Când iarna vieţii ...

Când iarna vieţii-ţi bate-n poartă
Cu întrebări fără răspuns
Şi cu-ndoieli ce le deşeartă,
Ziduri iţi par de nepătruns.

Pâlpâie-o flacără-n cenuşa
Tăciunilor ce-ai răscolit,
Iar timpul ţi-a zvârlit mănuşa,
Prin gardul vieţii putrezit.

Mai vrei ca palida scânteie
Din timpul tău neiertător,
S-aprindă-n suflet de femeie
Torţe de patimă şi dor.

Dar moartea-ţi caută pricină
De lupţi şi-ncerci să o ignori,
Îţi suflă-n ultima lumină,
Lăsându-ţi bezna-n care mori.

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a fost de-ajuns ...

Prin vânt şi ploi răzbesc cu greu,
Pieptiş, pân' la iubitul meu,
Să aflu poate un răspuns,
La întrebări ce m-au ajuns.
Până şi timpul mi-e duşman
Împotrivindu-se în van,
Când iau in piept şi vânt şi ploi,
Tot poticnindu-mă-n noroi.
Şi când, în fine, am ajuns,
Uit c-am venit după răspuns.
Mă pierd în ochii de smarald
Şi în sărutul moale, cald,
Mă pierd în braţele de fier,
Incertitudinile pier,
Se risipesc în patru zări,
Ca frunze veştede-n cărări.
Mă-ntorc de la iubitul meu
Prin vânt şi ploi, răzbesc cu greu,
La întrebări n-am un răspuns,-
Că l-am văzut, mi-a fost de-ajuns...

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al meu suflet, Psyhee

A venit un înger şi mi-a zis:
- Eşti un porc de câine,
o jigodie şi un rât.
Pute iarba sub umbra ta care o apasă;
mocirlă se numeşte respiraţia ta!
- De ce, i-am strigat, de ce?
- Fără pricină!
A venit îngerul şi mi-a zis:
- Mai străvezie este sticla
decât cel mai statornic gând al tău!
În curând ai să mori şi viermi
îţi vor forfoti în nări, în bot, în rât, în trompă!
- De ce, i-am strigat, de ce?
- Fără pricină! îmi zise îngerul...
Apoi îngerul, ah, îngerul, ah, îngerul, ah, îngerul
a plecat cu aripi de aur zburând
într-un aer de aur.
Fluturi de aur
fâlfâiau în aura îngerului de aur.
El zbura aiurit,
el era cu totul şi cu totul de aur.
El se depărta către o depărtare de aur,
în care apunea soarele de aur.
- De ce te îndepărtezi de la mine, i-am strigat,
de ce pleci, de ce?
- Fără pricină mi-a răspuns, fără pricină...

poezie celebră de Nichita Stănescu din În dulcele stil clasic (1970)
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se scurge timpul meu

Se scurge timpul meu. Dar unde oare?!
Mai prind din zbor secunde care cad,
Dar timpul merge-n drumu-i de nomad,
Scurtându-mi viaţa fără remuşcare.

Ornice, clipe preţioase-mi scad.
Pe zimţi le smulg, din carnea ce mă doare
Şi mi le mistuie cu-nverşunare,
Apoi le-aruncă-n al uitării vad.

Mă saltă valul şi la ţărm mă scoate,
Izbindu-mă de malul vieţii sfânt,
Făcându-mă să văd cu claritate

În calea mea, neexplorat pământ.
Şi mă agăţ cu mâinile-ncleştate
De-un astăzi, care încă-mi dă avânt.

sonet de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul mă trage pe linie moartă

Ce fiară mi-a prins uşa casei în cuie?!
Ferestre se zbat astupate de scânduri.
Ce monstru, hăţiţuri de iederi îmi suie,
Pe prispă, pe ziduri, pe stâlpi, rânduri-rânduri.

Ce vuiet se-aude venind dinspre boltă?!
Nechează toţi caii scapaţi din căpestre,
Cu frâiele rupte, cuprinşi de revoltă,
Bătând cu copita la mine-n ferestre.

Deschideţi fereastra, mai scoateţi din cuie!
O haită de cerberi voraci stau în poartă.
Tăiaţi din fuioare de iederi silhuie,
Că timpul mă trage pe linie moartă!

