La poarta mea

A bătut uşor la poarta mea
În amurg de seară fericirea
Îmi era pe-atunci inima grea
Întâlnisem doar dezamăgirea.
N-am deschis, nu înţeleg de ce
Şi a dispărut ca o nălucă,
Scriau de ea atâtea cântece,
Cum de-am lăsat-o să se ducă?
A venit apoi la poarta mea
Cu trandafiri de dor iubirea,
Printre petale îmi surâdea
Dar m-am ferit să-i văd privirea.
Şi m-am ascuns după un geam
Deşi doream nespus s-o întâlnesc
Plângea o pasăre pe ram
Spunându-mi că din nou greşesc.
A revenit atunci la poarta mea
Într-un amurg dezamăgirea
Din cerul negru fără nici o stea
Ea îşi vesti din nou sosirea...
Plângeam cum n-am plâns niciodată.
Durerea ei prea bine o ştiam.
Dar visul s-a sfârşit si deodată
Lumina soarelui intră pe geam.
***
De ce să plângi o viaţă-ntreagă
Când fericirea e aproape
Şi-oricine poate să aleagă
Între drum lin sau tulburi ape....

Dorina Omota (25 februarie 2017)
Adăugat de Dorina Omota
Comentează! | Votează! | Copiază!

LA POARTA NOPŢII

La poarta nopţii dacă iele bat,
Rămâi, în visul tău, de Cer legat
Şi nu răspunde la chemarea lor,
Cât Cerul nu-ţi dă aripi pentru zbor!

La poarta nopţii, chiar de-ar bate-acum,
Trei magi porniţi dup-a lor stea la drum,
Rămâi în visul tău ocrotitor
Că Domnul nu te vrea în timpul lor!

La poarta nopţii dacă va suna,
Din trâmbiţă, un înger dintr-o stea,
Atunci, deschide poarta către Cer,
Că nu te vrea pierdut blândul Oier;

Luminii, ochiul să-i deschizi mereu
Şi-n somn, de-auzi un glas de Dumnezeu,
În cântecu-nvierilor din zori,
Pe care îl aduc privighetori!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu ucideţi fericirea

Să nu ucideţi fericirea
Când nori de jale vă-nsoţesc.
Luaţi în palme strălucirea
Din timpul cu Dumnezeiesc

Să nu ucideţi nici iubirea
Chiar dacă visele sunt scrum
Şi-n ploi de dor dezamăgirea,
Vrea să vă ducă pe alt drum.

Să nu ucideţi trandafirii
Când dragostea apare-n prag.
Şi chiar de e-mpotriva firii,
Nu alungaţi ce vă e drag.

Când stă la poartă disperarea
Să vă dea cupa cu pelin,
În loc să-i ascultaţi chemarea,
Gândiţi la tot ce-a fost divin.

Păstraţi în inimă speranţa
Chiar dacă sufletu-i pe jos,
Cu ea veţi inclina balanţa
Şi veţi vedea doar ce-i frumos.

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci l-am renegat pe Dumnezeu

La un obor de interzise,
Am zăbovit mult prea mult timp,
Şi-am cumpărat doar compromise
Fiind mereu în contratimp.

Printre frustrări lacrimogene,
Speranţe-am aruncat în vânt,
Ca-n voaluri gri de fumigene,
Să se prefacă orice cânt.

Nu, nu ştiam ce-i fericirea
Şi-mi era greu, atât de greu
Când mă strivea dezamăgirea
Cu pietre reci de minereu.

Care creşteau, creşteau într-una
Şi inima mi-o sfâşiau
Lăsând în ea numai furtuna
De gânduri care mă-ngheţau

Sătulă find de-
aşa durere,
L-am renegat pe Dumnezeu,
Şi cu un glas fără putere,
I-am spus: - Eşti doar un fariseu!

Nu mai credeam în rugăciune,
Şi-am devenit atât de rea
Încât dintr-o deşertăciune
Peste păcat am pus o stea.

Şi am văzut atunci o cruce,
Pe care Omul cel mai bun,
Însângerat de spini se duce,
Să-l vindece pe cel nebun.

Privind la umbra amintirii
Am înţeles că am greşit,
Şi deschizând poarta iubirii
Spre Domnul am plecat spăşit.

El m-a primit ca-ntodeauna,
M-a mângâiat pe părul nins,
Si-apoi a alungat furtuna
Care ardea în al meu plâns.

Nici nu mai ştiu de-a fost aievea
Sau nalucirea unui vis
Dar ştiu că El mi-a dat îndemnul
De a ieşi dintr-un abis

Şi am lăsat neferecirea
Pe-un zâmbet cald de curcubeu,
Uitând pe veci de rătăcirea
Ce mă-mpingea spre negrul hău.

