Spre ceruri când urci
Spre ceruri când urci
fantasmă prin magica noapte polară,
Mi-ngheață privirea și sângele sudic, și gândul,
Dar, stană cum sunt,
mă plec și-ți sărut pașii sfinți de pe boltă
Cum cade-n genunchi Golful Finic în brațele Névei.
Spre țărm când cobori
fascicul din aura rece-australă,
O rază-mi aprinde privirile, sângele, gândul,
Incendiu polar, cu limbile-mi țí mistui etericul trup
Cu setea luminii ce sfâșie-ntúnecul nopții.
poezie de Nicolae Mătcaș din Iar când cu miei va ninge prin ponoare..., Volumul I
Adăugat de Maria Hadârcă

Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre noapte
- poezii despre sărut
- poezii despre sânge
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre lumină
- poezii despre incendii
- poezii despre gânduri
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.