Cupola și orașul de sub ea dispăruseră, nu mai puteau fi nici ele zărite, ascunse îndărătul piscurilor înalte ale munților. Liniștea și pustietatea dominau și aici, ca peste tot, dar acest lucru nu-i mai deranja deloc, fiind deja obișnuiți cu această mică ciudățenie a Proximei. Poate că doar ordinea exemplară, care de asemenea exista peste tot pe suprafața acestei planete lipsea aici, pentru că stâncile munților nu puteau fi aranjate într-o anumită ordine, după pofta locuitorilor; ele erau așa cum fuseseră dintotdeauna, cu câteva mici excepții, printre care se număra lipsa vegetației și a viețuitoarelor (probabil că în trecut existaseră pe aici plante din belșug, cât și animale, însă acum ele lipseau cu desăvârșire).
citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Bineînțeles, nici planeta Proxima, nici sistemul planetar Alfa, nici steaua centrală a sistemului respectiv, nici galaxia din care fă-ceau parte nu puteau fi zărite cu ochiul liber de aici, de pe suprafața Terrei. Practic, nici cu aparatura existentă în acel moment nu se puteau zări, deși aparatura era destul de modernă, sofisticată; existența planetei spre care urmau să se îndrepte putea fi mai degrabă doar o bănuială, pe care ei aveau s-o confirme sau s-o infirme; vor porni deci într-o aventură spațială ce nu putea fi asemuită cu nimic, cu nici o altă misiune organizată până în acel moment, cu un obiectiv nesigur, învăluit într-o incertitudine totală... Oare ce vor găsi acolo, pe misterioasa planetă, dacă aceasta exista, într-adevăr? Ce?! Nici Alex, nici vreunul dintre colegii săi, sau organizatorii misiunii, n-aveau de unde ști...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Se așezară liniștiți și priviră de jur-împrejur, atât cât puteau cuprinde cu ochii. Cupola orașului artificial nu putea fi încă observată din locul în care se aflau ei, dar se vedeau vârfurile altor munți, unii mai înalți, alții mai joși. Stăteau, fără a se teme că ar putea fi atacați de cine știe ce animale, pentru că nu erau acolo nici urși, nici lupi, nici râși, șerpi, vulturi, nici măcar căprioare, iepurași sau alte viețuitoare, fie ele naturale, ori artificiale. De fapt, nu era nimic, nici măcar plante, fie ele artificiale; era pustiu... Doar roci, stânci, pietre, nisip; nimic altceva. Nici urmă de pomi, iarbă, flori sau altceva asemănător. Senzația de pustietate era la fel de apăsătoare ca și pe suprafața acestei imense planete.
citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înserarea era, ca de obicei, extraordinară, dar aici, la această înălțime, parcă era și mai deosebită. În sus, cerul senin cuprins de o mulțime de culori specifice înserării, iar în jos albul impenetrabil al atmosferei încărcate de dantoniu, prin care nu se zărea nimic. Desigur, lipsea strălucirea produsă de materialul alb cu care era pavată suprafața planetei, pe munți materialul fiind inexistent, dar acest lucru nu scădea din frumusețea peisajului.
citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ly: Ce cauți aici?
Lucian: Eu?! Ca de obicei, pe colega mea, Lia, însă tot ca de obicei, se pare că n-am noroc, pentru că ea nu-i acasă. Dar tu?
Ly: Eu?! Ah, păi, nici Mihai nu-i acasă acum și am auzit mișcare pe aici... Credeam că-i Lia și venisem să vorbesc cu ea.
Lucian: Îmi pare rău că te dezamăgesc. Eu nu sunt Lia.
Ly: Da; nici o problemă...
Lucian: Știi, eu venisem să-i amintesc că luni se împlinește exact un an de când am sosit noi aici, pe Proxima.
Ly: Serios?! A trecut deja un an?! Chiar a trecut?!
Lucian: Da. Știu că-ți amintești acea zi, când am sosit noi aici. Era duminică, 21 ianuarie 2091. Eu nu voi uita niciodată acea zi. Iar luni va fi exact 21 ianuarie, însă 2092. Deci, a trecut totuși un an.
Ly: Da, a trecut...
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doamna Eleonora Stoica își întâmpină fiica împreună cu aceste animale, care se bucurau toate, fiecare în stil propriu, de sosirea blondei. Intrară în sufragerie; aici, alte animale: broaște țestoase, iguane, șerpi, hamsteri și cam atât, deocamdată. În plus, o sumedenie de plante, care de care mai frumoase, îngrămădite pe la toate ferestrele, cât mai la lumină. Se observa că oamenii care locuiau în acest apartament erau mari iubitori de plante și animale, ceea ce era normal, nu doar pentru că domnișoara Maria era, ca și tatăl ei, domnul Andrei Stoica, biolog, iar doamna Eleonora medic veterinar, ci pentru că, în general, acești oameni prețuiau natura și viețuitoarele.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Un moment! Vrei să spui că toate aceste plante existente aici, nu au în structura lor celulară acizii nucleici?
