Endoscopia liniştii

aici în mijlocul petecului de pământ
paşii iau forma lutului îmbibat cu apă
palmele modelează diapazoane din fiecare susur
iedere şi ferigi uriaşe mi se încolăcesc în jurul gleznelor, iar frica mea nu mai e frică de mult
frica mea e surzenie

e prea multă linişte aici, deşi în jurul meu sunt minunile lumii
cascade uriaşe, cascade-iele ale sufletului ce împrumută voci apei
inima are pereţi curgători, cascadele zornăie a ticăit, iar pendula timpului însângerează mereu orele fixe
sunt orele alea în care îţi citesc de pe buze
danaaaa... tu auzi? danaaaa...
orele alea în care tu nu uiţi să-mi aminteşti că dragostea creşte pe măsură ce-o împarţi şi durerea, da, şi durerea scade pe măsură ce o împarţi...

e prea multă linişte, iar eu am ajuns să sparg visele în dinţi şi durerile de pereţii cascadelor
spargerea asta are sunetul ei
eu nu-l aud, dar îl simt...
îl simt atât de puternic încât ecourile lui mi se preling printre sinapse, curg a răşină
uneltele mele sunt dalta şi diapazonul
sunt precum lutierul timpului în încercarea de a crea punţi

între noi se nasc doar cuvintele... sunetele, îmi spui, sunt ecourile inimii
sparge în dinţi sunetul şi împleteşte-ţi corzile viorii din suspinele noastre
poate numai aşa scrâşniturile lor vor sfredeli ca un burghiu Prăpastia celor trei poduri în care tu, eu şi cuvântul adulmecăm tăcerile...

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fructele trudei

Rodul mâinilor acestea,
ceruite cu sudori,
cu durerile de braţe,
de rărunchi,
şi cu urdori...
Rodul mâinilor acestea,
nemurirea faptei
lor. Durerea...

Paşii cerbilor spre susur,
printre cetine
de brad. Urma...

Umbletul în ignoranţă...
Glasul puştilor din noi...

Toate cât sunt necuprinse
lumii noastre de plăceri,
sunt motorul de răsună,
tainic, blândul recviem...

Prea poetic, mult prea ludic,
firul Ariadnei-n noi,
de arată pasul tainic,
drumul drept, de drumul strâmb,
care merge spre lumină...

De scăpăm de minotaur,
de ieşim din drum dedalic,
de-am văzut şi taina sorţii,
tot ce a rodit durerea,
urma paşilor de cerb,
necuprinsul lumii creşte
prea poetic, prea ne-verb...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu câte suflete am

Nu ştiu câte suflete am.
Le-am schimbat în fiecare moment.
Mă simt întotdeauna un străin.
Niciodată nu m-am văzut şi nici întâlnit.
Fiindcă am fost atât de mult, sunt numai suflet.
Un om care are suflet nu are linişte.
Un om care vede e doar ceea ce vede.
Un om care simte nu este el cel care este.

Atent la ceea ce sunt şi văd,
Am devenit ei şi-am încetat să fiu eu.
Fiecare din visele sau dorinţele mele
Apaţin celui care le-a avut, nu mie.
Eu sunt propriul meu peisaj,
Îmi supraveghez călătoria –
Diferit, mobil şi singur.
Aici unde sunt nu mă pot simţi pe mine însumi.

De aceea îmi citesc, ca un străin,
Fiinţa, de parcă-ar fi o o carte.
Neştiind ce va veni
Şi uitând ce-a trecut,
Notez pe marginea paginilor
Ceea ce cred că simt.
Mă mir, recitind,:" Acesta am fost eu?"
Doar Dumnezeu ştie, pentru că El a scris.

poezie clasică de Fernando Pessoa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-le aripi

În gândul meu firav de lut albastru,
Am îndrăznit să cred că îmi exişti,
Sperând că universul, printr-un astru,
Mi-aduce un răspuns pentru cei trişti

În jurul meu e-atât de gri, de frică,
Ei nu mai ştiu de ce aici mai sunt,
Se pierd în grija zilei şi abdică,
Devin o umbră sumbră pe pământ

În jurul meu descătuşez vibraţii
Ce au uitat normalul, sau nu-l ştiu
Şi simt bătăi de inimi, respiraţii,
Care mă fac să nu mai vreau să fiu

Arată-le o cale, numai una,
Alege Tu, nu cred că ei mai pot,
Sau de o fac, trăirea ca nebuna,
Transformă totul într-un trist complot

Nu prea mai au răbdare, n-au de unde,
Sunt doar făclii care se sting pe rând,
E prea mult întuneric, îi pătrunde,
Iar eu îi văd cum pleacă, suspinând

Alungă norii cât mai au putere
Şi lasă raza Ta în jurul lor,
Să uite toţi de griji, ce-s efemere,
În drumul către mâine, către zbor

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă-ntorc la linişte

Vreau să devin bătaia inimii mele
Şi ţipătul sufletului să nu-l mai aud
Să-mi duc singurătatea în vacanţa mare
Şi visele de-acum să mi le urc în pod.

