* * *
am o luat de jos o piatră
m-am dus direct la oglindă și am zis:
"cine se știe fără de păcat
să arunce întâiul"
puzderie de raze pe la geamuri
târau oglinda mea în sus
sau jos totuna
puzderie de alter ego în mine picau în genunchi
răpuși de plinul clipei și de Lumină
doar eu
semeț tot arătam piatra strânsă în mână
până la sângerare
până ce un străin îmi arătă cu blândețe cine
e piatra
/
cum mă recunoscuse? doar eram îmbrăcat
de oraș!
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre oraș sau poezii despre lumină
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.