Față în față cu nimeni
îmi privesc propria înstrăinare
într-o oglindă măritoare,
parcă aș fi un prieten bun pierdut în copilărie,
alteori un dușman,
mă tracasează în interiorul pânzei mele
de păianjen
zgomotul unei societăți conflictuale
aflate în ruină,
într-un perpetuu delirium tremens,
semenii se grăbesc undeva
spre o ratare existențială
implacabilă,
generațiile se izolează
de ele însele într-un
labirint de tăceri,
mirajul vieții glisează spre trecut,
inutilitatea capătă sensuri bizare,
vorbesc tot mai des
cu o oglindă care nu mă mai
recunoaște,
față în față
cu nimeni.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.