Până trece lumina prin el

Luna de pe cer
luna dintr-o băltoacă
ia ursul şi joacă
joacă-l pe vecin, joacă-l pe primar
agaţă-l de felinar
până trece lumina prin el
şi se face cuminte ca un căţel

Cine geme, cine se teme
lustruieşte toată ziua la steme
pentru oameni mari, pentru oameni mici
care le pun la spinare şi urcă
iar acolo unde calcă, spurcă
şi nu mai vin niciodată îndărăt
nici prin zloată, nici prin omăt

Câte noduri, câte poduri
trăim într-o lume de coduri
nu mai poate nimeni să le dezgroape
şi între ele numai atrape
degeaba mă perii, degeaba mă sperii
că nu poate nimeni să te scape

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine bate în poartă

cine bate în poartă de nu vrea să se ducă:
o fi venit Terente, sau nea Mărin, sau Sucă
să dea cu pasul sau să dea cu yardul,
să plătească dările cu cardul,
că fără dări nu se mai poate
lucrăm în genunchi şi murim pe coate
s-a rupt un echilibru, se prăbuşesc imperii
o lume veche, s-a împărţit în două
una face purici, alta face ouă
şi tu inimă te sperii!
pe ce mai punem azi temei
dacă nu pe vin şi pe femei?
că fără adevăr, şi fără iubire
nimeni nu-şi mai vine în fire!

dar ce folos că ştim acestea
că vin paparazzi şi ne fură vestea?
şi unde e Diana zeiţa vânătorii
că tremură-n grădină de teamă sicomorii
nu mai vântura amiezi şi nu mai da cu tifla
mai bine vezi cine ne fură chifla!
că e mai rău ca în codru se taie şi se rufe
nu mai găseşte nimeni la supermarket trufe
nici ziua şi nici noaptea şi nici măcar promoţii
ideile pe care marşează ostrogoţii
eu sunt mai rău ca ăla din patul lui Procust
îmi place cavalcada şi traiul când e frust
eu stau într-un picior cât alţii-şi torn pe gât
poşircă de cinci stele şi altele încât,
li se face părul de omăt
şi-o iau îndărăt

poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

O ţară de milioane

Ţara Doamne-i un ciubuc
pentru cine stă degeaba
şi se-ntreabă pe facebook
carei-i prin ogradă treaba

Pentru cine stă degeaba
primăvara-i un coşmar
şi dacă răsare iarba
şi dacă-nverzeşte iar

Primăvara ce coşmar
n-o găseşti nici pe facebook
ţara mea de buzunar
ţară Doamne de ciubuc

Pentru cine stă degeaba
şi-i admiră doar podoaba

rondel de Costel Zăgan din Cezeisme II (2013)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

LUMINA DINTR-O LUMÂNARE

Lumina dintr-o lumânare
E de ajuns ca pe o cruce,
Să crească mugurul de Soare
Ce pe pământ Cerul ne-aduce,

De-aceea viaţa e Lumină,
Vin nopţi degeaba peste lume,
Că nu-nving flacăra divină
Nici nopţi, nici bani, nici mari de nume;

Lumina e în fiecare
Şi Dumnezeu ne însoţeşte,
De la botez, cu-o lumânare
Până la timpul ce-asfinţeşte.

Lumina dintr-o lumânare
E strop chiar din Lumina Vieţii,
Pe care-o cer fără-ncetare
În ruga lor, prin vers, poeţii!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi, iubito, vorbele îndărăt

Dă-mi, iubito, vorbele-ndărăt
Dacă şi-au pierdut de mult văpaia
Că ne vine iarna cu omăt
Şi-ai să vezi ce rece e odaia

N-ai de unde face rost de şube
Nu mai spun de lemnele de foc
Sunt sătul de câte am eu, bube
Totu-n viaţă e un fel de troc

Nu-ţi oferă nimeni gratuit
Nici măcar un compliment în gaj
Dai ce nu-ţi convine şi eşti chit,
Toată lumea cere avantaj

Dă-mi şi luna ce-ţi puneam în braţe
La-ntâlniri sau prin telepatie
Pasărea când scapă din laţ, e
Alergică la orice colivie

Eu îţi las grădina şi terasa
Cu niscai oftaturi amintire
Rău că viaţa nu ne trece clasa
La capitolul convieţuire

Numai banca veche doar lipseşte:
Au trecut probabil ostrogoţii
Şi-au luat-o ca să dea la peşte
Nimeni n-a-ndrăznit să strige; - Hoţii!

