Îngânare

Ziua-nfloreste-albastra, în noaptea din fereastră.
Zabranicul perdelei tresare-ncet şi rece
Şi, fragedă, lumina în sânul nopţii trece.
Întregul cer se-aseaza la geamuri ca o glastră.

Mai treaz în cuibul lumii cu stelele-am durat
Şi-am privegheat cu ele până-n apusul lor.
Mă simt mai tânăr parcă şi parcă mai curat,
Că timpul curge-n jgheabul veciei mai sonor.

Când mi-a murit nădejdea şi când a înviat?

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de mutat munţii din loc

Parcă
visul
s-ar
furişa

Din
măruntaiele nopţii

În
noaptea fragedă
a
trupului

Parcă stelele
vijelios
se-nalţă
din
veşnicia sufletului

Visez şi zbor

Dintr-un vis
în
altul

Parcă
visul
mi-ar
ascunde-n cuvinte
înaltul

Parcă
norii
trec

Parcă
munţii visează

poezie de Costel Zăgan din Poeme infracţionale (28 mai 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia

N-am auzit-o, parcă, de mult...
O ascult.
Năduşeala nopţii curge pe geamuri.
Plouă-n golurile din ramuri.
Aş voi să găsesc o asemănare
Şi caut în zgomote şi murmure,
In viori, în naiuri şi ghitare
Ecoul ndesluşit şi turbure.
Noaptea s-a-ntunecat cu alte nopţi în fund,
Şi din noapte-n noapte, nopţile urzite
Cern ploaia cu nisipul mărunt
Ca nişte site.
Gândul, ajuns în flacăra lui de ploaie târzie,
Se face palid şi descreşte ca o făclie.
Fereastra e cernită de un fag
De care-atârnă noaptea neagră, toată, ca un steag.
Nu-i şuierul săbiilor ce se ascut
Şi-al spadei ciocnite de scut.
Nu e bătaia inimii.
Nu-i Turnul şi ornicul lui în care timpul colinse.
E parcă sufletul tuturor oştilor învinse.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea-mi bate la fereastră ...

Noaptea-mi bate la fereastră
Amintind iubirea noastră,
Când simt, pentru-a câta oară,
Că tristeţea mă-nfioară.
Cu singurătatea soră,
Număr oră după oră,
De mă apasă pereţii
Până-n ceasul dimineţii.
Noaptea, timpul se dilată,-
Ceasurile prind să bată
Sferturi, jumătăţi şi ore,
Zorii zilei să-i implore.
Noaptea lungă şi pustie,
Îmi va ţine companie
Stând cu mine la taclale,
Umplând ceasurile goale.
Printre florile din glastră
Noaptea-mi bate la fereastră
Alungând pe orişiunde,
Ore, minute, secunde...

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea – lumina mea albastră

Cu ce lumină-albastră cerul tău –
Cer presărat, intens, cu praf de stea –
Lin înveleşte-n doruri lutul meu
Ce-i rece şi sleit, iubirea mea.

Sclipesc în noaptea rece ochii tăi
Cu dulce şi aprins aleanul lor –
Stârnind în mine flăcări-vâlvătăi,
Ce fac să simt că sunt nemuritor.

Tu nici nu ştii, măcar, azurul meu,
Cum te privesc – şi obraznic şi curat..
Ce dulce paradox e-n mersul tău –
Lasciv şi inocent e, totodat'!

Când mă săruţi, gingaş, adeseori,
Cu buze moi, arzând catifelat,
Tu mă reînvii, fără să mă omori –
E-un simţământ neînţeles, ciudat.

Cum se revarsă-n noapte ploi de stele –
Din cerul de catran, cum se desprind!
Dar cea mai arzătoare dintre ele –
Eşti tu, iubito-n braţe când te prind.

Când trupurile noastre se despart,
E un dezastru în fiinţa mea –
De, parcă, ceru-ntregii lumi s-a spart
Şi mi-a căzut în cap un ciob de stea!

Atunci, buimac, privesc plecarea ta,
Printre copacii-abia îmbobociţi
Şi sunt cuprins de-o disperare grea –
Căci ani şi oameni ne ţin despărţiţi.

Deci, ce eşti tu? Lumina mea albastră!
Ce-mi curgi fierbinte-n sângele-ngroşat
Şi-mi luminează-a ochilor fereastră
Cu cer albastru – când nu e înstelat.

