Alerg prin vis ca după o nălucă

mă scol transpirat şi înecat în tăceri
de parcă am dormit cu moartea
caut un pic de soare în fereastra inimii
în fapt o cale să-mi păstrez dimineţile
şi bucuria aceea de a călca pe valuri
ca pe o cărare de nori ce duce la lună

ascult toamna cum îngălbeneşte frunzele
şi pământul cum îşi astâmpără seceta
îmi scutur fiecare picătură de ploaie de pe suflet
ca de pe o cămaşă de zale crescută din piele
apoi dansez copacii ca pe o iubită eternă
în care acum îşi fac cuib păsări de gheaţă

şi totuşi
parcă în ciuda tuturor îngheţurilor viitoare
primăverile vor naşte muguri peste lume
iar fluturii albi şi nătângi ai amintirilor
vor amesteca tristeţile cu bucuria înfloririi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de măr şi gust de gutuie

se amestecă cu mustul şi miezul de nucă
iar un fum subţire şi alb se ridică spre cer
parcă nu dintr-un coş zidit ci direct din pământ
ca şi cum pe undeva aproape iarna mă strigă
dar totuşi e atât de mult verde toamna asta
încât şi tristeţile mi par crude
lipsite de experienţă
precum un ghiocel ieşit în mijloc de decembrie

ascult frunzele cum se roagă vântului
caut prin trifoi urme de căprior
şi aştept să-mi cadă stele pe gânduri
pe când o bufniţă zboară precum o nălucă
iar max nu ştie să latre frumos nici la lună

ridic o nucă să nu prindă rădăcini
o sfărâm cu blândeţe de malac
şi-mi astâmpăr setea cu un strop de rouă
ca şi cum m-am născut bătrân
spre a muri copil

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă nu am răstignit toţi fluturii

am presat totuşi o floarea de colţ lângă una de măr
şi de aatunci mă doare fiecare fir de iarbă de sub vis
cum sufăr de golul fiecărei scoici adusă de lună
la poalele mării
dar ştiu că port vina pentru toate dezastrele
mai ales pentru cele ratate
de fapt apocalipsele acestea sunt cele mai grele
îmi amână tăcerea şi nu-mi lasă loc de veşnicie

pentru că nu aş vrea să le ud cu uitare
înainte de a trece prin apa
care-mi va despărţi trupul de suferinţă
şi sufletul de apăsarea timpului
îmi voi sufleca amintirile
nu aş vrea să uit nimic din ce ţi-am promis
poate că o să am o eternitate
sau poate că o să fie doar o clipă
cât să-mi aleg o altă lume în care se te caut

oricâte blesteme mi-ar brăzda mintea
voi culege de fiecare dată mărul să-l împărţim
cum altfel să-mi caut sub tâmple cerul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un copac ciudat

fructele mele zboară precum îngerii
când frunzele-mi tânjesc la nemurire
în fiecare toamnă prin fiecare iarnă
rămân cu atâta gol încât fac loc fulgilor
să-mi doarmă a primăvară fluturi albi
.............................................
să nu mă întrebaţi de unde începe moartea
pentru că de fiecare dată uit asta la fiecare nouă încolţire
.............................................
sunt cel mai ciudat copac
îmi cresc păsări spre cer
din fiecare ghindă aruncată-n soare

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe această lume în care nu aveam ce căuta

nu mai vreau decât un colţ întunecat
de unde să-mi chem moartea ca pe o binecuvântare
cu o jumătate dintr-o lacrimă amară o să plătesc cucul
să-mi cânte alintat balada impară a cuiburilor străine
cu ce mi-a rămas din toată bucuria florilor de cais
o să răsfăţ câmpiile sub care îmi vor creşte munţi din suflet
aşa ca să aibă cărarea neumblată unde căuta vârful
apoi ca şi când aş număra invers toate stelele necăzute
o să-mi numesc gândurile iarbă
şi le voi cosi dimineaţa
înainte să-mi cânte toţi greierii a dincolo
pe această lume în care nu-mi găsesc locul
o să-mi dau şi jumătatea dulce din lacrimă
pe un cântec de privighetoare
cât să-mi crească înapoi tăcerea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu bănuiesc toamna de tristeţe

