Tropot anonim

mă simt liber în neînsemnătatea mea
pe pământ
mă bucur de zorii de zi
ca un cal sălbatic
ca şi cum aş putea cuprinde
marginile lumii
cu nişte copite încă
neatinse de zbor

zgomotul aripilor mele în galop
sărutând iarba
pe sub umbrele largi de nuci
şi întunericul care mă cuprinde
pe străzi anoste
în pânza lui de păianjen
gemând de închipuiri

mă simt puternic stând
la celălalt capăt de vuietul lumii
privind identitatea profundă
a orizontului
de unde aştept să apari
ca o enigmă
în tropotul anonim al cailor
liberi

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Utopia iubirii

într-o parte a lumii
mă aşteptai fără a şti
că nu sunt
încă
eu nu ştiam că ai putea fi
într-o zână
într-o obsesie
în umbra unei idei

erau timpuri când oamenii se priveau
cu nălucile în ochi
iubirea zbura
utopic
printre gânduri

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cal alb

era ceva apărut din nimic
un cal alb
fluturând razant
între bine şi rău
muşcând din iarbă
până la întuneric

era un galop nedefinit
pe un pământ reavăn care
îşi înghiţea umbra de copită
în propria ţărână

apele îşi înecau pietrele
prin coame
unduind

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luminile lumii sunt stinse

Luminile lumii se sting,
Mai sclipesc câteva prin cetate,
Armate mondiale înving,
Generaţii sub spectrul lui Marte.

Aş fi vrut să trăim ca-n trecut,
În lumina Cetăţii Eterne,
Conjuraţii conspiră tăcut,
Să ne prindă-n capcane moderne.

Te mai am, te mai vreau, cum să nu?
Dar minunile lumii sunt stinse,
Şi le vezi uneori numai tu,
Prin cetăţi, cu luminile-aprinse.

Suntem totuşi doar doi străini,
Ne striveşte apusul ce vine,
Mai aprind împăraţi bizantini,
Candelabrele gintei latine.

Te mai vreau, te mai pot, te mai simt,
Dar ne sting conspiraţii mortale,
Reaprindem lumini pe Pământ,
Luceferi în cetăţi ancestrale,

Care eu, care tu, care noi,
Mai veghează în noapte ruina?
Au rămas pe Pământ doi strigoi,
Prin cetăţi să aprindă lumina.

Mă mai ierţi, mă înşeli, te mai iert,
Peste lume se trage cortina,
Aşteptăm într-un secol incert,
Un profet să aprindă lumina,

Te iubesc, te iubesc, cum să nu?
Dar luminile lumii sunt stinse,
Şi-am rămas pe Pământ eu şi tu,
Să veghem candelabrele-aprinse.

Pentru noi se trezeşte-un apus,
Pe Pământ un apus mai răsare,
Când cocorii luminii s-au dus,
Semănăm prin amurg felinare.

Iar lumea dacă nu ne mai vrea,
Cu lumini condamnate la moarte,
Te invit să plecăm, draga mea,
Luminând pe planeta lui Marte...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Captiv

Tu eşti salvatoarea în viaţa mea,
Umbra ta mă păzeşte de a nu cădea de pe o prăpastie ;
Când simt ca nu mai pot, şi la pământ mă prabuşesc,
Tu apari şi ma cuprinzi şi o nouă flacără în mine aprinzi.
Ai încredere, îmi şopteşti, sunt aici să te păzesc.
O desăvârşire simt, când cuvintele mă cuprind,
Simt că planez în bratele unui chip care după vibrez.
Aud o voce îndepartată care în vis de mult mă caută,
Mă strigă cu voce tare: deschide ochii odată!
Iar ochii îi deschid, şi în faţă vad numai un zid.
Încep să lăcrimez când vad ce vise iluzionez.
O disperare mă cuprinde, şi bine-nţeles o nouă zi fără a pretinde!

poezie de Rareş-Mircea Jiga (aprilie 2016)
Adăugat de Rares Jiga
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cocorii pulsând

port ceasul care mi-arată ora invers
secundele îmi bat în tâmple
cu ciocanul
simt adulmecarea unei nopţi
definitive

azi am văzut păsări cenuşii
ocolind trecutul
în cercuri mari

copacii îmbătrânesc deodată cu clopotniţa
catedralei
nu ştiu de ce îmi simt timpanele
pulsând
în cadenţa cocorilor
care se pregătesc de o călătorie
lungă
ca o ultimă
dorinţă