Iar gândurile tale trec prin mine –
Adesea pleacă, dar mai des rămân...
Şi –ntinerit, simt când îţi este bine –
Când nu ţi-e bine – mă simt trist, bătrân.

Iubirea mea, lumina mea albastră –
Noi, împreună, n-o să adăstăm...
Dar, undeva, unită-i soarta noastră
Şi nu ni-i interzis ca să visăm...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât de mult te-aştept

Trece noaptea ca un an
Ce nu se mai sfârşeşte.
Lumina lunii bate-n geam,
Iar dorul mă orbeşte.

Şi nici acum nu pot să cred
În tot ce se petrece...
Când mereu parcă te văd
Aşa distant şi rece.

Te văd în fiecare zi
Cu gând în altă parte...
Şi cât de mult te-aştept... De-ai şti
Nu mi-ai mai fi departe.

De-ai şti cât plâng şi nu mă-mpac
Cu gând plin de durere,
Că-mi eşti şi-mi vei rămâne drag
Luceafăr dintre stele.

Ca înger coborît din rai
Zîmbeşti în zile pline.
De parcă seama nu îţi dai
Ce-nsemni tu pentru mine.

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu timpul, parcă ins­tinc­tul de conservare devine mai puternic, nu vrei să mai mergi până la capăt. Marii poeţi unguri au murit până-n 30, 40 de ani, chinuiţi, la fel cum au murit şi poeţii ruşi. Poeţii români au avut mereu instinctul supravieţuirii. Au fost mai gospodari. Arghezi avea o moşioară, o mi­că tipografie, să le rămână ceva şi lui Baruţu şi lui Mitzura, Blaga era profesor universitar, Ion Barbu era la casa lui, până şi Bacovia avea nevastă, copil şi o sluj­bă de funcţionar.

citat din Mircea Dinescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-am zis

Şi-am zis verde sălcioară
Şi-am zis tu de mine tu
Şi-am zis lacrima coboară
Şi-ai zis "Poate îţi păru'!"
Şi cu sfinte şi cu rele
Şi cu capul meu pe cap
Printre geamuri şi perdele
Am zis... iar ai înviat!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe zi ce trece, devii tot mai rece

Pe zi ce trece, devii tot mai rece
Şi nu ştiu cum, dar, parcă, mai frumoasă!
Ce sloi de înger negru te petrece
Că-n mine eu nu mă mai simt acasă?

Când te privesc, tu îţi întorci privirea,
În braţe când te iau, pari în chirie.
Să ştii că astfel nu-mi omori iubirea
Ci doar o faci să fie şi mai vie!

Iar dacă pleci, vii şi mai mult în mine,
Că în dorinţe nimeni nu mă-ntrece,
Când toate amintirile-mi sunt pline
Cu tine, fata mea de nota zece.

De eşti vulgară, dură sau ursuză,
Eu tot nu pot să-mi aflu altă muză.

sonet de Nicolae Silade din Iubirea nu bate la uşă (2008)
Adăugat de Nicolae Silade
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frica...

Mi-a ajuns frica la geamuri, se tot leagănă pe ramuri,
Şi de-ntind o mână-afară, parcă n-ar fi primăvară!
Ba mi-e cald, ba mi-este rece, ba simt un fior cum trece,
Oprindu-se în perete, cu un ţipăt de erete!

Mi-a intrat frica în oase, o simt cum prin aer coase,
Pânză de păianjen fină ce de gândul meu se-anină!
Mi-a intrat frica în viaţă, sinuoasă ca o hoaţă,
Zi de zi, oră de oră, mă prinde cu ea în horă!

Şi dansăm uşor prin casă, pe o muzica aleasă,
Zi şi noapte, împreună, noi ne ţinem strâns de mână!
Sper să am putere încă, şi, deşi, nu sunt de stâncă,
Şi mă clatin ca tulpina care-şi pierde rădăcina,

S-o alung departe-n zare, fiindcă e îngrozitoare,
Posesivă ca un virus, ca cerneala din papirus!
Mi-a intrat frica-n cuvinte şi mi-e dor de cele sfinte,
Un dor nepătat, de prunc, în care să mă scufund..