Mi-e viaţa coşmar şi-s închisă de vie.
Încerc ca prin vis să ajung pân' la uşă,
Dar zborul mi-e frânt, n-ar sfida o stihie
Şi-n vatra vieţii mai e doar cenuşă.

poezie de Mihaela Banu (18 iunie 2021)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea întrebare

Cu o perseverenşă neînţeleasă
caută prin toate mijloacele posibile
să descopere marea întrebare
la care nu este răspuns

întrezărind ce mişcare se va stârni imediat
în ochii supuşi răbdării.

Unde se prăbuşeşte deducţia
când singur îmbrac cifrele în simboluri?

Poate adâncul, poate înaltul fără limite
au propriile straturi de nepătruns dintr-o dată
şi aşteaptă o fantă pentru lumină,

poate într-o altă ordine a lucrurilor simple
stă adevărul înconjurat de aparenţe înşelătoare.

Scopul e să ducă la capăt treptat ideea
şi să înflorească la timpul hărăzit
unde se descompune maiestos cuvântul
din care se compune roditoare evoluţia.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare iubirea?

Când uiţi dimineţile deschise,
Păşesc uşor să nu-ţi tulbur somnul.
Sunt nopţi când
Cerul se adânceşte în suflet
Şi stelele luminează visele.
Porţi povara inimii
Şi timpul care
S-a jucat cu viaţa ta.
E multă lumină acum...
Oare iubirea ţi-a umplut noaptea?

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ultima iarnă

În ultima iarnă
În care ţi-am rostit numele,
Am rostogolit timpul
Să-mi treacă de dor,
Să-mi aducă lumină nouă
După furtuni de zăpadă,
Îngemănând într-o ultimă oră
Pământ şi cer după curcubeu.
Am răsturnat paşii nehotărâţi
Din cercul de foc al gândurilor mele,
Şi m-am îndemnat să luminez eu
Zborul neprefăcut al dorinţei,
Sărutul născut în întuneric
Şi timpul care îşi reglează scurgerea,
Ştiind că tot ce trebuie
Să se împlinească, se va împlini
După ultima iarnă...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

False suveniruri - I

Un gol fertil se surpă-n mine
Iluzii ard fără de păcat
Martire gânduri mint păcat:
De ce-ai plecat?... de ce-ai plecat?!

Suveniruiri rămân încă-n sipet
Metaforele-n lire înalte tac
Îngerii din ceruri plâng şi înţeleg
De ce-ai plecat?... de ce-ai plecat?!

Adâncuri de ceruri vii divine
Întorc aripile în zborul scindat
Mă-ntreb cine sunt eu fără tine:
De ce-ai plecat?... de ce-ai plecat?!

Mă uit la inelele de rouă-n care
Un anotimp captiv mai este căutat
Când arde aurul petale de-ntrebare:
De ce-ai plecat?... de ce-ai plecat?!

Şi, vezi o picătură de sânge curge
Rubinul vieţii pare în noi iar înstelat
Cu timpul regăsirii ce-n amurg e:
De ce-ai plecat?... de ce-ai plecat?!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E prea târziu să aflu a vieţii chintesenţă,
Când toamna mă gaseşte c-un vis golit de sevă,
Când sufletele noastre pulsează pe-o frecvenţă,
Ce-a răscolit în mine dorinţele de Evă?!

catren de Mihaela Banu (5 decembrie 2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe margini de tăcere

Stă cugetul pe prispa unui troc
cu gânduri adunate ca-ntr-o plasă
pe întrebări care revin ad-hoc
din sfera minţii încercând să iasă.
Sunt întrebări ce-şi caută răspuns
pe nesfârşite clipe de-ndoială
rămase-ntr-un trecut de nepătruns
ţesut în umbre negre de cabală.
Priveşti-napoi, total nedumerit,
ajuns târziu pe margini de tăcere
cu-avântul tău, cândva nestăvilt,
strivit acum pe umbra care piere.

Căci truda ta, ce daruri îţi aduce? –
te-ntrebi adesea, când priviveşti-napoi,
te lupţi din greu, muncind până te-ndoi,
ducând în suflet nevăzuta-ţi cruce.
E crucea grea a existenţei tale,
o duci crezând că vei răzbi cumva,
dar cum să crezi că singur ai putea
printre atâţia proşti ce-ţi stau în cale?
Încerci mai mult, luptându-te din greu,
sperând că poţi să îl învingi pe Prost
pe Gură Cască sau pe Derbedeu,
pe toţi ce-n viaţă umblă fără rost.

De-a meritat atâta osteneală,
fără izbândă cu atâţia proşti,
nu e deloc o simplă socoteală,
căci proşti au fost şi încă fi-vor proşti!

