Roata vieţii şi roata Olarului

Timpul mă ridică la Lună
Mă frânge apoi la pământ
Mă înmoaie în lacrimi şi tină
Să-mi rup limba strigând la Dumnezeu.

Timpul mă frământă în răni
Mă arde în foc şi în pierderi
Mă leagă apoi fedeleş
În mirări născute de-atâtea suferinţe.

Toată viaţa e o neînţelegere
O roată ce se învârte încontinuu
Şi nimeni nu ştie drumul
Ori sensul în care doreşte să ne-ameţească.

Timpul mă ceartă şi-mi spune
Să nu caut a înţelege viaţa
Să-ndur şi să tac pe genunchi
Pe roata olarului şi nu a vieţii.

Timpul mă adună în singurătate
Îmi spune să nu am tabieturi
Îmi arată ologii şi orbii cum trăiesc
Fără să atingă iarba şi Soarele cu tălpile şi ochii.

Timpul mă pune în lucru şi-n foc
În palmele Olarului mă aşează
Pe roata Lui doreşte să fiu
Să mă scuture de mândrie şi multe întrebări.

Timpul mă arată lumii greu încercată
Vrea să mă vadă Cerul jupuită
Golită de plăcerile ce m-au înjunghiat
Plăcerile lumeşti şi şerpii plini de aur.

Timpul îmi spune să las în pace viaţa
Să intru făr' de teamă în cuptorul ei
Chiar dacă smalţul o să-mi sară-n aer
Domnul o să facă altul nou biruitor.

Timpul îmi spune să sar din roata vieţii
Să mă aşez în palma Celui ce mă vrea
În bunătatea Celui ce mă umple de lumină
Dornic de iubirea şi răbdarea mea.

Timpul îmi spune să nu mă întristez
De frate ori de mamă şchiopătând
Domnul frânge şi arde pe cei iubiţi
Ce au avut mirări în necazurile altora.

Timpul îmi spune să las viaţa în pace
Să-mi pun doar lacrima în ea
Să mă smeresc şi să vorbesc cu Domnul
De tot ce îmi doresc ori îmi apasă pe suflet.

Toată viaţa e o neînţelegere
De stai pe roata ei şi nu pe roata Olarului.

poezie de Adelina Cojocaru (3 noiembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roata vieţii

De-aş întoarce timpul înşelându-mi soarta
N-ar fi decât tristă amăgire-n van,
Ispitindu-mi gândul ce-ar învârte roata
N-aş găsi cărarea să ies la liman.

Şi de-ar fi destinul lunga rânduială
Tot aş vrea a-ntoarce timpul înapoi,
Să trăiesc vremelnic clipa temporală
Cu speranţa oarbă de-a strivi nevoi.

Hărăzitei urme de-amintiri deşarte
I-aş vâna secretul ce-a topit arzând,
Vinovata clipă ce uşor desparte
Viaţa de-a ei moarte într-un cer flămând.

Nu renunţ la visul de-a opri odată
Timpul în secunda marelui trecut,
Răsucind clepsidra lutului în roată,
Cu prezentul zilei dintr-un început.

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Clipe şi îngeri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

după poezia cu acelaşi titlu, de Irina Rambu

Timpul nebun aleargă în neştire,
Timpul consumă poveşti de iubire
Timpul curge încet la închisoare
Timpul zboară de eşti în Baleare.

Timpul este în Univers stăpân,
Timpul ia tot ce e rău sau e bun
Timpul de poţi să-l întorci o clipă,
Timpul, oh timpul, ce grea ispită.

Timpul e viaţă şi timpul e moarte
Timpul e un drum spre eternitate,
Timpul e haos şi timpul e-o stare,
Timpul calcă totu-n picioare!

poezie de Alex Dospian (iulie 2021)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roata Norocului (Sonet Tarot)

Roata se-nvârte, timpul şi destinul
Te prind în hora lor ameţitoare
Urci, te făleşti, apoi vine declinul,
Iar faima ta va trece în uitare.
Oriunde arunci privirea e o roată,
Căci orice lucru are-un ritm anume
Şi nimeni şi nimic nu o să poată
Să împiedice schimbările din lume.
De-aceea, dacă roata e-n urcare
În viaţă totul îţi va merge bine
Dar când o vezi că începe să coboare
Nu te lupta, pe loc nu o poţi ţine.

Cicluri încep şi cicluri se termină
Când le înţelegi, trăieşti doar în lumină.

poezie de Octavian Cocoş (20 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai bun doctor din toate timpurile a fost Timpul. Cel mai bun învăţător din toate timpurile a fost Timpul. Cel mai bun judecător din toate timpurile a fost Timpul. Cel mai generos faţă de om a fost, este şi va fi Timpul. Omul beneficiază de Timp pe gratis. Timpul niciodată nu iartă şi nimeni încă nu l-a amăgit. Doar Timpul într-o fracţiune de secundă îţi poate lua totul, chiar şi viaţa.

citat din Tudor Gorgos (7 iunie 2017)
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul ne aleargă

Timpul ne aleargă din urmă, mereu
Şi zilele trec, una câte una.
Acum privesc soarele pe cer, ca un zeu,
Doar clipesc, şi-apare, enigmatic, luna.
Timpul ne aleargă. Veşnic ne grăbim.
Trebuie să facem şi una, şi alta,
Trebuie să mergem, trebuie să venim...
Ni se-nvârte iute, nemiloasă, roata.

