Daniela Luminița Teleoacă

Opacitate

singurele vești care mai ajung aici
o dată pe săptămână
odată cu mașina de pâine
și cu strigătul păsării aruncând o privire
cât să facă o secundă lumină

fracțiunea aceea în care
ulița reapare din gol
cu merii ei cu cireșii... cu brusturii
înfășurând în frunzele lor rănile
ce uitaseră să mai doară

nici nu apucăm să ne recunoaștem!

ca o lepră pustietatea
încercuiește curțile noastre
de la un capăt la celălalt praful se așază
pudră mistificatoare a identității

ne îngrămădim... oboseala se suprapune
peste multele straturi de renunțări succesive
peste veșmintele crescânde din noi
făcându-ne opaci la sânge
la memoria iubirii

în această lume
de la sfârșitul cerului
unde doar gustul săptămânal al pâinii
mai amintește de Dumnezeu

poezie de din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Citate similare

Daniela Luminița Teleoacă

Cu orice preț

alunecăm pe străzi
mai mult ne furișăm
o ploaie cu ace
ne face invizibili
(ne place să credem asta)
de-aceea rănile noastre dor cald
aproape poetic
ca-ntr-o anestezie
ca-ntr-un vals

nu știe nimeni
cum de ne-am trezit împreună
fiecare... pe unde am rămas?!

câtă floare de lotus
pe unde treci lași tu din mine
câtă lumină într-un ceas

hipnotic!
tramvaie lucioase sfidează destinul
salahori călătorii-și fac loc
în bărci

plouă!

peste verdicte
peste galbene rochii cu franjuri
peste lumea cu păsări și sfinți
anxioasă și vie
continuându-și pânda
spre zi

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Dragostea este aici

n-a umblat nimeni la ea
cum?! nici frigul de aseară?
nici indiferența de azi-dimineață?!
amnezia aruncată fără de scrupule
de miile de voci venite dintr-un afară
de pardesiele largi ale trecătorilor
nonșalant trăind / exultând / separând
fără nicio vină/ fără minima incriminare

[un ceas care ticăie – spectator discret al neînțelegerilor tale
o lună rece adusă din urletul lupilor rătăciți de ei înșiși... ieșiți din istorie
tu – martor neputincios al conștiinciozității de mecanism neprevăzut cu anima...]

fereastra asta oarbă se naște întruna din mâinile noastre retezate
împrumutând filosofia satârului una pe alta amputându-se
eu... bunăoară tu... în miez de iarnă desăvârșită

și ne-am spune pe nume...

în ceață
pasăre-înjumătățită crește
din mimicile invadate de molime
din zăpada ce nu contenește să cadă
peste datele noastre identitare
peste destine


dragostea este aici


noi


unde?!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Lumea oglinzilor desființate

habar n-are ea de tâmplele încărunțite
nu-i pasă când el o privește.... o decupează
nu este amatoare de comparații
nici atât aspirantă la podium

se complace

cu 5 scame și jumătate pe o ureche
cu mână asimetrică și sân obraznic
un altul aproape imperceptibil

trece printr-o lume a oglinzilor desființate!

nu-și caută cuvinte... nici silueta
de mult n-a mai compus poetic
n-a mai ținut regim
zice măr și măr se face
țipă soare și pârjol bun se iscă!

nu-și amintește nici măcar sandalele care au strâns-o de moarte ultima oară
îi vin în urmă câteva stoluri de vrăbii
își prinde cerceii cu ametiste
se coc cireșii


ăia fantastici de iunie...

poezie de din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

La capăt

timpul a luat sfârșit
în această aglomerare
de sensuri
ființa se comprimă
în van strigă la ceruri
s-o scoată din increat

nu ne amintim mai nimic
doar spaima aceasta imensă
desființându-ne destinele
destinele și chipul

omul privește floarea
cu ochii străinului absolut
e sigur că de acolo i se va trage
dezmembrarea cuvintelor
ireversibila moarte

se uită

după Dumnezeu

și Dumnezeu

tace

înțelept

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Uscăciune

[file de jurnal afectiv]

am ajuns probabil la capăt de lume!

de aceea poate literele
de aceea poate somnul... vis de fluture amorțit
cu puțin înainte de a intra în afectivitate

pulsul rarefiază scurgerea prin timp ca printr-o gaură neagră
omul îmbracă pustietatea locului cu pustietatea-de-sine
tabloul zilei: 2 șopârle extenuate și corb
cu semnul mirării imprimat pe față

o fata morgana ne ia în posesie viețile
mâinile se alipesc altora...
cu noi în afara noastră ridicăm pueril....
dintr-un imbold... dintr-o neacceptare
"magazin sătesc cu de toate":
eugenii-cico-caramele-ciocolată-cu-ursuleți-biscuiți-în-folie-galbenă
mirosul acela subteran aproape salvator dându-ne iluzia
că suntem într-o vecinătate

o hiroshimă își revendică exponatele:

anii-întuneric din interior până la suprafață
această eviscerare insidioasă a sufletului
aria decretată virană la care nu mai avem dreptul
pe motiv de neîncadrare în marja de eroare

cu noi în afara noastră ridicăm pueril
copaci imaginari ascunzând în rădăcini pictate
fieful pescărușului peste cactuși

un autobuz așteaptă parcă să se umple cu noi!

