Pe malul celălalt al nopții
parcă stăteam pe un mal înalt de lumină
privind cu nesaț
caii albi pe care nu i-am avut niciodată
păscând într-un fel de grădină,
erau multe neamuri călare pe niște îngeri de armăsari,
tata, pe care nu l-am văzut niciodată,
parcă-i făcea mamei semne pe cer
ca să ne mai naștem o dată,
și-mi spunea,
- vezi fiule, mânzul acesta de inorog
de pe malul celălalt al nopții?
am să te învăț cândva să-l încaleci
după ce-ți vei fi făcut treaba
în lumea oamenilor,
pe care eu nu am avut timp
să o cunosc prea bine.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre cai
- poezii despre înălțime
- poezii despre învățătură
- poezii despre îngeri
- poezii despre unicorni
- poezii despre timp
- poezii despre tată
- poezii despre noapte
- poezii despre naștere
Citate similare
Eram și nu eram
mi-a fost greu să fiu simplu
mi-a fost ușor
am avut curaj - nu
mi-a fost frică și am avut timp
să-l citesc pe jung -
eram și nu eram intere
sat (!?) de psihoterapia
clinică
nu mi-a fost greu să-l citesc
pe freud
eram și nu eram
interesat de psihanaliză
impulsuri și nevroze
l-am lăsat pe jung
l-am lăsat pe freud
m-am refugiat pe moldova
eram și nu eram nomad
stăteam pe malul râu
lui jung i-am pus gând rău
și lui freud
eram și nu eram un caz
psihiatric într-un conflict
inconștient legat de dorințele
refulate
eram și nu eram
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre psihiatrie
- poezii despre medicină
- poezii despre lectură
- poezii despre gânduri
- poezii despre frică
- poezii despre dorințe
- poezii despre curaj
- poezii despre Moldova
Va fi avut cu adevărat succes
Va fi avut cu adevărat succes cel care a trăit bine,
care a râs adeseori și care a iubit mult:
cel care s-a bucurat de încrederea unei femei curate,
de respectul oamenilor inteligenți și de dragostea copiilor;
cel care a acoperit niște nevoi și care și-a împlinit menirea;
cel care a lăsat lumea din jurul lui mai bună decât a găsit-o,
indiferent dacă asta înseamnă cultivarea florilor
sau scrierea unei poezii perfecte, sau salvarea unui suflet;
cel care a apreciat întotdeauna frumusețea Pământului,
pe care a reușit să o facă și altora cunoscută;
cel care a văzut întotdeuna tot ce este mai înălțător în ceilalți
și care a dăruit ceea ce a avut el mai bun.
A cărui viață a fost o lumină;
A cărui amintire este o binecuvântare.
poezie de Bessie A. Stanley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre viață, poezii despre iubire, poezii despre încredere, poezii despre suflet, poezii despre succes, poezii despre salvare, poezii despre respect, poezii despre poezie, poezii despre perfecțiune sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Cupa de bun rămas
Toți banii pe care i-am avut
I-am cheltuit în bună companie.
Și tot răul pe care l-am făcut,
Vai, nu l-am făcut altora, ci mie.
Din tot ce-am întreprins să fiu mai înțelept
Nu-mi mai aduc nimic aminte,
Așa că umpleți-mi cupa de bun rămas,
Noapte bună și veselia să v-alinte.
Oh, toți camarazii pe care i-am avut,
Regretă plecarea mea nespus
Și toate iubitele pe care le-am avut
Ar vrea să mai rămân măcar o zi în plus,
Dar cum zarurile sorții au ales pe mine,
Să mă scoată din rândurile voastre,
Vă urez noapte bună și multă veselie
Din drumul meu spre înălțimi albastre.
poezie de Alexander Boswell, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre înțelepciune, poezii despre zaruri, poezii despre urări, poezii despre bani sau poezii despre albastru
Cupa de bun rămas
Toți banii pe care i-am avut
I-am cheltuit în bună companie.
Și tot răul pe care l-am făcut,
Vai, nu l-am făcut altora, ci mie.
Din tot ce-am întreprins să fiu mai înțelept
Nu-mi mai aduc nimic aminte,
Așa că umpleți-mi cupa de bun rămas,
Noapte bună și veselia să v-alinte.
Oh, toți camarazii pe care i-am avut,
Regretă plecarea mea nespus
Și toate iubitele pe care le-am avut
Ar vrea să mai rămân măcar o zi în plus,
Dar cum zarurile sorții au ales pe mine,
Să mă scoată din rândurile voastre,
Vă urez noapte bună și multă veselie
Din drumul meu spre înălțimi albastre.
poezie de Alexander Boswell,1706-1782 din Cântec tradițional irlandezo-scoțian, atribuit lui Alexander Boswell, 1706-1782
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Niciodată ca un mister
ai niște pretenții bizare
mai ieri nu știai cum să mă atingi
pe buze cu o mireasmă
de salcâm
pe umerii albi îți așezam
umbrele destinului cu mâna
ești schimbătoare
ca și vara aceasta nelămurită
care nu-și mai ține promisiunile
și tainele de sidef
adorai lucrurile primitive
în vremea mierii de tei
trăiam viața ta
undeva
cerul era o poartă albastră
spre ceva ce nu avea
să se mai întâmple
niciodată
ca un mister
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trecut, poezii despre promisiuni, poezii despre mâini, poezii despre miere, poezii despre apicultură sau poezii despre alb

Ce vină au avut caii
Ce vină au avut caii
Ce au murit păscând schije
Prin ploi de gloanțe
A dezertat vreunul
Și-au lăsat stăpânul
S-au speriat de moarte
Fugind după colț
Au vreun cimitir?
Cu potcoave de mărmură
De ei să ne reamintim
Sunt in tărămul lor
Fără zăbala și șa
Ce vină au avut caii
Să-i legăm cu ura noastră
Pe o care o paștem zi de zi
Cu zăbale inspumate de trufie
Purtând in spate o șa cu averi
Ce vină au avut caii...
Să-i inhămăm morții
Purtandu-ne in spate
Dorința de a ne ucide
Nemaivând loc pe câmpia
Cu iarbă de lut
Pâscând cu ochii roșii
Furia și puterea
De a incăleca oameni
Caii doar ne-au purtat in spate
Cu vina de se încrede
În ovăzul amăgitor
Și in acoperișul ce-i prăfuiește
O iluzie de libertate
Ce o trăim zi de zi
Arătând cu degetul spre fiare
Explicație pentru garduri și zale
Și pentru dorința noastră
De a incăleca suflete libere
Și a închide in cuști
Tot ce e frumos și liber
Fustrarea care o trăim
In cuștile care singuri
Le-am construit
Ce vină au avut caii
Erau liberi pe lângă
Temnițele autovoluntare
Călăriți de scopuri murdare
Pe câmpuri împânzite cu garduri de lut
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre sperieturi, poezii despre roșu, poezii despre ploaie, poezii despre ochi sau poezii despre furie
Strigăt de nisip
îmi spuneai că ai nevoie
de depărtare
ca să mă dorești mai acut
spuneai că dacă îți va fi dor
mă vei găsi oricând
în celălalt capăt al meu
și-mi strigai din nisip
-închide ochii, închide ochii
când plec!
știai că
valurile se aud mai frumos
atunci când nu le mai vezi
niciodată?
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nisip sau poezii despre frumusețe
Căutător de cuvinte
nu am avut timp să mă fac
căutător de cuvinte
a trecut prea mult timp,
scrisul mi s-a sucit
reumatic spre toamnă
când încep să-mi rod unghiile
de emoție
șoaptele mi-au rămas de filigran
în scoarța copacilor
simțurile mi s-au tocit
de la treacătul norilor
peste sprâncene
ca și măselele cu care tot rumeg
nopțile
în care am umblat cu spinarea
cocârjată
să mă caut în mine
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre sprâncene, poezii despre simțuri, poezii despre nori, poezii despre dinți sau poezii despre cuvinte

Am avut timp sa fiu egoist si superficial, am avut timp sa fac din regrete o boala incurabila. Am avut timp sa descopar ca lumea in care ma aflu nu e lumea in care mi-as fi dorit sa traiesc, fara sa fiu sigur ca exista vreuna cu care as fi fost compatibil.
