* * *

Tot ce scoate viaţa la iveală
e predestinat de timpuriu:
de n-aş fi poet, fără-ndoială
că pungaş şi hoţ era să fiu.

Scund şi firav, plin de aţâţare
Eram cel mai arţăgos băiat
Şi adesea de la încăierare
Mă-ntorceam cu nasu-nsângerat.

Spuneam mamei mele, lângă vatră,
Gura dând cu mâneca s-o frec:
- Nu-i nimic! Mă-mpiedicai de-o piatră,
toate astea până mâine trec.

Iar acum când stinsă-i acea vreme
Din mănunchiul zilelor de ieri,
În neliniştitele-mi poeme
Clocotesc năvalnice puteri.

Vorbele de aur stau grămadă...
Vechiile dârzenii nu s-au şters
Veşnic pusul pe bătăi şi sfadă
Se răsfrânge-n fiecare vers.

Ca şi-atunci mi-i firea îndrăzneaţă
Pasul meu răsună nou pe drum
Altădată mă izbeau în faţă
Plin de sânge-i sufletul acum.

Astăzi celor ce râzând mă latră –
Şi nu mamei – spun cu glasul sec:
- Nu-i nimic, mă-mpiedicai de-o piatră
toate astea până mâine trec.

poezie celebră de Serghei Esenin
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima duminică din mai - Ziua mamei

Mamei totdeauna-i pare,
Că nu-i linişte deplină
S-odihnească fiul care
N-a venit pe-acas'... de-o lună!

Drumul i-a fost greu şi lung
Viaţa prin streini pustie,
Ochii mamei râd şi plâng
De-o nespusă bucurie!

La vecine spune-n şoapte
Abia păşind în târlici:
- Mi-a venit copilu' azi-noapte
Şi-acum doarme dus pe prici!

Oarele le ceartă des,
Cum că-s gureşe şi oarbe,
Că nimic n-au înţeles...
Deşi le-a dat apă, boabe!

Când nu-i linişte deplină,
Mamei totdeauna-i pasă
La târlici le bagă vină
Şi desculţă ea se lasă.

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai e o zi

Mai e o zi şi n-ai să mai vii
Mai e un ceas şi am să te las
Să pleci, cu visul meu

Ieri îmi spuneai cât de mult mă iubeşti
Mâine ştiu că iar ai să greşeşti
De-acum îţi spun să pleci

Mai e o zi
Până vei şti
Cum e să pierzi şi tu
Numai o zi
Şi ai să ştii
Cum e să pierzi
Şi-atunci poate nu vei mai greşi

Mii de cuvinte de dor am şoptit
Nici nu mai ştiu de ce te-am iubit
Când nu mai e nimic

Totu-i departe s-a dus ca un fum
Nu vreau decât să fiu singură acum
S-o iau de la început

Mai e o zi
Până vei şti
Cum e să pierzi şi tu

Numai o zi
Şi ai să ştii
Cum e să pierzi
Şi-atunci poate nu vei mai greşi

Poţi să-mi spui orice acum
Doar că nu te cred
Mă simt bine şi aş vrea
Altceva

Numai...
Altceva...

Mai e o zi
Până vei şti
Cum e să pierzi

Numai o zi
Şi ai să ştii
Cum e să pierzi
Şi-atunci poate nu vei mai greşi

cântec interpretat de Dana Nălbaru, versuri de Dana Nălbaru din Parfum (iulie 2008)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu-i dor

Nimic nu-i alb... opacitate,
Cuvinte gri, fără de rost,
Culese cu tenacitate
Pentru a fi falsificate
De un eretic anagnost.

Nimic nu-i nou... butaforie,
Decor de anotimp vital,
Când pică frunzele în vie
Şi pana... de la pălărie
A unui ins, proverbial.

Nimic nu-i clar... nesiguranţă,
Nervi, ignoranţă, refulări,
Puse adesea în balanţă
Cu o anume inconstanţă
A verbelor... fără cărări.

