Amintirile unei grăsuţe

(Sau mai simplu... eu.)

Doamne, slabă mai eram!
Patruzeci fix cântăream,
Mâncam doar o dată-n zi,
Din castroane de copii.

Ciuguleam precum găina,
Arătam ca aspirina,
Palidă, albă ca varu',
Speriam până şi cântaru'.

Coastele-mi ieseau prin piele,
Făceam acordeon din ele,
Şi de mă strângeai mai tare,
Trosneau oasele. Stupoare!

N-aveam cu se să mă-mbrac,
Încăpeam pe-un sigur crac,
De blug sau de pantalon,
Păream parcă un bufon.

M-aranjam frumos cu fard,
Haina stătea "ca pe gard"...
Iar lumea-mi spunea mirată,
"Ce mănânci? Aer, măi fată?"

Scândură! - de auzeam,
Rapid capul întorceam,
Fiindcă, sinceră să fiu,
Semănam leit. Pariu!

După ce m-am măritat,
Hocus-Pocus, m-am dublat,
Parcă aş fi luat de soţ,
Un mic cu muştar în moţ.

Am burtică, colăcei,
Vergeturi mai mult de trei,
Şi credeţi-mă, vă jur,
Nu ştiam c-am aşa c*r.

Dacă vreţi să v-ngrăşaţi,
Musai să vă măritaţi!
Scândurica de-altă dată,
Azi e buturugă, tată...

pamflet de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când m-am măritat eram inocentă. Nu ştiam nimic, timp de trei luni am învăţat.

citat clasic din Cristina Stamate
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haina de lumină

La botez primit-am haină.
De lumină şi putere.
Din potir primit-am hrană.
Bucurie, mângâiere.

Dar trăind cu duhul lumii.
M-am îndepărtat mereu.
Iară haina de lumină.
Vai, am murdărit-o rău.

M-am târât prin murdărie.
Prin beţii şi curvişag.
Iară podoaba ce-am primit-o,
Am umplut-o de adiag.

Şi prin spini şi pălămidă.
Am intrat să mă îmfrupt.
Iar frumoasa-mbracaminte,
Foarte tare eu am rupt.

Mă târăsc prin murdărie,
Prin mocirlă şi gunoi.
Vierme sunt, capul afară.
Nu-l pat scoate din noroi.

Doamne, in loc de putere,
Ce am luat de la botez.
Stau trântit în balta morţii,
Şi cu patimi mă-ntinez.

Năclait -mi-este veşmantul,
De mocirlă şi duhoare,
Eu le dau cu nepăsare,
Dracilor îmbrăţişare.

Dar...! Sfârşitul mi-e aproape.
Oare ce-am să fac atunci?
Căci mă chemi la judecată,
Şi în iad o să m-arunci.

Că mi-ai dat o perlă scumpă,
Cerându-mi s-o îngrijesc.
Iară-şi eu mult păcătosul,
Prin mocirlă o târăsc.

Cum o să m-arăt, Iisuse,
În cămara nunţii tale,
C-am rupt haina de lumină,
Şi am murdărit-o tare

Doamne, nu mă da afară,
Ajută-mă să o spăl.
Si te rog dă-mi o bucată,
A milostivirii văl.

Să o curăţ eu de tina,
S-o cârpesc cu vălul dat.
Ma căiesc si sunt de vină,
Iartă-mi, Doamne, al meu păcat.

Umil eu îmi cer iertare,
Talanţii i-am cheltuit rău.
Nu sunt vrednic de-ndurare,
Ai milă, de robul tău.

poezie de Augustin Georgiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcă te ştiam ...

Parcă te ştiam de când e lumea,
Miroseai suav, a caprifoi.
Timpul rătăcirii ancestrale,
S-a pierdut în spaţiul dintre noi.

M-am oprit şi te-am strigat pe nume,-
Îmi venea în minte din străfund
Şi secundele rămân mirate,
Că ecourile îmi răspund.

Parcă te ştiam de-o veşnicie.
Unul către altu-am alergat,
Iar în orologiul din cetate,
Clipa-ntre cadrane-a îngheţat.