Boabe de minute sau o mulţime de ani
Momente suspendate în orele toate
Te privesc între fărămituri de timp sideral
Mă întorc spre gândurile mele uitate.

Mă-ntorc la liniştea silabelor nescrise
M-adun în jurul meu lipită de lumină
Cuvinte sap în râul care mă inundă
Descopăr curcubeul din mine ce înclină

Mă-ntorc la liniştea dintâi şi sper în tine
Lăsând doar timpu'-n urma lui, ce nu-i de vină.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taci

dă-mi sânul tău stâng
să-l îngemănez cu gura mea flămândă,
da-mi-l să-l strâng într-o muşcătură,
să simt cum viaţa din tine
se scurge pe-un geamăt

vreau iarăşi
să-ţi simt căldura, femeie

îţi sunt, îţi sunt
îmi tot repeţi.
iar eu te descopăr în tremur

simt cum sângele tău se strânge
în forma inimii mele

mă mângâi pe piept
mă povesteşti gleznelor tale

nu-ţi fie frică
sunt aici să te ţin de suflet
şi carne

combină silabele
ce mă rostesc
şi fluturii
cu geometria
de Mai

poezie de Emanuel Pătrăşcioiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea începe cu tine, deci fii tu primul care o recunoaşte dizolvându-se în ea. A. M: E tragic şi până ce mulţimile nu realizează drama, tragedia continuă. I: Mă rog să le dea înţelepciune! A. M: E prea multă frică la mijloc şi exact din acest punct începe legiferarea absurdului. I: Cum şi cine le va anula frica? Doar un Moş, Ion Roata... A. M: Gândul şi frica sunt una; gândim, presupunem pentru că ne frică de infinitul necunoscut sau viaţa veşnică pe care o suntem. Credem gândul care poate să existe doar prin corp şi de aici frica, înţelegi? Dacă am putea vedea că suntem viaţa şi nu corpul de vis pe care gândul ne spune că îl suntem şi care frica lui ar vrea să-l salveze, atunci legile acestei lumi ar fi de prisos. A. M: Până să ajungă oamenii să vadă aşa... Iar acum chiar că-s orbi bine! A. M: Asta e capcana pe care ne-o întinde mereu şi mereu gândul: "Devenirea"! Dar de ce "până", căci viaţa veşnică pe care o suntem este chiar aici. Dacă nu atingi nici un gând chiar acum, chiar aici, viaţa pe care o eşti rămâne liberă de persoana care pare că o eşti. Acum tu unde eşti, nu eşti Aici? Toţi suntem Aici, iar Dumnezeul nostru gândul ne trimite "acolo", în fricile lui, înţelegi?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Auto-psihografie

Poetul este un om care simulează –
Şi simulează atât de bine încât
Reuşeşte să prefacă-n durere
Durerea pe care chiar o simte.

Iar cei care citesc ce-a scris el cândva,
Nu simt în durerea despre care tocmai citesc
Niciuna din durerile pe care le-a simţit el,
Ci numai durerea pe care ei o simt.

Şi-astfel, pe traseul lui săltăreţ
Zdrăngăne, oferind raţiunii o ocupaţie,
În mişcare continuă, motorul trenului nostru,
Căruia oamenii i-au dat numele de inimă.

poezie de Fernando Pessoa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jurnal

jurnal al inimii
aici nu văd să citesc
scrisul e orfan şi dezgolit
coperţile sunt atât grele încât mâinile
se descos
frica e transpusă într-o lume sumbră
încât zborul foilor de hârtie păleşte
şi nu poate decât să fie tradus în franceză
în ardere
prin momente şi momente mă preling
în versuri inegale
şi încerc să echilibrez aerul
cu sângele poetului care se amestecă noaptea
în vinul celor muţi

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoareci

din acel minut cum

m-am străduit şi am murit

: orele au fugit
: au fugit precum şoarecii

e periculos să fii mort
: toţi în jurul tău sunt vii

şoarecii de asemenea
/şi fug precum orele/

poezie de Anna Grig
Adăugat de Adela Ionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râs

E timpul meu să râd, să fiu iar vesel
Chiar fără de motiv, doar pentru tonic
Să-mi fac mintea cu suflet tot armonic
Şi inimii, de-are necaz, să îi zic... lese-l.