Nimic nu-i vis... ilaritate,
Viaţa-i cu timpul în consens
Şi pune numere la toate,
Ca semn pentru eternitate
A lacrimei, ca un condens.

Nimic nu-i dor... fără durere,
Bătăi de inimă ce fug
Spre indecentele himere
Care incită la plăcere
Şi arde sufletul, pe rug.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O viaţă-n chirie

s-a lăsat vândut la poarta nevoilor, şi astăzi regretă, îi este ruşine!
până şi dragostea a închiriat-o, a dat-o pe-o singură zi
a amânat-o pe mâine
şi mâine o va da, şi iară şi iară, până când
dar aşa se întamplă, cineva intervine

noi suntem un număr şi poate dosare, în fiecare zi
trăim câte-o pagină
o pagină care nu se ştie, cum o să fie, de mâine

s-au cunoscut într-o piaţă, în faţa unei tarabe. Ea? Cumpăra o portocală
El? Cu mâinile neştiind ce să facă cu ele, număra trecătorii
căuta timpul pierdut, din viaţa de mâine
parcul din urma lor a ramas pustiu, căci piaţa
le este, acum, punct de-ntâlnire
au grija să economisească, fiecare leu

acum îşi aduc aminte, din pagina de-atunci
de parcă şi-acum o trăiesc
privirile încă li se întâlnesc! Si-şi amintesc de parcă se ştiau de-o vecie
firesc, atunci cu paşi înceţi, se îndreptară amandoi spre ieşire
ce faci, eşti bine? Ea zâmbeşte ameţitor! Se opresc în staţia de tramvai
mergi spre Copou?
încet, Ea, coboară privirea şi timpul, i-a luat de mână-n zbor

Ea? Astăzi este bunică, iar el... uite-l colea, c-o nepoţică
şi astăzi regretă acea zi, că a optat numai pentru ziua de mâine
pentru că astăzi este obosit
şi pentru că stă într-o casă, tot-n chirie!

poezie de Viorel Muha (iunie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biserica mea ...

De-o veşnicie trec pe strada mare.
Biserica mea zace în ruină.
Şi-ar ridica ea turla ei din tină
Şi-ar îndrepta ea crucea din spinare.
De lumânări şi candeli afumată,
Cu sfinţi şi îngeri străjuind pereţii,
De sufletele noastre luminată,
Dă un sens existenţei mele, vieţii...
S-a şters din ziduri hramul sfintei case.
Tării de stentor urcă-n glasul popii.
În cimitirul nopţii, printre oase,
Se-aruncă flori în strâmtul hău al gropii.
Şi clopotul a amuţit în turlă
Cu glasul lui dogit de bătrâneţe.
De-o veşnicie colbul gros îl zvârlă,
În zi de sărbătoare, dând bineţe.
Te uiţi vrăjit, cum doar catapeteazma,
Scăldată în lumina lumânării,
Revarsă din prisosul ei agheazma,
Dând din amarul vieţii, bir uitării.
La uşă, lângă tinda coşcovită,
Printre ştergare, palide feştile,
Cu suflet plin, spinarea gârbovită,
Trec feţe ostenite şi umile.
Biserica e în corset de schele,
Râvnind să-şi schimbe-n grabă-arhitectura,
Dorindu-se faţadă de castele,
Tot înălţându-şi către cer statura.

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Icoana

(În amintirea mamei mele, Alexandra)

Când eram de-o şchioapă,
mama mă ducea la biserică
şi se ruga în faţa unei icoane
a Maicii Domnului.
Dar eu,
de-acolo, de jos,
zăream doar chipul mamei,
reflectat de sticla protectoare
şi nu înţelegeam
de ce trebuia să vină până aici,
pentru a se ruga la ea însăşi,
când aveam şi acasă oglindă.
Abia când am crescut
şi am putut să văd
mai bine chipul Sfintei,
am sărutat-o,
mulţumindu-i lui Dumnezeu
că o pot vedea
şi acum,
în icoană,
pe Mama!

poezie de Pavel Lică din Ecouri din lumină
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ăncercat

Am încercat s-ating nemărginirea
Cu degetele, dar le-am răsfirat
Şi printre ele mi-a scăpat iubirea
Dar nu-i nimic, măcar am încercat.