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stafie

Am simţit nişte degete moi pe gât
Cineva parcă mă strangula

Buzele erau şi aspre şi dulci
Cineva parcă mă săruta

Oasele mele vitale gata să se frângă
M-am pierdut în ochii altcuiva

Era un chip pe care îl ştiam
Un chip şi blând şi încruntat

N-a zâmbit n-a rânjit
Avea ochi larg deschişi pielea albă

N-am zâmbit n-am plâns
Mi-am ridicat mâna şi i-am atins obrazul.

poezie clasică de Harold Pinter din Drama (1983), traducere de Gabriela Abăluţă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am stat şi eu în tinereţe la Casa de creaţie de la Palatul Mogoşoaia. Eram poet sărac, n-aveam casă în Bucu­reşti, dar aveam acolo o cămăruţă la mansardă şi era superb. Iar chiria era foarte mică. Mi-a plăcut atunci, eram emoţionat în preajma marilor scriitori. Dar văzută dinăuntru, lumea scriitorilor e o lume mică, invidioasă şi plină de ranchiună. M-am rupt de ea în 1990, după ce mi-am dat demisia de la Uni­unea Scriitorilor. M-am ener­vat atât de tare că am fost acuzat pe nedrept, că m-am certat cu toţi şi am plecat. Şi până la urmă, a fost şansa mea.

citat din Mircea Dinescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păream inocenţi

Foşneam amândoi precum pomul sărut,
Cu buzele, frunze timide,
Prea umede parcă în vântul tăcut,
Ce suflă şi-n braţe cuprinde

Păream inocenţi, neatinşi de nimic,
Doar tremur, dorinţă intensă,
Un pic ruşinaţi... dar obraznici un pic,
Şi-o dragoste mare, imensă

Să nu mă întrebi nici de ce şi nici cum,
A fost de ajuns o privire,
A fost un atunci ce a dus la acum,
O mare, nespusă, iubire

Şi chiar dacă pare că mult a trecut,
Atingerea noastră mai ştie,
Aminte aduce de tot ce-am avut
Şi parcă din nou ne îmbie

Foşnim amândoi, aplecaţi peste vremi,
Cu gândul la ziua de mâine,
Tu ştii c-am să vin iar eu ştiu că mă chemi,
Să merg spre apus lângă tine

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altă dată-n altă viaţă

Ne-om mai întâlni vreodată
Prin vreo lume-n altă viaţă,
Eu, bărbat, iar tu, ca fată,
Ne vom mai privi în faţă?

Şi dacă ne-om întâlni,
Tu o fată, eu bărbat,
Oare ne vom mai iubi
Cum o mai făceam odat'?

Oare mă vei recunoaşte
Când am să te-mbrăţişez,
Dragostea va mai renaşte,
Sau, ca azi, doar eu visez?

Când la piept noi ne vom strânge
Lacrimi vor ţâşni sub pleoape
Nu vom şti de ce vom plânge,
Doar ne vom dori aproape.

Ştiu c-am să te fac să simţi
Alţi fiori în dimineaţă
Fiindc-am fost îndrăgostiţi,
Altă dată-n altă viaţă!

Şi de-am să mă nasc bărbat
Când am să te întâlnesc,
Eu îţi voi fi arătat
Peste veacuri, cum iubesc.

Fiindcă astăzi sunt femeie
Şi pentru c-am fost rănită
Viaţa care va să vie
Măcar tu să fii iubită.

Vreau să fiu bărbatul care
Te-o-nvăţa cum să iubeşti,
Iar atunci vei şti tu oare
Că nu-i bine să răneşti?

N-am să-ţi reproşez nimic
Fiindcă sufletu-ţi va şti
Cât ai fost astăzi de mic
Fiindcă n-ai ştiut iubi.

Doar ai să-mi suspini la piept,
Eu în braţe te voi strânge,
Şi-am să fiu cel înţelept
Şi-am să tac... cât tu vei plânge.

Tu vei plânge vinovată
Pentru că ţi-ai amintit,
Când bărbat erai, eu, fată,
Şi răneai, dar te-am iubit.

Buzele-mi vor săruta
Lacrimile ce-ţi vor curge
Şi ţi-oi spune "Draga mea,
Sunt cu tine, nu mai plânge...

poezie de Florentina Mitrică (19 martie 2016)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cineva îmi aranjase celulele în altă ordine şi-mi desfăcuse legăturile minţii. N-aveam timp să mă gândesc. Tot ce mai puteam face era să-mi caut un adăpost într-un loc sigur - şi asta cât mai repede. Am tras aer în piept şi m-am scufundat în adâncurile conştiinţei. M-am îndreptat spre fund, dând puternic din braţe, şi acolo m-am agăţat cu ambele mâini de un bolovan. Apa îmi strivea timpanele, de parcă se apăra împotriva unui intrus.