Să simt că fruntea descreţeşte-adâncuri,
Că ochi-mi sunt lucioşi, se sparg în stele
Şi dinţi umbriţi scot albul de sub piele
De buze se-aninând de colţuri, din rărunchiuri.

Trup să-mi tresalte-n zvâcnete, avalanşe,
Poate şi lacrimi să îmi dea de-atâta bine
Şi să mă-ngenunchiez, mă prăvălesc pe vine...
Din poze, instantanee pereţii să-mi fac planşe.

Şi glasul cu inflexiuni în descărcări promise
Doar să irumpă-n hohote-unicat, să m-umple;
Să simt că nu mai pot -fragil ferice în tâmple-
De atâta râs, de OM... Singur ce-o fac... şi-n vise!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Matrioşka 7 sau poemul nopţilor albe

ai simţit vreodată sunetul nopţilor albe?
Matrioşka da!
l-a simţit şi ştie că e precum plânsul viorilor din orchestrele la care mereu plăteşte scump biletul de intrare, deşi aici evoluează un singur personaj
ea compozitor
ea violonist
ea dirijor
ea spectator

Matrioşka ştie că e precum dangătul de clopot mănăstiresc tras de călugări la ceasul vecerniilor
când luna îşi despleteşte razele argintii în poala nopţii ca ea să-i audă glasul
o linişte nefirească o pătrunde şi plânge
cuvintele-i nerostite se adună în cristelniţe şi capătă forţa apelor vii
şi, ca un ecou al nopţii, tâmplele îi răspund:
ce sunt lacrimile?
lacrimile sunt roua sufletului
naşteţi lacrimi!
izvorâţi lacrimi!
curgeţi lacrimi!
din puterea lor pieptul vă înfloreşte flori şi spice de grâu cu chipul Lui Hristos,
din puterea lor pruncii capătă glas, mamele aripi de îngeri, iar poeţii se nasc de sub pietre

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul va alina durerea

Tristeţea acestor zile
Este închisă şi limitată-n timp,
Ea se mişcă spre viitor
Într-un urcuş încărcat de suferinţe.
Dar toate aceste sentimente, care acum
Sunt atât de vii şi de prezente,
Nu-şi pot menţine proaspătă intensitatea
Pe măsură ce timpul începe vindecarea.
Oricum, o rană atât de adâncă
Nu va putea fi vreodată acoperită -n întregime;
Însă fiecare suferinţă devine,
De la o zi la alta, din ce în ce mai mică.
Nimeni şi nimic nu poate şterge definitiv
Urmele durerii înscrise în mintea ta;
Dar acolo sunt şi alte amintiri, mai luminoase,
Pe care timpul te va lăsa să le descoperi.
Deşi inima nu va permite, pur şi simplu,
Amărăciunii să dispară,
Ecourile se vor diminua –
Chiar dacă memoria rămâne.

poezie de Bruce B. Wilmer, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din adâncul inimii mele zdorbite

"Să nu privim în urmă", am spus;
Cum puteam şti
Că o să-mi fie atât de dor?

Singurătatea acum o simt,
Mă goleşte pe dinăuntru.
Ce să fac,
Unde să merg?

Şi tu, care nu mi-ai auzit
Toată tristeţea din lacrimi,
Toate suspinele din speranţe;

Ai ştiut măcar
Că încă îţi simt lipsa într-un fel?

Din adâncul inimii mele zdrobite,
Sunt doar două sau trei lucruri
Pe care aş vrea să le ştii,
Ai fost prima mea iubire, adevărata mea dragoste,
De la primele săruturi până la ultimul trandafir;

În ciuda timpului,
Care mi-ar putea găsi pe altcineva nou,
Tu ai fost adevărata mea iubire,
Până atunci nu am cunoscut iubirea,
Până nu ai existat tu...

poezie de Alexandra Irimie
Adăugat de Alexandra Irimie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea aici

Unde mă cauţi? Cum de nu vezi?
Sunt cerul albastru şi verde livezi,
Roşul din macii născuţi de câmpii,
Un susur de ape ce curg străvezii

Unde te uiţi? De ce nu auzi?
Sunt glasul din pruncii prea buni şi prea cruzi,
Buzele lor ce aşteaptă la sân,
Şoptesc unde sunt, le ascultă... îţi spun

Cum de aştepţi şi cum de nu simţi?
Sufletul spune, dar încă te minţi,
Ochii privesc, doar te uită de vrei,
E mâna mea lângă, aşteaptă s-o iei

Unde exişti şi unde iubeşti?
În lumea aceasta sau vise cereşti?
Vino aproape, aproape îţi sunt,
Iubirea există deja pe pământ...