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depresie VII

Şi-o să mă retrag din lume
Într-un loc ferit, ascuns...
Stins, cu sufletul tăciune –
Poate c-am trăit deajuns.

Ochii mei, ce-au tins spre stele,
Câte, oare, n-au văzut?!
Fapte bune, fapte rele –
Am trăit şi le-am făcut.

Ce voi regreta? Nimica! –
Bine-n lume n-am trăit...
Soră bună mi-a fost frica
Şi prea multe am râvnit.

Niciodată, nicăierea,
N-a ieşit cum am vrut eu....
Poate n-am avut puterea
De-a înfrânge veacul greu.

Singur m-am simţit, întruna,
Nici prieteni n-am avut...
M-a învins, mereu, minciuna –
Nedreptatea m-a durut.

Şi prea des în amintire
Cu tristeţe m-am ascuns
Şi-am dorit prea mult iubire –
Şi iubirea m-a străpuns.

Am tânjit – dar ce anume,
Am tânjit – nici nu mai ştiu...
Şi-o durere fără nume
M-a ţinut, ades, pustiu.

Zile veştede, încruntate,
Am trăit, păşind greoi...
Amăgiri am dus în spate -
Ca pe-un colţuros pietroi.

... Şi-o să mă retrag din lume,
Într-un loc ascuns, ferit;
Stins de-o silă fără nume –
Oare, totuşi, am trăit?!

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima a suferit

La poarta ta acum eu am venit
Poarta grea de lemn este-nchisă
Cu piciorul gol în lemn am bătut
Eu nu mă las uşor de ea învinsă

Şi aud cum dorul plânge-n tine
Iubire sufletul îl ţii legat închis
Oftatul din greu răzbate la mine
Tremură un vis, poarta a deschis

Drumul, oboseala mă cuprinde
Te văd în vis cum te ascunzi
Esti mândru, suferi fără mine
Nu am să pot, nu voi mai veni

Dă-i drumul liber sufletului
Să-l pot îmbrăţişa intrând în el
Lasă-i libertatea inimii traiului
Vino, fără mândrie, pasul uşurel

De mă vei căuta, nu mă vei găsi
Căci inima a suferit, mi-a obosit
Linistea îşi găseşte, mă va părăsi
Sufletul ajunge în raiul mult dorit

Mă cheamă îngerii în corul lor
Rămâi cu bine, dragule destin
Căci vine timpul ca să zbor
Stelele toate mă invitată la festin

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ni se va deschide poarta împăraţiei cerurilor dacă n-am bătut la poarta virtuţilor.

citat din Sfântul Maxim Mărturisitorul
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aştept să vii...

Te-am întâlnit şi înflorea iubirea,
Petale roz pe-o ramură de vis
Da... în sfârşit venise fericirea,
Eram cu tine-n dulce Paradis.

Clipa durerii a fugit ca arsă,
Iar despărtirea nu se mai hlizea.
Şi începuse iarăşi să miroasă a,
A flori şi sărutări pe strada mea.

Şi am jurat pe maci de vară,
Că voi păstra visul şi dragostea,
Dar de-oi simţi că sunt povară,
Mă voi topi precum fulgii de nea.

Şi voi pleca tiptil că să nu ştii,
Ce mult mă doare 'nstrăinarea,
Dar tot la mine-n tu suflet vei fi,
Am să-ţi aştept mereu chemarea.

Nici nu mai ştiu, mi e dor de tine,
Sau de un vis pierdut în zare,
Dar ştiu că nu mi-e deloc bine
Şi că mi-e greu şi că mă doare.

Te-aştept să vii la ceasul inserării
Şi te aştept în dimineaţa rece,
Iar în amurg simt haosul durerii,
Iar tu nu vii... pustiul mă petrece...

autor
Dorina Omota

poezie de Dorina Omota (25 iulie 2016)
Adăugat de Dorina Omota
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din viaţă

Mi-a bătut în poartă Fericirea
Şi intrând în curte m-a strigat.
Eram dus alături cu iubirea.
A-nchis poarta iute şi-a plecat.

Mi-a bătut de-asemeni Bucuria.
A intrat, a stat sub pomii goi.
N-a văzut pe nimeni să-i vorbească
Şi-a plecat grăbită înapoi.

Într-o seară, luminând pe stradă,
Mi-a bătut şi Steaua mea — de sus
Tot aşa, eram plecat aproape,
Şi-a strâns fusta-n mână şi s-a dus.