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă nu mi-a sosit ceasul

Încă nu mi-a sosit ceasul,
Nu mă jeliţi înainte de vreme,
De zeci de ani parcă aşteptaţi
Să-mi bată clopotele!
Clopotele bat pentru alţii deocamdată,
Pe care nu-i jeliţi.
Mie încă nu mi-a venit ceasul,
Simt asta în vene,
Dumnezeu şi mai câţiva de acolo
Mă iubesc,
Simt asta în tâmple.
Nu mă jeliţi înainte de vreme,
Clopotele catedralei nu mă sperie,
Sunt o înaltă formă de artă,
E o onoare pentru mine să le ascult.
Nu mi-a venit rândul,
Simt asta în sânge,
Acut,
Încă mai pot să-mi ridic faţa din ţărână,
Încă mai pot culege o floare,
Încă mă tulbură femeile
De pe stradă,
Încă mai pot să mă ridic din genunchi,
Încă mai pot suporta incertitudinea
Zilei de mâine,
Încă mai pot încasa palmele sorţii,
Mai pot sfida singurătatea,
Tăcerea.
Nu mă jeliţi înainte de vreme,
De parcă aşteptaţi asta
De zeci de ani,
De când mă tot jeliţi
Vă împuţinaţi voi înşivă,
Mie încă nu mi-a venit rândul,
Eu simt asta
În vibraţia clopotelor.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe malul celălalt al nopţii

parcă stăteam pe un mal înalt de lumină
privind cu nesaţ
caii albi pe care nu i-am avut niciodată
păscând într-un fel de grădină,

erau multe neamuri călare pe nişte îngeri de armăsari,

tata, pe care nu l-am văzut niciodată,
parcă-i făcea mamei semne pe cer
ca să ne mai naştem o dată,
şi-mi spunea,
- vezi fiule, mânzul acesta de inorog
de pe malul celălalt al nopţii?
am să te învăţ cândva să-l încaleci
după ce-ţi vei fi făcut treaba
în lumea oamenilor,
pe care eu nu am avut timp
să o cunosc prea bine.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub teiul unui anonim

sunt un anonim uitat pe o bancă de lemn
sub teiul de la marginea drumului
îmi număr clipele
nimănui nu-i pasă

teiul a înflorit de 56 de ori
în liniştea lui se ascunde o zbatere
una singură dintr-un anotimp în care
mama îmi citea din Tatăl nostru iar
Dumnezeu se juca cu mine

nu mai ştiu unde e mama
a plecat într-o dimineaţă de primăvară
şi nu s-a mai întors
poate a rătăcit drumul sau poate
nu ştie că un băieţel o mai aşteaptă
în locul în care
timpul a topit mirosul de tei
ca pe o lumânare...

liniştea începe să urce pe mine ca iedera şi
creşte şi creşte răsucită înspre apus
îmi adâncesc faţa între palme
şi aştept...

poate la celălalt capăt al lumii e primăvară

poezie de Teodor Dume (2014)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stropi de extaz

te abandonai într-un fel de cădere
noaptea
într-un câmp de maci
era o furişare de lună
iubirea
o tăcere incandescentă
tristeţea
o înfăşurare întunecată
iarba

sărutul frânt al zorilor
era ca o întârziere a aripilor
o alunecare în ocult
un strop de extaz
în uitare
o părere de rău
într-o mare

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Difuz

dacă aş privi flacăra de deasupra orizontului
din poziţia comodă a unui fotoliu,
aş putea observa pe linia difuză
a dimineţii
aceeaşi cămaşă de rouă
nepurtată,
aceeaşi primăvară neîmplinită
de gustul cireşelor
mâncate înainte de vreme,
un fel de promisiune
circumscrisă în trupul de pasăre al femeii
înainte de înserare,
o fereastră întredeschisă,
un fel de făgăduială
de mătase,
pe care o împleteşti cumva între
aripile tale de fluture,
ca nişte gene lungi.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub teiul unui anonim...

sunt un anonim uitat pe o bancă de lemn
sub teiul de la marginea drumului
îmi număr clipele
nimănui nu-i pasă

teiul a înflorit de 66 de ori
în liniştea lui se ascunde o zbatere
una singură dintr-un anotimp în care
mama îmi citea din Tatăl nostru iar
Dumnezeu se juca mereu cu mine

nu mai ştiu unde e mama
a plecat într-o dimineaţă de primăvară
şi nu s-a mai întors
poate a rătăcit drumul sau poate
nu ştie că un băieţel o mai aşteaptă
în locul în care
timpul topise mirosul de tei
ca pe o lumânare...

liniştea începe să urce pe mine ca iedera şi
creşte şi creşte răsucită înspre apus
îmi adâncesc faţa între palme
şi aştept...

poate la celălalt capăt al lumii e primăvară

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gioconda

stăteai aşa, ca Gioconda
cu mâinile încrucişate
pe marginea lumii
aveai şi zâmbetul acela
jumătate de zână, jumătate de drac
parcă nu aveai nimic de pe pământ
nici un loc al tău
nici inimă
nici ţară
nici dragoste
nici copaci

fiindcă erai ca un abur
de seară
o închipuire barocă
o enigmă biblică
un început de renaştere

toţi te-ar fi vrut
ca pe un trofeu
ca pe un vitraliu
ca pe un obelisc

tu stăteai în tabloul tău
cu braţele în cruciş
ca într-o fereastră sculptată
ca în mintea pătrată
a unui artist
aşteptând să fii a nimănui
sau a tuturor

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miei pe câmp

erai atât de tânără
cântai laolaltă cu mieii pe câmp
nu ştiam ce susură în juru-mi
apele, iarba
sau tu
izvorând din pământ

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbracă-mă cu ziua de ieri

caută prin dulapuri iubito,
azi m-aş îmbrăca cu ziua de ieri,
zilei de azi nu-i mai găsesc toţi
nasturii,
să mă închei până sus,
să pot zâmbi lumii cu toţi dinţii
din faţă,
când oasele de plumb
abia le mai târâi prin
societate,

oamenii se pândesc între ei
cu ochi galbeni de lup,

eu mă simt lejer în hainele ponosite
din anii trecuţi,
cu apucăturile mele de schimnic,

caută-mi hainele acelea
iernatice, iubito,
să mă mai îmbrac odată
în veacul trecut,
să umblu
cu nasturii descheiaţi
până la gât.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşert şi uitare

unde te mai afli tu
pe muchia aceasta de cer
pe povârnişul acesta al lumii
pe coapsa asta de foc
a uitării?

adio este un fel de a te înstrăina
de prezent
acolo unde trecutul
se întâlneşte cu viitorul
la revedere înseamnă doar amânarea
destinului de ieri

urcăm în genunchi o cărare rece
tot mai întortocheată
nişte trepte de fum
privind cu mânie peste umăr
înapoi în uitare
urmele în neant
ne privim trecerea prin vreme
cu laşitate
într-o gaură de şarpe
într-un ciob de oglindă
într-un ciob de cenuşă
într-o gară părăsită
într-o sticlă spartă
pe fundul unui pahar
pe fundul unui ocean

ne privim pe noi înşine ca pe nişte străini
ca pe nişte cretini
ca pe nişte duşmani
cu dinţii înfipţi adânc în propria carne
în propria soartă

spune-mi pe unde te afli tu
pe harta aceasta a haosului
în ceaţa asta ruptă în fâşii
pe roata aceasta imensă, incertă, nebună
rostogolită în abis
spune-mi
pe unde se regăseşte amintirea ta
între dor, deşert şi uitare?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faţă în faţă cu nimeni

îmi privesc propria înstrăinare
într-o oglindă măritoare,
parcă aş fi un prieten bun pierdut în copilărie,
alteori un duşman,
mă tracasează în interiorul pânzei mele
de păianjen
zgomotul unei societăţi conflictuale
aflate în ruină,
într-un perpetuu delirium tremens,

semenii se grăbesc undeva
spre o ratare existenţială
implacabilă,

generaţiile se izolează
de ele însele într-un
labirint de tăceri,
mirajul vieţii glisează spre trecut,
inutilitatea capătă sensuri bizare,
vorbesc tot mai des
cu o oglindă care nu mă mai
recunoaşte,
faţă în faţă
cu nimeni.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arşiţă de iad

nopţile sunt arşiţe de iad
după vara nimicitoare
tăcerile ard

iarba e tăioasă, fierbinte
măcelăreşte nişte vise
fără cuvinte

devine acerbă iubirea
printre deşerticele umbre
fierbe ideea

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copaci azilanţi

Am rămas doi copaci lângă drum,
Ne mai cad nişte crengi compromise,
Se pornesc toporari de pe-acum
Să doboare păduri fără vise.

Am rămas fără muguri pe ram
Dinainte să moară copacii,
Şi-am ajuns mai uscaţi cum eram,
Şi acum ne fac vreascuri săracii.

Suntem nişte copaci azilanţi
Din pădurile lumii rămase,
Şi am ars printre munţi emigranţi
Şi-n tăcutele focuri din case.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om în primăvară

Fiecare om aşteaptă un apus,
Eu aştept un chip şi draga ta chemare,
O-ntrebare şi acelaşi vechi răspuns
Şi te-aştept pe tine, dulce-nfiorare.

Fiecare om îşi are soarta sa,
Undeva m-aşteaptă una, în furtună,
Priveghez aceeaşi căzătoare stea,
O romanţă ce o stingem împreună.

Fiecare om îşi are iarna lui,
Lumânare ninsă-n focul lumii triste,
Primăvara se împarte iar la doi,
Despărţirile, mereu ca să existe.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demoni

am rămas într-un loc fără nume,
într-un loc fără lume,
pe un drum sterp, steril,
care nu duce nicăieri,
nici măcar înainte sau înapoi,
nici măcar la dracu-n praznic,
pe un drum fără început şi fără sfârşit,
unde până şi Dumnezeu a uitat cum se mai fac
oamenii din lut,
vorbind singur
pe faţa Pământului,
vorbind cu El însuşi
despre noua
arhitectură a Raiului,

am rămas singur
cu întunericul din mine
pândind nişte umbre fără fond,
trăgând o cortină grea de cenuşă
de fier
peste ochii obosiţi ai societăţii
şi peste
noua dezordine mondială,
să mă cert
de moarte
doar cu demonii mei
fără viziune,
care îmi denaturează
perspectivele asupra lumii
şi năzuinţele,
din când
în când.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!