electrocutați în zumzetul a milioane de lăcuste
cădem din copilărie în rugii cu-pietre-și-sânge ai liniei ferate:
destinul ne curbează gleznele până la fărâmițare


datori vânduți deșertului înțelegem...
mult mai gravă decât moartea...
neiubirea... de care nimeni nu scapă


ne întoarcem


fiecare


pe alt drum

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

* * *

frumusețea mea de femeie rară
dată exteriorului după reguli proprii
care cu certitudine pe altul l-ar doborî
această vietate cu adn suspect
contravenind lotului
normelor sociale

această trecere așa de puțin reală prin lumea
mușcătoare feroce din concretitudinea mărului
și din pere... din dude... și din corcodușe... din toți pomii existenți încă
în stadiul de imaginație și care musai trebuie să apară

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

În gol

viața continua să se deruleze
de mult se difuzase episodul final
nu mai simțeam nici măcar oboseala
exasperarea de a repeta una și aceeași temă

repetiția dilua simțurile
sentimentul primejdiei
o mână uriașă frământa vocile
amesteca trupurile

de aceea poate narcisele își pierduseră
apartenența la clasa filelor albe
portocalii înfloreau inodor
într-un manual alterat
de trecerea degetelor și a timpului

văzută dintr-un tablou
viața era cântecul monoton la flașnetă
într-o după-amiază nenumită
în care deposedați de tragic

oamenii

ieșiseră la o promenadă

ne dezbrăcam eul ca pe haină
ieșeam insidios... ieșeam...
figurine alterizate aglomeram străzile
cu pași în reluare care nu scriau
mai nimic

poate doar
această iluzie fărâmițată
în care ultimele rămășițe
ale bateriei universale
ne făceau să părem
încă o vreme
vii.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Sindrom reflex

ochii ei se făcuseră mari
traversau continente/ timpul zero-spre-infinit
rezolvau memoria albă a lacului/ spaima lui
în singurătate/ de-a lungul erelor depusă
în angoasele pescărușilor fără de chip

desculță și vie traversa
odiseea păsării de la punctul acela
când nu era nici măcar ideea de zbor
mai apoi cineva desenase aripi
ieșirea în lume a timpului

traversa
fieful dropiei
tristețea ei rămasă împăiată
în arsura înghețată a dunelor
pretext pentru oameni să se neliniștească
spre sine convinși să se reverse fericiți

uimirea ei uriașă
decojea cuvintele
crusta aceea a oului cosmic
până la ultimul semnificat
matrioșka dicta filosofia de viață
a big bang-ului

copilăroasă ea traversa
o mare de corali/ o pădure de begonii
casa fiarelor roșii îmblânzite
această frumusețe amplă
simțurilor comune sustrăgându-se

undeva/ nevăzut de nimeni
doar la răstimpuri într-un fel de ea ghicit
el îi ținea într-un pumn cu iubire inima

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Magdalena Dorina Suciu

* * *

Ne ducem iubirea ca pe o cruce,
amândoi ținem de ea
cu mâinile tremurânde
și nu ne dor pietrele
care sunt aruncate în noi,
lumina ne șterge lacrimile de pe față
la fel ca o mamă blândă,
iar rănile au jarul stins.

Ne minunăm cât de frumos
ne cresc cireșii din carne,
aruncând peste toamne
cel mai frumos curcubeu...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ionuț Caragea

Reîntoarcerea la marea singurătate

oricât de mult
ne înșelăm singurătatea
cu oameni sau cu amintiri
despre oameni
tot la ea ne întoarcem
nici măcar visele
unde suntem mereu cu cineva
nu țin o eternitate
chiar și viața este un vis
din care suntem ispitiți
să ne trezim
atunci când întunericul
ne întinde fructul otrăvitor
al cunoașterii

poate că părerea noastră de rău
când părăsim această lume
este și părerea de rău
a Dumnezeului din noi
care se întoarce la marea
S I N G U R Ă T A T E

la asta te-ai gândit
vreodată?

tocmai de aceea
căutăm pe cineva
cu care să fim fericiți
acum aici
așa cum și eu
îmi caut celălalt eu
în pragul
apocalipsei
mele personale

