Se scurge timpul meu

Se scurge timpul meu. Dar unde oare?!
Mai prind din zbor secunde care cad,
Dar timpul merge-n drumu-i de nomad,
Scurtându-mi viaţa fără remuşcare.

Ornice, clipe preţioase-mi scad.
Pe zimţi le smulg, din carnea ce mă doare
Şi mi le mistuie cu-nverşunare,
Apoi le-aruncă-n al uitării vad.

Mă saltă valul şi la ţărm mă scoate,
Izbindu-mă de malul vieţii sfânt,
Făcându-mă să văd cu claritate

În calea mea, neexplorat pământ.
Şi mă agăţ cu mâinile-ncleştate
De-un astăzi, care încă-mi dă avânt.

sonet de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul se scurge ...

Ştiu că timpul se scurge mereu ca nisipu-n clepsidră,
Înghiţind fără milă şi lacom secunde şi ceasuri.
Cântă-n cor pretudindeni, viori, ale lor parastasuri.
Otrăvite săgeţi le omoară cu sânge de hidră.
Răscolind temător printre clipe pierdute-n uitare,
Izgonind amintiri ce în lacrimi fierbinţi m-au scăldat,
Înalţând sfânt altar clipei dulci ce s-a scurs în păcat,
Alerg către moartea mârşavă ce m-aşteptă-n cărare.
Încerc să opresc o fărâmă de timp pentru mine,
Uitată s-o fac într-un colţ de sertar, ori de gânduri,
Dar timpul mi-o ia înapoi, îngrădind-o-ntre scânduri,
Lăsându-mi secundele goale, dar visele pline.

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te aştept

citesc paşii mei prin oase de gheaţă
fulgul disperat ţipă prin geam la mine
nu agăţ ultima sărutare de cârligul vieţii
nu vreau uşa băncii să o tărăsc în neştire
şoseaua vieţii încă-mi este liberă
alerg plutind după tine
arunc îmbrăcămintea de trecut, în timpul din urmă
am luat cheutorea zilei de astăzi
şi într-o staţie de metrou, încerc prin privire
să o arunc numai spre tine
bluza neagră stă numai pe un umăr
atârnă golaş desupra rotundului aşteptării
ginşii mă lasă să văd pielea albă
de sus şi de jos de unde începe viaţa
neglijent privesc strada şi uit de zebră
ea mă obligă să-mi cântăresc, câteodată viaţa
acuz cu degetul ochiului meu care nu vede
seara, albul pătratului fără de cute
noaptea-mi este zbatere, fără sunete
te-aştept să-ţi văd marmura dezgolirii
lumânării drepte ce arde cioplită în vene
încerc să te aştept, ca să fiu iară cu tine

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze

Se-aştern de parcă-s clipe dintr-o viaţă
pe care o pictează-n ruginiu,
acoperind tot ceea ce răsfaţă
un codru ce n-a fost, nicicând, pustiu.

Era de-un verde crud, iar timpul - stâncă
nesfărâmată-n fire de nisip,
se îmbrăcase-n mantia ce, încă,
avea puterea de a-i da un chip.

Pe chipul lui, un verde ne-mblânzit
s-a menţinut o vreme, dar apoi,
a dispărut, căci timpul, plictisit,
s-a vrut, iar, nevăzut, trecând prin noi.

Şi tot ce-a fost atât de verde-odată
a devenit, treptat, de-un galbel-pal,
în clipe ce se-aştern pe viaţa toată
ca frunze ce-o acoperă, brutal.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea uitării la marginea mării

Răsărise luna şi murise timpul
Ce frumoasă noapte plină de tăcere
Se-auzea doar marea sărutând nisipul
Valul care vine, valul care piere.

Luna răsărise, dar murise valul
Niciodată marea nu va mai visa
La străine ţărmuri părăsindu-şi malul
Şi-o credea nisipul pe iubita sa.

Răsărise luna şi murise marea
Şi plângea nisipul sărutat mereu
Îţi ador sărutul şi-ţi urmez chemarea
Şi te cred iubito ca pe Dumnezeu...

S-a sfârşit povestea şi ne-am dat uitării
Mai puteam o viaţă să trăim în doi
Ce păcat iubito că la ţărmul mării
Luna răsărise, dar murisem noi.

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era de-un alb sublim ...