Dick: Exact. Nu au ADN, nici ARN.
Lucian: Dar asta e imposibil! ADN-ul este esența tuturor organismelor vii.
Dick: Așa o fi pe Pământ, dar nu și aici, Lucian. Toate aceste plante obținute de noi pe căi artificiale nu au ADN, dar ele există. La fel se întâmplă și-n cazul animalelor și pomilor din pădurea artificială.
Lucian: Asta nu se poate! Fără molecula de ADN, acestea nu pot exista; e de neconceput să poată exista plante fără ADN. Ce să mai spunem despre animale? Animale, ființe vii, fără ADN?!
Dick: Nu au ADN, Lucian! Dacă ar avea, n-ar mai fi deloc artificiale, chiar dacă ar fi create de noi, în laboratoare. Ar fi naturale, reale, normale, sau cum să mă exprim ca să înțelegeți mai bine? Dar nu au ADN, deci sunt artificiale; n-am avut de unde să procurăm ADN-ul lor. Poate mai mult din cauza asta putem afirma că ar fi artificiale, nu în sensul că ar fi de plastic, iluzii, holograme sau altceva de genul acesta.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cupola transparentă se zărea într-adevăr, deși era destul de îndepărtată. Depășea cu mult în înălțime acel vârf muntos pe care-l urcaseră ei și nu se putea zări de unde începe și unde se termină, sau încotro se îndreaptă. Fiind transparentă, sub ea se puteau observa, deși minuscule, multe dintre clădirile orașului artificial. Nu le puteau recunoaște, fiindcă se distingeau cu greu, oricât de înalte ar fi fost ele. Rămaseră acolo, nemișcați, privind fascinați peisajul ce li se înfățișa înaintea ochilor. Deși se aflau la o altitudine apreciabilă, iar atmosfera era incoloră, temperatura aerului era la fel ca și pe suprafața planetei, neschimbată, destul de plăcută și nu adia nici cel mai mic vânt, nu se auzea nici un fel de zgomot, nici cel mai neînsemnat.
citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noi punem peste măreția a Ceea Ce Este un construct psihologic despre ceea ce ar putea fi. Când această ultimă întrebare este abandonată, ce rămâne?! Chiar în acest moment, El este Aici! Ce anume nu apare și nu dispare, dar este din Veșnicie Aici? Nu există doi, nici unul nu există, ce este înainte de Zero? Nu există nicio cale pentru Acum, pentru că noi suntem deja Acum. Nu există nicio cale pentru Aici, pentru că noi suntem deja Aici. Când această ultimă întrebare este abandonată, ce rămâne?!
Atmaji Maharaj în Ce a fost înainte ca forma ta să fie?
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonya: Spune-mi, Lucian, nu-i așa că-i mai frumos la voi, pe Terra, decât aici, la noi?
Lucian: Depinde. E frumos și acolo, dar și aici, însă n-are rost să facem asemenea comparații, deci nu e bine să abordăm acest subiect. Amândoi știm foarte bine care anume sunt diferențele sau mai bine zis, diferența, unica, singura existentă, sau măcar cea mai importantă. Restul... E mai puțin relevant.
Sonya: Ai dreptate. Spune-mi, nu ți-e dor de planeta ta?
Lucian: Ba da, evident. Dar nu-i indicat să-mi amintești acest amănunt.
Sonya: Totuși, presupun că în acest moment ai vrea să fii acolo, pe planeta ta. Nu-i așa că aici te-ai plictisit deja?
Lucian: Nu m-am plictisit încă, deși... Te rog, să nu mai vorbim despre asta. E normal să-mi fie dor de planeta mea, însă nu pot spune că nu m-aș simți bine aici.
Sonya: Ești drăguț; foarte amabil, subtil...
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cercetară întreaga zonă cu privirile, atât cât puteau zări. Imaginea oferită ochilor era minunată, fermecătoare... Mai întâi admirară tăcuți munții cei înalți, care străpungeau semeți solul cel alb, imaculat, ridicându-se în sus, deasupra vălului alb al atmosferei planetei, părând a ajunge până-n tăriile cerului. Desigur, stâncile abrupte erau golașe, lipsite de orice fel de vegetație, dar acest lucru nu scădea deloc din măreția peisajului.
citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Ascultă-mă, te rog... Noi nu ne aflăm aici pentru a explora munții, peșterile, sau alte zone necunoscute ale acestei planete. Nu suntem exploratori.
Lia: Nu zău?! Atunci ce suntem? Eu credeam că exact exploratori, doar în asta constă misiunea noastră, nu?! Să explorăm necunoscutul...
Lucian: Nu chiar. Nu în totalitate...
Lia: Ba da. E destul de clar. Suntem aici pentru a descoperi lucruri noi, necunoscute. Asta-i menirea noastră.
Lucian: Bine. Poate ai dreptate în privința asta. Dar în cazul acesta, hai să plecăm acum. Vom veni altădată și vom explora peștera aceasta și alte zone necunoscute, dacă asta-ți dorești, dar nu acum; altădată! Mâine. Ziua. În alte zile. Oricând... Împreună cu ceilalți, nu doar noi doi, singuri.
Lia: De ce altădată și nu acum? Dacă tot suntem aici...
Lucian: Lia, n-am mâncat absolut nimic, de azi dimineață, nici tu, nici eu...
Lia: Și... Nu mai poți rezista puțin? Crezi că o să mori de foame, domnule comandant?
Lucian: Nu, sigur că nu, însă... Sunt și obosit, după atâta urcuș. Nu mă crezi? Mi-a ajuns pe ziua de azi. Tu n-ai cărat deloc rucsacul ăsta; e destul de greu, să știi.
Lia: Lasă, o să te odihnești destul după aceea. Mâine, toată ziua, dacă vrei și o să-ți revii.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dick: Ei, bine, aici este. Acesta este locul pe care-l va ocupa Ema, această minunată creatură micuță. Ce părere aveți, domnișoară? E suficient de potrivit pentru Ema acest loc?
Maria: Da, bineînțeles. De fapt, ea nu are preferințe. Se simte bine oriunde, atâta timp cât e liberă și nu o amenință nimic.
Dick: Păi, aici chiar că nu o amenință nimic.
Maria: Eu știu, însă Ema nu știe acest lucru. În orice caz, îl va afla în curând, cu siguranță. Aș putea să întreb ce anume îi veți da de mâncare?
Dick: Asta ar fi putut constitui o problemă, însă de acest lucru se va ocupa specialistul nostru în domeniu, aici de față. Sem, te rog...
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trăim în țara lui "n-ai cu cine", iar asta e mai mult decât de-ajuns pentru a nu putea fi mai presus de această vorbă.
Bineînțeles, toate acestea în cazul în care îți dorești să fii mai presus.
În schimb, aici, pentru a fi mai presus, trebuie să nu îți dorești acest lucru, ci, din contră, să fii dispus să tragi pe oricine în jos. Astfel arată "oamenii mari" pe la noi pe aici. Ori ajungi ca "ăla", pentru a putea să îți meargă bine, ori tânjești după respectul de sine al celor civilizați de prin țări civilizate și ajungi să te stingi în mizerie în propria ta țară, agățat fiind de acest vis.
Nu-i de mirare că, cei cu cea din urmă gândire și cele din urmă principii, au ajuns să părăsească țara. Și, adevărul, acesta este: trebuie să fii prea idiot să sfârșești într-un asemenea coșmar, agățat fiind de un asemenea vis, care, până la urmă, nu are ca esență decât normalitatea.
Într-un final, aici vor rămâne doar "șobolanii" și cei care, neavând alte variante, vor avea ca unică scurtătură, în ceea ce privește sfârșitul suferințelor, a se lăsa pradă "șobolanilor".