între mine
și celălalt eu
e o prăpastie
peste care încerc să trec
mergând pe frânghia subțire
a unui vers
o frânghie care tremură
la fiecare bătaie de inimă
o frânghie care se îndoaie
sub greutatea îngerilor
care mi se așază pe umeri
pentru a-mi testa
echilibrul

n-am avut alte aripi
în afara paginilor
pe care cititorii
au încetat
să le răsfoiască
atunci când iubeam
și nutream să primesc
iubirea înapoi

dar poate
că e mai bine așa
să fiu lucid
precum o lamă de cuțit
care spintecă
iluziile

să-l am martor
doar pe Dumnezeul din mine
care își bea cafeaua tare
în zorile nemuririi

ce va fi
va fi

poezie de din Mesaj către ultimul om de pe Pământ (2017)
Adăugat de Ionuț CarageaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "In asteptarea pasarii" de Ionuț Caragea este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -67.43- 39.99 lei.
Alin Ghiorghieș

Și da și nu

Stau pe acest pod viu! Doar ce s-a trezit
și își pocnește balustradele ca pe niște degete...
La un capăt clipește dintr-un ochi de apă
la celălalt capăt nu e nimic.
Vrei să sari!? Și râde balansat... Vrei nu?
Și da și nu!
Și da și nu!
Și tac!
El ridică din umerii apei
se așază picior de pod peste picior de pod
mă cheamă ușor îndoind un felinar
ca pe un deget
și-mi șoptește la ureche...
Vrei să fii la capătul podului!?
Asta vrei nu?
Asta!?
Și da și nu!
Și da și nu!
Și sar peste băltoacă

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Cupola și orașul de sub ea dispăruseră, nu mai puteau fi nici ele zărite, ascunse îndărătul piscurilor înalte ale munților. Liniștea și pustietatea dominau și aici, ca peste tot, dar acest lucru nu-i mai deranja deloc, fiind deja obișnuiți cu această mică ciudățenie a Proximei. Poate că doar ordinea exemplară, care de asemenea exista peste tot pe suprafața acestei planete lipsea aici, pentru că stâncile munților nu puteau fi aranjate într-o anumită ordine, după pofta locuitorilor; ele erau așa cum fuseseră dintotdeauna, cu câteva mici excepții, printre care se număra lipsa vegetației și a viețuitoarelor (probabil că în trecut existaseră pe aici plante din belșug, cât și animale, însă acum ele lipseau cu desăvârșire).

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Ruperea aceea

ruperea aceea măsurată în secunde
stăruie neîntrebată pe lucruri
ascensiunea lor inversă tulbură spațiul
plecarea ta coerentă sub un semn scurt
a modelat aerul într-o pierdere dezmorțită în interior
neuitarea zăvorește cuvintele în orgolii
din anotimp sare rugina în nostalgii de frunze
m-adun peste ziua de ieri în celălalt capăt
unde nu-mi văd mâinile
și nici cercul ce-mi cade peste genunchi

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Bogat peste putință

Nu mai am cuvinte
să scriu cu sânge albastru istorii
pe care mulți vor să le uite,
am numai miezul fierbinte al faptelor

ce urcă și coboară prin cristal,
în fața oglinzii nu se schimbă
și pune în vorbe doar bobul curat.
Îi pun cerului coloane de sprijin
câte sub un pod peste mări,
sănătos și oval ca un pepene copt
cu arome urcătoare
te satură dulce,
bogat peste putință
împarte cu tine gustul divin.
Lumină îți pune pe frunte
și dragoste în pieptul gol,
de respiri mai ușor prin cuvinte.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Instantaneu

1 post meridiem
momentul în care mă pregătesc
de mica invazie
paradisiacă
verific tensiunea sistolică
anduranța cordului
la ravagiile fericirii
golesc 3 sferturi de lume
acolo să așez Cântecul
Sentimentul Nesfârșitului
Nefrica
Pasărea care
fără complexe
fără prejudecăți
fără de sine
va sparge
baierele
Cerului

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Ajung la gura

humorului și din asta voi face
o operă de artă care va dăinui
peste milenii vor ști de humor
și voroneț și ochii lor se vor mira
o să pășesc cu gingășie
să nu se piardă frumusețile
voi păși peste toamnă cu frunzele
galbene aruncate în cele patru zări
care vor acoperi pământul
ajung la gura humorului de peste tot
supravegheat de șoimii
cu viitorul în cioc se vor învârti
obosiți de atâtea cârciumi
o să vă privesc în apa moldovei
chiar din altă lume fără patimi

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Contrabandă cu vise

după noi vor sosi alții
vor continua
de la firul roșu
desprins din rochia mea
de duminici
din scâncetul nou-născutei
la întâlnirea cu tine

își vor întinde corturi
din întunericul împrejurimilor vor aprinde
cel mai înalt dintre focuri
vor scoate capete rozalii îngeri
Dumnezeului îi vor da de știre