Venit din cer spre-a săruta pământul,
Azi mi-a picat pe-o geană-ntâiul fulg,
Pe care l-a clintit din drumu-i vântul,
Cum valul vieţii mişcă-ntregul vulg.
Clipesc şi-mi sare-n palma îngheţată,-
Era de-un alb sublim, neîntinat.
O stea-n miniatură, scuturată
De cerul ce cu ea s-a ruşinat.
- Vroiam să vin să mă-ncălzesc la tine,
Aud un glas scâncit şi temător;
- Că mi-am pierdut puterile divine
Şi sunt pe-această lume trecător.
I-am zis atunci cu-o nesfârşită milă:
- Nu te-ntrista, nu suspina-n zadar!
Te-ntruchipai din vorbe-n a mea filă,
Cum n-am cântat niciun mărgăritar.
Un zâmbet i-a-nflorit în colţul gurii
Şi-şi puse capu-n palmă-mi istovit.
Luând pe el veşmântul picăturii,
Pierii-mpăcat cu clipa ce-a trăit.

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi tăcere

Cine ştie dacă mai ţii minte
Vocea care ţi-a ascultat viaţa
Şi îţi îmbracă în poezie
Paginile goale ale zilelor tale...
În timp ce vremea se scurge spre seară
Vântul a luat timpul ca un fum...
În apropierea tăcerilor mele
Eu voi fi cea pe care
O vei vedea cu adevărat.
Când vei fi gata să te uiţi şi
Ce vei răspunde timpului
Care încă mă întreabă?
Azi te-am putut auzi din nou
În ecourile cuvintelor care mă caută
În acele lucruri în care ai fost
Şi-n care ai devenit zgomot
Şi apoi tăcere...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când iarna vieţii ...

Când iarna vieţii-ţi bate-n poartă
Cu întrebări fără răspuns
Şi cu-ndoieli ce le deşeartă,
Ziduri iţi par de nepătruns.

Pâlpâie-o flacără-n cenuşa
Tăciunilor ce-ai răscolit,
Iar timpul ţi-a zvârlit mănuşa,
Prin gardul vieţii putrezit.

Mai vrei ca palida scânteie
Din timpul tău neiertător,
S-aprindă-n suflet de femeie
Torţe de patimă şi dor.

Dar moartea-ţi caută pricină
De lupţi şi-ncerci să o ignori,
Îţi suflă-n ultima lumină,
Lăsându-ţi bezna-n care mori.

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E ziua mea...

E ziua mea, desigur, a mai trecut un an,
Acelaşi "eu", nesigur şi fără paravan!
Mă simt atât de mică în lumea asta mare,
Deşi n-am nicio frică, iar viaţa e-o splendoare!

Să nu mă crezi duală şi că mă contrazic,
Dar azi înc-o petală s-a dus, şi n-o ridic!
Şi, nu că n-aş putea, să mă aplec puţin,
Dar timpul, asta vrea, şi nu vreau să-l reţin!

Cine-ar putea să spună, că nu-i adevărat,
Că viaţa este spumă, iar timpul, împărat?
Eu nu cred în cuvinte ce-abundă în desfăt,
Căci cineva mă minte şi nu vreau să mă-mbăt!

Îmi plac florile, viaţa, un răsărit de soare,
Şi roua, dimineaţa, ce-mi saltă sub picioare!
Îmi place cum coboară şi soarele-n apus,
O pasăre ce zboară şi valul nesupus!

Vă plac pe voi, desigur, vă simt în jur mereu,
Dar astăzi, sunt doar singur, şi drumu-i doar al meu!
E ziua mea, iar ceasul arată ora trei,
Şi, singuratic, pasul, se pierde pe alei!

Dar frigul se coboară şi-n gând, te chem, te strig,
Accept, sunt o duală, şi-n fapt, mă contrazic!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În stropi grei picură secunde - Gazel

În stropi grei picură secunde
Iar clipa stă să se afunde.
Ceasornicele lumii toate
Îşi bat în gură limbi rotunde.
Tot timpul se rostogoleşte
Te-ntrebi de ce, te miri pe unde.
Ai vrea un colţ al tău pe lume
Dar n-ai să dai de el niciunde.
Neantul se iveşte-n zare,
Nemărginirea te pătrunde.
Păşeşti grăbit pe cai astrale
Cu gânduri 'nalte şi profunde.
Dar nemiloasa clipă trece-
Nu poţi de ea a te ascunde...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul ne aleargă

Timpul ne aleargă din urmă, mereu
Şi zilele trec, una câte una.
Acum privesc soarele pe cer, ca un zeu,
Doar clipesc, şi-apare, enigmatic, luna.
Timpul ne aleargă. Veşnic ne grăbim.
Trebuie să facem şi una, şi alta,
Trebuie să mergem, trebuie să venim...
Ni se-nvârte iute, nemiloasă, roata.

