în ipsos
deloc aleator puse în ferestrele mimicilor noastre
– saltimbanci desprinși parcă din SF-uri
din când în când se mai poticnea câte o pasăre / de nu va fi fost ursita
dama aceea de pică verde cu 10 minus la purtare și iubire ilicită

desculți purtând în sânge formule bizare
memoriile afective roșu-cu-dungi
ale nu-știu-cărei dihanii
am spart mai multe iluzii
am doborât timpuri
vremurile preistorice ale cârtiței
locul de unde întunericul își face curaj
să existe numai cu amintirea luminii
am purtat / am spart / am doborât...
până când am dat de lagărul nostru
personali într-o istorie atât de comună
de bunăvoie am intrat în cămașă de forță

se uitau cireșii
cuvântul acela rămas la jumătate de sens
că de ce noi? că de ce?

veneau / ne priveau / se recunoșteau pe ei înșiși
și parcă atât de diferit gesturile noastre dezlegau
înțelesurile propriului turn babel
atunci ei veneau... ne priveau...
își făceau cruce și-n sân își scuipau:

când e dragoste își face de cap
Necuratul

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Cât mai ales

o vreme am spus
n-o să mai vorbesc despre mine
nici măcar n-o să tac despre

! dar nu avem încotro

atâta vreme
cât cireștii care nu-și aduseseră încă
florile pe lume erau
cu ochii pe mine
fără să pretindă ceva în schimb
îmi împrumutau uitătura
retragerea grabnică spre alt habitat
gesturile speciei pe cale de a se sălbătici
într-o lume scufundându-și contururile


și poate nu atât cireșii
nici florile lipsă
mult prea puțin
transferul acela cromatic
de incertitudine de spaimă
nici răsfrângerile vegetale
în ultimele rămășite
de constituție umană

nici atât
pocnetul sufletului
ca un furuncul mult prea timp
păstrat sub pielea adâncită
asemenea crimei primordiale

cât mai ales

nesupunerea întâmplării
în fața deciziei personale
de-a nu mai fi niciodată
eu.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Îndepărtare

[file de jurnal afectiv]


într-o altă viață voi fi pasăre
la toate ferestrele mângâiate cândva
îmi voi așeza cântecul aproape-amintindu-mi
într-o rătăcire/ într-o neliniște... într-o așteptare
când se vor fi oprit ceasurile ca pe spectacol
floarea își va crește înțelepciunea personală
cu filosofia lor argintie și fragedă
gâzele vor acoperi rănile și pământul
răsucirea aceasta a ta înspre mine
punând în primejdie cosmosul

ca de orbire voi piguli ochii trecătorilor
într-o atingere tandră-fantomatică
se va apropia orizontul în fâlfâit vocalic
iertându-mi lipsa de stare... nepotrivirile stranii

la cumpăna destinului
voi pune semn
mâinile-ți vor fi încătușate
vei crede... de mine...
nostalgia va face cuvintele să izbească

intrată în tăcere
voi fi pasăre...

nu vei ști tu
să ajungi
la mine.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

O să-ți scriu

ca și cum tu
n-ai fi învățat vreodată să citești
cu miliardele de insecte învălmășindu-mi ființa
până în punctul acela în care pot să-mi simt eliberarea
durerea insuportabilă trecându-mă pe lângă moarte
imortalizându-mă
mie pe mine aducându-mă
fără de pământ/ fără de carne/ fără de tine

în dimineața zăpezilor cu flori speriate
naiv își va ascunde cerul anxietățile
de după nori albi/ de după stol de cuvinte
de nimeni vreodată dezlegate
urmând sensul exact

sentimentele vor prinde țurțuri
voi fi Crăiasă a Gheții
nu vei ști
cum se topesc iernile
în intimitatea castanie a femeii din mine
nici aburii de iasomie personalizată
în anotimpul acesta străin aruncat tuturor

fiarele pădurii își vor schimba habitudinile
un uriaș va da ceasuri înapoi
vor aprinde cărbuni spiridușii
fereastra aceasta trimițând
vis cosmic de muritoare de rând
către crugurile înaltului
o pană/ un trosnet în sobă/ privirea lărgită
prelungind clipa de-aici/ intrând-o în veșnicie

o să-ți scriu
ca și cum tu
n-ai fi învățat vreodată să citești
poate o vei face cândva...