La ce bun să facem vreun bilanţ
Câte ne-au unit şi ne despart?
Plânge carul răsturnat în şanţ
Paradisul nostru are capul spart

Ne-a rămas atât: copilăria
Ca un vis furat dintr-o grădină
Fiecare-şi cere jucăria
Dar refuză partea lui de vină

Dă-mi iubito vorbele-napoi
Multe spune omul la necaz
Greu în unu' dar mai greu în doi:
Lampa noastră nu mai are gaz!

Dă-mi iubito vorbele-napoi
Când pornesc cu zorul olăcari
Şi-am să-ţi dărui Indiile noi
Şi din Lipsca, nişte icusari

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

La vremea lacrimii în floare

Nimeni nu a găsit nimic să-mi spună
La vremea lacrimii în floare;
Casele lor erau lacustre
Şi apa mea, cu cerul dimpreună
Curgea-n adânc; nu le-atingea
Nici grinzi
Nici buze
Nici ferestre.
Naiv, ca în desenele rupestre,
Erau doar ele - conturate-n mine -
Cum le credeam, cum le visam, cum le iubeam...
În fine,
Doar lebăda murea încet şi mut
Mutându-se în absolut
Acolo unde nu se-aşteaptă vreun ecou
Şi unde nimeni nu-i erou
Ci numai îngerii de lut
Se joacă de-a lumina prin vitrine.
Să-i vadă cine?
Să-i audă cine?
Deasupra lor, în şopot lin,
Pluteşte-n zări Steaua Pelin

Nimic nu este precum pare
Nu se opreşte nimeni la izvoare
La vremea lacrimii în floare.

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine noaptea

Vine noaptea şi usucă
Lacrimile pe obraz
Cine ştie ce caducă
Întâmplare fără haz

Şi uitând de soarta-mi tristă
Mă petrec prin alte lumi
Despre care mie nu-mi
Spunea nimeni că există;

Vin şi îngerii cu nimb
Diafani, mângâietori
Şi cu care eu mă plimb
Până dincolo de zori

Cine-a mai rămas de strajă
Peste câmpul cu narcise
Dacă numai mi se
Paşii-ntipăresc pe plajă?

Un copil aleargă-ntruna
După luna de pe cer
Că i-a da aşa, stingher,
Recompensă şi cununa!

Şi-am să ies apoi din lume
Pe o cale princiară
Dacă plânge şi n-aude
Nimeni, noaptea o vioară

Generaţia de schimb
Spune-n şoaptă ghicitori
Cum tangenta uneori
Taie puntea unui limb -

Numai una mă frământă
C-a rămas fără ecou
Întrebarea din tablou
Zigurată şi înfrântă:

De ce omul care urcă
Din ambiţie o scară
Se comportă ca o fiară
Şi pe alţii-n gol aruncă?!

Latră câinii din oficiu
Bunăvoia la stăpâni
Obiceiul la păgâni
Să-i deprindă doar la viciu...

Primăvara se întoarce
Cu privirea îndărăt
Dintr-o lume de omăt
Carele să şi le-ncarce

Arde-n noi câte-o feştilă
Şi la orice adiere
Suflul ei îndată piere
Dup-o lege mai subtilă

Unde merg, unde adast
Doar pe tine eu te văd
Pregătind un alt prăpăd
În decorul cel mai cast

Prind maşinile viteză
Pe traseul vieţii noastre
Populate de dezastre
Şi o nouă diateză

Vine timpul şi scadenţa
Macină un orologiu
Căruia-i aduc elogiu
Toţi edilii din Florenţa

Cine n-ar vrea să braveze
Pe căderea în final
A cortinei la un bal
Peste coruri siameze?

Toată lumea din incintă
S-ar înscrie la concurs
Dac-ar şti că pe parcurs
Se bonifică vreo chintă

Călăraşi şi călăreţi
Cântă aburcaţi în şa
Nu-i aude nimenea
De atâtea dimineţi

Şi se duc, se duc întruna
Ca un vis frumos de mai
Tropotele lor de cai
Până când răsare luna.

poezie de Ion Untaru din Scara interioară (2007)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca şi până acum

nu pot cuprinde cu gândul marginile universului
poate nici n-are
mă chinui degeaba cu ceva care nu-i important pentru nimeni
nici pentru mine dar nu poţi struni gândul
îl urmăresc dintr-o întâmplare
neprevăzută şi ademenitoare

apoi
îmi revin şi privesc lumea
aşa cum este sau va fi în viitorul apropiat

mă împac cu mine şi rămân aşa
un trecător prin zile şi nopţi cu întrebări
şi mai puţine răspunsuri
la care pot contribui direct

dacă voi descoperi ceva palpabil
nu mă luaţi în seamă
ca şi până acum

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din viaţă

De sinceritatea lumii nu se pot spune prea multe,
fiecare îşi ascunde câte şi mai câte -n minte,
deci degeaba se învaţă despre ce-i sinceritatea,
niciodată nu se-aplică şi se-aplică numai viaţa!

Tot timpul întorsătura îţi dă planul de o parte
şi atunci minciuna-i vraja spusă cu sinceritate,
totul vine într-o formă care-şi alege momentul
să fii geamănul din tine pentru a-ţi prii prezentul!

Este o naivitate să spui totul ce te roade,
nimeni nu va înţelege şi pari o banalitate,
chestia cu "a fi sincer" este astăzi demodată,
cine poate să îţi spună adevărul lui în faţă?

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Turma speranţelor

degeaba mai încearcă Făt-Frumos să iasă din somnul raţiunii cu paloşul curat şi Ileana Cosânzeana pe umeri
degeaba a cântat toată noaptea la stână ca un cioban de oameni cu fluierul înlăcrimat de Mioriţa imanentă
cioban de oameni cu faţă de supererou sau de hipererou sau de megastare
cioban de oameni căzut în dureri de nebănuit care priveşte tremurând şi năduşind focul în noapte
degeaba negeneraţia barbară şopteşte prin stână din negură ca o iluzie din adânc
degeaba vor aduce prea frumosul lor sens de izbândă în faţa urâţăniei şi a minciunii
până în zori din turma de oameni vor cădea multe poezii

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Degeaba

moto: Cui să cer iertare soartă
Că m-au dus la marea moartă
Unde n-au ajuns pescari
Domnii-n robele lor mari?
-------------------------

Degeaba te uiţi la mine încurcat
Că eu nu sunt flautul fermecat
Nici patron, nici arlechin
Nici tragicul Şaliapin;
Sunt un anonim din gloată
Şi mi-am rupt la car o roată
Am rămas de-atunci în pană
Fără pix şi fără pană
Doar cu topul de hârtie
Nu vă pasă vouă, dar îmi pasă mie
Şi escala nu e Scala
Dat afară din Walhalla,
Un văcsuitor de ghete
Lustruieşte la şirete
(Că şirete-s vremurile)
Din Alaska în Kurile
Şi pantofii la clienţi
Care nu-s obedienţi;
Lustruieşte sărăcia
Veacul nostru şi prostia
Aşezat la colţ de stradă
Pe un scaun sau o ladă
După cum aţi intuit
Şi o face ţintuit
Ţintuit şi gratuit...

poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

E un lucru tare misterios cu pasiunile omeneşti, iar în cazul copiilor totul se petrece la fel ca şi în cazul oamenilor maturi. Cei copleşiţi de o pasiune n-o pot explica, iar cei ce nu au trăit niciodată ceva asemănător nu pot înţelege. Există oameni care îşi pun în joc viaţa pentru a cuceri un pisc. Nimeni, nici chiar ei înşişi nu îşi pot explica limpede de ce. Alţii se câinează pentru a câştiga inima unei persoane care nici nu vrea să ştie de ei. Iar alţii se distrug, fiindcă nu pot rezista plăcerilor mâncării – sau ale băuturii. Unii îşi cheltuiesc întreaga avere pentru a câştiga la jocurile de noroc sau jertfesc totul de dragul unei idei fixe ce nu se poate realiza niciodată. Alţii cred că nu pot trăi fericiţi decât în altă parte de locul unde se află, şi călătoresc toată viaţa prin lume. Iar câţiva nu-şi găsesc liniştea până ce n-au devenit puternici. Într-un cuvânt există tot atâtea pasiuni, cât şi oameni.

Michael Ende în Povestea fără sfârşit
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul a fost asemuit cu un fluviu, dar deosebirile sunt mari - nu poţi, de pildă, să-l traversezi, e cenuşiu şi curge molcom, e imens cât însăşi lumea, n-are poduri şi nici trecere prin vad; şi totuşi, din câte spun filozofii, poate curge şi înainte şi îndărăt; calendarul îl urmează însă într-un singur sens.

John Galsworthy în Sfârşit de capitol
Adăugat de only_andrada
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti praf

ţi-au dat nişte prafuri roz
iubeşte au zis
pentru că aşa este bine
ţi-au băgat pe gât biletul spre rai
pentru că aşa este bine
dar în tine trăieşte doar un vierme bătrân visând pământul tot mai adânc
şi un ultim cuvânt care-i va fi scăparea
poate pasăre

strigi pasăre şi pasărea spintecă cerul
aluneci prin timpul ghemuit de durere
tu la 23 de ani tu la 17 ani tu la 5 ani
un film care trece prin tine iar şi iar
dar în câte numere poţi descompune o viaţă
câte măşti încap într-un om
cât de lung este trupul ăsta care se roteşte se roteşte se roteşte
şi se rosteşte
până cuvintele toate se amestecă într-o limbă nouă
lucrurile toate îşi pierd conturul
un desen în nisipul spulberat de vânt
unde mă sfârşesc eu
unde începi tu
cine sunt
poate singura suflare a unui om rătăcit într-un deşert roz

poezie de Diana Dumitraciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

om (vezi şi fiinţă umană)

Omul e un univers închis cu legile-i proprii care-i comandă viaţa efemeră, tot atât de departe de ceilalţi oameni ca şi un astru de ceilalţi aştrii, fără nici un mijloc de comunicare reală cu nimeni. Iluzia cumunităţii cu alţi semeni te înşeală numai până în momentul unei mari zdruncinări sufleteşti, când, deodată, îţi dai seama că nici părinţii, nici fraţii, nici prietenii, nimeni nu te poate nici ajuta, nici măcar înţelege...

definiţie celebră de Liviu Rebreanu în Jar
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

În stradă s-a schimbat totul, nu mai plouă, nu mai miroase a nimic. Aerul e impersonal, nici dens, dar nici uşor, nu e frig, nu e cald, e linişte. Cum să poţi simţi ceva într-o noapte atât de moartă, de amorţită? Cum naiba poţi să te vezi cu oameni, într-o astfel de noapte? Cum să suporţi să staţi aşa, cadavru lângă cadavru, şi să aştepţi lumina zilei care vine, a dimineţii făcute pentru oameni normali, pentru oameni fără angoase şi nebunie? Cum să supravieţuieşti lângă durerea celui de tine, mort în aceeaşi zi, cu sufletul închis într-o cutie de lemn, bine ferecată? Prin case nu se văd deloc lumini, viermii dorm, viermii visează. Poate că dacă aş rămâne singura fiinţă pe lume n-aş mai putea simţi niciodată nimic, poate că ceea ce simţim e doar o reacţie la sentimentele lor.

Cristina Nemerovschi în Ani cu alcool şi sex (2012)
Adăugat de Dreams in Black and White
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un străin poate trece

Un străin poate trece pe Strada Miguel şi spune "Nişte oameni!"
pentru că el nu ar putea vedea mai mult.

Dar noi cei care trăim acolo vedem strada noastră ca pe o lume,
unde fiecare-i diferit de toţi ceilalţi oameni.

Mamman era nebun; George era prost;
Picior Mare era huligan; Părosul era aventurier,
Popo era filozof, iar Morgan comedianul nostru.

poezie de V.S. Naipaul, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe lângă celelalte trebi grădinăreşti, slujba lui de căpetenie fu ca să facă în fiecare zi câte douăsprezece mănunchiuleţe de flori, şi în fiecare dimineaţă să le dea la cele douăsprezece domniţe, fete ale împăratului, când vor ieşi din casă spre a se primbla prin grădină. Aceste domniţe erau ursite să nu se poată mărita până nu va găsi cineva care să le ghicească legătura ursitei lor şi să facă pe vreuna din ele ca să iubească pe cineva. Ursitele lor le dăruise cu patima jocului. Erau nebune după joc şi pe fiecare noapte rupeau câte o pereche de conduri de mătase albă, dănţuind. Nimeni nu ştia unde merg ele noaptea de joacă. Împăratul se luase de gânduri cu atâta cheltuială pe condurii fetelor sale şi pentru inima lor de gheaţă, de care nu se putea lipi nici un june din cei ce veniseră în peţit. Pentru aceasta el dase sfară în ţara lui şi în ţările streine, precum ca să se ştie că cine se va găsi să-i spuie ce fac fetele lui noaptea de rup fiecare câte o pereche de conduri, poate să-şi aleagă pe care îi va place din ele, şi el i-o va da lui de soţie.

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte poeme?

Câte poeme ţi-oi fi scris?
Nici eu nu ştiu câte au fost
Şi poate nici nu are rost,
Din vis rămâne numai vis.

Câte poeme am să-ţi scriu?
Nici asta nimeni nu va şti,
Tu, dragul meu din poezii,
Este târziu, foarte târziu.

Câte poeme vor pluti
Fără să fie în colecţii?
La începutul unor lecţii,
Fără sfârşit te voi iubi.

poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu are reţeta pentru ce se întâmplă între persoana care ai fost şi persoana care devii. Nimeni nu poate face harta iadului prin care treci când te transformi. Nu există hartă pentru schimbare. Pur şi simplu ieşi la capătul celălalt prin căi doar de ţine ştiute. Sau nu.

citat din Stephen King
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbiţi, vă rog

Ne stresează piramida
Care pare mai înaltă,
Şi obida ca omida
Sastisite stau în haltă

Unde este impiegatul
Să ne mişte de pe şine?
Când fac mâţele şpagatul,
Moare lumea de ruşine

Asta-i: nici o bucurie
Neplătită îndeajuns
Când mi-aduc aminte mie,
Nu mi-a stat bine nici tuns

Lăsaţi gluma la o parte
Domnilor, cât mai e timp
Cumpăraţi rapid o carte
De intrare în olimp!

Spuneţi-mi că nu se poate
Şi întorc lumea pe dos
Cine n-o să dea din coate,
O să dea din gură fără de folos

Ziua când îţi rupe graba
Lumea haina pe din dos
Mai bine să stai degeaba,
Decât să lucrezi fără folos

Priviţi la băiatul acela cuminte
Cum se uită la noi de sfios:
El l-a învăţat pe Arvinte,
Să-şi lege pantalonii mai jos

Şi la urma urmei, dacă
Am ajuns de tot povară
Numai vorbele de clacă,
Nu ne scot din baltă-afară

Cine otrăveşte mărul
Nici nu ştie, nici nu-i pare
Rău, dacă ne cade părul,
Ziua în amiaza mare

poezie de Ion Untaru din Autoportret fără oglindă (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!