Timpul ne aleargă şi trăim grăbit.
Facem doar ce trebuie, nu ce ne dorim.
Avem timp de ură, dar nu şi de iubit
Si, clipă de clipă, câte-un pic, murim.

Timpul ne aleargă. Unde ne grăbim,
Din copilărie pân-la senectute?
Ne-am pierdut pe drum, abia ne vorbim.
Devenim, din oameni, doar fiinţe mute.

Timpul ne aleargă. Hai să-ncetinim
Goana după bani, după cariere.
Sufletul şi trupul ni le obosim
Si scânteia vieţii, încet-încet, piere.

Timpul ne aleargă? Nu! Noi alergăm!
Haideţi să trăim iar, cu-adevărat!
Haideţi să ne pese, să ne bucurăm
Si să ne vorbim din nou, ca altădat'

Să avem prieteni şi să ştim ce-i doare,
Să râdem, să plângem, să ne întâlnim
Nu doar când se naşte sau atunci când moare
Cineva pe care zicem că-l iubim.

Timpul nu aleargă! Doar noi, în galop,
Sărim peste "astăzi", nu îl mai trăim,
Făr-a şti când viaţa ne va spune"STOP"!
Si-acel "mâine" dulce spre care tânjim

Nu mai vine. Gata! Cartea s-a sfârşit!
Astăzi se întoarce cea din urmă filă
Si privim în urmă.... Oare am trăit?
Şi nouă, de noi, ni se face milă....

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

timpul isi
smulge orele din
burta
si le arunca pe podea
eu zac rapusa de
intrebarea
unde e soarele in
viata mea
raze razlete ca niste
sulite
strapungand norii
ma prind de marginea
visului
si zbor pana la tine
tu esti soarele
care se rostogoleste prin
mintea mea.

poezie de Stela Cioban
Adăugat de Stela Cioban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daţi timpul înapoi!

Plecaţi voi păsări călătoare,
Dar oare mai veniţi la noi?!
Vă rog, daţi timpul înapoi,
Să fie cald, să fie soare!

În stoluri negre aţi fugit
Purtate de năvalnic vânt.
Atunci când aripa s-a frânt,
Ca pe Hristos v-au răstignit.

Va rog, daţi timpul înapoi,
De dragul meu şi-al tuturor!
Să depănăm poveşti de dor,
Veniţi sub streaşină la noi!

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă doare viaţa

Mă doare viaţa, destinul,
Mă doare zborul de fluturi,
Mă doare amarul, pelinul
Mă doare visul din gânduri,

Mă doare sufletul prădat
Mă doare timpul ce trece,
Mă doare cuvântul uitat
Mă doare privirea ta rece,

Mă doare tăcerea
Mă doare şi visul...
Mă doare uitarea
Mă doare abisul...

poezie de Maria Badea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roata vieţii şi roata Olarului

Timpul mă ridică la Lună
Mă frânge apoi la pământ
Mă înmoaie în lacrimi şi tină
Să-mi rup limba strigând la Dumnezeu.

Timpul mă frământă în răni
Mă arde în foc şi în pierderi
Mă leagă apoi fedeleş
În mirări născute de-atâtea suferinţe.

Toată viaţa e o neînţelegere
O roată ce se învârte încontinuu
Şi nimeni nu ştie drumul
Ori sensul în care doreşte să ne-ameţească.

Timpul mă ceartă şi-mi spune
Să nu caut a înţelege viaţa
Să-ndur şi să tac pe genunchi
Pe roata olarului şi nu a vieţii.

Timpul mă adună în singurătate
Îmi spune să nu am tabieturi
Îmi arată ologii şi orbii cum trăiesc
Fără să atingă iarba şi Soarele cu tălpile şi ochii.

Timpul mă pune în lucru şi-n foc
În palmele Olarului mă aşează
Pe roata Lui doreşte să fiu
Să mă scuture de mândrie şi multe întrebări.

Timpul mă arată lumii greu încercată
Vrea să mă vadă Cerul jupuită
Golită de plăcerile ce m-au înjunghiat
Plăcerile lumeşti şi şerpii plini de aur.

Timpul îmi spune să las în pace viaţa
Să intru făr' de teamă în cuptorul ei
Chiar dacă smalţul o să-mi sară-n aer
Domnul o să facă altul nou biruitor.

Timpul îmi spune să sar din roata vieţii
Să mă aşez în palma Celui ce mă vrea
În bunătatea Celui ce mă umple de lumină
Dornic de iubirea şi răbdarea mea.