Octavian Paler în Convorbiri cu Octavian Paler
Adăugat de Ion Bogdan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre timp, citate de Octavian Paler despre timp, citate despre superficialitate, citate despre medicină, citate despre existență, citate de Octavian Paler despre existență, citate despre dorințe, citate de Octavian Paler despre dorințe, citate despre boală sau citate de Octavian Paler despre boală

Când l-am văzut pentru prima dată, m-am topit. Era blond cu ochii albaștri, arăta foarte bine. M-am îndrăgostit la prima vedere și am avut norocul ca și el să mă placă. Am fost doi ani împreună, timp în care l-am testat în toate felurile posibile pentru a mă asigura că fac cea mai bună alegere, apoi l-am luat de soț. Nu îmi pare rău, am făcut cel mai bun lucru.
citat din Rodica Popescu Bitănescu
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre păr blond, citate despre posibilitate, citate despre ochi albaștri, citate despre ochi, citate despre noroc, citate despre iubire, citate despre asigurări sau citate despre albastru

Învață să plângi, mi-a zis Dumnezeu (II)
nu-mi aduc prea bine aminte
zâmbetul lui
și nici
ultimele îmbrățișări
știu doar că
pe întunericul din noapte
scrijeleam cu unghiile - TATA
tăcut
de sub umbra rămasă
undeva în timp
mă privea Dumnezeu
de parcă
nu s-ar fi
întâmplat mai nimic
până în ziua în care
mi-a șoptit
întoarce-te în lumină și
în zborul de pasăre
niciodată în umbrele
care nu se văd
și vei fi tu însuți
așa e
când răsare soarele
în orașul din mine e lumină
multă multă lumină în amintirea
celui care a fost
tata
poezie de Teodor Dume (2017)
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre zâmbet, poezii despre zbor, poezii despre tăcere, poezii despre religie sau poezii despre păsări
O duminică fără sfârșit
l-am visat pe tata
avea vârsta mea (53 de ani)
cât a avut și când ne-a lăsat
mi-a zis
băiete
trezește-te
hai să mergem la târg
vaca ne așteaptă la poartă
hai să o vindem
o să luăm bani frumoși
să-i cumpărăm maică-tii o eșarfă
ție cărțile lui jules verne
mie un costum nou
iar de restul țigări
și m-am trezit
doar nu era să-l refuz pe tata
însă când am deschis ochii
am văzut o grădină plină de flori
ba chiar chiar și vaca de care pomenea tata
și vaca s-a apropiat de mine
m-a lăsat să o scarpin pe gât
apoi de fericire
s-a prefăcut într-un nor
iar când m-am uitat mai atent
l-am văzut și pe tata
un serafim îl purta în spate
și-i spunea:
nu-ți fie frică
lipește-ți mâinile de aripile mele
lasă-le moi
imaginează-ți că zbori
că doar e duminică
așa cum a fost și în ziua în care ai sosit
și care încă nu a trecut
dar tata nu-l asculta
încerca să aprindă aceeași țigară
și striga la mine
băiete
lasă visele
norii se adună pe cer
și nu e nimeni să-i vadă
hai
că o să luăm bani frumoși pe ei
o să-i cumpărăm maică-tii o eșarfă
și ție cărțile lui jules verne
hai
că-i duminică
moartea se hodinește și ea
are mâinile moi
un înger o învață să zboare
poezie de Valentin Busuioc
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre vârstă, poezii despre vaci sau poezii despre sfârșit
Mi-e dor să m-ascund după tata
nu poți ascunde întunericul
în pumni
doar lacrimile câteodată
să nu îți vadă nimeni
plânsul
mi-e dor să m-ascund după tata
de vreme,
de furtuna acidă
mi-e dor să mă apere tata
de glonțul la tâmplă
de lumea fetidă
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plâns sau poezii despre apărare
Ai fost cândva un adolescent cu visuri și planuri mărețe. Ai avut dorințe și ți-ai promis că atunci când vei fi mare și vei avea libertatea de a face orice îți dorești, îți vei îndeplini toate visurile? Ai făcut asta? Sau ai lăsat ca viața să te poarte la întâmplare și ai uitat de promisiunile pe care ți le-ai făcut? Nu-l dezamăgi pe tânărul care ai fost cândva. Chiar dacă te-ai rătăcit pe cărările vieții, adu-ți aminte de promisiunile pe care ți le-ai făcut cândva și, mai bine mai târziu decât niciodată, transformă-ți visurile în realitate.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre visare, citate despre viață, citate despre promisiuni, citate despre tinerețe, citate despre realitate, citate despre libertate sau citate despre adolescență
Sunetul nopții
Noaptea are sunetul ei
Foarte distinct,
Nu știu dacă observi,
Ești prea ocupată
Să te prefaci că mă iubești.