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inelul

şi iar veni-se-i în vis
în noaptea spre vineri
de undeva din abis
cu tei veşnic tineri

şi veşnic în mare de flori
şi veşnic în ploaie
şi valuri de lini fiori
pe line şiroaie

rostolind fericit
cercuri adânci de inferin
parcă sorbea-i inedit
seve din teiul etern

se mai făcu precum eu
doină din fluier ziceam
scursă din sufletul meu
când ba tulpină ba ram

doină cu aripi de vânt
doină cu ochi de cleştar
doină ca primul cuvânt
ăla, mereu solitar

doină- figură de stil
doină- figură de fată
doină ca solul fertil
cu seminţie surpată

se mai făcu precum tu
injer cu aripi de dor
parcă şoptea-i-nu te du
spre orizontul sonor

dacă vei trece de el
dacă vei trece de tei
te vei topi în inel
de veşnicie şi zei...

şi m-am trezit dintr-un vis
spus într-o noapte de joi
când pământesc când abis
când fără noi, când cu noi...

poezie de Iurie Osoianu (30 iulie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a bătut aseară moartea la fereastră

Mi-a bătut aseară moartea la fereastră,
Muşcata noastră s-a uscat în glastră,
Un câine, pe stradă, lătra a pustiu.
Oare e posibil să nu mai fiu viu?

Oare e posibil să nu mai fiu viu,
Când puterile încă mă mai ţiu,
Să nu mai văd lumina, să nu mai simt durerea,
Să nu mai ştiu ce-i aceea plăcerea?

Să nu mai ştiu ce-i aceea plăcerea,
De-a pururi, de-acum, să-mi piară vederea,
Să-mi părăsesc pe veci copilul şi soaţa,
Să nu mai ştiu niciodată ce-i viaţa?

Să nu mai ştiu niciodată ce-i viaţa
Şi viaţa să se rupă deodată, ca aţa
Şi-n viaţă să nu mai pot să fiu,
Oare e posibil să nu mai fiu viu?

Oare e posibil să nu mai fiu viu?
Un câine, pe stradă, lătra a pustiu,
Muşcata noastră s-a uscat în glastră.
Mi-a bătut aseară moartea la fereastră.

poezie de Corneliu Culman din Nişte poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dreptul la diviziune

Împart tăcerea nopţii la minus infinit,
Spre a divide timpul în ere neştiute,
Căci îngerul speranţei, la mine a venit...
Mi-a plâns tăcut pe umeri, dorind să mă asculte...

În lumea lui de sticlă, prin semne mi-a urmat
Şi am deschis lumina în versuri de fotoni,
Mi-am mângâiat privirea cu verbe de bazalt,
Născute din iubire de pace şi de sori.

Plecate gene parcă, din lumea celor drepţi,
Puneau o barieră prezentului din care,
Venisem ca o umbră. Dar îngeri înţelepţi,
Deschisu-mi-au în noaptea uitării, altă cale.

Pe cai de constelaţii, am alergat. În vis,
Atâtea generaţii s-au dat spre-a fii cărare.
În lumea asta parcă aşa stătuse scris:
"A scrie despre lume, cu literă de soare".

Am dreptul a divide ce timpul meu a dat,
Să-mpart în emisfere, lumină şi tăcere,
Speranţa în mai bine, oh, acest drept mi-a dat,
Spre-a nu mai fii în lume uitare şi durere.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi despleteşte părul

te măsor cu lumina
iubite

mi-a crescut sub cristalin
un copac albastru
şi un înger ce-şi spune Nitael...
- eu sunt splendoarea lui Dumnezeu
cântă el
eu te măsor cu lumina iubite
şi tremur
de parcă azi
e facerea lumii
coacerea merelor albastre
în sânul sufletului meu...

mirosind a sferă
cineva îmi despleteşte părul...

poezie de Ramona Irimie
Adăugat de Ramona Irimie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştefan: Ce e tăcerea aceasta, fetelor? Parcă sunteţi pui de găină când trece uliul... Parcă sunteţi un stol de vrăbii încremenite în stuhăraia din iazuri când aude chiotul... Parcă sunteţi nişte flori de luncă atunci când n-adie vântul... Smerite? Mie nu-mi plac oamenii smeriţi... Veniţi să vă blagoslovesc.

replică celebră din piesa de teatru Apus de soare, Actul I, Scena 4, scenariu de Barbu Ştefănescu Delavrancea (1909)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcă, parcă...

