Risipa de pâine
în camera mea sunt singurul suflet liber
singura conștiință ce nu trebuie să dea socoteală
despre lucrurile acestea
te vom asculta mai târziu mi-au ros carii pe tăblia patului
cu mâinile pâlnie am strigat cât am putut
de puțin dureros
muncă, nu te iubesc
până în stradă sunetul nu s-a făcut trup
până la camera de gardă revolta și-a păstrat accentul
grav
din punctul de vedere al medicilor
am băut un amestec nepermis de comunitate
ceva ce mă ridica deasupra clădirilor protejate istoric
și-a legilor
până la tâmple albul neîntrerupt al sfințeniei își cumpărase
loc de popas pentru minciunile spuse în grabă
mi-am aranjat haina pentru când voi fi mare
privirea ce nu mai avea nimic nevinovat în intenție
plus
atracția spre lucrurile obscene
o să-mi vând patru versuri
nu de alta dar încă n-am învățat lecția umilinței și a lipsei de bani
care face lumea mai bună
precum risipa de pâine
aștept momentul când cineva cu mirare și tremur
va cere capul nopții pe tavă
poezie de Dan Petruț Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Dan Petruț Camui. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.