Este un sunet al nopții
Care mă copleșește,
De care îmi povesteai odată,
Când puneai nume stelelor căzătoare,
Când ascundeai flori de Sânziene
Sub perne,
Când erai îndrăgostită de mine,
Când visai cavaleri pe cai albi
În turnire,
Gata să-și dea viața pentru inima ta,
Castelana din turn...
Aveai dreptate,
Noaptea are un sunet magic
Foarte distinct,
Mistic, difuz, sideral, albastru,
Pe care tu nu-l mai auzi
De mult timp,
O melodie pe care acum doar eu o aud
În noapte,
Fiindcă
Tu ești prea ocupată
Să visezi cai verzi pe pereți,
Ești prea ocupată să te prefaci
Că mă iubești...
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sunet, poezii despre verde, poezii despre stele căzătoare sau poezii despre muzică

Mickey: Sunt aici ca să te avertizez că trebuie să fii foarte atent cu această oportunitate. Pentru că, după cum spune și în Biblie, nu o să ai o a doua șansă. Ei bine, ceea ce îți trebuie ție este un impresar. Un impresar, ascultă-mă. Eu știu pentru că sunt în tagma asta de 50 de ani... Am văzut de toate, absolut de toate. Știi ce am făcut? Le-am făcut pe toate. (Ține în mână, în dreptul feței, un bec aprins.) Uite, aici, la ochiul stâng, am avut 21 de copci. Am avut 34 la ochiul drept. Știi că am avut nasul spart de 17 ori? (Se uită la posterul lui Rocky cu Rocky Marciano) Știi, îmi amintești de Rock... Te miști ca el, ai o inimă ca a lui... Am atâtea cunoștințe, le-am strâns în cap, aici, pe toate și vreau să ți le ofer ție. Vreau să am grijă de tine, să mă asigur că toate porcăriile prin care am trecut eu nu or să ți se întâmple și ție. Nu poți cumpăra ce am eu să îți ofer.
Rocky: Am avut nevoie de ajutorul tău acum 10 ani. Acum 10 ani. Nu m-ai ajutat niciodată deloc. Nu ți-a păsat. Eu am cerut, dar tu nu ai auzit niciodată nimic. Cum e cu momentul meu de glorie, Mick? Tu măcar l-ai avut pe al tău. Eu nu am avut nicio glorie... Nu am avut nimic. Vrei să fii lângă ring și să vezi asta, nu? Vrei să ma ajuți? Hai, luptă cu campionul. Da, o să mă bat cu el... O să îmi pocească fața.
replici din filmul artistic Rocky, scenariu de Sylvester Stallone
Adăugat de Nicoleta Mitrofan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre ajutor, citate despre sport, citate despre nas, citate despre inimă, citate despre creștinism sau citate despre Biblie
Tatăl către fiu
Vremurile-au scos la lumină tot ce-i mai rău.
Am întreținut în zadar prostești speranțe,
Iar acum, când îl privești de sus pe tatăl tău,
Vezi, desigur, un om banal în orice circumstanțe.
Deși nu mă suspectezi de inteligență
Și te indispun glumele mele, ia seama,
Amintește-ți când ești prea plin de exigență:
Eu am fost cel care ți-a ales mama!
În ciuda tuturor gafelor pe care le-am făcut
Și-n ciuda tuturor păcatelor care nu m-au evitat,
A cusururilor pe care le voi fi avut,
Acest fapt rămâne limpede și-adevărat
Și-n apărarea mea mereu va sta.