Când ochii mi i-am ridicat spre cer
Şi-am încercat să văd prin infinit,
Nu am făcut decât să bâjbâi în eter,
Dar nu-i nimic, măcar am îndrăznit.

Apoi m-am desfăcut la piept
Şi inima bătând ţi-am dăruit
Iubind! Credeam că-i înţelept
Să mi-o-ngrijeşti..., măcar am năzuit.

Te-am imortalizat prin vers, în timp,
În inimă, în ceruri şi-n eternitate...,
N-ai auzit şi-am început să ţip,
Dar nu-i nimic! Le-am încercat pe toate.

Şi din adânca mea simţire
Adesea, când mă emoţionez,
Din ochi curg lacrimi de iubire,
Dar nu-i nimic! Eu nu mă ruşinez.

Am râs şi-am plâns şi am iubit
Profund, fierbinte şi curat,
Eu toate astea le-am trăit
Mereu. Măcar am încercat...

Din vise am creat realitate
Şi în realitate am visat!
Ştiu, nu le-am împlinit pe toate...,
Dar nu-i nimic! Măcar am încercat!

Am fost, cred eu, acea femeie
Pe care şi-o dorea orice bărbat,
Tu ţi-ai dorit o altă odisee,
Cu mine nici măcar n-ai încercat.

Din tot ce-ar fi putut să fie,
Din toate cele ce le-am dat,
Putea atâta frumuseţe ca să fie...,
Dar ce păcat! Tu nici n-ai încercat...

poezie de Florentina Mitrică (12 septembrie 2017), traducere de Florentina Mitrică
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de ţăran

Visează ţăranul, că în Bărăganul
vatră de pâine, vatră de viaţă,
Ziua de mâine este speranţă.

Speranţă de pâine, speranţă de viaţă,
speranţă de bine, idee îndrăzneaţă.
Că în loc de ciulini vor creşte din plin,
recolte mănoase, bogăţie în case.

Când visul îndrăzneţului ţăran
se va adeveri în Bărăgan,
Câmpia va fi vatră de pâine.
Câmpia va fi vatră de viaţă.
Vom crede în ziua de mâine,
Vom crede în ideea îndrăzneaţă.

poezie de Dumitru Delcă (16 decembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare lucru te caut

În fiecare poem mor câte un pic de dragul tău,
când scriu, mă trec cruci de jar
şi cerul începe a mă ustura sub pleoape,
simt picioare de sfinţi, trecându-mi prin ochi
apăsând-i până la lacrimi,
dar eu nu mă opresc
până nu storc din cuvinte toată viaţa.

În fiecare piatră te caut cu dalta sufletului
şi te cioplesc până îţi simt zâmbetul că se zbate,
la fel ca pasărea din colivie, flămândă de cer,
apoi te pipăi cu toate simţurile
ca şi când aş sărută degetele lui Dumnezeu
în care stau atârnată...

În fiecare durere mă sprijin de tine
şi tot ce sunt mă transform
într-o pâine fierbinte, din care aş vrea
să rupă îngerii în fiecare dimineaţa,
să înfloresc la fiecare înghiţitură a lor,
fluturând in tine rochia de mireasă a cărnii mele.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie

Sufletul bătrân, iubito, flori de vară vrei să pară
Păsările stau închise în colivii iarna

Te iubesc cum cheamă dealul trupul văii primitoare
Sau pământul cum iubeşte ploaia deasă şi roditoare

Te aştept în fiecare seară la fereastră deşirând mărgelele
Aşezând cărţile, recitindu-mi versurile

Şi mă bucur când în curte latră câinii latră câinii
Şi când vii să stai la mine până mâine până mâine

Sufletul meu fericit e ca odaia noastră caldă
Când ştiu că afară ninge şi strada-i albă.

poezie celebră de Tristan Tzara
Adăugat de Alice
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâine nu e nimic

Când?
Când te voi mai întâlni eu pe tine,
Inegalabila mea,
În lumea aceasta
Din ce în ce mai smintită?