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel ce se identifică total cu sunetul - cu forma - să mediteze la acest adevăr: înainte de sunet, a fost Linişte; când sunetul se va consuma, va rămâne Liniştea, care a fost mereu în fundalul sunetului. Când forma s-a născut, a fost tăcută. De ce oare? Pentru că tocmai venise din Linişte. Pe măsură ce păşeşte prin tărâmul sunetului, forma începe să înveţe limbajul sunetului şi uită de unde provine, ajungând să se identifice complet cu tărâmul sunetului, tărâm pe care păşeşte doar în vizită. Această raportare exclusivă la sunet, îi creează formei o amnezie temporară, care o desparte, fictiv, de Liniştea din care provine. De ce? Pentru că privirea formei este direcţionată exclusiv pe formele de sunet şi pe mişcările acestora. Iar lumea sunetului - a formelor - nu este permanentă, ci este supusă mereu schimbării. Iar ca rezultat al raportării la sunetul exterior, atunci când sunetul se va consuma, forma va suferi, deoarece va pierde existenţa respectivului sunet.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a înţelege limpede irealitatea spaţiului (corporalităţii) şi timpului (mişcării), faptul că şi una şi alta sunt numai limitări alea gândirii noastre, trebuie să concep şi ca trupul meu în spaţiu, precum şi mişcarea mea în timp sunt în egala măsura infinit mici în comparaţie cu marele infinit (pe care nu pot să nu-l accept) şi infinit mari în comparaţie cu cele mici la care trebuie neapărat să cugetăm.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul şi-a făcut culcuş în inima ta

ca un hoţ înfigând ghearele
până în adâncul fiinţei
de aici vine teama de a nu încerca
să ieşi din veşmântul care te acoperă zilnic
mi se pare normal să lupţi cu mine
până la urmă cine sunt eu
nu-i aşa
sunt doar o pasăre cu o aripă frântă
şi când vreau
îmi rezerv dreptul să iubesc infinitul
cu toate brazdele lui aurii

frica şi-a făcut loc în sângele tău
iar eu
de aici
din capătul acesta de lume
simt cum pe buzele arse
o rugăciune prinde contur
până la urmă cine sunt eu să te judec
nu-i aşa
sunt doar o umbră
care îşi plânge paşii
pe nisipul vremii

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eternul feminin îşi are corespondent numai în imensitatea spaţiului şi în curgerea inefabilă a timpului. Cu cât te aventurezi mai departe, printre stele şi cu cât te laşi învăluit de zilele, orele şi secundele care dispar în neant, cu atât mai mult te vor copleşi distanţele, cu atât mai mult te va ameţi curgerea timpului...

Mihail Mataringa (13 decembrie 2015)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe cuiul dintre tasuri

(trioset)

ca un curcan mă-nfoi că sunt român,
că nu sunt nevoit să crâşc din dinţi...
de-atâţea candidaţi s-ajungă preşedinţi,
ca un curcan mă-nfoi că sunt român.

precum am fost mereu, tot optimist rămân
în raiul fals al celor prea cuminţi...
că nu sunt nevoit să crâşc din dinţi,
ca un curcan mă-nfoi că sunt român

dar, ar fi o treabă genială,
prilejul e-un real suport,
ca să echilibrăm balanţa comercială,

zic eu, să importăm doar unu pentru noi,
pe-ai noştri să-i dăm la export
că, poate, poate, scăpăm de nevoi...

sonet de Ioan Postolache-Doljeşti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Talia suplă a clepsidrei

surprinzi perfecţiunea iernii prin
talia suplă a unei clepsidre?
curg oasele albe măcinate de vreme
în partea cealaltă a lumii,
şi roata asta mare de foc
pe care trosnesc toate păcatele
oamenilor
se învârte
în inversul acelor de ceasornic,

nu mi-e frică de viscolul morbid,
mi-e frică să nu pot ajunge acasă
să-mi îmbrăţişez
pragul şi copacul şi câinele,
mereu parcă ajung prea târziu
la tot ce îmi este mai drag,

mă uit la pereţii de zăpadă
ca la zidurile mânăstirii,
sunt o sumedenie de sfinţi înşiraţi
cuminţi, cu ochii goi,
nu-i văd pe mama şi pe tata
printre ei,

cred că
se ţin de mână undeva, pe braţele unei cruci
de Bobotează,

afară ninge cu atâta amărăciune,
încât aproape că aud oamenii scrâşnindu-şi
sfârşitul
între dinţi.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!