Nu uita, te implor, ia bine seama,
Orice-ai gândi pieziș sau judeca:
Eu am fost cel care ți-a ales mama!
Chicotește pe-nfundate-n spatele meu
Privind pălăria, cravata sau bieții mei saboți.
Pe judecata mea să nu dai niciun leu.
Zâmbește când îmi asculți părerile, cât poți.
Spune, dacă-ți place, că-s absurd și-un pic nebun.
Dar, în pofida tuturor greșelile mele, ia seama,
Ține minte toată viața ta ce-ți spun:
Eu am fost cel care ți-a ales mama!
De când ești pe lume ani și decenii, zile și luni
Ai avut parte de veghea ei, continuă și-ntreagă;
De-o mână blândă alungându-ți ai grijilor tăuni,
Iar iubirea ei te-a-nsoțit în lumea largă.
În fiecare zi și-n fiecare noapte
Un înger te-a adorat, ți-ai dat bine seama.
Deci, amintește-ți că măcar o dată am avut dreptate:
Eu am fost cel care ți-a ales mama!
poezie de Edgar A.Guest, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre umor, poezii despre nebunie sau poezii despre mamă

Acea persoană se poate zice că are "succes" care a trăit bine, a râs des și a iubit mult; care a câștigat respectul oamenilor inteligenți și iubirea copiilor. Care și-a făcut datoria în domeniul de activitate și și-a îndeplinit misiunea și destinul; care lasă lumea mai bună decât a găsit-o fie printr-o poezie nemuritoare sau prin salvarea unui suflet, care niciodată nu a încetat să aprecieze frumusețile acestui pământ și nici nu a eșuat în a le exprima; care tot timpul a căutat tot ce e mai bun în ceilalți și a dat tot ce a avut mai bun.
citat clasic din Robert Louis Stevenson
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre îndeplinirea datoriei, citate despre suflet, citate despre succes, citate despre salvare, citate despre respect sau citate despre poezie

Vis nesfârșit
Un curier călare pe-un cal înaripat
Mi-a pus, în fața ușii, cu grijă, un colet
Și a plecat în clipa în care-am întrebat
De unde-i și cât costă. "Expeditor secret".
L-am desfăcut în grabă și am găsit în el
Un sipet mic și-o cheie, alături, într-un plic
În care, înșirate frumos pe-un bilețel,
Erau mai multe semne. Nu-nțelegeam nimic.
"Hai să-l deschid" gândisem, privindu-l curios
"Ce poate fi?". În clipa în care l-am atins
Biletul a prins viață și, strălucind frumos,
Cuvintele vrăjite din semne s-au desprins.
Pluteau prin încăpere, se-aliniau cumva
Și-mi explicau, cu cheia, cum pot să îmi obțin
Un vis la o rotire, un altul dac-aș vrea,
Coșmar sau bucurie, furtună ori senin.
Le-am înțeles mesajul, am încercat și știu
Să îmi parcurg destinul pe-un drum ce nu e scris,
Visând copilăria acum, la ceas târziu,
Când totul e posibil în nesfârșitu-mi vis.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre secrete, poezii despre posibilitate, poezii despre călărie, poezii despre coșmaruri, poezii despre copilărie sau poezii despre ceas

Se făcea că eram într-o grădină, frumoasă, frumoasă, cum n-am mai văzut. Erau niște pomi înalți, stufoși și bine potriviți de părea că erau scriși, și așezați în trâmbă pe drumul pe care mergeam. În dreapta și în stânga era o pădure tot cu de astfel de pomi de îți plăcea să-i privești. Tot mergând și minunându-mă, m-am pomenit către mijlocul grădinei. Aici era, ce să-ți spui? frumusețea de pe lume. Niște cărări sucite și cotite, acoperite cu un fel de iarbă mărunțică, de părea că erau niște covoare așternute.
Petre Ispirescu în Ciobănașul cel isteț sau țurloaiele blendei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre frumusețe, citate de Petre Ispirescu despre frumusețe, citate despre înălțime, citate de Petre Ispirescu despre înălțime, citate despre păduri, citate de Petre Ispirescu despre păduri, citate despre copaci sau citate de Petre Ispirescu despre copaci