te vei întrista
dincolo de cuvinte
vei înțelege
cum eu pot fi
numai cu ideea
de tine

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Peste noapte (2)

se trezise în toiul întunericului
nu știa dacă de afară venea cald... frig...
sau de la sine?!

pasăre uitată împrăștia fără milă memorii afective
cineva se pregătea să confunde golul
cu acea contopire în infinitate
o doamnă în vârstă se aplecase să adune o mână... un picior
un suflet în formă de cireș odrăslind în creștet început de zăpezi
îi ținea hangul țâncul de la 7

în somn mimica ei se schimonosise
probabil din cauza sinuzitei cronice acutizate
– se consolase ea într-un prag de ziuă
ca-ntr-un prag de moarte
legată la ceafă pusese
într-o parte ardeii mici-pricăjiți
în alta – specimele mai de soi ca și cum
ar fi despărțit grâul de neghină, caprele de oi

o coropoșniță traversase aria prin centrul destinului
și ea!
se lăsase acaparată de chinurile facerii

insecta uriașă o înnodase ireversibil înapoi:

îmbătrânise!

poezie de din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Nimeni nu poate proteja un suflet împotriva lui însuși, împotriva propriilor gesturi sau a propriilor ambiții.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Luminaries Paperback" de Eleanor Catton este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -79.99- 44.99 lei.
Daniela Luminița Teleoacă

Dumnezeu face Dragoste, nu sex

intru în dimineața aceasta întârziată
fără de scrupule îmi spun:
de mâine o să desființez noaptea
nimeni n-o să mai aibă nevoie de vreun păcat!

așadar

să mergem să epuizăm toate plăcerile-acestea
habar să nu avem de (i)moralitate
că gestul nostru de viu ar putea îngropa un copac... și Copacul...
pe noi înșine ne-ar face stane de piatră
s-ar opri timpul / ca un măscărici s-ar strâmba
și pe noi... pe noi undeva ne-ar durea

! în spate ditamai grădina
de moarte

ar veni pictorul
cu veac de iluzie artistică
înainte ne-ar îngenunchea
de bună-credință închipuindu-și
o dramă/ subiectul acela care
îl va scoate din anonimat

cu ochi netragici de manechini ne vom uita
ca-ntr-o uitare înlemnirea va opri iarba
până la următoarele interdicții:
intrarea în Nimic!


*
se va scurge o apă
poate numai modul firesc al timpului de a trece...
scena aceasta absconsă pe care se desăvârșesc înțelesuri
asemenea nesfârșirii genezelor

în fața ta voi sta ca pe marginea unei prăpăstii
în fața mea vei sta ca pe marginea unui cer
ni se va face curaj în ultima clipă
cum altădată spaimă albă

o pasăre cu frunză va vesti început
ca dintr-o placentă din cârpe ne vom aduna
urma de divinitate încrustată în adn
cu mâna găsită voi aranja sentimente
țipătul sufletului după ceva-ul pierdut
lupi argintii la noi se vor da
lucizi ne vom încredința mușcăturii
nu șarpelui

din sângele propriu se va naște habitat
poate o biblie / cosmosul acesta inundat cu heruvimi neaipăcatului
orfani ne vom descoperi frați și dragostea noastră
în afara oricărui incest

ca la o fereastră ne vom așeza unul lângă celălalt
clarvăzători vom simți cum se înnoptează de dimineață
cum Dumnezeu este îndrăgostit

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Depersonalizare

cu certitudine
războiul acela
nu era al nostru
cineva trasase o linie
pusese un punct
plasându-ne în afara jocului
cu oameni suficient de mari
pentru a scrie istorie

anodini în afara pericolului
am privit călduț la spectacolul celorlalți
ne-am construit chiar și o peșteră am plantat vreo 3 brazi

... ceaiul la ordinea zilei și fardul... uneltele eficace

desigur eroismul avea să fie încă o vreme
piatra de poticnire a minților mult prea acomodate
ne forțam poate norocul, cine știe?!


micșunelele crescuseră uriașe irecognoscibile
cu greu ne aminteam florile pitice ale copilăriei
ne-am impus iubirea dezinteresată față de sine
așa cum necondiționat un părinte învață să ierte
crima unui copil

într-un final
am înțeles:
sângele era
chiar al nostru.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Ion Untaru