Timpul devine senil.
Timpul devine ilicit,
Timpul devine incomensurabil.
Ieri a devenit prea repede azi,
Azi parcă n-a fost niciodată,
Niciodată mi se pare că a fost totuşi odată,
Odată, îmi spuneai că vom fi împreună
Pentru totdeauna...
Totdeauna nu mai înseamnă nimic,
Totul e acum!

Când, spune-mi când te voi mai întâlni eu pe tine,
Inegalabila mea,
Într-o lume,
Din ce în ce mai ţicnită?

Totul e acum, mâine nu e nimic!
Mâine ne bârfim unii pe alţii,
Mâine se fac promisiuni electorale,
Mâine se fac scrisori anonime,
Mâine ne dăm în cap unii la alţii,
Mâine iarăşi se fac jurăminte de castitate!
Mâine e altă zi de instrucţie pentru războiul nuclear,
Mâine e iar ziua în care se aruncă istoria la gunoi.
Numai acum, numai acum mai avem puţin timp
Să ne iubim,
Mâine nu e nimic!...

Când?
Oare când te voi mai întâlni eu pe tine,
Inegalabila mea,
În lumea aceasta
Din ce în ce mai smintită?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Putere şi Decădere

Punând mâna pe sufletul meu
Ai pus mâna pe nemurire.
Îţi pot dărui nesfârşirea,
Pot lua sfârşitul
Şi cu el - pe tine!

Puterea mea de a îndura
Se confundă cu marea.
Puterea mea de a convinge
Se confundă cu vântul.
Pot iubi, cum pot nimici... prin tine!

Am nevoie de aripi să pot învinge -
Prefer suflet să câştig -
Cobor până în adâncuri
Pentru a mă ridica în înalt...
Şi toate astea cu tine!

Şi nescriind nimic până acum
Pot avea tot şi toate,
Sau nimic şi nimeni,
Putere şi decădere
Cu... şi prin tine!

poezie de Victoria Dicu
Adăugat de Laura Radoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul şi eul liric

Am aflat, din cărţi, discret,
Dintr-un text, deloc satiric,
Cum, că eu, fiind poet,
Am, în mine, EUL liric!

Vena poeziei, sumbră,
N-are suflet, n-are sânge,
Autorul e în umbră,
EUL râde, EUL plânge.

La iubita mea frumoasă,
Dac-aş vrea să zbor ca zmeul,
Ca poet, eu stau acasă,
Dar, la ea, se duce... EUL!

Eu vă spun, cu tot onorul,
Şi vărsându-mi, sincer, focul,
EUL ăsta, profitorul,
Mi-a luat, de-o vreme, locul!

Supărat cum sunt mereu,
Plin de gânduri şi tăcut,
Trec pe lângă EUL meu
Şi, de-al dracu', nu-l salut!

poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul LXI – Cum nimic nu-i de făcut...

Cum nimic nu-i de făcut, să ne sărutăm păşind în amintire.
Atât de mine-ai avut parte, până aici am fost tovarăşi.
Sunt fericit, da, o spun din toată inimă la despărţire,
Când atât de simplu şi de liniştit pot liber să fiu iarăşi.
Să ne dăm mâna şi să ştergem jurământul cel solemn –
Iar dacă într-o zi ne-om întâlni din nou pe undeva
Să nu se vadă în sprânceana noastră semn
C-am fi păstrat din fosta dragoste ceva.
Acum când Iubirea-şi dă ultima suflare, pe înserate,
Când Pasiunea zace fără-a scoate vorbă, cu puls slab,
Când Fidelitatea-îngenunchează lângă patul cel de moarte,
Iar Inocenţa-şi închide sfioasă ochiul ei suav,–
Dacă-ai dori, deşi ea-i ajunsă la capătul de drum,
Din moarte tu mai poţi la viaţă s-o aduci. Acum.