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ţi-a pierit iubirea

Dacă ţi-a pierit iubirea, de ce vrei ca altă poartă
Să o mai deschizi aiurea, pentru ce te oboseşti
Căutând atâtea scuze fiindcă nu mă mai iubeşti?
Gata! Astăzi nu mai doare, poarta este ferecată!

Dacă ţi-a pierit iubirea, nu mai construieşti castele
Pe terenul care plânge o ruină părăsită,
Nu mai poţi ca pe femeia ce ţi-a fost cândva sortită
S-o convingi că al tău suflet a scăpat dintre zăbrele.

Dacă ţi-a pierit iubirea, nu mai risipi cuvinte
Delicat amăgitoare, precum aburii de fum
Disipaţi dintr-o ţigară cu înţepător parfum,
Nu mă mai îmbăt cu-aceste mincinoase jurăminte.

Dacă ţi-a pierit iubirea, te îmbracă în uitare,
Nu mai răscoli trecutul ci aruncă-l la gunoi,
Nici în poză nu mai este locul pentru amândoi,
Alt destin acum ne este hărăzit la fiecare.

Dacă ţi-a pierit iubirea, lasă ploaia să te spele
Ca, prin ochii ei de rouă, să te limpezeşti cu lacrimi,
Alinându-ţi necredinţa dătătoare de reci patimi
Prin iertarea care poate vindeca păcate grele.

Dacă ţi-a pierit iubirea, nu mai înşela femeia
Care încă te iubeşte şi îţi este devotată!
Pleacă, este prea târziu, chiar de m-ai iubit vreodată
Spune-i cât îţi e de dragă, reaprinde-n ea scânteia!

Dacă ţi-a pierit iubirea, mergi pe drumul ce-ai croit,
Declară-i c-o vrei alături, stâlp în viaţă şi în casă,
Dă-i inelul de logodnă, zi-i că ţi-o doreşti mireasă,
Iar la mine nu te-ntoarce! Timpul nostru a murit!

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ţara lui Păcală

Stă cugetul pe prispa unui troc
cu gândurile strânse ca-ntr-o plasă
pe întrebări care revin ad-hoc
din sfera minţii încercând să iasă.
Sunt întrebări ce-şi caută răspuns
pe nesfârşite clipe de-ndoială
rămase-ntr-un trecut de nepătruns
ţesut în umbre negre de cabală.
Priveşti-napoi, total nedumerit,
ajuns târziu pe margini de tăcere
cu-avântul tău, cândva nestăvilit,
strivit acum pe umbra care piere.

Iar truda ta, ce haruri îţi aduce? –
te-ntrebi adesea, când priveşti-napoi...
Te lupţi din greu, muncind până te-ndoi,
ducând în suflet nevăzuta-ţi cruce.
E crucea grea a existenţei tale,
o porţi crezând că vei răzbi cumva,
dar cum să crezi că singur ai putea
printre atâţia proşti ce-ţi stau în cale?!
Încerci mai mult şi te frămânţi din greu,
sperând că poţi să îl învingi pe Prost
pe Gură Cască sau pe Derbedeu,
pe toţi ce-n viaţă umblă fără rost.

În ţara marelui erou Păcală,
învaţă, mai întâi, să te cunoşti!...
Adună-nţelepciune ancestrală
ca să-i învingi definitiv pe proşti!

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când timpul

Azi când timpul
E limitat cu noi
Şi noi limitaţi în timp
Prin comparaţii şi analogii
Cu dorinţe şi cu aspiraţii
Cu speranţele din noi
Până departe în aşteptări
Acum când timpul ăsta şui
Este puţin aproape infim
Şi total insuficient
Să căutăm o rezervă concludentă
Din alte emisfere
Fie ele şi cerebrale
Din alte universuri
Fie chiar imaginare
Pe canale de lumină
Să accesăm din timpul virtual
Care poate fi acel infinit
La care să ajungem
Pe care să-l prindem
Care să ne ajungă
Care să ne prindă
Să ne fie de prisos
În final fără de sfârşit.

poezie de David Boia (29 decembrie 2016)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ţara lui Păcală

Stă cugetul pe prispa unui troc
cu gândurile strânse ca-ntr-o plasă
pe întrebări care revin ad-hoc
din sfera minţii încercând să iasă.
Sunt întrebări ce-şi caută răspuns
pe nesfârşite clipe de-ndoială
rămase-ntr-un trecut de nepătruns
ţesut în umbre negre de cabală.
Priveşti-napoi, total nedumerit,
ajuns târziu pe margini de tăcere
cu-avântul tău, cândva nestăvilit,
oprit acum pe umbra care piere.