își vor apropia mâinile
punte peste trecere vor face
din străfundurile cosmosului
ca dintr-un străfund de sine
vor plămădi fața nouă a iubirii

de la falsa ezitare a păsării de a-și îndrăgosti pe veci zborul
vor învăța bir cu fugiții să nu dea vreodată

neputincioși
manechini în uniforme
vor ridica din umeri
la următoarea tură
ei înșiși se vor îmbarca

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Uitare

treacă de la mine!
petreacă-se apocalipsele!
copacul să-și crească pădurea cu vârful în jos
și păsările să fie altceva... de pildă... o mână de magnolii risipită
intempestiv / accidental peste sufletele morților trecuți anapoda în strigoi
... ce vor ele... să fie!
proprii pui / proprii strămoși... erorile și trofeele individuale
expuse în vitrine imaginare într-un măreț imbold al bravurii de sine
opusul absolut să fie!
partea perfect simetrică în ordine antonimică:
pământ adică!
să se comprime la aripi... la jumătate... la o treime... până
la ideea aceea nebrevetabilă vreodată de zbor sau de cântec

oameni să bată cu pumnul în masă
doar pasul pe loc
să-și piardă toate oglinzile
reciproc să se mintă
cât sunt de frumoși / de adevărați / de zei!!

ca dintr-o prăpastie eu
să simulez invazia de sentimente
în această penurie a afectelor
în care cuvintele suportă ieșiri-din-sens
până la goliciunea barbară a nefăcutului
cu ultimul dram de prezență-de-om
pe furiș să râvnesc fie și la
o prăpădită de nefericire:
nu vine!!!!!


*
bătrâni-de-tot intrăm într-o pădure de nebuloase
habar nu avem cum de mult am plecat din noi:
nicio cale de întoarcere!

o voce țipă:
cad îngeri!
le cad respirațiile!
și veșmintele concepute de imaginația singură
cu orice preț căutându-și tovarăș de trup

dați-vă la o parte!
se prăbușește Chiar Dumnezeu!
Nu ne!!
Dați-vă!
Ei, tu, voce nepricepută!!!
Care memorie... care arbore te leagă de destinul meu?
și-n virtutea cărei flori încă neputrede
cu impertinență îmi reclami dreptul la viață?!

! Nu iubesc... nu urăsc pe nimeni... nici măcar nu-mi este indiferent cineva!

îmi amintesc așa într-o doară ca și cum altul ar face-o...
cum visam când eram numai fluture...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sentimentul dureros al timpului

Pentru că nu-mi pot aminti întotdeauna unde mi-am așezat amintirile despre prima dragoste
umbra firului de păianjen mă derutează
încurc, da încurc amiezile în care am înălțat primul zmeu
cu acelea în care m-ai sărutat prima dată
și deodată păianjenul se mișcă spre o pradă veștedă
se suprapune peste toate soneria din trecut anunțând sfârșitul sau începutul a ceva
într-un timp ce părea fără sfârșit
ca o cutie de bomboane consumate ziua reînnoite noaptea
în absența mea
de o prezență invizibilă și generoasă
gustul unic al fiecărei bomboane se dizolvă in amintire
Împreună cu acea iubire pe care nu o pot reproduce oricâte energizante și vitamine
aș consuma
așa cum nu pot reconstitui gustul primului sărut când am desfăcut cutia așezată
de o mână invizibilă în fața mea și am savurat cu lăcomie și inconștiență

prima bomboană otrăvită...

poezie de (noiembrie 2014)
Adăugat de grizantemaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Arca lui Breban" de Maria Postu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.65- 10.99 lei.
Nicolae Matei

Frământă mama pâine

Smerit așază mama icoanei busuiocul
Iar candela își plânge un licăr de lumină,
În mângâierea mâinii rămâne sfințit locul
Când sita sfântă cerne o pudră de făină.

Cu șorț la brâu încinsă frământă mama pâine,
Tulpanul ei asudă la tâmple cărunțite,
E binecuvântare în ziua cea de mâine,
Sărut mâinile-i aspre de muncă bătucite.

Bobul de grâu surâde în plămădeala verii,
N-a fost uitat de ploaie și mulțumiri aduce,
Covata-i învelită de clipele tăcerii,
În aluatul proaspăt răsare-un semn de cruce.

Focul încet se-ncinge, în vatră e dogoare,
E rumenit cuptorul, aprinși sunt obrăjorii,
Un iz de pâine coaptă pe-o aripă de boare
Se-mprăștie în aer peste Ulița Morii.

Față frumos brodată îmbracă sfânta masă,
Coltuce aburinde le rupe și ne-mparte,
O coajă mai păstrează la cei plecați de-acasă
Pe drumul fără-ntoarceri, acolo, sus, departe...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook