Şi poate de aceea...

Şi poate de aceea, că nu suntem metalici
şi nici încetiniţi, şi nici lemnoşi,-
de aceea poate, când cocoşii galici
se bat cu penele-nfoiate şi frumoşi,-
noi ridicăm din noi, un glob de gând spre vid
şi-l sprijinim în pălmi, deasupra, sus,
şi soarele se alungeşte spre el şi îşi deschid
încă ceva din ele
luminile de nespus.

şi se curbează câmpul supt, spre globul
acesta, doritor,
şi viitorul îşi întinse leneş lobul
înspre prezent, rupându-se din viitor

De-aceea poate apărăm mai palizi,
şi-n largi mişcări orizontale, de înot,
un glob de gând întindem, tot şi tot
mai sus, spre sorii candizi...

până se lipesc de el bucăţi de cer albastre
şi-aterizate păsări, cu umbrele zburând,
şi relieful viu al trupurilor noastre
devine relieful acestui glob de gând.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Roşu vertical (1967)
Adăugat de Roxxy306
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate de aceea

am imunitate vizibil crescută
prin metode neconvenţionale
de la siropuri de aloe vera luate
când soarele se lungeşte alături
de mine curbând timpul de livrare
a viitorului fără urme de trecut

poate de aceea mă simt viguros
şi înot cu mişcări orizontale
spre sorii candizi bat pasul un timp

pun izvorul de vitamine sub limbă
adaug flacoanele de spirulină în ore
livide la lumina confuză care doare

poate de aceea voi scrie versuri
imune la criticile parazite închise
cu mii de chei în globuri oculare

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai mare taină e naşterea tendinţelor, căror le va fi dat să ne schimbe viaţa. Le remarcăm întotdeauna prea târziu. De aceea, de fiecare dată când sunt întrebat ce se va întâmpla peste câţiva ani, rămân uimit: cum aş putea să ştiu? Nici voi, nici eu nu putem cunoaşte viitorul, pentru că viitorul nu există. Viitorul, în momentul în care începe să existe, nu mai este viitor, el devine prezent. În prezent nu putem decât presupune câte ceva, pornind din analiza tendinţelor existente. Eu, spre exemplu, cred că timpul prezent este un timp al tranziţiei.

Zygmunt Bauman în CriticAtac, interviu (3 iunie 2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi

sfârşitul lumii începuse deja când ne-am adus buzele împreună
spre sărutul vorbei,
bârfeam orice particulă din existenţele noastre ciudate
în sensul că nu trăiam,
doar ne evaporam duhurile spre clipă,
din secundă ţipa veşnicia
şi iar carnalitatea ne împingea
spre a ne bea reciproc sângele,
în nupţialitatea nopţii
de doi erau carnagii
în sensul că ne (a)mestecam în limbă
relieful trupurilor, vorbind
un grai de pace apoi

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Becul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vreau

Nu vreau să cred ce crede orice sceptic
Şi nici să pot ce poate orice prost,
Cu bani sau alt material sintetic
Şi nici să ştiu ştiinţa pe derost.

Nu vreau să am ce are toată lumea
Şi nici legilor ei nu mă supun,
Nici nu-mi înalţ spre lume rugăciunea,
Ci numai către Dumnezeu Cel Bun.

Nu vreau să fac ce trebuie de-a sila
Şi nici să fiu doar numitor comun.
Nu mă intrigă furia, nici mila
Şi nici nu seamăn ce nu pot să adun.

Nu vreau să fiu simpatic şi cuminte
Şi-n sine să nutresc un gând murdar.
Spun ce-am în gând, în inimă şi-n minte,
Politicos, dar nu protocolar.

Nu vreau o stea pe frunte arborată
Şi nici mărire mie în prezent,
Doar în poveştile cu,, A fost odată ''
Să fiu vreun an-lumină imergent.

poezie de Ovidiu Vasile din Roata cu hamsteri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian părăsi puntea principală a navei albastre. Rămasă singură, Lia şovăia: Să plece sau nu? O parte din ea îi spunea să plece imediat, dar o alta să rămână în aşteptarea lui. Inexplicabil, îndemnul de a rămâne se dovedi a fi mai puternic şi o reţinu la bordul navei albastre, în aşteptarea lui, a Don Juanului Insitutului. El pornise grăbit spre clădirea principală a Institutului, aceea destinată conducerii. Uită să ciocănească la uşă înainte de a intra în biroul directorului iar zărindu-l pe acesta, nici nu-l salută. Directorul tresări, ridicându-şi capul spre cel ce dăduse buzna în biroul său; îşi recunoscuse după glas preferatul, iar fiind vorba despre acesta, nici gând de supărare.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viitor galactic

Nimic nu este cum a fost, o lume veche se ascunde
Şi soarele a-mbătrânit..... cu minus în secunde.....
Privind puţin spre viitor, galactici speră toţi a fi
Când Universul va deschide un drum spre stele într-o zi.

Planeta va muri încet, asfixiată-n mii de noxe....
Şi vor rămâne pe Pământ figuri scheletice în mostre.
Lugubru sună, evident, dar înapoi nu se mai poate,
Căci timpul are mersul lui şi trecătoare-s toate.

Dar, hai, să dăm puţin răgaz pustiului ce vine
Şi să privim de pe pervaz spre verzile coline,
Albastru cer, albastră mare şi tot ce încă mai respiră
Purtat de dor, purtat de gând cu vântul în grădină.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem alb

Motto:
Te quiero
(Dintr-un cântec popular spaniol)

Poate că spre tine-ndreptasem acest gând
devenit cuvânt
Poate că spre tine-ndreptasem acest cuvânt
devenit sânge
Poate că spre tine-ndreptasem acest sânge
devenit făptură
Poate că spre tine-ndreptasem
această iubire şi ură
Poate că spre tine-ndreptasem
această nefiinţă
pe care tu ai primit-o
şi tăcând zâmbind şi privind
ai învăţat-o să tacă
(deci să strige)
să zâmbească
(deci să plângă)
să privească
(deci să uite)
poate că tu eşti viaţa ei
(de vreme ce-i eşti
moartea uitării).

poezie clasică de Miron Radu Paraschivescu din Ultimele (1971)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

ecouri de fluier

impactul cu doina a fost spontan, ea trecea
din dor în jale
traversând pieziş un glob palid
trecu podişul de nepăsare, urcând spre
piscul făclie
violet-aurie

vântul
plăpândul
răsucind traiectorii întoarce din jale în dor
globul se alungeşte subţiindu-se dureros
fluier din os doina străbate
piscu-i din ce în ce mai departe

ar părea că toate acestea nu mie
mi se întâmplă!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare din noi

cu morile sale de vânt
fiecare cu ipotetica
lui dulcinee
eu cu imaginea ei în gând
tot călărind
pe închipuita rosinantă
trecând majestuos
în derâderea lumii
spre alte tărâmuri
spre altă aşteptare
noi, eu, drumul
trecutul şi umbra
trecând luptând
cu închipuirea
lovind porţile
ferecatei cetăţi
acolo unde doarme
o altă idee
sub armură
nici un gând
înainte o lumină
surâsul lunii torcând
şi paşii mei obosiţi
trecând
scutierul care mă însoţea
el poate să ştie
că drumul meu
e inutil de lung
de aceea m-a părăsit
scutierul meu, sufletul meu
rămas departe în urmă

poezie de Vasile Gavrilescu din Starea de fapt (1996)
Adăugat de Vasile Gavrilescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magie

las gândul să îmi zboare
spre lumi din viitor
sau poate din trecut
când am ales durerea
bucuria iubirea ura gelozia
eu simplul fir de iarbă
ce vibrează în ochiul nepătruns
al luminii din uriaşul glob
eu am decis venirea
am vrut ca să ating magia
acestei lumi din oglindă
mereu paralelă
nu ştiu când am să plec

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Sufletul plânge aşa, uşor,
Poate după Tine.

Însă Tu eşti ca apa ce-i cuprinsă
Dincolo de nori:
Nu eşti nici ploaie lungă,
mocănească,
tristă
Nici recea cădere de apă,
Ce toamna te-neacă,
Ci poate că eşti
Caldul respir al cerului către glie,
Ce-n zori,
Înainte de soare,
Cu Aurora se joacă.

Apă eşti şi apă împrăştii,
Apă Vie ce-n vin se preface.

Şi nu simt a Te fi pierdut printre sloiuri...

Poate că eşti volbura furtunii
ce-n mal de bazalt,
Poartă orice falnic catarg, spre înalt.

