Familia Stoica se afla încă în vizită la familia Enka, când se auzi sunând telefonul. Rikky anunţă, făcând mai multă gălăgie decât soneria telefonului... Toţi cei prezenţi în încăpere surâseră îngăduitori, mai puţin blondul (era încă ursuz). Diana se ridică pentru a răspunde apelului. Pentru a putea vorbi în linişte, decise că ar fi bine să răspundă la un alt telefon, nu la cel aflat în acea încăpere; proceda poate mai bine, scăpând de priviri iscoditoare şi reuşind să păstreze confidenţialitatea convorbirii, deşi era foarte puţin probabil ca oaspeţii ei să fie indiscreţi sau să manifeste curiozitatea de a-i asculta convorbirea.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între timp, Traian Simionescu se afla încă singur, pe puntea principală a navei albastre, la fel de îndurerat. Se strădui totuşi să-şi revină şi decise că ar fi cazul să-i anunţe pe părinţii lui Lucian că fiul lor se îndrepta spre casă, să-i liniştească. Se stăpâni însă cam greu; redobândindu-şi totuşi calmul, formă numărul familiei Enka. Spera să-i răspundă Diana, deşi era conştient că putea răspunde blondul, sau chiar unul dintre părinţii Dianei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă la familia Enka era destulă linişte, în limita posibilităţilor: musafirii plecaseră de câtva timp, iar de puţina gălăgie produsă, doar papagalul Rikky era responsabil. Restul erau tăcuţi: tânărul comandant, părinţii şi bunicii acestuia, chiar şi bătrânul dulău Nero. Doar lui Rikky nu-i tăcea pliscul deloc; cum însă era drăgălaş, nu deranja pe nimeni, căci toţi îl iubeau şi-l răsfăţau, chiar şi blondul. Îşi revăzuse în acea zi şi vechea familie, de la care plecase de bună-voie; cu domnul şi doamna Stoica va mai avea ocazia să se întâlnească, însă pe blondină habar n-avea năstruşnicul papagal că o văzuse pentru ultima oară, iar în curând acelaşi lucru se va petrece şi-n cazul "şefului". Pentru că nu-şi dădea seama de acest lucru, Rikky nu putea fi trist; ceilalţi însă... Chiar şi Nero părea abătut şi nu din cauza vârstei sale. Dulăul negru parcă presimţea că în curând se va schimba ceva, se va întâmpla ceva; nu ştia sigur ce, însă orice ar fi fost, se părea că avea legătură cu tânărul său stăpân. Astfel simţea dulăul negru şi nu se înşela deloc...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Directorul îşi ridică privirea, deşi parcă ştia dinainte că era Diana Enka. Cum să procedeze?! Îi era milă de ea. Ar fi vrut să rezolve cumva problema asta. Nu putea fi dur, n-o putea da afară, cum procedase în urmă cu o săptămână, deşi ea nu era deloc amabilă, binevoitoare. Însă în ochii ei se putea citi cu uşurinţă multă tristeţe. Nu mai era atât de aprigă, de înverşunată, implora din priviri. Însă Traian Simionescu era foarte ocupat, nu-şi mai putea permite o nouă confruntare cu ea. Uşa se închise în urma tinerei doamne. Directorul îşi ridică privirea spre ea, deşi ar fi dorit să evite s-o întâlnească.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acel moment, se văzu întrerupt de mama lui, Enka Diana, care sări îngrozită de pe fotoliu, făcând ochii mari de uimire. Arăta spre covor, fără a putea spune nimic, de parcă-i pierise graiul. Îşi prinse fiul de mână. Lucian putea simţi tremurul de spaimă care o cuprinsese pe mama lui. Observând ceea ce o speriase pe Diana Enka, se retrase şi el înapoi cu un pas. Pe covor, încolăcit în mai multe inele, sâsâia un şarpe gălbui, destul de mare. Maria ridică fără teamă şarpele de jos. Mărunţica blondină aşezase reptila după umeri, după gât şi pornise spre o încăpere alăturată, în care Diana n-ar fi intrat, nedorind să afle ce se putea ascunde acolo.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îl lăsase pe Nero în acel apartament, alegându-se în schimb cu un papagal gălăgios care stătea cocoţat pe umărul lui. Îşi luaseră rămas bun de la cei din familia Stoica, aceştia scuzându-se din nou faţă de Diana Enka, pentru incidentele cu pitonul şi hamsterul. În sfârşit, coborau treptele blocului, pentru a merge acasă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la data lansării navei albastre de pe Terra trecuseră deci cinci ani şi jumătate, pentru fiecare dintre cei şapte tineri din echipaj. Cu toţii arătau încă bine, ba chiar foarte bine, căci anii trecuţi nu le marcase în mod drastic fizionomia; erau încă tineri, poate doar puţin mai maturi şi atât. În rest... chipul lor încă păstra ceva din inocenţa vârstelor mai mult sau mai puţin adolescentine pe care le avuseseră la data plecării în misiune.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei patru body-guarzi zâmbiră, amuzaţi de prezenţa păsării. Nero nu atrase atât de mult atenţia asupra lui, deşi nu mai stătea încolăcit la locul său, se ridicase, bucurându-se de sosirea tânărului său stăpân. El intră în cameră, urmat de cei patru body-guarzi. Văzându-l, chipul blondului se însenină; dispăruseră norii tristeţii. Băiatul o sărută pe Maria pe obraji, apoi îi salută pe părinţii acesteia, de abia după aceea trecând la cei ai casei, printre care se numărau şi bunicii lui. Acum, că sosise el, atmosfera se mai însufleţise puţin. Cei patru body-guarzi luară şi ei loc, la invitaţia tânărului comandant, deşi parcă se simţeau în plus pe acolo. Lucian îşi opri privirea asupra mesei din încăpere, pe care o zări goală. Privi dojenitor spre Diana Enka. Ataşă rapid şorţul de bucătar peste uniforma albastră şi reveni să-şi servească oaspeţii. Făcu mai multe asemenea drumuri, aducând mai întâi un platou cu prăjituri, pe care tot el le făcuse (îşi găsise timp, deşi nu avea foarte mult la dispoziţie), apoi cafele pentru toţi cei prezenţi, băuturi răcoritoare şi şampanie. Îi servi cu atenţie pe toţi, chiar şi pe cei patru body-guarzi, care-l priveau nedumeriţi; nu se aşteptau ca el să-i servească. Maria îl însoţi într-unul din drumurile spre bucătărie, deşi nu pentru a-l ajuta.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După plecarea blondului, Traian Simionescu oftă scurt. "Rivalul" său... Într-adevăr, se părea că el învinsese, ieşise în avantaj; Lucian şi Diana se numeau Enka, nu Simionescu... Deci, el, directorul, pierduse. Era singur... Se resemnase sau nu încă? Oare mai spera la vreo minune? Diana îl preferase pe Iulian, deşi acesta era cu 11 ani mai mare decât ea, iar la 49 de ani, Iulian Enka încă era blond. Nefiresc de blond şi nu era vopsit; părul nu începuse deloc să-i albească, nici măcar pe alocuri, câtuşi de puţin... Iar acest domn blond trecea oficial drept tatăl lui Lucian.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Uite, vreau să-ţi dăruiesc ceva.
Lucian: Mie?
Diana: Da. Doar dacă-mi promiţi că vei lăsa în urmă acea întâmplare.
Lucian: Să-ţi promit? Nu vreau să te mint; nu cred că pot, dar cel puţin am să încerc.
Diana: E bine şi atât. Iată; lănţişorul meu... Poftim! Ia-l tu, ca să-ţi amintească de mine în următorii ani.
Lucian: Dar, mamă, e al tău...
Diana: Bineînţeles că-i al meu. Însă vreau să-l ai tu, ca să nu mă uiţi.
Lucian: Ştii bine că nu te-aş putea uita nicicând, indiferent de distanţa care ne-ar despărţi sau anii în care nu te-aş vedea.
Diana: Te cred, dragul meu. Primeşte însă şi acest lănţişor, iar când îţi vei aminti de mine, priveşte-mi chipul din medalion. Eram foarte tânără atunci...
Lucian: Încă mai eşti şi acum, tânără şi frumoasă. În fotografia asta însă pari cu adevărat doar o copilă. Ce vârstă aveai?
Diana: 16, poate aproape 17.
Lucian: 16... Chiar erai doar o copilă. Pot să te întreb de unde ai lănţişorul şi medalionul? Sau de la cine?
Diana: Le-am primit... de la tatăl tău.
Lucian: Şi de ce nu apare şi blondul în fotografie, alături de tine?
Diana: Pentru că atunci n-a avut o fotografie atât de mică, iar după aceea am neglijat... Aşa că a rămas doar a mea.
Lucian: A rămas doar fotografia ta? Pe mine nu mă deranjează deloc, dar...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl lui, Iulian Enka, i se păru un om blând, simpatic. De ce el îi spunea "blondule"?! Intrară în cameră, unde se afla nu doar Diana Enka, ci încă doi oameni, ceva mai în vârstă, dar nu foarte bătrâni. În urma Liei apăru Lucian. Păru surprins, dar bucuros de prezenţa celor doi. Privi spre blond; acesta nu-l avertizase că se mai afla cineva în casă. Dar zâmbi degajat şi se grăbi să-i salute pe cei doi. Aceştia îl îmbrăţişară cu căldură. Lia pricepu; erau bunicii lui. Era în casa comandantului misiunii, la masă cu familia acestuia. Se întrebă din nou în gând de ce o adusese el oare aici? Părea însă sigur că nu cu vreo intenţie necurată faţă de ea, deci Lia se mai linişti; n-avea motive de îngrijorare. Lucian îşi sărută cu drag bunicii. El plecă şi dispăru după o uşă; dincolo de ea se afla, presupunea Lia, bucătăria. Dar de ce-o lăsase singură, la masă, cu familia lui? Zâmbi încurcată spre acei oameni; pe domnul şi doamna Enka îi mai văzuse, doar o dată, la oficializare, dar i se părea ciudat să se afle la dânşii acasă, ba chiar la masă cu aceştia.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preşedintele îl salută şi pe profesorul Eugen Manea, instructorul echipajului, felicitându-l pentru performanţele elevilor săi, apoi strânse mâinile celor 14 părinţi, care erau tare mândri de odraslele lor; aveau şi motive să fie... Mai ales că preşedintele afirmase fără reţineri că se simţea onorat de faptul că avusese ocazia să-i cunoască pe cei şapte tineri. "Mă bucur să aflu că încă mai există asemenea persoane ca ei, aceşti minunaţi copii..." spusese preşedintele; cuvintele acestea atinseseră şi sufletul directorului, însă dânsul tăcu. "Rece şi insensibil..." îl acuzase Diana Enka de curând; oare chiar era aşa?! Privi o clipă spre Lucian, apoi spre familia Enka; alături de Diana stătea blondul Iulian, iar acesta era considerat drept tatăl comandantului... Trist adevăr pentru director, care se strădui să-şi ascundă mâhnirea.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Body-guardul cu porecla "Cocoşul" luă legătura cu colega lui, Petra Neţoiu, poreclită "Ucigaşa", vorbind pe un ton cât mai convingător. Alex ascultă convorbirea, iar după ce domnişoara Neţoiu spuse că va sosi în câteva clipe, se ascunse bine. Iată cum planul lui Alex, pe post de Cupidon, funcţionase. Geneticianului nu i-ar fi trecut prin minte că în această ultimă seară pe Terra va avea o asemenea ocupaţie, după părerea lui, foarte plăcută, doar nu putea fi ceva urât să unească destinele a două persoane, sau cel puţin să ajute la consolidarea legăturii sentimentale dintre aceştia; dacă era vorba chiar despre body-guarzii care-i asiguraseră protecţia timp de trei săptămâni, cu atât mai bine (gestul lui putea fi considerat cel puţin drept unul nobil). Petra spusese că va sosi în câteva clipe şi chiar aşa se petrecu; de abia avu timp geneticianul pentru a se ascunde, să nu fie observat de vigilenta domnişoară (de parcă "Ucigaşa" s-ar fi aflat prin zonă în timpul convorbirii). Deşi ştia că Petra era inteligentă, Alex spera ca ea să nu-şi dea seama de şmecherie, cel puţin nu înainte ca Ovidiu să reuşească să-i spună ceea ce avea pe suflet cine ştie de cât timp...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Mai aveai de gând să stai mult, mamă?
Diana: N-am întârziat prea mult, Luci; de altfel, m-am grăbit cât am putut.
Lucian: Rikky, Nero, să fiţi cuminţi! Ne vedem diseară.
Diana: Luci, tu cu ce maşină vrei să plecăm?
Lucian: Cu a directorului, mamă.
Diana: Dar...
Lucian: De cealaltă s-ar putea să aibă nevoie blondul mai târziu; vine şi el la Institut.
Diana: Bine; să zicem că accept. Dar domnii aceia doi chiar trebuie să ne însoţească?
Lucian: Se pare că da; n-avem încotro. Dacă vrei fără ei, va trebui să pleci mai târziu, cu blondul.
Diana: Nu, lasă... Hai!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi ceilalţi îşi vedeau în linişte de treabă şi nu păreau deloc indiscreţi sau curioşi să afle ce-ar avea de vorbit domnul Enka cu domnişoara consilier, totuşi, domnul Enka îi propuse Liei să se retragă, măcar pe culoarul ce ducea spre rezerve. Ea acceptă şi se opriră chiar în dreptul celei pe care străluceau iniţialele "E. L." Blondul remarcă acest amănunt şi privind uşa aceea, sufletul i se umplu de mândrie; era rezerva fiului său. Poate după ce va discuta cu domnişoara, va intra puţin, s-o vadă, doar nu era interzis. Deocamdată, îşi îndreptă atenţia spre tânăra domnişoară psihiatru. Ea nu îndrăznea să-şi ridice privirea spre acel domn blond, deşi glasul cu care dânsul i se adresă nu exprima deloc asprime, răutate.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iulian: Ce face Luci?
Diana: Stă. Ce-ar putea?! Nu-mi place cum te-ai purtat astăzi. Ai fost cam ursuz, mai ales faţă de familia domnişoarei biolog.
Iulian: Ce-ai fi vrut? Să par bucuros, când de fapt nu eram?
Diana: Ce motive aveai să nu fii?
Iulian: O grămadă. Dar cel mai mult m-a indispus faptul că l-ai lăsat pe Luci să rămână cu directorul în seara asta!
Diana: Doar câteva ore, Iuli... Nu puteam să-l refuz.
Iulian: Câteva ore?! Nu era oare de ajuns că a stat o săptămână întreagă la el? Şi că, în plus, l-a văzut în tot timpul ăsta, zi de zi, mai mult chiar decât noi? Ce-i mai trebuiau câteva ore?
Diana: Te rog, fii înţelegător!
Iulian: Am fost întotdeauna; prea înţelegător, prea tolerant...
Diana: Iuli, te rog! N-are rost să ne certăm.
Iulian: Evident, n-are; nici nu vreau şi nici n-am de gând. Aşa că poţi sta liniştită: Orice supărare mi-a trecut deja.
Diana: Mulţumesc. Avem destule pe cap, nu ne trebuia încă o grijă în plus.
Iulian: Sigur... Am să urc şi eu puţin până la Luci. Crezi că l-aş deranja?
Diana: Nu ştiu. Încearcă!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian auzi uşa deschizându-se, dar nu se ridică din pat, să vadă cine era. Blondul se apropie încet, străduindu-se să nu facă zgomot, crezând că băiatul doarme. Îl privi. Observă că avea ochii închişi, iar alături de el încă se afla acea păpuşică brunetă, care semăna cu domnişoara consilier. În plus, remarcă şi lănţişorul de la gâtul băiatului. Se încruntă uşor, prezenţa acestui lănţişor părând a-l nemulţumi; ştia bine de la cine era... Nu de la el, în nici un caz! Lăsă însă orice mâhnire în urmă, pentru că nu era timp suficient pentru asemenea supărări; rămăseseră doar câteva ore până la lansare. Se aşeză pe marginea patului, lângă băiat, fără a spune nimic. Încercând să nu-şi deranjeze fiul, se întinse şi luă păpuşa, pentru a o cerceta cu atenţie; îl frapă asemănarea izbitoare cu domnişoara consilier, dar şi mai surprins păru când auzi vocea fiului său...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blondul Iulian Enka urcă până la etaj şi intră în camera fiului său. Acesta nu se trezise, încă mai dormea; îl privi cu drag. "Ce băiat... Iarăşi doarme cu păpuşica aceea?" observă domnul Enka aceeaşi păpuşă brunetă, cu ochi albaştri, tare simpatică. Privind-o mai bine, parcă i se păru că nu mai era îmbrăcată cu aceleaşi haine. Fiul său o schimbase de hăinuţe?! Ciudată ocupaţie pentru un comandant al unei misiuni spaţiale, dar Iulian Enka n-avea de gând să-i reproşeze nimic; acum nici nu-l va mai lăuda; ceea ce-i spusese zilele trecute i se părea suficient, poate chiar pentru următorii ani, dar nici de criticat n-ar fi avut motive. Ce dacă lui i se părea interesantă joaca, fie chiar şi cu păpuşile? Avea dreptul să facă orice dorea; nu-l reţinea nimeni, nici chiar tatăl lui. Văzând că doarme liniştit, blondul vru să se retragă; n-avea de gând să-l deranjeze cu prezenţa lui. Băiatul merita să se odihnească cât mai bine, în linişte. Dar, deşi tatăl se străduise să nu provoace zgomot, băiatul se trezise.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrucât favoritul său reuşise să fie foarte convingător, Traian Simionescu îi înmână celularul său tânărului Ristea, constatând astfel că totuşi avusese dreptate când presupusese că Lucian îl luase sub aripa lui ocrotitoare pe acest simpatic informatician, încă minor. Fără a ezita, Mihai ataşă celularului un micuţ dispozitiv electronic pe care-l porni. Mihai cercetă lista din agenda telefonică şi găsi numărul domnului profesor Manea, pe care-l formă de pe dispozitivul pe care-l ataşase celularului directorului. Eugen Manea se afla în maşina lui, încă pe drum spre Institut, deşi nu foarte departe, când, deodată, îşi auzi celularul sunând. Se miră tare să-l audă, ştiindu-l închis. Nedumerit, trase maşina pe dreapta şoselei şi opri, pentru a răspunde.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian, surâse mulţumit de rezultatul obţinut; iată-se reuşind şi-n postura de negociator, de mediator, deşi până-n acel moment nu mai avusese ocazia să ducă astfel de "tratative" cu colegii săi, sau cu altcineva. Totuşi reuşise să-i "îmbuneze" destul de repede şi de uşor pe cei trei "răzvrătiţi", să calmeze situaţia. Reuşise oare definitiv? Stinsese conflictul?! Probabil nu în totalitate. Mai era domnişoara consilier Barbie, iar ea era pornită împotriva lui, cu el avea ceva de împărţit, pe ea nu reuşise încă s-o convingă să renunţe la ostilităţi (de fapt, nici măcar nu încercase). Se îndreptă îngândurat spre puntea principală, unde, deocamdată, era linişte; se reinstaurase "pacea", cel puţin temporar. Îşi aminti cuvintele blondului; dânsul îl avertizase că "puştoaica" asta îi va da serios de furcă pe parcursul misiunii. Atunci nu-l crezuse; cât ar fi dorit acum să-i spună că avusese dreptate în privinţa asta, dar nu putea. Blondul său tată se afla pe Terra, încă în cabinetul directorului Institutului, aşteptând cu înfrigurare restabilirea legăturii, în timp ce "Pacifis" se afla pe o orbită lunară, foarte aproape de suprafaţa accidentată a satelitului natural al Terrei. Deciseseră: Vor rămâne pe orbită, fără a coborî pe Lună, iar după ce vor înconjura de câteva ori satelitul Pământului, vor porni spre planeta roşie, Marte...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eugen: De atunci şi până acum lucrurile s-au schimbat drastic.
Traian: Da; sunt directorul aceluiaşi Institut, dar ce folos? Ea încă e cu blondul, în timp ce pentru mine e ca un obiect tabu... Eu sunt doar cu Institutul. Şi atât! Asta-i tot ce mi se cuvine, tot ce mi-a rămas.
Eugen: Nu! De ce eşti pesimist?
Traian: Aş zice, mai degrabă, realist. Trebuie să mă mulţumesc cu ceea ce am; poate nu-i foarte mult, poate nici prea puţin, dar asta e. Oricum, nu sunt chiar atât de ghinionist: Chiar dacă nu se ştie, am totuşi un fiu minunat şi cel puţin un prieten foarte bun, adică tu. Şi-n tot timpul ăsta, erai atât de aproape de mine, dar eu nu ştiam...
Eugen: Ah, mă flatezi! Nu cred că sunt singurul tău prieten.
Traian: Nu crezi?! Mai gândeşte-te, Eugen... Cât despre Diana... Un singur cuvânt din partea ei şi... Aş fi în stare să renunţ la tot; n-aş avea ce pierde... Dar nu cred că se va întâmpla vreodată aşa ceva; nu va renunţa ea la blondul ei, iar eu n-o pot obliga. De fapt, dacă mă gândesc mai bine, cred că din cauza ei am păstrat tăcerea în cazul lui Luci, ca nu ea să sufere, ci eu...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!