Căci truda ta, ce haruri îţi aduce? -
te-ntrebi adesea, când priviveşti-napoi...
Te lupţi din greu, muncind până te-ndoi,
ducând în suflet nevăzuta-ţi cruce...
E crucea grea a existenţei tale,
o duci crezând că vei răzbi cumva,
dar cum să crezi că singur ai putea
printre atâţia proşti ce-ţi stau în cale?!
Încerci mai mult şi te frămânţi din greu,
sperând că poţi să îl învingi pe Prost
pe Gură Cască sau pe Derbedeu,
pe toţi ce-n viaţă umblă fără rost.

În ţara marelui erou Păcală,
nu te gândi că poţi răzbi cu oşti...
Adună-nţelepciune ancestrală
ca să-i învingi definitiv pe proşti!

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele se duc de-a valma pe covorul arămiu.
Toamna, răvăşind cenuşa, le priveşte cu dispreţ.
Vântul, ce pe-aripi le poartă, pare-a fi un ageamiu;
De-s căzute, fără vlagă, pentru el n-au niciun preţ.

catren de Mihaela Banu (17 octombrie 2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântăreţe celebre ajung la diete drastice ca să fie slabe ca nişte manechine şi îşi pierd glasul pentru că nu mai au forţa şi au corpul slăbit. Eu numesc asta zona "gri", cea mai periculoasă dintre toate, când omul îşi pierde identitatea şi caută să fie altceva decât i-a fost menit;când vrei să sfidezi natura, când îţi ignori şi te lupţi cu genele şi conformaţia corpului, când ajungi să stai mai mult prin operaţii estetice ca să capeţi o formă "perfectă" adică "Slabă".

citat din Dana Săvuică
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu lună-ţi sunt, tu soare-mi eşti;
În Iadul meu, un Rai zideşti.
Când plec, ţi-l las prin testament,
Să îţi aşterni timpul prezent.

catren de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire-ţi dau

În fiecare noapte şi dimineaţă
Cerul îşi deschide ochii mari
Fără să ştii eu îţi dau speranţă
Sunt viaţa ta, de mine nu sari

Treci prin mine fără să gândeşti
Par fără de sfârşit şi nu realizezi
Căci într-un timp tu nu mai eşti
Nu vrei să mă vezi şi mă întristezi

Te îmbrăţişez cu fiecare clipă
Iubire-ţi dau, tu nu mă alunga
Nu face omule din viaţă o risipă
Caci aţa vieţii mereu te va lega

Tu cauţi în mine eterna fericite
Trebuie să lupţi să mă-mbunezi
Dar viaţa are şi clipe de mâhnire
Iubirea, fericirea, să nu le vânezi

Treci prin mine mă simti in vene
Tu foloseste timpul ce a rămas
Timpul este casa noastră o vreme
Eu viaţa să mă iubesti iti dau răgaz

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citeşte cu suflet de femeie

Las un poem pe masă,
poate spune mai mult decât mine,
are fiorul subţire al inimii
unde cuibăreşte demult dragostea.

Iartă-mi modul de atingere,
nu ştiu s-o fac altfel
şi timpul trece nepăsător,
m-a învelit nuanţa culorii de foc
care mă aprinde pe rug.

Citeşte cu sufletul de femeie
şi caută printre cuvinte
tot ce vrei să înţelegi profund.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce tristă-i casa ...

Ce tristă-i casa unde iarna nu iese niciun fum pe horn;
Cei ce-au plecat pribegi prin lume, la vatră nu se mai întorn.
Ce trist e gardul ce-altădată, de strajă sta la vechiul drum,
Cu poarta lui de cari mâncată, ori în vreo altă sobă scrum.

Ce tristă-i casa-n care scara-i gata să se prăvale-n hău,
Cu trepte-aproape sfărâmate, unde stătea al meu dulău.
Ce tristă-i uşa descuiată, ce cheile le-a rătăcit,
Cu clanţa ce abia se ţine, de mult ce a mai ruginit.

Ce trist e geamul dinspre stradă, fără oblon, fără pervaz,
Pe care admiram apusul, când de la treabă-aveam răgaz.
Ce trist e foişorul nostru, unde adesea povesteam,
Când stropii ploilor de vară, ne alungau când ne plimbam.

poezie de Mihaela Banu (30 iulie 2021)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!