Haruki Murakami în Iubita mea, Sputnik (1999)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-aş întoarce-acasă...

M‐aş întoarce-acasă,
dar nu mai am de ce,
Drapelul ăstei ţări
astăzi e petice,
Românii-s boi la jug
pentru un colţ de pâine,
Ce-şi iau "pe datorie"
speranţa unui.... "mâine".

Zâmbesc amar, sărmanii
şi Doamne, câte-i rod,
De la pantofi, la burtă,
la gândul cel nărod,
Căci au copii la masă,
dar masa-i mai mult goală,
O mână de cartofi
le clocoteşte-n oală.

M-aş întoarce-acasă,
dar nimeni nu m-aşteaptă,
Părinţii mi-s pământ,
iar lacătu'-i pe poartă,
Nimic n-a mai rămas,
nici un butaş de vie,
Nimic să-mi amintească
de-a mea copilărie...

Vorbesc vecini prin gard
c-au năvălit cumetri,
Acele neamuri-proaste ce
stau la câţiva metri,
Dar nu îţi spun o vorbă
cât timp eşti în putere,
Te "venerează" după,
simţind miros de-avere.

••••••••••

M-aş întoarce-acasă,
dar casă nu mai am,
Nici mamă, şi nici tată,
nici ţara ce-o ştiam...

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecut întors în viitor

M-am întâlnit cu mine-n viitor
Peste milenii, fără să mai "mor",
Fără să ştiu c-am fost cândva, vreodată...
Pe-un alt "pământ", "planetă" regretată.

Nu mă ştiam, din lumea de ciudaţi;
Amestec, plastic cu metal... robotizaţi.
Eram în zbor, că n-aveam gravitaţie...
În planaj de gând, profund în levitaţie.

Un nanobit din sânge mi-a dat semn
De-un strop de-o genă cu memorie de "lemn"...
Din tatăl meu -ce-l avea "meşteşug"
P-ecran-breloc; lângă un "cal"... şi-un "plug".

M-a luat aiurea, ceva nou, un "sentiment",
Cum că m-aş şti pe undeva, pe-un "continent"
Ce nu mai e, din masa uniformă
De-o sferă-n zbor, ce-şi schimbă mereu formă...

Mi-am dat un clic pe-album de holograme
Şi mi-am luat timp să le disting din mii de "arme"
S-ajung departe-ntre figuri de-arhi-umani
Din trupuri "zale", ce-şi vindeau carnea pe "bani".

I-am luat un tot, în electronică analiză
Şi-ntuitiv m-am pregătit pentru surpriză,
Căci ramul-cip mi-ntrase "in"-ul în alertă
La gând de virus neştiut... prezenţă certă.

Nu cred c-am regăsit clona-mi de om
Dar m-am "îndrăgostit" de "floare", "mugur", pom"...
Am mers-alunec pe-un imens de "gheaţă";
M-am îmbătat printre "licori", cu-n pic de greaţă.

Necaz mi-au dat fiinţele "carnale"
În veşnic "chalenge" de ambiţii goale
Fără valoare, simple speculaţii,
De-a mult avea şi... drepturi de creaţii.

Sunt "turmentat" de-atât pierdut în "simţuri"
Ce nu le-aveam de mult, sursă de zimţuri
Ce-mi-mpiedică existu-mi rectiliniu
Trecut, în zbuciumat, "nefericit" continuu.

Sunt deci eu fiinţa top-raţională
Pusă de-acum în veşnică-ndoială;
De-a mă teleporta din când în când să văd un "pom"
Sau de-a uita cu tot, c-am fost odată... "Om"?!