Timpul ne aleargă şi trăim grăbit.
Facem doar ce trebuie, nu ce ne dorim.
Avem timp de ură, dar nu şi de iubit
Si, clipă de clipă, câte-un pic, murim.

Timpul ne aleargă. Unde ne grăbim,
Din copilărie pân-la senectute?
Ne-am pierdut pe drum, abia ne vorbim.
Devenim, din oameni, doar fiinţe mute.

Timpul ne aleargă. Hai să-ncetinim
Goana după bani, după cariere.
Sufletul şi trupul ni le obosim
Si scânteia vieţii, încet-încet, piere.

Timpul ne aleargă? Nu! Noi alergăm!
Haideţi să trăim iar, cu-adevărat!
Haideţi să ne pese, să ne bucurăm
Si să ne vorbim din nou, ca altădat'

Să avem prieteni şi să ştim ce-i doare,
Să râdem, să plângem, să ne întâlnim
Nu doar când se naşte sau atunci când moare
Cineva pe care zicem că-l iubim.

Timpul nu aleargă! Doar noi, în galop,
Sărim peste "astăzi", nu îl mai trăim,
Făr-a şti când viaţa ne va spune"STOP"!
Si-acel "mâine" dulce spre care tânjim

Nu mai vine. Gata! Cartea s-a sfârşit!
Astăzi se întoarce cea din urmă filă
Si privim în urmă.... Oare am trăit?
Şi nouă, de noi, ni se face milă....

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

Viclean este Timpul ce tace şi face,
Pe toţi ne uneşte, pe toţi ne desface,
Noi suntem cu toţii secundele sale
Ieşite din inimi cuprinse de jale.

Flămând este Timpul, cu noi se hrăneşte,
El ia ce doreşte, nicicând nu cerşeşte,
E frate cu moartea, cu umbrele mute,
Cu toate-amintirile noastre pierdute.

Dorit este Timpul de-o lume bolnavă,
Urât este Timpul de-o lume trândavă,
Hulit este Timpul de mulţi ce aşteaptă,
Iubit este Timpul de mintea-nţeleaptă.

Încet este Timpul când plângi de durere,
Grăbit este Timpul când este plăcere,
Turbat este Timpul când muşcă din tine,
Frumos este Timpul, dar nu mai revine.

poezie de Ionuţ Caragea din Cod roşu de furtună în suflet (2020)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

Timpul e-un hoinar bătrân,
Ce-mi dă merele din sân,
Din sân de la mândra mea,
Când ea spune că nu vrea.

epigramă de George Budoi din Timpul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (12 noiembrie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot timpul şi tot locul

Locul meu e locul în care mă rog,
Locul meu e locul în care iubesc,
Timpul meu e timpul când am dialog
Tainic cu iubirea, timpul cât trăiesc.

Locul tău şi timpul sunt unde şi când,
Scumpa mea, tot timpul, stai: la mine-n gând!

04.01.2022

poezie de Marius Robu (4 ianuarie 2022)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul. Timpul prieten, timpul duşman. Timpul care sedimentează trăirile adevărate. Timpul care repară, aducând cu sine uitarea... Timpul care iartă, timpul care nu iartă. Timpul care ucide...

Ana Vida în La limita normalului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imperceptibil timpul

În grădină se face roşie
portocala, imperceptibil
timpul dansează
pe scoarţa sa,
roata morii se desprinde
la plinul apei
dar îşi continuă rotirea
şi înfăşoară un minut
minutului trecut
sau viitor. Divers timpul
pe rotunjimea fructului,
indeclinabil pe corpul
care reflectă moartea
lunecă întortochiat
închide strânsoarea
minţii, scrie
o dovadă de viaţă.

poezie clasică de Salvatore Quasimodo, traducere de Nastasia Herinean
Adăugat de Nastasia Herinean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roata vieţii

Roata vieţii, ţineţi minte!
Când vrea merge înainte.
Când dă de puţin noroi,
Roata o ia înapoi.
Roată, roată rotitoare,
Nu eşti ca apa-n izvoare.
În loc să dai lumii viaţă
Tu îi iei orice speranţă.
Ascultă-mă roată bine!
Am să mă lepăd de tine.
Îmi iau sufletul cu mine
şi mă duc unde-mi convine.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul...

Timpul merge înainte,
Niciodată înapoi,
Ce ţi-e scris ţie în frunte,
Tot vei suferi apoi.

