Fără grabă

(s-a ridicat de jos
în lateral
ameţit
în dosul privirii avea încă urme de
sânge)

l-au dus la spital
o asistentă grasă cu un celular care era pe silenţios
dar lumina şi vibra enervant în buzunarul halatului mai
alb decât dosul cojilor de ouă sparte de paşte
adevărat a înviat îi răsună în urechile încă vii
copiii îl aşteptau probabil acasă
cel mic la tabletă
cel mare probabil la un televizor oarecare
dintr-o cameră oricare
sora grasă cu un celular enervant de luminos pentru
buzunarul ce-l înghiţise
îi puse o mască de oxigen pe faţă
respira munţi şi păsări
încercă să zâmbească dar se pierdu în regrete
nevasta lui încă era la servici
nu servici serviciu îl corecta de fiecare dată sârguincioasă
fără să sesizeze
mişto-ul
una din replicile ping-pong cum îi plăcea lui
să-şi numească mica distracţie nevinovată
în curând va muri
ştia
şi era curios să păstreze acest moment
în amintire
pentru eternitate

se ridică de jos
în lateral
începu să moară
fără grabă
avea tot timpul din lume

minus o viaţă

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl îl rugă să vină cu el, să-l însoţească, se ducea doar să-şi ia băiatul şi venea imediat înapoi. Poliţistul îi ordonă să se dea din drum. Tatăl se întoarse la locul lui, adus de spate. Plângea. Fetiţa luă cheia din mâna lui tremurândă şi o puse înapoi în buzunar. Oare cât va supravieţui fratele ei? se întreba. Probabil că încă o aşteaptă. Avea încredere în ea; avea încredere în ea fără reţinere. Nu suporta gândul că frăţiorul ei o aştepta în intuneric. Trebuie să fie înfometat, însetat. Probabil că i se terminase apa. La fel şi bateria de la lanternă. Dar oriunde era mai bine ca aici, îşi zise. Orice era mai bine decât acest iad, duhoarea, căldura, praful, oameni care ţipau, oameni care mureau.

citat din romanul Se numea Sarah de Tatiana de Rosnay (2007)
Adăugat de Editura Litera
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îşi privi fiul; era într-adevăr un tânăr frumos! De parcă ea n-ar fi ştiut acest amănunt?! Ba îl ştia şi încă foarte bine! Îl aflase de ceva timp, încă de când fetele începuseră să-l caute pe acasă, adică de vreo câţiva ani... Mai ştia însă că nici una nu-i trezise fiului ei interesul, nu legase cu nici una o relaţie serioasă, de durată; ea nu aflase încă despre domnişoara consilier şi de sentimentele pe care fiul ei le avea faţă de această domnişoară, pentru că Lucian nu-i spusese nimic în acest sens, ocolea de fiecare dată subiectul legat de domnişoare, cu subtilitate... Diana îl privi din nou! Îi era tare drag! Acum era acolo, lângă ea, dar fiul ei va pleca în curând; şi nu cu o maşină, la o scurtă plimbare prin oraş sau în afara acestuia... Deocamdată însă, ajunseră la Institut. Înainte de a intra pe poarta Institutului, cei doi body-guarzi coborâseră. Lucian parcă maşina directorului, el pornind spre nava lui albastră, în timp ce Diana, mama lui, chiar spre biroul directorului.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul cântecelor ploii

Cântecele ploii încă mai răsună
în adânc de pietre ce s-au risipit
peste lutul aspru dintr-o văgăună
care nu cunoaşte zori sau asfinţit.

Slabele ecouri, ca de liturghie,
poartă-n ele nume-n timpul de apoi,
care le promite, întru veşnicie,
limpezimea rece-a apelor din ploi.

Viaţa le priveşte, îmbrăcată-n verde,
urcă pe o stâncă, trece prin eter,
uită răsăritul şi-n amurg se pierde,
fără să-şi regrete timpul efemer.