nici rădăcinile
dansez înfiorat căderea frunzei
sărutul pătimaş adus pământului
tăcerea ei din strigătul disperat
şoapta misterioasă
desparte cuvintele în silabe
silabele în fluturi albi
albul în mii de culori
cât cer sub atâtea ape
câtă mare îneacă stelele
iar nebunul din mine învaţă
cărări nebănuite
limba delfinilor
din lumea atlanţilor
utopiile
reflecţia trecerilor
dintre două fulgerări

nu bănuiesc toamna de tristeţe
nu condamn nici frunzele
plâng doar copacii

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansez ca printr-o inimă de poet

un pic cam şchiop de-o lacrimă
numărându-mi paşii în ritmul sistolelor
un doi trei stop
un doi trei piruetă
ca dintr-un solstiţiu într-altul
precum un licurici de gheaţă
scăpat dintr-un alb obicei rotund
cu ochii strict închişi
ca în aşteptarea unui impact
cu moartea

apoi cad lin
cum dintr-un vârf de munte
coboară primăvara
în timp ce o gheişă cântă
legănată de iubire într-un scrânciob
care parcă levitează sub un cireş înflorit
iar eu învăţ să tac în japoneză

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcerea caporalului George Bacovia

Mi-e dor de-o ploaie despuiată
de-o ploaie sexy zău mi-e dor
când parcă vin iar din armată
la vatră sunt lăsat de-un nor

De-o ploaie sexy iar mi-e dor
vreau să mă ude pân-la piele
să o iubesc şi totuşi să nu mor
cât să răsară-n iarbă stele

Vreau să mă ude pân-la piele
când parcă vin iar din armată
de toată răutatea să mă spele
mi-e dor de-o ploaie despuiată

De-o ploaie sexy iar mi-e dor
să spele moartea tuturor

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (1 august 2016)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia

N-am auzit-o, parcă, de mult...
O ascult.
Năduşeala nopţii curge pe geamuri.
Plouă-n golurile din ramuri.
Aş voi să găsesc o asemănare
Şi caut în zgomote şi murmure,
In viori, în naiuri şi ghitare
Ecoul ndesluşit şi turbure.
Noaptea s-a-ntunecat cu alte nopţi în fund,
Şi din noapte-n noapte, nopţile urzite
Cern ploaia cu nisipul mărunt
Ca nişte site.
Gândul, ajuns în flacăra lui de ploaie târzie,
Se face palid şi descreşte ca o făclie.
Fereastra e cernită de un fag
De care-atârnă noaptea neagră, toată, ca un steag.
Nu-i şuierul săbiilor ce se ascut
Şi-al spadei ciocnite de scut.
Nu e bătaia inimii.
Nu-i Turnul şi ornicul lui în care timpul colinse.
E parcă sufletul tuturor oştilor învinse.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Migraţie eternă

Coboară turme de reni dintre nord
spre sudul împovărat de zăpadă,
pădurea de brazi stă surdă şi mută
în liniştea ce stă ca să cadă.

Sub norii plumburii în amurg
trec stoluri de păsări şi vânt,
neliniştea caută un loc de popas
dar lacul s-a scurs sub pământ.

În noaptea eternă răună-n auz
ţipătul jalnic de ciută
albi ţurţuri sub streaşină cad,
albă e mama şi mută.