sonet de Michael Drayton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reporterul: Ce mai faci, Ioane, cum o mai duci?
Ion: Mulţămesc, bine! Fur... Adica, noa, mă privatizez şi eu, ca să nu ramâi de prost. Să nu-mi zâcă copiii când or fi mari: "Mă, tată, toată lumea s-o privatizat, numa' tu, ca fraieru', nu!"
Reporterul: Fii mai clar, Ioane, fă-ne să-nţelegem!
Ion: Mă rog frumos. Eu credeam că a-nţăles toată lumea, că nu-i aşa greu, noa.
Reporterul: Nu ideea cu furatul. Pe aia cu privatizarea, cum te privatizezi...
Ion: Păi, da, pă aia. Că până acum... adică până la răscoala din decembrie, ştii matale, ni se zâcea că toţi suntem propritari. Acum se zâce că fiecare este propritar. Şi atunci, ce fac io? Păi, duc acasă toate lucrurile pe care eram propritari toţi.
Reporterul: Cum ştii tu cât anume îţi revine ţie?
Ion: Cum ştiu? Ehe, mintea ţăranului, tinere, mintea ţăranului, că isteţ ca ţăranu', ehe... Păi io calculez simplu. De pildă, să zicem că dacă văd o roată. Acu io-mi închipui că dacă am fost propritari toţi... apoi nu-i toată a mea. De aia nu fur toată roata... dar iau şi eu acolo de-o spiţă. Azi o spiţă, mâine o spiţă.... şi p-ormă-mi fac un SRL....

replici din Unda veselă, sceneta "Interviu cu Ion" de Corneliu Sofronie
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă urmă

Lasă urmă-mi zice viaţa, oriunde-ai să pui călcâiul,
Numai vise şi răbdare, fie-ţi mereu căpătâiul
Şi cât braţele pot strânge, tu cu ele înconjoară,
Să iubeşti şi să trăieşti, clipele, ca-ntâia oară.
Lasă, lasă lumea să se mire şi să facă mii de cruci
Nimeni, nimeni, niciodată să nu ştie unde-apuci
Peste toate vin uitări şi uitarea vom fi poate,
Urmele, de-ţi sunt adânci, vântu-n faţă nu le bate
C-or fi mulţi ce stau atenţi, pasul cum ţi-l potriveşti,
Dar nicicum din drumul tău, curios să nu te opreşti

A trăi e-un privilegiu, ce ni-e dat fără întrebare
Are omul cât e viu zilele cu nor şi soare
Lasă semn, unde nu calcă decât îngerii, în rai,
Căci acolo-i locul unde, mâine la odihnă stai.
Lasă-n urmă amintirea, unui om plin de dreptate
Şi din cele dăruite, cerul sfânt îţi face parte
Eşti un bob ce odrăsleşte şi cu grijă face spic,
Vine secera şi taie, până n-a rămas nimic
Şi porţi tolba suferinţei, cântând lumii partituri,
Eşti un suflet rătăcit, lângă trunchiuri din păduri
Şi-n hăţiş de griji mărunte, mintea ţi se poticneşte
Lasă urmă, om frumos şi cu dragoste trăieşte
Că nu-i cerul cenuşiu şi nici lumea nu-i albastră
Tot ce faci, aici rămâne, gândul e salvarea voastră,
Că străbate mii de veacuri şi nu-şi află un răspuns
Lasă urmă şi doreşte, nu ţine nimic ascuns,
Că trec vremurile-n grabă şi doar visele te-aline
Lasă urme, spune viaţa că şi zilele-s puţine!

poezie de Elena Căruntu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semn

nu vreau să mă vezi noaptea
nu pot trimite fotografii
am ochii roşii, un blitz defect
şi câteva dâre de lumină pe inimă

mă gândesc să nu-ţi mai trimit niciodată fotografii
sunt prea încărcate de melancolie
m-am săturat să-mi plimb tristeţea pe sticlă
urăsc reflectoarele, picturile şi pictorii, pe tata
da, îl urăsc, pe bunul meu tată
îl urăsc
nu-l mai urăsc
bat câmpii şi devin alta
urăsc-iubesc
iubesc-urăsc

cu pumnii strânşi, sper că
nu voi mai scrie niciodată poezie.
uită-te la mine, dragul meu
fotografiile şi poeziile mele stau pe ape
eu merg înainte şi n-am chef de nimic
las uşile deschise, nu mi-e frică de nimeni
vreau să-mi pui întotdeauna întrebări simple

acum vreau să dorm
fără nici o întrebare, nici o fotografie, nici o poezie
vreau să mă ascund în aşternuturi
nu ţi-am spus, ştiu să-mi fac cruce cu limba
tot tata m-a învăţat
dar mi-e frig, ţin mâinile împreunate

mă rog să nu-mi vadă niciodată fotografiile, răspunsurile, poeziile
să nu vadă decât atât
aş putea să fiu o soţie bună
amanta perfectă
aş putea să fiu copil, o altă mamă
aş putea să fiu a ta în fiecare noapte
aş putea să nu mai scriu nimic
acum
şi cu toate astea
de mâine, n-o să-i mai spun nimic mamei
am s-o îmbrăţişez cu toată dragostea
fără să ştiu de ce în fiecare noapte
o doare atât de tare
Dumnezeul meu

poezie de Mădălina Maroga
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ieri şi azi şi… poate mâine

Ieri, alergam hoinar pe mirişti,
Desculţi dar fără frică
Şi nu-ntâlneam oprelişti

Ieri, nu aveam gânduri prea multe,
Străin de toate cele,
Nici cine să mă asculte.

Ieri, harul nesecat din mine
I-mi răscolea dorinţa,
Să sper la mult mai bine.

Ieri, terminând cu şcoala,
Vroiam ca frământarea
Să-mi curme îndoiala.

Azi, cu capul sus pe umeri
Voi şti să aleg, doar una
Din multele alegeri.

Azi, este începutul
Unei cărări ce-aleargă
Spunând să uit trecutul.

Azi, razele de soare
Îmi luminează calea
Paşii să mi-i măsoare.

Azi, foşnetul din mine
Îmi spune încet, în şoapte,
Căci mâine va fi bine.

Azi, visele-mi nocturne
Îmi retrezesc speranţa
Al zilelor diurne.

Azi, scriu mai multe rânduri
Şi văd curgând cerneala
Spre multe alte gânduri.

Azi, nu ştiu ce-o fi mâine
Dar mi-am zidit cetatea
Şi am în mâini, o… pâine.

Mâine e altă vreme
Sunt om cu sentimente
Şi voi scrie poeme.

Să-mi povestesc viaţa
Celor ce cred în versuri
Să-mi reţină povaţa.

Căci viaţa este dură,
Război, o bătălie,
De nu-ţi ţeşi o armură.

Viaţa te împinge
Să lupţi mereu ca mine
Doar, astfel vei învinge.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa contrariilor

Te-ai mutat de-o vreme în sufletul meu
Şi furtuni mi-apasă venele fragile,
Mi-ai pătruns în sânge şi te zbaţi mereu,
Clopot de lumină între nopţi şi zile.
Vis de cianură, timpul ţi-a croit
Calea către mâine şi-n ustiu se naşte,
Printre molecule, ultimul sosit.
Nimeni nu-l acceptă, nimeni nu-l cunoaşte.

Te-ai mutat de-o vreme în sufletul meu.
Nu eşti libertate, nu eşti nici iubire,
Însă fără tine ştiu că-mi este greu,
Tu eşti o lumină fără-asemuire.
S-au ascuns în tine sute de contrarii...
Eu, fiindu-ţi balanţă mă aplec smerit,
Tu în drum spre moarte, eu în drum spre viaţă...
Pentr-o veşnicie paşii ne-am unit.

Şi furtuni mi-apasă venele fragile...
Tu te-ascunzi în neguri, eu mă reclădesc
Şi mă nas de-a pururi arcă de iubire.
Altor generaţii, alt altar clădesc.
Mă confrunt adesea cu dureri în tâmplă,
Tai întunecarea, căci cuţite reci
Au pătruns în rana şi aşa adâncă.
Tu, balsam prin timpuri, iarăşi vrei să treci.

Mi-ai pătruns în sânge şi te zbaţi mereu,
În balans sunt toate şi etern vor fi,
Tu eşti paj de negru, voal de alb sunt eu.
Eu sunt viaţa însăşi, zilei voi sluji.
În balans sunt toate, nu-i repaos, dar,
Zbatere ori pace, jug ori libertate,
Oameni mari cu vicii, oameni mici cu har,
Timp curgând în drumul vieţii către moarte.

Clopot de lumină între nopţi şi zile,
Jalea nopţii,-n tine, etern se dezbină,
Eu alerg întruna către nemurire,
Mă-nconjoară iarăşi îngeri de lumină.
Se atrag contrarii, suma lor e-n timpul
Ce plus infinitul din drum l-a oprit,
Tu cobori cortina, minus infinitul,
Ca un pas în moarte ne-a demenit.

Vis de cianură, timpul ţi-a croit
Calea către mâine, netedă şi ninsă...
Ca un mort în noapte, timpul s-a oprit,
Plânsă plecăciune, am căzut învinsă.
Între alb şi negru, remuşcări, tăceri...
Strânsă legătură între nu şi da,
Alpha şi omega, între azi şi ieri,
Nu-i decât o noapte lungă, tristă, grea.

Calea către mâine şi-un pustiu se naşte,
Nuntă de contrarii, vicii şi defecte,
Nimeni nu se teme, nimeni nu cunoaşte...
Calea către mâine, plină-i de secrete.
Viziunea-i tristă, apele-s murdare...
Şi război şi pace,-au început deodat',
Sufletul ne este plâns şi remuşcare,
N-am găsit în timpuri nici un vinovat.

Printre molecule, ultimul sosit...
Morţii, din cenuşă s-au sculat... Şi plouă...
Cimitir de umbre, căţi or fi jelit
Crucile de piatră, haina ta cea nouă?!
Trec stihii în goană, noaptea s-a lăsat
Ca o pelerină peste lumea toată,
Nu există încă nici un vinovat!
Se atrag contrarii... soarta-i vinovată!

Nimeni nu-l acceptă, nimeni nu-l cunoaşte,
Se intitulează "ultimul sosit"
Cel care de mâine iarăşi se va naşte
Şi-l vom recunoaşte... El a izbândit!
Joc de molecule, transcendentă cale,
Ninge cu poeme pe poteci de verbe,
Aprigă furtună! Infinită jale!
Lupta noastră este mereu mai acerbă...

Nimeni nu-l acceptă, nimeni nu-l cunoaşte.
Printre molecule, ultimul sosit.
Calea către mâine şi-n pustiu se naşte...
Vis de cianură timpul ţi-a croit.
Clopot de lumină între nopţi şi zile,
Mi-ai pătruns în sânge şi te zbaţi mereu
Şi furtuni mi-apasă venele fragile...
Te-ai mutat de-o vreme, în sufletul meu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andrew Paxton: Acum trei zile, te detestam. Visam noaptea că te loveşte un taxi. Apoi, a avut loc mica noastră aventură în Alaska şi lucrurile au început să se schimbe. Lucrurile s-au schimbat când ne-am sărutat. Şi când mi-ai spus despre tatuajul tău. Chiar şi când mă examinai când eram dezbrăcaţi. Dar, nu mi-am dat seama de nimic din toate astea, până n-am rămas singur... în hambar... fără nevastă. Acum, îţi poţi imagina ce dezamăgit am fost când, deodată, mi-am dat seama că femeia pe care o iubesc e pe cale să fie expulzată. Deci, Margaret, mărită-te cu mine, pentru că mi-ar plăcea să ieşim împreună.

replică din filmul artistic Vrei să te însori cu mine?
Adăugat de Burduja Simona, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!