Până trece lumina prin el

Luna de pe cer
luna dintr-o băltoacă
ia ursul și joacă
joacă-l pe vecin, joacă-l pe primar
agață-l de felinar
până trece lumina prin el
și se face cuminte ca un cățel

Cine geme, cine se teme
lustruiește toată ziua la steme
pentru oameni mari, pentru oameni mici
care le pun la spinare și urcă
iar acolo unde calcă, spurcă
și nu mai vin niciodată îndărăt
nici prin zloată, nici prin omăt

Câte noduri, câte poduri
trăim într-o lume de coduri
nu mai poate nimeni să le dezgroape
și între ele numai atrape
degeaba mă perii, degeaba mă sperii
că nu poate nimeni să te scape

poezie de
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Uneori ne atrage și ne tentează ceva ce poate ajunge împotriva noastră. Când și de ce?

aforism de din Cuvinte cu dor de miez, Tentații (2016)
Adăugat de Ștefan MîrzacSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Antologia aforismului românesc contemporan
cumpărăturiAntologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Ronald Reagan

Cineva mi-a explicat diferența dintre democrație și democrație populară: este aceeași diferență ca între o cămașă și o cămașă de forță.

în discurs cu ocazia înființării Zilei Drepturilor Omului (10 decembrie 1986)
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton ponderat

Distribuie
cumpărăturiCartea "An American Life Paperback" de Ronald Reagan este disponibilă pentru comandă online la 92.99 lei.

Foarte mulți oameni, pentru că nu cred că merită ceva mai bun, au stima de sine scăzută și nu se iubesc pe sine suficient. Iar din acest motiv atrag în viața lor oameni nesimțiți. Oameni care abuzează de ei. Se poate întâmpla să nu cunoști suficient de bine o persoană și să îi dai ocazia să abuzeze de tine odată. Când ai simțit că ești tratat cu lipsă de respect, e important să acționezi proactiv și asertiv și să pui acea persoană cu botul pe labe. Nimeni nu te poate trata cu lipsă de respect fără acordul tău. Dacă ești într-o situație care ți se pare fără ieșire între oameni care abuzează de tine, gândește-te la tot procesul prin care ai ajuns să fii între acești oameni. Tu i-ai ales și alegi în fiecare zi prezența și abuzurile lor. Poți oricând să pleci și cel mai mare rău ce ți-l poți face este să tolerezi abuzurile repetate. Iar abuzurile repetate sunt de multe feluri. Pot să fie fizice, emoționale, verbale. Dacă cineva te face să te simți rău în mod constant, pleci sau îndepărtezi acea persoană.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare plăcută, ton serios

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Lăsată singură

iubirea o să țipe
cu patima păsării uitate în cretacic
neavuții pui se vor pierde din realitate
în afara destinului ignorând consecințele lipsei zborului

starea va întâlni cuvântul despuiat
va dispune de el... unica fiind prin împrejurimile cunoscute
se va scrie codul genetic, zestrea omului cufundat în amnezie și frică

cu gest de copil iubirea sau pasărea... o să spargă mai-multe-uși-către-mamă din nou ignorând
mutațiile inexorabile ale speciei... răsturnarea perversă a raporturilor ancestrale

anxietățile nu vor permite parcurgerea fazelor necesare
până la copac... până la înger... până la noi
dezlipiți... cu simulacre de ochi mimând viață vom contrazice
ziua facerii omului... inevitabila întâmplare a căderii-în-paradis

vom păstra din încăperile sufletului pivnița
șopârlele mov/ sângele înghețat al disprețuitorilor de metafore
în loc de ființă, alienare va rosti pământul din dreapta!

ar fi trebuit să știm... măcar să nu uităm!
din când în când și neluminii să-i facem loc
astfel să delimităm iubirea de moarte!

scriem cuvinte... le privim ciudat:
selfie-ul este conceptul impropriu pentru epocile revolute
neanticipând individualismul timpurilor intrate în singurătăți

rupem legăturile cu orice formalism
(chiar dacă unii ne-ar putea suspecta de neprieteni)
interiorul reconfigurează semnificațiile/ felul în care
omul este atât de anapoda fără Dumnezeu

dâra de căință concepe un poem... Poemul...
până la casa pelerinului ostoindu-și tristețile
prin creditul acordat florii în stadiu de proiect
și asta se cheamă speranță!

marea glaciațiune se va pune de-a curmezișul cuvintelor
suficient de tandru cât înțelesurile să nu abdice
până la desemantizarea ultimă copacii mai au o șansă
chiar și omul!

între timp vom merge goi
lăsându-ne posedați de sentimente

între alb și nimic
siluetele acestea subțiindu-se-n umbră
altfel privind la nimicnicie și plenitudine

! ne vom face fărâmițe
hrana cosmosului religios!

o pasăre va cuprinde
sub cortul aripilor iubirea
confundând-o probabil cu puii ei
cuminte ne va aștepta din-nou-întruparea

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Uscăciune

[file de jurnal afectiv]

am ajuns probabil la capăt de lume!

de aceea poate literele
de aceea poate somnul... vis de fluture amorțit
cu puțin înainte de a intra în afectivitate

pulsul rarefiază scurgerea prin timp ca printr-o gaură neagră
omul îmbracă pustietatea locului cu pustietatea-de-sine
tabloul zilei: 2 șopârle extenuate și corb
cu semnul mirării imprimat pe față

o fata morgana ne ia în posesie viețile
mâinile se alipesc altora...
cu noi în afara noastră ridicăm pueril....
dintr-un imbold... dintr-o neacceptare
"magazin sătesc cu de toate":
eugenii-cico-caramele-ciocolată-cu-ursuleți-biscuiți-în-folie-galbenă
mirosul acela subteran aproape salvator dându-ne iluzia
că suntem într-o vecinătate

o hiroshimă își revendică exponatele:

anii-întuneric din interior până la suprafață
această eviscerare insidioasă a sufletului
aria decretată virană la care nu mai avem dreptul
pe motiv de neîncadrare în marja de eroare

cu noi în afara noastră ridicăm pueril
copaci imaginari ascunzând în rădăcini pictate
fieful pescărușului peste cactuși

un autobuz așteaptă parcă să se umple cu noi!

electrocutați în zumzetul a milioane de lăcuste
cădem din copilărie în rugii cu-pietre-și-sânge ai liniei ferate:
destinul ne curbează gleznele până la fărâmițare


datori vânduți deșertului înțelegem...
mult mai gravă decât moartea...
neiubirea... de care nimeni nu scapă


ne întoarcem


fiecare


pe alt drum

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu vom mai fi nici verzi ori albaștri, nu vom fi nici roșii și nici albi, ci vom fi români în gândurile și scrisul nostru, deoarece poți să crezi în ceva fără să porți cămașă colorată, după cum poți să porți cămașă colorată fără să crezi în nimic. Românismul nu constă într-o etichetă și o culoare și apoi de ce mentalitatea de a lega de soarta unor oameni trecători biruința românismului etern!

în Cruciada Românismului
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lev Tolstoi

Doresc cu patimă un singur lucru: să-i implor pe oameni, de la Nicolae al II-lea până la ultimul tâlhar, să se cruțe pe sine, să uite tot, toate cugetările despre Dumnezeu, despre viața viitoare, nu mai vorbesc de stat, familie, propriul trup, și să-și îndrepte toată atenția, toate puterile asupura unui singur lucru, singurul care este fără de tăgada, viața lor, și să n-o dea nici pentru patrie, nici pentru glorie, nici pentru bogăție, nici pentru Dumnezeu, ci să trăiască pentru sine, pentru binele lor, să se folosească de binele vieții care e în puterea noastră. Binele ăsta care nu ni se poate lua, care atârnă mai greu decât orice altceva, care distruge tot ce poate fi greu în viața noastră. Binele ăsta e iubirea, iubirea față de tot ce e însuflețit, și chiar neînsuflețit, ba chiar și iubirea față de sine, față de sufletul nostru. E starea aceea a duhului în care totul e bine. Mă chinuie, mă ațâță, mă torturează, mă bat, iar mie mi-e milă de cei care fac asta, îi iubesc și mă simt cu atât mai bine cu cât ei sunt mai răi cu mine. Sădește în suflet sentimentul ăsta, căci e cu putință, și totul va fi bine, tot ce e considerat nenorocire, inclusiv moartea, totul se va transforma în bine.

în Despre Dumnezeu și om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba rusă. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Ru.Citatepedia.ro. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Set Anna Karenina" de Lev Tolstoi este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -69.90- 34.99 lei.
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook