Ploaia

N-am auzit-o, parcă, de mult...
O ascult.
Năduşeala nopţii curge pe geamuri.
Plouă-n golurile din ramuri.
Aş voi să găsesc o asemănare
Şi caut în zgomote şi murmure,
In viori, în naiuri şi ghitare
Ecoul ndesluşit şi turbure.
Noaptea s-a-ntunecat cu alte nopţi în fund,
Şi din noapte-n noapte, nopţile urzite
Cern ploaia cu nisipul mărunt
Ca nişte site.
Gândul, ajuns în flacăra lui de ploaie târzie,
Se face palid şi descreşte ca o făclie.
Fereastra e cernită de un fag
De care-atârnă noaptea neagră, toată, ca un steag.
Nu-i şuierul săbiilor ce se ascut
Şi-al spadei ciocnite de scut.
Nu e bătaia inimii.
Nu-i Turnul şi ornicul lui în care timpul colinse.
E parcă sufletul tuturor oştilor învinse.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngânare

Ziua-nfloreste-albastra, în noaptea din fereastră.
Zabranicul perdelei tresare-ncet şi rece
Şi, fragedă, lumina în sânul nopţii trece.
Întregul cer se-aseaza la geamuri ca o glastră.

Mai treaz în cuibul lumii cu stelele-am durat
Şi-am privegheat cu ele până-n apusul lor.
Mă simt mai tânăr parcă şi parcă mai curat,
Că timpul curge-n jgheabul veciei mai sonor.

Când mi-a murit nădejdea şi când a înviat?

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alerg prin vis ca după o nălucă

mă scol transpirat şi înecat în tăceri
de parcă am dormit cu moartea
caut un pic de soare în fereastra inimii
în fapt o cale să-mi păstrez dimineţile
şi bucuria aceea de a călca pe valuri
ca pe o cărare de nori ce duce la lună

ascult toamna cum îngălbeneşte frunzele
şi pământul cum îşi astâmpără seceta
îmi scutur fiecare picătură de ploaie de pe suflet
ca de pe o cămaşă de zale crescută din piele
apoi dansez copacii ca pe o iubită eternă
în care acum îşi fac cuib păsări de gheaţă

şi totuşi
parcă în ciuda tuturor îngheţurilor viitoare
primăverile vor naşte muguri peste lume
iar fluturii albi şi nătângi ai amintirilor
vor amesteca tristeţile cu bucuria înfloririi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De zece ani

De zece ani n-am mai auzit privighetoarea,
Eram cu o femeie pe marginea unui râu, în munţi,
Şi roua se aşeza, ca un dar din cer, pe faţa noastră, pe iarbă.
De atunci n-am mai auzit privighetoarea,
Trilul acela care tăia noaptea
Ca un pumnal mătăsos şi-mi dădea
O copleşitoare suferinţă. Las deschisă fereastra,
Aştept sub copacii marelui bulevard
Sau în parc, ca şi cum cineva mi-ar fi dat
O misterioasă întâlnire.
Oraşul respiră ca un plămân uriaş
Şi zgomote felurite vin de la depărtare,
Apoi se sting, ca apa care se scurge printre pietre,
Dar nu aud, nu aud privighetoarea,
De zece ani n-am mai auzit-o şi sunt trist,
Presimt că nici în noaptea asta nu va veni,
Poate niciodată...

poezie de Mircea Florin Şandru din Ca silabele unui mare pian (2011)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

A înmugurit tăcerea

Parcă şi tăcerea-n noi a-nmugurit...
Plouă peste oameni, plouă-n noapte peste
Ploaie de tăcere, ploaie de granit...
Plouă în neştire, frunze la ferestre.

Scârţâie fântâna imn de neputinţă
În tăcerea nopţii şubredă şi grea.
Cumpăna se-apleacă iar, întru căinţă
Şi-ngenunche-n noapte, ca o boală grea.

Se cutremur ramuri... Plâng cu stele-n noapte,
Toamnă ni-i în suflet, frunze arămii...
Trec, sobor de clipe, zile lungi, deşarte,
Pe un cer de sticlă, pe alei pustii...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teamă

Gazda spune că ne-aşteaptă moale-un aşternut,
Iar în cămin focul arde vesel, mereu treaz;
Mâncarea-i caldă, cu miros plăcut,
Dar noaptea neagră linge fereastra pe obraz.

Alături pe buşteni... Dă-mi mâna ta. Acum.
Prieteni! Nu, nu-i spaima... cer un răgaz...
Ţine-mă-n braţe strâns... se-aude-un ultimatum...
Şi noaptea neagră linge fereastra pe obraz.

poezie de Harold Hart Crane, 1899 - 1932, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aud vuind al toamnei vânt

Aud vuind al toamnei vânt.
Copaci din frunze-ngână-un cânt.
Nu-i vesel cântul, e-un jelit,
Iar eu ascult pătruns de dor,
Visând la anul viitor
Când iarna se va fi sfârşit.

Parcă mi-e gândul chinuit
Când văd frunzişul răvăşit
Şi-n noaptea cu năpraznic frig,
În care ore greu mai bat,
Mi-e glasul stins şi sugrumat;
Nu pot tristeţea să îmi strig.

În piept se zbate un suspin
Ştiind că timpul, asasin,
Crengi nude-mi va lăsa în loc,
Gonindu-mi frunzele-n pustiu,
Iar păsări pleacă-ntr-un târziu,
Cât timp mai curge apa-n scoc.

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem făcuţi mai mult din noapte

Suntem făcuţi mai mult din noapte.

Prezentul cu scânteia lui nu poate
să lumineze-abisurile toate
Şi veşnicul amurg din noi.
Din când în când doar ies din adâncime
Ca nişte vietăţi din fund de mări
Necunoscute amintiri
Ce parcă nu sunt ale noastre,
Fragmente dintr-o viaţă pe care n-am trăit-o,
Crâmpeie care-ncearcă zadarnic să se-adune;
Un braţ, o ţeastă, lacul unui ochi
Cu nuferii pe care nu-i cunoaştem
Şi-o luntre ce ne cheamă cu vâslele de vis.

În marii munţi de-ntunecime
Sunt osândit să sap necontenit:
Ce voi găsi în adâncime,
Comoara unui gând nemărginit
Sau vechea stearpă-ntunecime?

Dar dacă noaptea mă va birui
Şi negre avalanşe grele
Din muntele cel mare se vor rostogoli
Şi mă vor nărui cu ele?

Trecutul meu şi alte trecuturi şi mai vechi
Ca nişte continente scufundate
Sub suflet stau necercetate
Cu urme anonime şi străvechi:
Sunt visuri ale stâncii ancestrale,
Sunt amintiri din viaţa mea de plantă,
Fiori de viermi şi nostalgii astrale
(Şi poate-o tainică prefigurare
A vieţii mele viitoare).

Dezgrop în mine rădăcina lumii;
În pieptul meu ce amintire grea!
O urnă-n care veacuri de vis şi-au pus cenuşa:
Luna sau inima mea?

poezie clasică de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Turnul Londrei

De veghe Turnul Londrei stă-n slujba majestăţii
În ploaia care curge din norii plumburii
Veghind la măreţia unui imperiu al ploii
Clădit pe lacrimi plânse demult prin colonii.

Regina-i mult prea tristă în faptul dimineţii
În noaptea abia scursă avut-a vis ciudat
Big-Benul dispăruse prin valurile ceţii,
Iar gărzile de schimb muriseră-n palat.

Ce multă bogăţie într-un regat al ceţii
Ce multă ploaie curge din norii cumulus
Ne-am regăsit cu toţii-n porţile cetăţii
Martori schimbării gărzilor ce nu's.

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piţigoi

Piţigoi, piţigoi,
Nu mai treci şi pe la noi?
Umbli prin copaci streini
Şi te văd pe la vecini.
Aveam două rândunele
Şi-au plecat din cuib şi ele.
Vă feriţi de prispa mea
Parcă v-am făcut ceva,
Pe cînd eu, mereu, deştept,
Toată noaptea vă aştept,
Toată ziua, toată, vara,
Să v-ascult - ciupind vioara.
Piţigoi, mă simt sortit
Să mă ştiu tot părăsit.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de mutat munţii din loc

Parcă
visul
s-ar
furişa

Din
măruntaiele nopţii

În
noaptea fragedă
a
trupului

Parcă stelele
vijelios
se-nalţă
din
veşnicia sufletului

Visez şi zbor

Dintr-un vis
în
altul

Parcă
visul
mi-ar
ascunde-n cuvinte
înaltul

Parcă
norii
trec

Parcă
munţii visează

poezie de Costel Zăgan din Poeme infracţionale (28 mai 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

O noapte târzie

Trec pe la geamuri şoapte
Ce bat ca ţânţarii de noapte
La lumina diafană
Păstrată in camera solitară.

şi bat in sticla obosită
De greutatea anilor, cei mulţi
Ca cineva să le deschidă,
Să intre în minte şi-n sufletul lui,
Celui care deschide inima,
Să potolească focul încins
Ce aţâţă sufletele călătoare
în vatra pusă-n adânc.

Se plimbă la geamuri agitate
Că intrarea e păzită deja
De zeii muritori şi fiinţe animate
Sobre la vorbe şi-aprinse la fapte.

şi-ncearcă să rupă cenzura
Cu fortă de zmeu diabolic
Dar nimeni pe lume nu poate
Involuntar s-o străpungă,
Să intre în camera goală deja
So populeze toată, la urmă,
Dar în zadar pentru ele,
Soapte ce plâng în noaptea târzie.

poezie de Cosmin-Gheorghiţă Pârghie (1 octombrie 2010)
Adăugat de Cosmin-Gheorghiţă Pârghie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incertitudini

Îmi atârnă la fereastră
Iarba cerului, albastră,
Din care, pe mii de fire,
Curg luceferii-n neştire.

Sufletul, ca un burete,
Prinde lacrimile-ncete
Ale stelelor, pe rând,
Sticlind alb şi tremurând.

Scama tristeţelor mele
Se-ncurcă noaptea cu ele,
Genele lui Dumnezeu
Cad în călimarul meu.

Deschid cartea: cartea geme.
Caut vremea: nu e vreme.
Aş cânta: nu cânt şi sunt
Parc-aş fi şi nu mai sunt.

Gândul meu al cui gând este?
În ce gând, în ce poveste,
Îmi aduc aminte, poate,
Că făcui parte din toate?

Scriu aci, uituc, plecat,
Ascultând glasul ciudat
Al mlaştinii şi livezii.
Şi semnez: Tudor Arghezi.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţi îmbrăcate în mătase albă

Nopţi îmbrăcate în mătase albă
În sufletu-mi se-aşează liniştit
Mi-e gândul somnambul şi obosit
De nopţile ce s-au ţesut în salbă.

Însingurat ca floarea cea de nalbă
Care în loc stingher a răsărit
Îmi pare că-n destin s-au contopit
A mele gânduri şi cu noaptea albă.

Mă tot întreb de răsări-va soare
Aducător al timpului senin,
Cât va mai fi până atuncea, oare?

Aştept doar în durere sau suspin,
Speranţa zilei tămăduitoare
Ce-alungă noaptea albă şi-al meu chin.

sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Midnight

E noapte, negrul misterios
Se-aşterne, iar lumina lunii
Cade peste crengi furios
Şi vântul suflă-anevoios

Doar paşii ei sunt urma vieţii
În noaptea asta mult prea derutantă
De la misterele multiple ale ceţii,
Şi de la bufniţele ce tot zboară.

E miezul nopţii, da e ora asta
Când noaptea e mai noapte ca orice
Doar luna plină, parcă ne-nconjoară
Ca mama cea mai iubitoare.

poezie de Vasile Gribincea
Adăugat de Vasile Gribincea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie cu frunze

Cu raniţa plină şi ierni pe la tâmple,
Cu gânduri rebele şi doruri pe frunze,
Iubito, hai vino paharul de–mi umple
Cu boabe de struguri stoarse în buze!

Vino să ducem toamna în cramă,
Vino să–i punem iernii o toartă.
Sub bolta golaşă, arsă de brumă,
Noaptea târzie să ne bată în poartă.

Am pofte nebune, şi foame, şi sete,
Am poftă să scriu cu tine în braţe.
Prin ceaţa lăsată, iubirea, pluteşte,
Să curgă magia cuvintelor bete!

Să cânte cocoşii pentru noaptea nebună,
La geam să colinde fulgi câte doi.
Frumoasă–i, iubito, iubirea la lună,
Când luna–i în geam şi doarme cu noi.

Parcă înot într–o mare de şoapte,
Parcă sunt beat într–o fântână albastră.
Stau şi ascult la tine în plete
Cum ploaie cu frunze la noi în fereastră.

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul XX

În noaptea asta pot scrie cele mai triste rânduri.

Pot scrie, de exemplu: "noaptea-i înstelată
şi stelele tremură albastre în depărtare".

Vântul nopţii se răsuceşte în văzduh şi cântă.

În noaptea asta pot scrie cele mai triste rânduri.
Am iubit-o, şi, câteodată, şi ea m-a iubit.

Într-una din aceste nopţi am strâns-o în braţe.
Am sărutat-o la nesfârşit sub cerul imens.

M-a iubit, şi, câteodată, şi eu am iubit-o.
Cum aş fi putut să nu-i iubesc ochii ei mari?

În noaptea asta pot scrie cele mai triste rânduri.
Cum să mă gândesc că n-o mai am? Să simt că am pierdut-o?

Cum să ascult imensa noapte, mai imensă fără ea?
Şi rândurile cad în suflet ca roua pe izlaz.

Ce mai contează că iubirea mea n-o mai poate păstra?
Noaptea-i înstelată, şi ea nu-i lângă mine.

Asta-i tot. În depărtare cineva cântă. În depărtare...
Cu pierderea ei nu mă pot împăca.

O caut cu privirea, dorind s-o aduc mai aproape.
Inima mea o caută, dar ea nu-i lângă mine.

N-o mai iubesc, asta-i sigur, dar cum am putut-o iubi...
Vocea-mi vrea să fie vântul, să-i gâdile auzul.

A altuia. Va fi a altuia. Ca înaintea săruturilor mele.
Vocea ei, trupul ei de lumină. Ochii ei fără hotare.

N-o mai iubesc, asta-i sigur, dar poate încă o iubesc.
Iubirea e atât de scurtă, şi-atât de lungă e uitarea.

Într-una din aceste nopţi am strâns-o în braţe,
şi sufletul nu mi-e împăcat cu pierderea ei.

Chiar de-i ultima zvâcnire pentru ea,
şi acestea ultimele rânduri.

poezie celebră de Pablo Neruda din Douăzeci de poeme de iubire şi un cântec de disperare, traducere de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot

Pentru tine nu–i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot să fiu struna aceea
Încordată dar blândă,
Dintr-o harfă ce mângâie norii,
Ce stau gata să toarne
Ploaia târzie peste pământu-nsetat.
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot s-ating obrazul curat
Al cerului tău,
Că atingerea mea
Îti va aprinde toate stelele,
Una câte una,
În noaptea ta grea...
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot să-ţi mai văd o dată chipul,
Să-ţi mai mângâi o dată pleoapele obosite
Cu degete aspre de tot lutul din mine,
Că pot să-ţi mai şoptesc,
Cu glasul meu omenesc: Te iubesc!
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT,
Până când sunetul Şofarului
Va zgudui Înaltul,
Şi-atunci, ceea ce-a fost
Prea puţin,
Sau prea mult,
Va fi TOT.

poezie de Daniela Reghina Onu din Paşi printre pietrele Sionului (iulie 2011, Bucureşti)
Adăugat de Valentin Mesianic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte asta

I.
linişte
în casă
noaptea
ca un păianjen
care
îşi ţese
tenace
plasele
şi
cade în ele
din solidaritate
cu mine

şi numai noi
ştim
cum e

II.
noaptea asta ca un ceai verde cu bergamot sau ca
o ferigă suverană făcându-şi loc în sângele meu sau
ca un arbore de mătase
peste care dumnezeu trece cu un
foarfece de grădinărit
noaptea asta

perfectă
cu atât
cu cât i se cuvine
sau

III.
noaptea asta ca un nume pe care îl port în stomac
şi de care s-au prins ţurţuri de gheaţă
şi parcă aş vrea să îl mângâi şi nu îmi găsesc
mâinile

şi luna e albă ca o palmă peste care a nins şi a nins
milenii

poezie de Silvia Caloianu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

Sunt lucrurii care se fac noaptea
Şi altele care se fac zioa
Din niciunul n-aş alege
Eu aş sta!

Aş sta şi aş privi în gol!
Al lumi freamăt şi război pentru viaţă
Parcă se luptă în nămol
Trebuie să plec!

Se pare că şi mai mult îmi comvine
Sunt al tuturor şi n-aparţin de nimeni
Sunt doar o picătură de apă
În deşert!

Aşa e lumea toată
Stăm parcă să deschidem o uşă
Trecem de ea şi deschidem o poată
O singură dată!

poezie de Ilie Dragomir (1 octombrie 2011)
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te caut, nu te găsesc

În zadar ochii-mi zâmbesc
dacă sufletul îmi plânge.
Te caut, nu te găsesc,
dorul inima îmi frânge.
Inima îmi saltă, faţa îmi zâmbeşte,
Sufletul mă-înalţă, dorul mă topeşte.
Gândul mă îndeamnă, la tine să vin,
Vara intră-n toamnă, cad frunze de măslin.
Ascult în tăcere, neantul îl privesc,
Descopăr mistere, dar nu te găsesc.

poezie de Dumitru Delcă (27 februarie 2024)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!