PS
Am învăţat o groază de cuvinte
Ce-am pus în ghilimele, le ţin minte
Că-s de pe-un loc numit cândva... Pământ,
Ce redescopăr de-un voiaj, întors în sfânt...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am zidit visul într-o temelie de piatră

să tacă să nu se mai repete
dar cu cât îi astup strigătul
parcă cu atât mai tare răsună ecoul
prin fiecare perete alb
prin fiecare tavan aurit
şi prin toate ferestrele zăbrelite
câteodată atât de lugrubu
de parcă aş fi zidit un monstru
şi uite aşa din cel mai frumos vis
m-am trezit într-un coşmar

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norii mei

"Tu eşti cu capu-n nori" - îmi tot zicea.
Şi-avea dreptate. Ce dreptate-avea!
Dar eu, pe vremea-ceea nu ştiam
Şi, ce făceam, mai bine nu făceam.

Cum o brodeam, ceva îmi bubuia
Din norii ăia, drept în mintea mea
Şi apăreau, cu trăsnete, trăsnăi,
De auzeam în juru-mi: "Măi, măi, măi!",

Dar auzeam şi: "Bun... să-l ungi pe pâine",
Şi "Brânză bună în burduf de câine"
O tot zicea cu "Ţie, ce nu-ţi place...",
Iar, de alint, cu "Tace şi le face".

Eram cuminte, nu eram de-acei
Consideraţi, pe vremuri, derbedei.
Mă sfătuia: "Nu te-nhăita cu ei!",
Că mamă îmi era, ce norii mei!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ani şi ani, mărturisesc...

Cu soţul meu m-am măritat anume,
Căci eu eram la mama mândră fată,
El nu m-ar da pentru nimic în lume,
Dar nici nu m-ar lua din nou vreodată.

epigramă de Mirela Grigore din revista Epigrama
Adăugat de Mirela Grigore
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă cu soţul meu

Am adormit azi-noapte foarte greu
Şi-n vis, m-am întâlnit cu soţul meu.
Stăteam de vorbă ca şi altădat'
Şi... iar, mi s-a părut că-i supărat.

Eu îi vorbeam, el răspundea plângând
Şi, Doamne, câte îi spuneam în gând!
Şoaptele lui, parcă, aveau ecou,
Însă, l-a podidit plânsul din nou.

Până la urmă, a tăcut, însă treptat,
Cu pasul rar, spre mine s-a-ndreptat
Şi-i povesteam cu sufletul deschis,
Ce-am mai facut, de când s-a-nchis în vis.

Şi locul îmi era necunoscut,
Dar, Doamne, eu eram cu-al meu iubit!
Priveam la el cu-atâta încântare
Şi, dintr-o dată, intrai pe o cărare.

Mergând, am dat peste o apă mare;
Jur-împrejur, pustiu cât vezi în zare.
Am început să-l caut, însă... unde?
Din când în când, de mine se ascunde.

L-am căutat, dar n-am găsit nimic.
Aş vrea să pot, aş vrea să mai despic
Ziua de zi, durerea de durere,
Dorul de dor, puterea de putere.

În vis m-am perpelit noaptea întreagă,
Dar, am păstrat ceva din vis, în minte.
Am vrut să selectez cu luare-aminte,
Imaginea ce mie îmi e dragă...

La geamul meu, o pasăre se-opreşte
Mă uit la ea şi parcă îmi vorbeşte...
Mă simt de parcă m-aş afla-n văzduh,
Iar dintr-o stea zâmbeşte Sfântul Duh.

Cât ai clipi din ochi..., numai atât
De mine, soţul meu iar s-a ascuns.
Dar, pentru mine a fost de ajuns
Să văd că el e trist! Şi iar am plâns...

Eu plâng până târziu în noapte,
Îmi plâng steaua ce mi s-a stins.
Şi-ntreb moartea:,, De ce-ai învins?
Pe el, de ce l-ai luat departe?"

Şi lacrimile îmi curg încetişor,
Parcă ar vrea ca sufletu-mi s-aline.
Moarte, de soţul meu mi-e dor!
De ce l-ai luat? Inima plânge-n mine!