Era-ntr-o vară (parcă joi)
şi toate ne erau permise -
Gara de Nord, peronul, noi
sau era vineri, pare-mi-se.
În ochi ni se citea văpaia
în trenul plin de cetăţeni
la clasa-a doua, spre Sinaia
sau parcă, parcă spre Buşteni.
Timidă nu spuneam nimic
când mi-atingeai câte o dată
cu buzele un deget mic,
sau parcă, parcă mâna toată.
Doar ciripeam: "Ah, sufleţel!"
când mă priveai pe sub sprânceană.
am stat la single la hotel
sau parcă-n duplex la cabană -
Ultramodern... ce draperii!
cu mov în dungi şi picăţele
sub geamurile fumurii
sau parcă, parcă jaluzele.
Când în final pe canapea
uşor, uşor ne-am aşezat
(ce bine te-asortai cu ea)
sau parcă, parcă era pat -
Tu mi-ai şoptit: "Ah, ce noroc
în ochii tăi să văd înaltul!"
şi ne pupam aşa cu foc...
sau parcă mă pupam cu altul.

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul trece

Acum vre-o zece ani, când a luat-o,
Pe fata dragă parcă îi venea
Să o mănânce – atâta o iubea…
Şi azi regretă chiar… că n-a mâncat-o.

epigramă de Sanda Toma din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuibul

Din cuibul meu, pui au zburat în zi de vară, zi senină,
Şi bucuroasă îi priveam cum dau din aripi în lumină!
Când bruma toamnei se aşterne şi frigul simt cum mă-nconjoară
Mă uit în zări, cât mai departe, aştept un pui ca să apară...

Un scurt popas.-Ce faci? Cum eşti? Vrei supă sau o pană-n dar?
Vom sta o noapte la poveşti... lângă o sobă cu mult jar!
Pe rând, ne amintim de toate, câte au fost în cuibul plin,
De zilele cu bucurie şi albul florilor de crin....

Dar vremea trece, zori apar, răsfrâng luminile-n muşcată
În linişte uşa deschid şi trag zăvorul de la poartă.
Cred c-am visat în noaptea lungă, solstiţiu este pe aproape
Şi iarna rece mă aşteaptă, în braţ, cu două-trei cojoace.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piţigoi

Piţigoi, piţigoi,
Nu mai treci şi pe la noi?
Umbli prin copaci streini
Şi te văd pe la vecini.
Aveam două rândunele
Şi-au plecat din cuib şi ele.
Vă feriţi de prispa mea
Parcă v-am făcut ceva,
Pe cînd eu, mereu, deştept,
Toată noaptea vă aştept,
Toată ziua, toată, vara,
Să v-ascult - ciupind vioara.
Piţigoi, mă simt sortit
Să mă ştiu tot părăsit.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşertăciune

Toată ziua, toată noaptea treaz,
Cine-mi spune de o viaţă-ntreagă
Să fiu gata pentru care ceas
Când o taină poate se dezleagă?

Taina celor taine fără număr,
Înnădite şi încrucişate
Între creştet, inimă şi umăr,
Jugul, hamul meu de rob şi frate.

Traista-i gata, cârja-i în pridvor,
Drumul o să fie lung pe lună,
Drumul de un om şi un picior
Strâmt şi-ngust cu ceaţa dimpreună.

Stau la pândă-n bălţi şi împrejur,
Clopot, voce, tunet să mă strige,
Ţipăt rău sau şoaptă să murmur,
Ce voi zice, nu ştiu, ce voi zice?

Şi mi-e spaimă de ceva urât,
De o fiară, de un ceas pe care
Îl aşteaptă sufletul atât,
Lângă viaţă, lângă închisoare.

Cine strigă? Nimeni n-a strigat?
Cucuvaia, greierul, tâlharul?
Voi fi fost chemat şi-apoi uitat?
Bate timpul, trece minutarul.

Netrăită viaţa s-a sfiit
Şi-am trăit-o însutit.

poezie celebră de Tudor Arghezi (1959)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inscripţie pe un flacon

E parcă un făcut ca nimănui
Să nu-i miroasă murdăria lui,
Pe când - pe vrute, pe nevrute -
Parfumul altuia îi pute.

epigramă de Tudor Arghezi
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!