Andrei Ș.L. Evelin în Începuturi
Adăugat de Andrei Ș.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Între timp însă, începuseră deja să primească rezultatele unora dintre analizele făcute zilele trecute, rezultate care scoteau în evidență faptul că la capitolul sănătate, stăteau toți destul de bine; până în acel moment nu se descoperise nici o problemă de ordin medical, deci, concluzia care se trăgea de aici era că toți erau sănătoși și puteau participa la misiune, neexistând nici un risc de ordin medical, ceea ce presupunea că echipajul era în siguranță; fusese bine ales și nu va suferi modificări în componența sa. După vizita medicală din acea zi, cei șapte tineri reveniră la bordul navei destul de obosiți și posomorâți, semn că aceste examene medicale nu reprezentau pentru ei motiv de bucurie.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Faptul că această planetă era atât de necunoscută avea o explicație. Și anume: nimeni nu se încumetase până atunci să se aventureze într-o asemenea călătorie până la Proxima, care li se părea foarte periculoasă, datorită distanței enorme dintre cele două planete. De asemenea, după cercetările făcute în ultimul timp, planeta Proxima li se părea un ținut deloc prietenos și total inaccesibil. Nimeni nu și-ar fi putut imagina cum o navă spațială avea să răzbată până la Proxima, acest lucru părându-li-se de domeniul fantasticului, un lucru practic irealizabil. Nici acum nu erau siguri că nava albastră va reuși totuși să străbată cu bine extrem de dificilul drum și-și dădeau seama cât de mult riscau. Dar își spuneau că trebuie măcar să încerce.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
După cum îl cunoștea dânsul pe favoritul său, probabil acesta era deja la treabă, în nava lui albastră. Directorul intenționa să verifice această presupunere și totodată să vadă cum se simțea băiatul în această dimineață. Îl preocupa starea tânărului, care nu-i era deloc indiferent și dorea să știe cum reușise să depășească greutățile zilei precedente, dacă trecuse sau nu peste ele.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înaintau, fără a se grăbi, sperând că vor găsi un alt drum, o altă cale spre ieșirea din această peșteră; de abia acum luau seama la aspectul ei interior... Avea galeriile foarte largi și înalte, deci, nu erau deloc nevoiți să se aplece în timp ce mergeau, ceea ce era în favoarea lor, altfel înaintarea le-ar fi fost cu mult îngreunată. Ca aspect, semăna mult cu peșterile din munții de pe Terra; lipseau, evident, orice urmă de vegetație, fie ea reprezentată doar de mușchi și licheni, cât și animalele sau umezeala specifică peșterilor, altfel era destul de frumos, de plăcut. Însă aspectul peșterii nu era prioritar în acel moment; nici nu-i atrăgea, nici nu-i impresiona, altceva interesându-i pe ei, anume cum să ajungă mai repede afară de acolo. Ce bine că totuși nu se aflau într-un loc strâmtorat, galeriile fiind înalte și largi, foarte spațioase.
citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu există căi pentru Adevăr deoarece Adevărul este Veșnic Aici, înaintea oricărei căi. Orice cale te va scoate psihologic din această clipă care este însăși Adevărul și te va duce în devenire. Doar stai Aici ca Aici fără să te asociezi cu nici un gând care-ți oferă o cale ca să te aducă aici. Nu te asocia nici măcar cu gândul "aici". Aici este inima ta, Aici este așramul tău, Aici este biserica, credința ta, Aici este casa ta, Aici este Totul din Întreg... Orice ar fi, nu părăsi - cu gândul - această clipă și te vei regăsi ca Libertatea întregii veșnicii.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
"Viața e făcută din gânduri, fericirea din alegeri." Oare cum e făcută "viața" din gânduri pentru un fluture sau o rândunică și ce alegeri face ea? Nu vedem că doar omul poartă din greu această povară atât de iluzorie... Tocmai de aceea omul nefericit trăiește gânduri crezând că trăiește "viața". Tu ești Viața, care nu poate fi făcută de nimeni și de nimic. Dacă părinții tăi ar fi avut doar gânduri despre tine, corpul tău nu ar mai fi acum aici, nu-i așa? Gândul nu poate cunoaște viața, ci doar alte gânduri care pretind că sunt despre "viață"; după cum Adevărata viață nu are deloc gânduri. Gândul=frica=separare, dar Viața ființează ca prea-fericire a fericirii, doar în absența gândirii. Orice alegere e doar un gând ce te trimite în sclavie. De ce, pentru că orice alegere e despre devenire, nu e despre această clipă. A spune că "aleg să fiu aici și acum" e un complet non-sens, pentru că sunt deja aici și acum, Sunt Viața din aceasta clipă și nu gândul care apare în ea și pretinde că o poate alege, dar nu ca gând, ca alegere, ci ca Viață liberă de devenirea gândirii înlănțuitoare. Contemplă asta!
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Maria nu întârzie prea mult în vizită la colegul ei, comandantul misiunii, dar în acest răstimp, avu ocazia de a-și vedea colegul într-o altă postură inedită: aceea de bucătar și chelner, în același timp. Băiatul se retrăsese la bucătărie, unde-și așezase, peste uniforma albastră, șorțul de bucătar, apoi, după ce pregătise rapid mâncarea, venise cu o tavă și așezase pe masă cina. Maria îl privea uimită: purta șorțul de bucătar peste uniforma pe al cărui rever străluceau cele șase bulinuțe aurii, însemnele comandantului; stranie combinație! Nu comentă nimic pe această temă, mai ales că nici părinții lui, probabil obișnuiți cu acest gen de comportament al fiului lor, nu spuseseră nimic. După ce Lucian strânse masa, lăsând totul în ordine, cei doi colegi se pregătiră de plecare; evident, băiatul lăsase șorțul la bucătărie. Acum era doar comandantul...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!