poezie de Georgeta Nedelcu din Cenuşa unui suflet! (25 decembrie 1996)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

am o luat de jos o piatră
m-am dus direct la oglindă şi am zis:
"cine se ştie fără de păcat
să arunce întâiul"

puzderie de raze pe la geamuri
târau oglinda mea în sus
sau jos totuna
puzderie de alter ego în mine picau în genunchi
răpuşi de plinul clipei şi de Lumină
doar eu
semeţ tot arătam piatra strânsă în mână
până la sângerare

până ce un străin îmi arătă cu blândeţe cine
e piatra
/
cum mă recunoscuse? doar eram îmbrăcat
de oraş!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu a facut lumea

iar apoi a început să scrie cu lapte
pe toate cuvintele
ţesând cearşaful agoniei
cu toţi oamenii
la toate calculatoarele
cu acelaşi colţ de ochi simpatic
înfipt în umărul fiecăruia
îşi citea lucrările înainte să le corecteze
şi, Doamne, erau pline de greşeli…
cum să mai îndrepţi atâtea erori?
de ce ne-ai pus la treabă, Doamne?
mestecam şi eu în mamaliga mea
tu te scaldai în vise,
cel mic dădea cu picioarele-n burtică
Doamne, ce bine era!
parcă un început de lume
pe-o margine uitată de paradis
păşteau oile,
semănam cuvinte
şi uite, rodesc toate în pagini
în primăvara tăcerii
şi visam parcă
tu veneai şi mă trezeai…

nu era decat criticul,
venit să mă tragă de mânecă
absent.
scoală, măi,
nu vezi că sforăi?

poezie de Mihaela Maxim
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorba aia

La numai 15 anişori,
Aveam o creştere aleasă.
În pension făceam furori,
Dar eram tare ruşinoasă.
Şi când cu Nicuşor vorbeam,
Mi-ardeau obrajii ca văpaia...
Ţiu minte, cât de mult roşeam,
Când îmi spunea de vorba aia.

Într-o duminică, fiind cald
Şi cum văzduhul sta să fiarbă,
M-am dus la gârlă să mă scald,
Şi mi-am pus hainele pe iarbă.
Dar Nicuşor sta-n iarbă strâns
Şi mă privea cum făceam baia,
Mi-a fost ruşine şi am plâns,
Fiindcă-mi văzuse vorba aia.

Prin Cişmigiu, cu pas grăbit,
De la pension mergeam spre casă
Şi-un ofiţer m-a urmărit,
Spunându-mi dulce că-s frumoasă.
M-am ruşinat şi-am spus "merci"
Şi ca să nu m-apuce ploaia,
M-am dus la el acasa şi...
S-a întâmplat şi vorba aia.

Deşi sunt ruşinoasă rău,
De toţi băieţii sunt curtată
Şi-aleargă-n urma mea mereu
Aproape Capitala toată.
Şi-n timpul verii, deseori
Sunt la Constanţa sau Mamaia,
Petrec din noapte până-n zori
Că mult îmi place vorba aia.

Zadarnic, muritor sărman,
Vrei să găseşti a vieţii cheie!
Popescu scrie un roman
Fiindcă iubeşte o femeie.
Aseară s-a-mpuşcat Bebe,
Aflând că l-a-nşelat Aglaia
Şi toate astea pentru ce?
Ah, numai pentru vorba aia!...

poezie satirică de Ion Pribeagu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui tată cu fată de măritat

Cel ce place a ta fată
Dacă vine şi ţi-o cere
Să i-o dai de prima dată...
Altfel cere şi avere.

epigramă de Gotthold Ephraim Lessing din Epigrama germană de cinci secole (1999), traducere de Florea Ştefănescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

O tuse cu subînţeles

după ce m-am gândit
mi-a venit chiar să plâng:
cine sunt eu? m-am gândit
iar în gât
râdeau prosteşte nişte bomboane expectorante
(?!)
nu am o viaţă de invidiat
m-am gândit
şi după ce m-am gândit
parcă am supt la bomboanele alea
şi am tuşit

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paralizie în somn

auzeam tot şi nu mă puteam ridica
sandramaua gemea ca un elefant batran
mi-am amintit ca traiam intr-un tinut temperat
ca noi nu avem elefanti care gem
odată vazusem unul si nu l-am mai vazut apoi
se zicea ceva de cimitirul elefantilor
dar habar n-am de ce imi veneau in minte toate astea
eram singur inchis ca de obicei
într-o constructie subreda careia ii spuneam casa
pe afara cineva zgaltaia geamurile
râul ramul se intampla ceva
iar eu eram din ce in ce mai sigur
ca in tinutul meu nu erau eroi
şi nici eu sigur nu eram unul
m-am liniştit ca prin farmec
auzeam tot, dar nu mă puteam ridica

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!