Mă aplec sub pământ şi ascult
murmur de frunze şi muguri,
în albul neclintit parcă aud,
triluri de păsări în cuiburi.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

îngerii nu au noţiunea timpului

aşa că după ce-mi voi săruta marea
iar urmele mi se vor agăţa argintiu
pe cărarea care duce în lună
vreau să dezleg poetul de fiecare trăire
să-i desenez menuetul pas cu pas
prin mozaicul asurzitor de sub tălpile inimii
dar îmi ninge mov prin ochii
aşa că o să vă povestesc doar
cum cresc fulgii dinspre stele
................................
un păianjen de cristal ţese lacrimi
nu din lut nici din cer
nici măcar din durerea aceasta
parcă din ce în ce mai limpede
diamante pentru o fereastră rotundă
mai întotdeauna cu vedere spre un imposibil rai
................................
nu din vise se cern galaxiile
caut în zadar constelaţiile prin oamenii de nea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca şi cum lumea ar încăpea într-un ciripit

o privighetoare rânduieşte stelele prin frunze
precum un dumnezeu înainte de răstignire
cu iertare cu mult prea multă înţelegere
dar mie îmi trebuie certitudini
desfac trusa de criminalist şi iau amprente
răsucesc lupa şi-mi aprind pipa
apoi mă las dezvelit de căutarea idioată
şi încep să îngân privighetoarea şi dintr-o dată
îmi este aşa dor să-i dau liber sufletului
să-l las să zburde împreună cu mieii albi
printre păpădiile înflorite şi toţi fluturii roz
iar trupul meu să îmbrăţişeze pământul verde
precum o ghindă uriaşă
pregătită parcă să consume infinitul
cât să-mi crească rădăcini

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desfac un fulg în sentimente

şi-mi este aşa de cald
de parcă olaf mă sufocă cu îmbrăţişările lui
apoi redesenez perfecţiunea
dintr-o singură tuşă
cu sângele tău
parcă din ce în ce mai albastru

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi inimile ne cântă la fel

paşii ni se împleticesc a depărtare
nu ne mai prind nici îmbrăţişările
atârnăm parcă de-o parte şi de alta a lumii
ca doi vestitori de primăvară abia spălaţi de iarnă
fiecare în emisfera sa
fiecare cu steaua lui polară
altfel zis fiecare în parte cu cerul său
parcă am fi unul luna şi celălalt soarele
poate de aceea ne sărută aşa frumos la răsărit
şi atât de duios la apus
ca şi cum s-ar frânge de fiecare dată lumea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caut un colţ de lume

Caut cu îndârjire un colţ uitat de lume,
Unde doar bucuria mai poate naviga,
Fără să rişte glasul puternic să-i sugrume,
Tristeţi ce au puterea în cor a o striga.
Şi cred că birui-voi în lunga-mi căutare,
Să-mpac durerea vieţii, cu bucuria ei,
În visele-mplinite-n câmpia-nfloritoare,
Sub ropotul feeric al florilor de tei.
Caut cu îndârjire un colţ uitat de lume,
Unde iubirea-n tihnă să-şi împletească drum,
Ce ocolind în taină şi nori de plumb şi brume,
Să-i ies cu dor în cale şi paşii să-i îndrum.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să judec frunzele

niciodată nu caut vinovaţi de toamnă
nici mustul nici gutuile
nici nucile de sub covorul galben
nici brazda sub care doarme pâinea
poate inima
în mod cert bătăile inimii mele sunt vinovate
nu numai de toamnă
ci de toată trecerea vieţii
poate şi pleoapele
când despart visele în clipe

nu pot judeca nici moartea
niciodată nu caut vinovaţi de efemer
nici fluturii nici floarea soarelui
nici măcar mişcarea de rotaţie
nici ziua
nici noaptea
poate doar inima
e vinovată de toate

chiar şi de aceste cuvinte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totuşi dragostea nu e o teoremă

oricât aş reduce la absurd relatiile dintre noi
nu reuşesc să-mi demonstrez mai nimic
nici de ce nu mai am loc în mine
nici de ce-mi curg lacrimile aşa de invers
ca şi cum oceanele s-ar vărsa toate într-un ochi
conform unui principiu nedescoperit de arhimede

poate de aceea toate reciprocele sunt betege
iar pătratele au redevenit
într-un anume fel
rotunde
cât să-mi lase speranţa că totul nu e altceva
decât o operaţie de înmulţire cu nemărginitul
sau doar o simplă scădere a infinitului din zero

desfac un fulg în sentimente
şi-mi este aşa de cald
de parcă olaf mă sufocă cu îmbrăţişările lui
apoi redesenez perfecţiunea
dintr-o singură tuşă
cu sângele tău
parcă din ce în ce mai albastru

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi dau tristeţile cadou

Dintr-o mie de-nceputuri şi o mie de-ntrebări,
Eu am pus speranţe gri într-un glas fără ecou,
Ca să fac punte cu ele peste văi şi peste mari,
Să mă rog la zei domestici, să-ţi dau tristeţile cadou!

În odaia răcoroasă, moartea naşte altă moarte,
Iar pe creştet îi cresc flori să le pună pe cavou,
Unde pomii se urăsc şi se războiesc în noapte,
Cu-al meu suflet dezbinat, că-ţi dau tristeţile cadou.

Tu joci teatru-n alte lumi şi te-acoperi cu lumină,
Ca să fii în ochi la demoni adorat ca un erou.
Aventura vieţii tale este plină de rugină,
De aceea scriu în cărti, că-ţi dau tristeţile cadou.

Sunt un urlet de durere când te văd pe la vecini,
Cum pictezi o zeitate şi cum te avânţi din nou,
Spre înaltul cer albastru ce se-nchide în lumini,
Şi se întristează parcă, că-ţi dau tristeţile cadou.

Fă-mă liberă de tine şi mă lasă pentr-o clipă,
În mâna lui Dumnezeu ca să par un bibelou,
Ca să uit ce e mândria şi să uit că-mi este frică
Să te mai privesc o dată, şi sa-ţi dau tristeţile cadou!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcerea caporalului George Bacovia

Mi-e dor de-o ploaie despuiată
de-o ploaie sexy zău mi-e dor
când parcă vin iar din armată
la vatră sunt lăsat de-un nor

De-o ploaie sexy iar mi-e dor
vreau să mă ude pân-la piele
să o iubesc şi dar să nu mor
cât să răsară-n iarbă stele

Vreau să mă ude pân-la piele
când parcă vin iar din armată
de toată răutatea să mă spele
mi-e dor de-o ploaie despuiată

De-o ploaie sexy iar mi-e dor
să spele moartea tuturor

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (1 august 2016)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, vino vară!

În suflet toate cate am
De pare să nu treacă
Şi amintirile apar
De tot ce a fost odata

O, vino vara, în suflet vino
Ca viaţa acum îmi trece
Deşi e soare parcă totuşi
În mine e înca rece.

Din vremuri toamna e stăpână
Şi peste tot domneşte
Cand vine iarna apar-dispar
Şi parcă numai trece.

De-ar fi sa fie numai verde,
Şi vara, soare, cald,
În suflet florile să crească
Să nu mai fie iad.

Cu zmei şi cu culori cereşti
Şi glasuri de iubire
Şi cu puteri împărăteşti
Ce vor urma sa fie.

Aşa sunt eu când mgândesc
Şi veselă şi tristă
Nu, nu ma plâng nici ma mândresc
E dreptul meu ceresc.

poezie de Nicoleta Petre
Adăugat de Nicoleta Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele plutesc!

Primăvara, copacii se înverzesc,
Crengile prind viaţă, înmuguresc.
Mai apoi mugurii crengilor înfloresc,
Frunzele sunt ascunse, zâmbesc!

Vara,
Copacii de la soare se încălzesc,
Poamele se dezvoltă mult şi cresc.
Crengile sunt acoperite şi umbresc,
Frunzele aşteaptă toamna, gândesc!

Toamna,
Cad frunzele şi se veştejesc,
Copacii rămân şi-n bătrânesc.
Crengile lor nu mai strălucesc,
Rămân şi ele goale, aşa e firesc!

Iarna,
Copacii cu o plapumă albă se învelesc,
Crengile sunt pline de nea, se îndoiesc.
Frunzele au dispărut, dar se mai găsesc,
Au zburat în toamnă, şi încă plutesc...!

poezie de Ovidiu Kerekes (1 noiembrie 2020)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!