Mi-a bătut în poartă şi Necazul.
Eram dus departe. Liniştit,
S-a întins pe ţolul de la uşă
Şi m-a aşteptat până-am venit.

poezie celebră de Virgil Carianopol din Inedite (1966)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de dor

intr-o noapte-ntunecată
visul l-am pierdut pe drum
insă Domnul imi arată
calea dreaptă, gândul bun!

si aşa.... păşind in noapte
dor de dor urma pierzând
m-am trezit in dimineaţă
la un geam uşor bătând

geamul insă nu tresare
urme in zăpadă nu-s
poarta este incuiată
dorul meu... departe-i dus!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva... Şi acum...

Am avut cândva o mamă,
Însă a plecat la cer.
Azi zâmbeşte dintr-o ramă,
Sufletului meu stingher.

Am avut cândva speranţe,
Dar s-au dus încetişor.
N-am acum decât restanţe
Şi în inima doar nor.

Am avut cândva iubirea,
Dar am rătăcit-o-n drum,
Mi-a rămas dezamăgirea,
Viselor făcute scrum.

Am avut cândva petale
Peste crângul zorilor,
Dar anii s-au dus agale
Spre albul ninsorilor.

Am avut, dar nu ştiu încă,
Zile, câte-oi mai avea
Şi aş vrea să fiu de stâncă,
Dar în gând port spaimă grea.

Am avut şi am şi-acuma,
Credinţa că Dumnezeu
Îmi va alunga cutuma,
Care arde-n trupul meu...

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezamăgirea

Dezamăgirea, este o stare
Pe care o simţi după prea multă aşteptare,
După iluzii de zbor în doi, ameţitoare,
După trăirea unor emoţii copleşitoare.

Dezamăgirea are gust de vin de pelin,
Îţi intră în sânge precum un venin,
Îţi aduce nori negri, pe un cer senin,
Muşcă din inima ta, cu colţi de rechin.

Dezamăgirea, te face să te învinovăţeşti,
Îndoieli în suflet, să adăposteşti,
Din cauza ei, te îmbolnăveşti,
Ajungi, sufletul să ţi-l otrăveşti.

Dezamăgirea, trebuie alungată,
De la primul semn în care ţi se arată,
Nu o lăsa să îţi cuprindă inima toată,
Acceptă cu seninătate situaţia dată.

Dezamăgirea, respinge-o de îndată,
Mută-ţi atenţia pe o clipă de bucurie binemeritată,
Alege să faci o activitate captivantă,
Savurează o mică ciocolată!

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destăinuire

Am păcătuit
da
recunosc am păcătuit
cu toţi cireşii satului m-am iubit
i-am ademenit
fără nici o remuşcare
cu braţele-mi nesătule i-am cuprins trupul
nucului din curte
de cincizeci de ani împreunat cu poarta
şi
Doamne
chiar dinainte de-a exista de câte ori m-am sărutat pe furiş cu cerul
m-am lipit de el
am cântat în el
iar acum iată îi port cocoaşa
îndurare dar
pentru răvăşirea mea
n-am vrut decât să-l învăţ graiul sângelui!
Da
ştiu şi recunosc,
de timp n-am vrut să mă îndrăgostesc la început
deşi îmi plăceau nopţile din ochii lui şi răsfrângerile de aur ale zilelor pe care şi le purta la piept
nu ştia să deosebească o inimă sfântă de una de duzină
o muzică cerească de lălăiala unei trădări
diamantul rece al unei discreţii
de sticla caldă a unei sincerităţi
nu ştiu ce mi-a venit
cu graţie de flacără
ca o şerpoaică m-am încolăcit de el
fără izbândă
m-am ales
doar cu amintirea parfumului său
parfumul pietrei.

poezie de Camelia Buzatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi de orgoliu

m-am născut ca să ofer iubire
dar n-am primit ce-am dăruit
iar îngerii mei se ceartă
şi trag de mine
când în sus când în jos

mă rog să câştige cel alb
deşi cel negru se joacă cu inima mea
ameţită de falsa credinţă din jur

printre impusele tăceri
se ascund viori plângând
la colţul laşităţii

o aripă se desprinde
deşi se mai zbate încă
să mă ocrotească dar...

sângele roşu colorează urmele paşilor pierduţi în nămolul dezamăgirii

acum doar masca urii se hlizeşte peste chipul scăldat în lacrimi de orgoliu

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg

N-am să fug de amurg
atâta timp cât chipul tău mi-e întipărit pe suflet
ca un poem de iubire pură.
N-am să plâng după răsărit
cât timp ochii tăi îmi vor lumina inima.