Din adânc de pietre, într-o văgăună,
cântecele ploii încă mai răsună.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Eu nu sunt indispusă, dar tu încă pari a fi. Tot n-ai de gând să-mi spui ce anume te preocupă?
Lucian: Ah... Bine, am să-ţi spun. Doar ştii bine că n-am nimic de ascuns; mai ales faţa de tine. Deci, în primul rând, ar fi blondul...
Lia: Blondul? Te referi cumva la tatăl tău?!
Lucian: Da, evident, acel blond.
Lia: Şi ce legătură ar avea domnul Enka Iulian cu starea ta de indispoziţie?
Lucian: Păi; mă gândeam la el, la calmul lui imperturbabil şi-mi imaginam că-n astfel de momente mi-ar prinde bine şi mie să pot fi aşa, ca el; să am măcar un dram din calmitatea lui. În plus, deşi nu-mi face plăcere să recunosc, mi-e foarte dor de el; cu adevărat. Mult...
Lia: Normal să-ţi fie dor de dânsul.
Lucian: Poate... Probabil şi din cauză că mâine, 15 octombrie, e ziua lui de naştere.
Lia: Deci, asta era; ziua dumnealui.
Lucian: Exact! Împlineşte 57 de ani; blond enervant... La naiba! Acum devine şi moş!
Lia: Luci...!!!
Lucian: Ce-i?! N-am greşit nimic! Chiar e blond, enervant şi moş, dar... Îl iubesc mult de tot şi mi-e tare dor de el; aş fi vrut să-i fi spus asta şi când eram acasă, însă... Nu prea procedam deloc astfel.
Lia: Sunt sigură că domnul Enka ştie că totuşi ţii la dânsul, în felul tău.
Lucian: Mda, în felul meu... Sper să ştie; blondul meu cel enervant...

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La un moment dat, el îşi întoarse capul spre ea şi o zări; brunetă, frumoasă, rea... "Dar oare chiar e rea?" se întrebă el în gând şi tot el îşi răspunse, în acelaşi mod: "De fapt, parcă nu prea..." Astfel se gândea Lucian, căci parcă zărise ceva în minunaţii ei ochi albaştri; ce anume, nu ştia nici el sigur, dar nu răutate. Ah, de s-ar rezolva odată cu bine situaţia asta jenantă şi ar pleca totuşi în misiune, toţi şapte, ar avea destul timp s-o cunoască mai bine şi s-o înţeleagă, în următorii ani; la fel şi ea pe el. Nu stărui cu privirea asupra ei, pentru a nu fi prea insistent. Bineînţeles şi ea-l văzu; se convinse încă o dată că greşise enorm cu reclamaţia aia blestemată şi-i părea nespus de rău. Nu din cauză că el era frumos, nu acest lucru constatase la el; asta o ştia de mult... Ea zări altceva la el, remarcă bunătatea şi frumuseţea sufletului său, pe care le putea ghici cu uşurinţă din atitudinea lui. Şi asta îi plăcea la el; şi multe alte lucruri pe care le descoperise de curând, dar... culmea! Se aflau în acel moment în tabere opuse, din cauza reclamaţiei stupide pe care ea o depusese împotriva lui. "De ce?" se întreba ea într-una, fără a-şi putea răspunde.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Murdock: Colonele, eşti sigur că Rambo şi-a revenit în urma războiului? Nu ne permitem să îl implicăm în această misiune şi după aceea să cedeze în presiunea din iadul ăla.
Trautman: Presiune? Lasă-mă doar să-ţi zic că Rambo e cel mai bun luptător pe care l-am întâlnit. O maşină de luptă adevărată care are doar o dorinţă, să câştige un război pe care altcineva l-a pierdut. Şă dacă pentru a câştiga înseamnă să moară, atunci va muri. Fără frică, fără regrete. Şi încă un lucru, ceea ce tu numeşti iad, el numeşte acasă.

replici din filmul artistic Rambo II, după Kevin Jarre
Adăugat de Nicoleta Mitrofan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norocul

eii... tu cel care m-ai iubit...
chiar îmi vine să râd
ţi-aduci aminte ce s-a întâmplat ultima oară?
sărutul l-ai pus zălog, pe inima mea
şi-ai mai pus în cale şi-o toamnă
după care m-ai uitat într-o iarnă lungă şi grea
ai frânt timpul în două şi m-ai băgat
în buzunarul tău cu mărunţiş
o monedă orecare

după un timp, rătăcind
mi-aduc aminte că am nimerit
între nişte degete butucănoase
nu ai idee cât am suferit
nu aveam valoare
eram o monedă de mărunţiş

şi totuşi
purtam urmele degetelor tale, purtam norocul
care după ce m-ai dat, te-a părăsit
visam noaptea-n portofele stăine ochii tăi
am fost amărâtă şi fără valoare, chiar
şi
la cazinou am ajuns

am ajuns şi-n buzunarul unui ministru
umflat şi... puţea a transpiraţie, de mă sufocam
dar am supravieţuit
am ajuns prin buzunare multe, nenumărate

ultima dată cineva m-a aruncat pe un trotuar
nu am murit, stai fără grijă, un cerşetor m-a cules
şi m-a băgat în buzunarul lui, jegos
da, dar era cald, chiar dacă miroasea a milă