Timpul îmi spune să nu mă întristez
De frate ori de mamă şchiopătând
Domnul frânge şi arde pe cei iubiţi
Ce au avut mirări în necazurile altora.

Timpul îmi spune să las viaţa în pace
Să-mi pun doar lacrima în ea
Să mă smeresc şi să vorbesc cu Domnul
De tot ce îmi doresc ori îmi apasă pe suflet.

Toată viaţa e o neînţelegere
De stai pe roata ei şi nu pe roata Olarului.

poezie de Adelina Cojocaru (3 noiembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe un pergament cu găuri

În două, trei cuvinte
Foarte pe scurt
Darul tău a ajuns la mine

Ai primit de la pescăruş
Jumătate de zbor
Cealaltă parte
O găseşti într-o carte

Pe un pergament cu găuri
Las un rând cu pana ta

Trezit în zori de pescăruşul serii
Cel care zboară-n visul adierii
Ori râde cu sughiţuri şi-nţelesuri
Că-n insulă se umblă fără dresuri

Rămân mut, fără cuvinte, ca un ţărm cântat de-o mare
Cine oare va-nţelege, cum se leagănă cântarea
Precum poartă visul zarea
Unde farul luminează
Şi veghează

Iau pana unui gând şi-l fac să zboare
La ora dimineţii, pe răcoare
Prin ţara care doare
Foarte tare

Opreşte câteva clipe
Priveşte...

poezie de Ioan-Mircea Popovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rog timpul să-mi lase răgaz

Atât mi-aş dori ca să zbor,
Cu tine, departe de lume,
Să scriem poeme antume
Şi-apoi liniştită să mor.

Strivind desuete cutume,
Aş vrea să mă-mbăt de amor,
În carne, să simt vorba dor,
Ce glasu-a-ncetat s-o sugrume.

Rog timpul să-mi lase răgaz,
S-avem timp destul să iubim.
Povestea s-o scriu c-un plaivaz,

Urmaşilor să le-amintim,
Că viaţa nu are alt haz;
Iubind, vom uita că murim...

sonet de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul. Timpul prieten, timpul duşman. Timpul care sedimentează trăirile adevărate. Timpul care repară, aducând cu sine uitarea... Timpul care iartă, timpul care nu iartă. Timpul care ucide...

Ana Vida în La limita normalului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea cea mai bună

Mă topesc în focul amintirii
Şi ard ca ceara lumânării,
Mai am în minte trandafirii
Pierduţi în marginile zării.

Nu ştiu în care zeu să cred
Îl rog pe Creator să-mi spună,
Care e drumul meu cel neted
Sau care-i calea cea mai bună?

Tot întrebând, timpul trece,
Tacit îşi face mersul,
Şi nimic nu va mai drege
Cât cuprinde Universul.

Uităm fără nici-o remuşcare
Că am rostit nişte cuvinte,
Cu promisiuni atât de rare
Nu le mai ţinem minte.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tărâm de vânturi măturat

O, ştiu că ne-am iubit cu-nverşunare,
fără s-avem vreo teamă că ar fi păcat!
A fost un zbor de păsări călătoare
spre un tărâm străin, de vânturi măturat.
O noapte cât un veac de nebunie,
aşa a fost atunci, să ne iubim din plin,
nici nu ştiam că totul va să fie
doar vraja oazelor, umplute cu venin.

Un scurt popas, o clipă trecătoare,
în haosul uitării, care ne-a furat,
eu vraci de dulci speranţe-nşelătoare,
tu muză ludică a marelui păcat.
Şi ce-a rămas apoi în urma noastră? –
doar lungile regrete dintr-un jurământ,
pe malul râului cu apă-albastră,
unde credeam că le-am găsit mormânt.

Au dispărut de-acolo într-o seară,
pândind-ne acum din umbre de trădări,
când oazele turbează-n plină vară
şi-n visul meu târziu te-aduce uneori.

poezie de Corneliu Neagu (18 noiembrie 2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp

timpul nu doarme niciodată,
se apleacă doar în uitare.
el te dojeneşte, te necăjeşte
cu clipe, secunde, ore sau zile,
punând pe tine haine grele.
pe unii îi dojeneşte mai repede
le ia din ore şi zile, chiar ani.
sau chiar sunt luaţi mai devreme.
pe alţii îi scoate din mersul său,
în greşeli de clipe, de ore şi zile
sau unii pot sa fie uitaţi.
cu multe clipe ore şi zile
dacă dovedesc neprinhănire
până dovedesc şi devin,
veşnici şi nemurire.

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!