Nu voi căuta alte drumuri
cât timp paşii tăi îmi vor fi calea spre cer
şi n-am să-mi caut alinare în alt loc,
cât timp şoapta ta răsună
în tăcerea gândurilor mele.

Şi când iubirea va cuprinde timpul,
iar amintirea mea se va pierde în stele,
te voi îmbrăţişa
cu fiecare adiere de vânt,
mângâindu-ţi visele.

poezie de Emilia Mariam (14 noiembrie 2024)
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adie vântul

mă uit cum pleci... la despărţire
nu ai schiţat niciun surâs
n-ai aruncat nicio privire
doar o muşcată-n geam a plâns

privesc doi meri cu crengi lăsate
la umbra cărora ai stat
cum ai deschis poarta în noapte
cu pas uşor te-ai depărtat

tu nu eşti prima care pleacă
dar niciodată n-a durut
adie vântul şi mă-ntreabă
-ce e iubirea..... n-ai ştiut?

mi-e dor... atât de dor de tine
de clipe martore ce-au fost
în nopţi si-n zilele senine
când tot în lume avea rost

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altă stare de veghe

E-atât de rău când trec
din Spirit în carne
şi-atât de bine, când-napoi mă-ntorc...

Eu nu-s de-aici.
Lungi cărări străbat, de mă renasc,
de Sus şi pân’ aici.
Ce... ce chin e când mă nasc...
şi ferice sunt când de vlagă mă storc.

Pentru mine, în Astral
când eu cu sufletu-mi orbecăi,
e vis de voal, e-un ideal
şi liber tot ca-n vis mă-mprăştii-n mii de căi...
Dar, uite, că şi asta are un sfârşit
Tot jucându-mă la infinit,
m-am trezit.
Drumul era drept.
Pe partea stangă – întuneric, frig
strigăte, haos.
Pe partea dreaptă – lumină, cald,
partituri in vânt.
Când dumul s-a sfârşit,
pe stanga – Poarta Iadului
pe dreapta – Poarta Raiului.
Fără de voinţă, picioarele mă duc
spre Poarta Iadului.
Un înger de pe cea a Raiului,
îmi face semn să vin şi-mi spune:
"Dacă vrei să mori, intră!
Aici toţi sunt vii!"

poezie de Alina Gabriela Trifanov
Adăugat de Alina Gabriela Trifanov
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rânduri pentru cuvintele "nu" şi "da"

În poarta curţii unde m-am oprit
M-a-ntâmpinat un zarzăr înflorit -
Un zarzăr alb, ca părul meu încărunţit!...
Şi-n pragul porţii-n care am bătut
Un buldog negru m-a recunoscut
Şi m-a lătrat ca un salut de "bun venit"...

În poarta casei tale-n care
M-ai găzduit întâmplător,
Când nu eram decât un călător
Bătut de vânt şi mângâiat de soare,
M-am regăsit ca-n prima zi, când tu
Îmi repetai cuvântul: "Nu"... "Nu"... "Nu"!...
Şi-ţi ascundeai în palme ochii plini
De ură
Şi ne-ncredere-n străini...

Dar când am vrut să plec -
Ca un zevzec -
Tu m-ai oprit
Cu graba unui gest nebănuit,
Şi-n gura ta cuvântul "Nu" s-a transformat
În alt cuvânt,
Cuvântul "Da" -
Un "Da" sonor şi-adevărat
Pe care-l auzeam aşa
Întâia oară-n viaţa mea!...

Dar ce păcat că n-am putut
Să-l îngrijim aşa cum am fi vrut!...
Căci într-o zi cu ploaie
Şi cu vânt
Cuvântul "Da" se-mbolnăvi
Şi-apoi, muri,
Cum moare-n gură-orice cuvânt
Când nu-l mai poţi măcar şopti!...

Dar astăzi, după şapte ani,
Când morţii-şi schimbă locuinţa,
Eu, care mi-am păstrat credinţa
În zeii noştri subterani,
Mă-ndrept spre ei - cu voia ta -
Şi-i rog frumos
Să-nvie pe defunctul "Da",
Cum a-nviat pe vremuri şi... Cristos!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abia atunci...

S-a luminat de licurici grădina
Şi florile din iarbă s-au aprins,
Din cerul tot se prăbuşea lumina
Când au venit, Isuse şi Te-au prins.
S-a-ntins tăcerea, s-a făcut mai mare
Năuca lună a căzut de sus
S-a risipit în cioburi pe cărare
Când a au venit, Isuse şi Te-au dus.