şi astăzi chiar dacă nu mă auzi
te rog dacă mai găseşti la fel o altă monedă
să-ţi aduci aminte că amintirea ta, încă în mine
nu s-a stins
încă miros căldura trupului tău
şi încă port cu mine
norocul tău

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei care iubesc copiii pentru copii, dincolo de legătura de sânge, dovedesc încă în sufletul lor afinităţi cu raiul; şi pe acest fond de bunătate nativă s-ar putea clădi încă din această viaţă începutul paradisului ceresc. Scriitorul de geniu, care a dat în artă expresia cea mai înaltă acestei idei, e Dostoievski. Dacă în natura genialităţii se păstrează ceva din puritatea copilăriei, arta lui Dostoievski e incomparabil mai mult decât această afinitate firească. Din ea se ridică viziunea măreaţă a unei lumi noi, rezidită din sfinţenia copilăriei.

Nichifor Crainic în Nostalgia paradisului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Familia Stoica se afla încă în vizită la familia Enka, când se auzi sunând telefonul. Rikky anunţă, făcând mai multă gălăgie decât soneria telefonului... Toţi cei prezenţi în încăpere surâseră îngăduitori, mai puţin blondul (era încă ursuz). Diana se ridică pentru a răspunde apelului. Pentru a putea vorbi în linişte, decise că ar fi bine să răspundă la un alt telefon, nu la cel aflat în acea încăpere; proceda poate mai bine, scăpând de priviri iscoditoare şi reuşind să păstreze confidenţialitatea convorbirii, deşi era foarte puţin probabil ca oaspeţii ei să fie indiscreţi sau să manifeste curiozitatea de a-i asculta convorbirea.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De m-aş mai naşte încă o dată

De m-aş mai naşte încă o dată,
De-această dată, după voia mea,
Dar nu-n această lume (po)sedată,
N-aş vrea ca să mai pot vedea:

În loc de originarul fenotip,
O mască aşezată peste chip;
În loc de zâmbetul sănătos,
Un rânjet ce-l imită hidos;

În loc de caractere-adevărate,
Defecte comportamentale agrava(n)te;
În loc de higienica moralitate,
O atmosferă de promiscuitate;

În loc de onoare şi demnitate,
Necinste şi lipsă de probitate;
În locul divinei solidarităţi,
Ostilitate din prejudecăţi;

În loc de prietenii adevărate,
Relaţii bazate pe interese denaturate;
În loc de armonia cea străbună,
O lume sufocată de ranchiună;
În loc de realităţi confirmate,
Dorinţe şi aşteptări destrămate...

Aceste constatări nu-mi cad deloc uşor,
Mai e şi timpul care parcă trece-n zbor;
Aşa că tac, în amintire mă-nfăşor
Şi,-n liniştea crescută-n mine, mă scobor.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lapsusurile, erorile de scris etc, pot avea o bază pur fiziologică, ceea ce mi se pare puţin probabil în diversele varietăţi de amnezie (uitarea de nume şi proiecte, neputinţa de a regăsi obiectele prealabil puse de-o parte etc), pe când există cazuri de pierderi în care probabil că nu intervine nici o intenţie şi cred că pot adăuga că greşelile care se săvârşesc în viaţă nu pot fi interpretate decât într-o anumită măsură în lumina concepţiei noastre.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lapsusurile, erorile de scris etc pot avea o bază pur fiziologică, ceea ce mi se pare puţin probabil în diversele varietăţi de amnezie (uitarea de nume şi de proiecte, neputinţa de a regăsi obiectele prealabil puse de-o parte etc), pe când există cazuri de pierderi în care probabil nu intervine nici o intenţie şi pot adăuga că greşelile care se săvârşesc în viaţă nu pot fi interpretate decât într-o anumită măsură în lumina acestei concepţii, a actelor ratate.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu şi nevasta mea... grasă

Noaptea când ne facem loc
În pătuţul nostru cald,
Fac efort atât cât pot,
Nu cumva pe jos să cad.

epigramă de Iulian Marian Chimigeru (12 februarie 2009)
Adăugat de Iulian Marian Chimigeru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-mă cât sunt în viaţă

Iubeşte-mă fără reţineri,
Acum, cât suntem încă tineri.
Iubeşte-mă ca pe-o comoară
Descoperită prima oară.

Iubeşte-mă cât sunt în viaţă,
În fiecare dimineaţă,
Iubeşte-mă la prânz şi seara,
Cât încă nu mă plânge ceara.

Iubeşte-mă în miez de noapte,
Spunându-mi la ureche şoapte,
Iubeşte-mă în pat de rouă,
Cât încă Luna este nouă.

Iubeşte-mă cât încă soarta,
Deschide inimilor poarta,
Iubeşte-mă cât încă visul
Deschide-n suflet paradisul.

Iubeşte-mă ca pe-o magie
Cu vers şi ritm de poezie,
Iubeşte-mă, citindu-mi cartea,
Cât încă nu mă cheamă moartea.

Iubeşte-mă fără orgoliu,
Nu aştepta o zi de doliu,
Iubeşte-mă cât încă vântul
Ţi-oferă darul meu, cuvântul.

poezie de Ionuţ Caragea din din volumul în pregătire Căutătorul de amintiri (8 iunie 2022)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Felicia: Bună. Vă mulţumesc că aţi venit pentru a vă exprima regretele, dar şi neîncrederea. Sora mea Martha v-ar fi fost recunoscătoare. Ştiu că mulţi dintre voi au întrebări. Tocmai ce-am vorbit cu un detectiv şi am aflat că investigaţiile sunt în curs de defăşurare. Un lucru e sigur: Martha a avut o moarte violentă. Ştiu că e greu să auziţi asta. Se pare că a fost o luptă. Au fost descoperite zgârieturi şi vânătăi pe corpul ei, câteva oase rupte şi urme de praf în plămâni, ceea ce înseamnă că a fost îngropată de vie, cel mai probabil suferind de dureri atroce. Vestea bună e că nu s-au găsit urme ale unei agresiuni sexuale. Acum e timpul să plecaţi acasă la cei dragi. Şi încă ceva: în loc de ceremonie funerară, voi organiza o licitaţie pentru vânzarea casei. O să vă rog să nu veniţi cu cecuri.

replici din filmul serial Neveste disperate
Adăugat de basthedt
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulpea: Tu nu eşti încă pentru mine decât un băieţaş, aidoma cu o sută de mii de alţi băieţaşi. Iar eu nu am nevoie de tine. Şi nici tu n-ai nevoie de mine. Eu nu sunt pentru tine decât o vulpe, aidoma cu o sută de mii de alte vulpi. Dar dacă tu mă îmblânzeşti, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi, pentru mine, fără seamăn în lume. Eu voi fi, pentru tine, fără seamăn în lume...

replică celebră din Micul Prinţ, Capitolul XXI de Antoine de Saint-Exupery (1943)
Adăugat de Mihaela Dejeu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În rezerva aia

de spital erau numai ei doi
îi spunea glume şi bătrânul
nu râdea în noaptea aceea
aştepta să moară şi încă murea
de la cancerul ăla de colon
nu era nici acasă şi asta îl făcea
să plângă cu gura închisă
i-a spus gluma care niciodată
nu dădea greş şi el nu făcea
nici un efort să râdă
a trecut la altă glumă
însă bătrânul continuă să moară
credea că râsul te vindecă de cancer
făcea multe glume prin oraş bătrânul
deşi era slăbit de la citostatice
i-a spus altă glumă cu musca
în ciorbă, însă bătrânul continua
să moară fără să râdă în salonul acela
odată spunea bancuri celorlalţi
el le ştia pe toate şi a început să le zică
însă bătrânul continua să moară
mâncat din interior de cancer
prietenii l-au sunat pe telefonul mobil
nu putea să le mai răspundă
a încercat altă glumă de mare succes
dar bătrânul continua să moară

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

INDIFERENT DE TOATE ACESTEA, HIPNOZA EI ESTE EXACT CEA CARE TE ŢINE ÎN SCLAVIE, pe mai departe, CU TOATE ACESTE ROLURI. Mintea îţi scrie scenariul bunătăţii universale şi tu poţi dormi ca Ghiţă sub hipnoza unei astfel de momeli toată viaţa, de ce? PENTRU CĂ DATORITĂ NAIVITĂŢII NU REALIZEZI CĂ NICI MĂCAR LA NIVELUL MAYEI, A ILUZIEI, A MINŢII, NU EXISTĂ YIN FĂRĂ YANG, SAU STÂNGA FĂRĂ DREAPTA, şi că ele sunt în egală măsură chiar şi atunci când nu par a fi la fel! Da, să trecem dincolo de mâna stângă care e egală cu cea dreaptă că altfel dacă dreapta - adică bunătatea ar fi mai "mare" nu ţi-ar plăcea – minţii, nu i-ar plăcea diformitatea. Aşadar, dacă trecem dincolo de asta, să zicem că mergi la serviciu dimineaţa şi ai 3 curbe la stânga şi 7 la dreapta şi eşti foarte bucuros că ai parcurs un drum predominant pozitiv, nu-i aşa? - ia uite câte curbe la dreapta am eu, ok? Dar când te întorci de la servici nu vei avea 7 curbe la stânga şi 3 la dreapta?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

#

termenele de valabilitate ale medicamentelor au expirat
un semn că acum eşti singură alături de ceilalţi oameni singuri

am înghiţit ultima pastila contraceptivă în timp ce lumea era
liniştită şi făcea copii pe bandă rulantă

nu sunt o mamă bună am lăsat copiii să zboare lipsiţi de apărare
ca pe nişte păsări roşii fiecare cu câte o rană micuţă pe piept

nici alte mame nu sunt bune şi-au lăsat copiii să moară şi-au lăsat copiii să
trăiască cu handicapuri severe

aşa a fost mama mea care m-a lăsat să trăiesc undeva în acest colţ uitat de lume

înghit praful nociv în fiecare zi şi încă supravieţuiesc
încă alerg ca şi cum aş fi o fetiţă pe pajişti întinse

fuga a devenit o necesitate în orice moment în care soarele purulent
mă sufocă cu strălucirea lui

găsesc două linii de tren şi merg pe ele o sublimă salvare
apoi merg în pet shop şi cumpăr pungi de mâncare pentru
toate vrăbiile roşii pe care le văd în imaginaţia mea

deschid ferestrele larg

şi ele intră înăuntru

mama s-ar putea sa mai fie în viaţă ca o undă o pală de vânt ce mişcă perdeaua
la fel şi copiii mei s-ar putea sa fie aici lângă mine

îmi lipseşte doar contactul real de a-i strânge în braţe pentru că
nu sunt o mamă bună am lăsat frica să îmi controleze toate sentimentele

şi acum ele se năpustesc asupra mea

toate aceste vrăbii care se agaţă de inima mea şi muşcă.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Şi deci, de atunci, din seara aceea, ai plecat de acasă, la Institut şi ai rămas acolo un timp.
Lucian: Da, am rămas acolo; dom' director m-a găzduit, până în seara oficializării misiunii, când s-a aflat că aş fi comandantul. Bine, dom' director mă avertizase deja, cu o seară înainte, ca să nu fiu luat prin surprindere în momentul oficializării misiunii, dar m-a asigurat că dânsul n-a intervenit în favoarea mea, cu nimic! Doar din cauza asta am acceptat să fiu comandantul, tocmai pentru că nu era un aranjament făcut de dânsul; doar se interesase la Comisia pentru Zboruri spaţiale despre mine, apoi mi-a comunicat această decizie a dumnealor, atâta tot! Dar încă nici acum nu sunt sigur de chestia asta...
Lia: Ah, Luci, te rog! Nu redeschide acel subiect! Ştiu, la fel ca şi tine, vezi, am greşit şi eu, reproşându-ţi acest lucru, fără a mă fi gândit dinainte la implicaţiile cuvintelor mele, dar nu credeam că te vor deranja atât de mult.
Lucian: Lia, nu m-ai înţeles încă?! Nu-i vorba de ceea ce ai spus tu! Aşa credeam eu, încă de la bun început şi chiar i-am reproşat asta lui dom' director, direct, în faţă, încă de atunci, în seara aceea, cu o zi înainte de oficializarea misiunii, când dânsul mi-a spus că de reverul acestei haine albastre pe care o purtam se vor prinde şase bulinuţe aurii... Mi-am dat imediat seama că era vorba despre însemnele comandantului misiunii. Şi încă am îndoieli în privinţa neamestecului lui dom' director în toată chestia asta.
Lia: Ah, Luci, n-ar trebui!
Lucian: Ar trebui sau nu, nu mi-e deloc clar! La fel şi-n cazul vorbelor pe care i le-am adresat mamei; ar trebui sau nu să par indiferent, dar nu pot. Şi totul e atât de greu... Şi-n plus, mi-ai mai zis, de curând, că nu l-aş iubi pe tatăl meu, blondul ăla enervant... Dar nu-i adevărat! Cum să-l urăsc?! Off...
Lia: Luci, te rog, calmează-te!
Lucian: Sunt calm, Lia! Foarte calm...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!