Nu mai ştiu Ce eşti
Doar că apa Ta mă face
Sa fiu viu,
Din spre trecut, spre prezent,
găsind o cale răsare
Spre a făuri viitorul
Care îţi poartă chipul.

poezie de Ilarie-Adrian Frone
Adăugat de Batman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre un punct din Vega ne îndreptăm noi, Soarele nostru având o iuţeală de vreo 20 km pe secundă. Şi cu toate acestea sunt sute de mii de ani de când zburăm spre acele regiuni cereşti. E drumul Soarelui o linie dreaptă? E o imensă curbă? Nu se poate răspunde. E mai probabil însă că Soarele descrie o imensă elipsă, sau poate o spirală, în jurul unui centru pe care încă nu-l ştim. În acest caz, s'ar observa, în viitor, că mereu Soarele se îndreaptă spre un alt punct al cerului, în realitate Soarele descriind o curbă. Dar lucrurile astea le-am aflat prea de curând şi trebuie să treacă poate mii de ani pentru a fi verificate.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stelelor

C-o mare de îndemnuri şi de oarbe năzuinţi
în mine
mă-nchin luminii voastre, stelelor,
şi flacări de-adorare
îmi ard în ochi, ca-n nişte candele de jertfă.
Fiori ce vin din ţara voastră îmi sărută
cu buze reci de gheaţă trupul
şi-nmărmurit vă-ntreb:
spre care lumi vă duceţi şi spre ce abisuri?
Pribeag cum sunt,
mă simt azi cel mai singuratic suflet
şi străbătut de-avânt alerg, dar nu ştiu - unde.
Un singur gând mi-e rază şi putere:
o, stelelor, nici voi n-aveţi
în drumul vostru nici o ţintă,
dar poate tocmai de aceea cuceriţi nemărginirea!

poezie celebră de Lucian Blaga din Poemele luminii (1919)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daruri cu care nu avem ce face

la naştere fetiţei i se dăduse un glob de sticlă,
umblă cu el uşor, se strică,
poate fi o margică, poate fi un ochi de rezervă,
o bilă din aceea care face la la
când o scapi şi eşti fericită.
poate fi o boabă de strugure
când vei fi vulpe
şi vei fi plictisită
că nu toate lucrurile dulci
coboară până la tine.
poate fi însăşi sămânţa de pom, de om,
de discordii dorite.
fetiţo, când ai ceva minte
şi un bob poate face o rădăcină mare
coroană şi umbră.
dar cum ne-a fost vorba,
de ce rostogoleşti rostogoleşti tu vorbele,
cine nu te iubeşte va lua una
şi te va ţinti direct în mijlocul inimii.
era vorba să umbli cu grijă
cu darurile unice...

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate

Poate n-ai ştiut, dar mâine
Se vor rătăci... risipe,
Va lătra flămând un câine
Spre amintirea unei clipe,
Ca un abur cald, de pâine,
Ce zbura făr-de aripe.

Poate ai uitat... uitarea
Curge din privirea-ţi verde,
Ce sfâşie depărtarea
Şi-n adâncul ei se pierde,
Ca o umbră, în culoarea
Ce tăceri vrea să dezmierde.

Poate ai găsit... sărutul
Ars, pe buze reci de rouă
Şi alungând târziu, urâtul,
Trupurilor noastre... două,
Renăscute-n aşternutul
Dimineţilor când plouă

Poate-ai înţeles... destinul
E o trecere prin viaţă,
Este totul sau puţinul
Agăţat de-un cap de aţă,
Strălucind precum rubinul
Unui gând... ce te răsfaţă.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştept răspunsul...

De cine fug? Nu am motive
Să mă grăbesc spre infinit.
Mai pun un gând pe portative:
De unde vin? De ce-am venit?

Şi cine oare să-mi răspundă?
Vorbesc cu umbra şi... nimic.
Aştept minunea, o secundă
Mă-nvaţă cum să tac şi tic.

De ce ezit, de ce m-aş duce
Să caut, poate, un răspuns?
Şi mortul spune de sub cruce:
- Nici pe la mine n-a ajuns!

De cine fug? Nu am motive
Să mă grăbesc spre infinit.
Mai pun un gând pe portative
Şi mă opresc. De ce-am fugit?

poezie de Ionuţ Caragea din Absenţa a ceea ce suntem (2009)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ofrandă... sau... Blestem

Numai mie să-mi fie destin
Să nu pot să mă înalţ peste chin?
Ce-i blestem ca la gând de festin
Să nu pot să mă bucur, să închin!

Oh, ce sincer gândesc să fiu bun.
În abstractul memoriei drum
Mă dezvălui, nu mint nicidecum;
Caut bine să fac şi să spun.