Ca pe-un tâlhar au vrut să Te lovească,
Ca pe-un tâlhar cu funii Te-au legat,
Te-au dezbrăcat de slava Ta cerească
Când Te-au hulit şi-apoi Te-au renegat.

Am fost şi eu acolo în gradină,
Cu Petru-odată am fugit şi eu
Ştiam că eşti Mesia ce-o să vină,
Ştiam că Tu eşti Fiu de Dumnezeu.

Credeam că toate-n lume Ţi-s supuse,
Dar viaţa mea a cântărit mai mult
Şi m-am ascuns să nu mă vezi, Isuse
Şi m-am ascuns să nu Te mai ascult.

S-a luminat de licurici grădina
Şi-n mii de lumânări pe fruntea Ta
Se unduia şi pâlpâia lumina
Când Te-au ucis apoi pe Golgata.

Când inima în cioburi mi-a fost spartă
Şi n-am putut în faţa să mai ies
Te-am auzit strigând la ceruri: Iartă!
Şi-abia atuncea, Doamne-am înţeles...

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul zeului albastru

Doamne, s-a întors viaţa la mine
a venit tiptil, într-o vară cu aromă de istorie
cu cer grav şi frumos ca o noapte adâncă
timpul devenise auriu şi fierbinte
şi m-am înveşmântat în el ca-ntr-o mantie fermecată

trecuseră ani de când zeul albastru
nu mai coborâse pe pământ
iar eu îmi lăsasem inima într-un cufăr uitat de lume
şi Doamne, câte rugi înălţasem către tine
să mă mai binecuvânteze o dată mângâierile zeului
sa-mi mai las trupul răsfăţat de nectarul ceresc
în nopţi cu aromă de nemurire

şi mi-ai răspuns, Doamne,
trimiţându-mi vise de aur
iar aripa îngerului s-a deschis deasupra mea
ca la o binecuvântată rugă
am pornit la drum, Doamne,
în căutarea inimii mele pierdute
ştiam că voi străbate păduri şi deşerturi
până să-mi regăsesc miracolul
sub chip de sărut nemuritor
zeul mă aştepta zâmbind în lumina binecuvântată
şi din palmele lui a ţâşnit inima mea
zvâcnind în fericirea fără de pereche
mână în mână am colindat străzi atemporale
ne-am îmbrăţişat sub ploaia de aur
trimisă din cerul Tău, Doamne
iar noaptea zeul mi-a învăluit trupul în ambrozie şi nemurire

sunt în mâna ta, Doamne,
cu toată fericirea mea păgână şi sfântă
m-am îmbolnăvit de viciul vieţii
iar în vârful peniţei mele
stă iubirea fără seamăn
şi albastrul cerului tău
îngăduie-mi, Doamne, să-mi păstrez inima în palmele zeului
să mă hrănesc din propria mea patimă
până când voi trece pe poarta ce duce la Tine
sunt sus, foarte sus, Doamne, nu-mi topi aripile
lasă-le să mă poarte mereu spre ceea ce sunt eu
lasă-mă să-mi respir libertatea
precum o pasăre cântătoare în dimineţi fermecate
sângele zeului curge acum prin peniţa mea
prin trupul meu zvâcnind de tinereţe
prin visele mele hinărind peste cetăţi şi păduri
din el îmi iau stropul de Rai
cu care mă voi înfaţişa înaintea Ta, Doamne,
în ziua din urmă
dă, Doamne, cu sânge şi pulbere de rai
îţi scriu epistola aceasta
ce nu aş vrea să se termine niciodată

lasă-mi pe veci visarea, Doamne!

poezie de Alina Beatrice Chesca (25 iunie 2015)
Adăugat de Alina Beatrice Chesca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seceta desfrânată

O secetă plângea lâng-o fântână
Şi se ruga cu foc lui Dumnezeu:
"Mai lasă-mă, Părinte, doar o lună
Cu soarele vărsat în pieptul meu!"...

Când a venit o ploaie şi seceta fecioară
S-a răcorit de-odată din piept şi până jos;
Dar a-nceput s-o ude, şi-a început s-o doară
Şi s-a sfârşit iubirea din visul ei frumos.

Plângea şi se ruga lui Dumnezeu,
Că tocmai se trezise dintr-un vis;
I-am auzit cuvintele doar eu,
Dar niciodată-n viaţă nu le-am zis.

O scetă plângea la poarta mea
Şi se ruga să n-o spun la vecine
Că s-a ţinut cu soarele şi-ar vrea
Să vină să se ţină şi cu mine!

poezie de Marius Robu din Drumul robilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!