Nu-ncerca să schimbi ursita,
Pentru vremea ce s-a dus,
Cum te-ar îndemna ispita,
Să urmeze un alt curs.

Mergi cu timpul înainte,
Spune tot ce ai de spus,
Prin fapte şi prin cuvinte,
Chiar de vremea ţi-a apus.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

De pe roata călăului, pe roata olarului ajuns-au Horea şi Cloşca. Apă vie în oale şi ulcele sunt lacrimile lor.

aforism de N. Petrescu-Redi din Nopţi albe în Laconia
Adăugat de N. Petrescu-Redi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp...

Timpul fuge, timpu-aleargă,
Şi e firav ca o vargă,
Timpul nu stă... c-ar fi bine,
Are-un scop dar fără fine;

Dă fiinţă, te îngroapă,
Din dorinţe se adapă,
El îţi spune, te arată
În imagini de-altadată;

Camarad îţi este timpul,
Totodată, ca şi ghimpul,
El te iartă, dă uitarea,
Poa' să-ţi fure alinarea;

Nici nu vine nici nu pleacă,
Timpu-i socotit să treacă,
Ori eroare, ori oroare,
Oricum, n-are resetare!

poezie de Vasile Zamolxeanu (26 martie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătoria

Timpul stă captiv într-o clepsidră de nea
Dar fără să vreau am călcat pe ea,
Am spart timpul şi mi-a tăiat talpa
Nu curge sânge că a îngheţat ca apa.

Dacă eram mai atent trăiam veşnic
În zadar lipesc cioburile vieţii de nemernic,
Vidul a fost distrus iar acum timpul curge
În valuri de nisip ce trupul mi-l frânge.

Am făcut cioburi infinitul cu al meu călcâi
Acum în rândul de muritori sunt cel dintâi,
Acum timpul arde ca în focurile iadului
Iar viaţa iubeşte tortura sufletului.

Starea mea tristă de fericire izbucneşte
Timpul infinitatea şi nemurirea o iubeşte,
Pentru că timpul e rege în abis
El stinge speranţe când tu vise ai aprins.

Bucuraţi-vă că suntem toţi muritori
Când ştii că totul moare nimic nu-ţi mai dă fiori,
Infinitatea e iad căci nu există moartea
Acolo suferinţa e nemuritoare şi ea.

Călătoria noastră e grăbită, dar de ce?
Alergăm spre moarte cu sufletul rece,
Toţi ajungem odată la linia de final
Păsuiţi viaţa ca furnica nu ca un cal.

poezie de Miron Iustin (4 martie 2017)
Adăugat de Miron Iustin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem pe roata olarului

este primăvară- spectacol absolut
toate naturile prind o nouă viaţă
seminţele iubirii încolţesc în lut
şi dimineţile se rumenesc la faţă.

răsună cântecul pe roată olarului
lutul capătă un chip de fericire
izvorul zâmbeşte la buza ulciorului
sorb apă sfinţită cu gând de primenire.

ard în flăcări să iau chip de pocal
şi sufletul se înveşmântă-n haina nouă
pământul îmi oferă tainul epocal
lutul dragostei scăldat în rouă.

pe roata olarului e-un poem amical
nu se destramă când fulgeră sau plouă.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul e ca un copil...

Roata vieţii
mă trece prin ea
ca printr-o ploaie de toamnă,
cu păsări ce îşi netezesc cărarea
spre destinaţii de ele ştiute.
Timpul e ca un copil
ce joacă şotron
în ochii mei,
nu se încumetă sa taie iarba
rămasa la fel de crudă
în împrejurul buzelor
ce ţi-au frăgezit în atatea nopţi carnea...

Cum să nu îţi iubesc mâinile,
când îmi culegi atât de tandru
toate ridurile,
sărutându-le ca pe nişte duminici
întârziate?!

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţe moarte -
timpul nu mai întoarce
roata vieţii.

haiku de Valeria Mahok (12 mai 2015)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raţiunea îmi spune să plec, inima îmi spune să aştept, intuiţia îmi spune că se poate, inima îmi spune că o doare, timpul îmi spune că trece, raţiunea îmi spune că pierd. Aşa se naşte haosul.

Victor Rechiţian
Adăugat de Victor Rechiţian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea spune multe

Uneori tăcerea spune multe,
Când nici în şoaptă n-am cum să-ţi vorbesc
Ochii tăi îmi cântă-n slove de cuvinte
Şi timpul stă pe loc atunci când te privesc,

Uneori tăcerea spune multe,
În odaia mea când singură eu stau
Iar visele-mi vorbesc atât de multe
Şi n-am la nimeni să le dau,

Uneori tăcerea spune multe,
Când cerul înstelat eu îl zăresc
Şi stele-mi vorbesc doar în cuvinte
Ce nu ştiu eu să le rostesc,

Uneori tăcerea spune multe,
Când eu la tine mă gândesc
Cum aş putea să-ţi spun fără cuvinte
Că doar pe tine te iubesc.

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!