Rugăciunea o zic din rărunchi
Spre copii, la părinţi sau spre unchi,
Din convingere pură de trunchi
Ce mă trag eu; purtătorul de junghi.

Îmi iubesc cei prieteni ce-mi sunt
Şi copiii exilaţi pe pământ.
Tac sfios la duşman înjurând,
Nu urăsc nici satanic de gând.

Sunt plecat spre iubire nespus
Dar timid mă feresc de intrus.
Carapace de om nepătruns
Stau în mine, pândesc în ascuns.

Paradoxul divin mă înspăimântă!
Gând de omor port eu celei ce cântă?
Când mă închin, machiavelic de gând
Mă tortură în ateu, înjurând.

La cuvinte ce aleg ca să spun
Stă ascunsul nespus de nebun
Ce-mi transformă bun gândul străbun
În ruşini de dorit să răzbun.

Nu-s aiurea; controlu-i perfect
Dar nu ştiu ce-i destin, ce-i defect?
Cine îmi tulbură gând în infect?
Cum se poate? Mă port în "deject"!?

În dorinţă răzbat, reuşesc,
Dar n- am timp să opresc, să spăşesc.
Meditaţie aş face, o doresc
Şi de-s Diavol? O, doamne plătesc.

Poate sunt doar o clonă pierdut
De planetă demult din trecut,
Cu mesaj odios nevăzut
De la spirit astral dispărut.

De-i aşa să devin amuletă!
Vreau să joc, să pierd tot la ruletă.
Singuratic, sărac, mă delectă
Doar să pier; salvator... de planetă.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 martie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amăgiri

Spre mine mă deschid ca o floare.
Mă ninge solemn cu amăgiri albastre.
Paşii de tină i-am afundat în lumină,
I-am ars cu un gând fugar.
Dimineţile mele se deschid în mii de petale
Şi cad, cad, peste mine, zăpezi nesfârşite, nelămurite.
Şi ce dacă geana zării s-a încruntat îmbufnată?
Pe marginea sufletului i-am dat loc de popas
Unei păsări albastre.

poezie de Magdalena Hărăbor din revista "Arcade", nr. 3 (septembrie 2015)
Adăugat de Magdalena Hărăbor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evadare spre Insula Thule

pornisem spre Insula Thule să evadăm
din rutină să ne întoarcem mai aprigi mai
frumoşi aveam Cârmaci Căpitan Bucătar Mus
marinari destoinici (aveam) şi o goeletă
suplă era anotimpul potrivit

dar ceva lipsea habar nu aveam ce anume
(nici azi nu ştim)

în butoaie romul e deja pe sfârşite afară
ţărmul concret iată-l luminat dimineaţa
de soarele stropit de valuri ziua de
scânteierile peştilor aduşi de bărci seara
de ochii fetelor

vezi bine pornisem noi dar uitasem să ridicăm ancorele
(poate asta era)

poezie de Călin Hera
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, până când?...

De-atâta vreme-auzi şi tu chemarea
Spre ceruri, spre lumină şi spre rai,
Şi tot n-asculţi, nici plânsul, nici cântarea
Şi nu-ţi îndrepţi nici gândul, nici cărarea:
O, până când, o, până când mai stai?
Văzut-ai şi tu lucrurile care
Pe alţii mulţi i-a-ntors din calea rea,
Dar tu mereu rămâi în nepăsare,
În cea mai rea, în cea mai tristă stare.
O, până când, o, până când aşa?

O, tu cunoşti că moartea nu-i departe,
Că mergi spre focul iadului dintâi,
Şi totuşi tu rămâi pe căi deşarte,
Rămâi în foc, în chin, în plâns şi-n moarte!
O, până când, o, până când rămâi?

Tu ştii şi de la tine ce aşteaptă
De-atâta vreme şi astăzi Dumnezeu!
Cunoşti chemarea sfântă şi-nţeleaptă,
Cunoşti şi calea rea şi calea dreaptă:
O, până când, o, până când în rău?

A mai trecut un an din scurta-ţi viaţă
Şi-acesta-i poate ultimul ce-l ai.
O, smulge-te din neagra nopţii ceaţă,
O, rupe-ţi vălul negru de pe faţă:
O, până când, o, până când mai stai?

Curând solia morţii-o să te cheme
Răsplata cea de veci ca să ţi-o iei.
E vremea hotărârilor supreme,
E azi a mântuirii tale vreme!
O, până când, o, până când nu vrei?...

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!